Cupa “Memorialul Revoluţiei 1989” la minifotbal, ediţia a V-a

Asociaţia Memorialul Revoluţiei din Timişoara, în colaborare cu Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Local Timiş şi DJTS Timiş, organizează în cadrul programului de comemorare a Eroilor Martiri căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989, competiţia sportivă Cupa “Memorialul Revoluţiei 1989” la minifotbal, ediţia a V-a.

La competiţie sunt înscrise echipe ale unor ONG-uri, biserici şi alte instituţii care se ocupă de tineri defavorizaţi din punct de vedere social, şi anume orfani din revoluţie, tineri proveniţi din orfelinate, centre de re-educare minori, copiii străzii, respectiv echipele unor asociaţii revoluţionare din ţară.

Meciurile din sferturi, semifinale şi finale se dispută la Sala „Constantin Jude” din Timişoara, duminică, 09 decembrie 2012, programul competiţiei fiind următorul…

Grupa A se va disputa între orele 9 şi 12, între echipele Memorialul Revoluţiei, Mană Cerească, Metanoia Timişoara şi Centrul Vieţii Timişoara, iar Grupa B de la amiază pînă la ora 15, între Libertatea ´89, Beraca Lugoj, Rudolf Walther şi Metanoia Arad, urmînd ca semifinalele să se desfăşoare „în cruciş”, locul 1 din Grupa A cu ocupanta poziţiei secunde în Grupa B, de la ora 15, şi invers (15,30), cu finala mică de la ora 16 iar finala întrecerii, de la 16,30.

În cadrul premierii, de la ora 17,30, vor fi recompensate primele 4 clasate respectiv cel mai bun portar şi cel mai bun jucător al Cupei “Memorialul Revoluţiei 1989” la minifotbal, ediţia a V-a.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 − trei =

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: