GALERIE FOTO. ”Respect 89! Eroii nu mor niciodată!” Finalele ediției a X-a a Cupei Memorialul Revoluției

Cele mai titrate două echipe ale competiţiei și-au disputat finala ediţiei a X-a a Cupei Memorialul Revoluţiei la minifotbal, evenimentul sportiv făcând parte din programul de comemorare “28 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989”, iar Metanoia Timişoara şi-a apărat cu succes titlul obţinut anul trecut, portarul Raul Ionescu reuşind să apere ultima execuţie a adversarilor la loviturile de departajare.

În timpul regulamentar al finalei, Metanoia a condus cu 2-0, portarul de la Rudolf Walther, Cristi Simionac, ţinându-şi echipa în joc cu mai multe intervenţii importante, pentru ca pe final colegii săi să reuşească egalarea. În finala mică, Centrul Vieţii, pregătită de Constantin Prisăcaru, una dintre echipele favorite la câştigarea trofeului, lipsită însă duminică de câteva piese importante, a învins echipa Memorialul Revoluţiei, care, din cauza unei accidentări, nu a putut conta în acest meci decât o repriză pe cel mai bun jucător al turneului, Bogdan Andriucă.

Mesajele inscripţionate pe tricourile acordate participanţilor au fost ”Respect 89!”, ”Eroii nu mor niciodată!”

Asociaţia Memorialul Revoluţiei, în colaborare cu Primăria Municipiului Timişoara şi sponsorii Fundaţia FINTIM, Gallprint și doctor Mihai Drăgoi au organizat cu succes ediția din acest an a Cupei Memorialul Revoluției. Jucătorii prezenţi pe parcursul celor 3 zile ale competiţiei au primit diplome, cupe, mingi, echipament sportiv precum şi pachete de Crăciun, fiind prezenţi Mihai Rosuş, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal de Stradă, iar din partea Memorialului Revoluţiei, doamna Camelia Andrei, profesorii Harald Pinzhoffer și Costel Balint şi bineînţeles, neobositul vicepreşedinte Ioan Bânciu. Pe tot parcursul competiţiei, înaintea fiecărui meci, s-a păstrat câte un moment de reculegere pentru victimele din Revoluţia din decembrie 89. Arbitrii competiţiei, care s-au achitat foarte bine de sarcini în toate cele trei zile, au fost Gheorghe Stănescu, Alexandru Manea, Denis Mihăescu şi Hamed Abu-Awwad.

Rezultate…

Sferturi de finală:

Metanoia – Finanţe Timiş 2-0 (după lovituri de departajare)

Altar 89 – Centrul Vieţii 1-3

Rudolf Walther – Casa Fraţii Onisim 2-1 (d.l.d.d)

Respect 89 – Memorialul Revoluţiei 7-8 (d.l.d.d)

Semifinale:

Metanoia – Centrul Vieţii 3-1

Memorialul Revoluţiei – Rudolf Walther 4-5 (d.l.d.d)

Finala mică:

Centrul Vieţii – Memorialul Revoluţiei 6-5

Finala: Metanoia – Rudolf Walther 5-4 (d.l.d.d)

Ziua de 17 decembrie s-a încheiat cu încă două meciuri care au făcut parte din Supercupa Memorialul Revoluției, ajunsă la cea de-a VI-a ediție, în care s-au întâlnit campioanele Cupei de iarnă şi campioanele Cupei de vară, denumită Cupa Eroilor Neamului, competiţie destinată şcolilor şi liceelor din Timiş. Ambele partide au fost fără istoric, mai întâi elevii Şcolii Gimnaziale Checea, îndrumaţi de profesorii Bogdan Andriucă şi Mihai Pascariu, încurajați de o frumoasă galerie, care a animat tribunele Sălii ”Constantin Jude”, au învins Centrul de Plasament Lugoj, condus de profesorul Tiberiu Buciu, pentru ca în meciul vedetă proaspeţii campioni de la Metanoia să iasă învingători şi în faţa liceenilor de la Colegiul Mincu, antrenaţi de profesorul Răzvan Nistoran, reuşind să adauge în propria vitrină o nouă cupă.

În prealabil, în seriile preliminare, s-au înregistrat rezultatele…

Grupa A: ALTAR 89 – CENTRUL PLASAM. LUGOJ 10-0, METANOIA – CENTRUL PLASAM. LUGOJ 12-0, ALTAR 89 – METANOIA 1-3;

GRUPA B: FINANȚE TIMIȘ – ONEȘTI 6-1, FINANȚE TIMIȘ – CENTRUL VIEȚII 2-6, ONEȘTI – CENTRUL VIEȚII 3-10;

GRUPA C: PENITENCIARUL TM – RUDOLF WALTHER 2-4, RUDOLF WALTHER – RESPECT89 5-3, RESPECT 89 – PENITENCIARUL TM 4-2;

GRUPA D: TIMIȘOARA 700 – ONISIM 3-6, MEMORIALUL REVOLUTIEI – ONISIM 6-2, TIMIȘOARA 700 – MEMORIALUL REVOLUTIEI 1-6.

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal, Sport de masă și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 × = douazeci patru

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: