Primul Throwdown din România se desfășoară la Timișoara. Sportivi din toată Europa concurează pentru un loc pe podium

În acest sfârșit de săptămână, în data de 16- 17 septembrie, în Piața Operei din Timișoara, se desfășoară Romanian Throwdown by USC, o competiție care aduce împreună practicanți de Ultimate Training din toată Europa.

Romanian Thowdown by USC este o competiție în care forța, strategia și tenacitatea sunt principalele elemente puse la încercare, inițiată de Smartfit Studio Timișoara. Întreaga provocare a fost pentru prima dată acceptată de către comunitatea Ultimate Training în anul 2014, continuând apoi și în anii 2015 și 2016. Această competiție este o provocare concepută pentru a-i aduce împreună pe cei mai buni competitori din întreaga Europa, devenind astfel primul eveniment sportiv de profil de mare amploare, care trece granițele României.

Aproximativ 100 de participanți se vor întâlni în marea finală din centrul Timișoarei, după ce au trecut cu succes peste etapa calificărilor online. Veniți atât din toată țara, cât și din alte colțuri ale Europei, atleții USC sunt pregătiți să concureze timp de două zile pentru a obține un loc pe podium.

Ca sponsor principal este compania Flex, companie multinațională care furnizează servicii de manufacturare a produselor electronice. Desfășurat în cadrul proiectului Săptămâna Europeană a Mobilității, Romanian Throwdown by USC se bucură și de sprijinul Primăriei Timișoara. Informații legate de competiție găsiți pe site-ul oficial: http://ultimatesmartfitchallenge.ro/ și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/UltimateSmartFitChallenge/.

Acest articol a fost publicat în Sport de masă și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − = unu

 


Ultimele articole din categoria Sport de masă: