Rapid, virtual promovată în Liga 1, tinzând spre sută

Poartă un nume de tradiţie în fotbalul românesc, Rapid, dar spre deosebire de “vişiniii” de sub Podul Grant, negru-vişiniii Timişoarei sunt virtual promovaţi de pe primul loc în Liga 1, cea a Campionatului Judeţean de Minifotbal “Alborz”.

Campionatului de Minifotbal al Municipiului Timişoara Alborz o are drept câştigătoare a Ligii2A pe Rapid

 

Pe scheletul şi cu componenţi cândva ai Arsenalului, o fostă prim-divizionară în tot mai populara competiţie orchestrată de Tiberiu Lajos în preajma pistei atletice a arenei “Ştiinţa”, din centrul Timişoarei, Rapid n-a lâncezit mult în Liga 2A, parafând în weekend câştigarea seriei graţie unui 3-1 cu ocupanta locului 3, Integra, prin golurile lui Andreas Boroş, de două ori, şi Alexandru Ardelean.

Goluri cu care Rapid ar fi bătut deja suta la capitolul reuşite în ierarhia actualului sezon dacă n-ar fi fost neprezentarea celor de la Zanoni-Le Sinema, în jocul programat tot în weekend cu ocupanta locului secund, Ştiinţa 2007, ceea ce a echivalat cu excluderea respectivei formaţii din întrecere şi anularea rezultatelor înregistrate în retur, în consecinţă negru-vişiniii rămânând la bilanţul 28 23 2 3 98-40 71 puncte, mai mult însă decât suficient pentru a savura sâmbătă, în meciul final cu cei de la Codaşii, o promovare asigurată din timp.

Liga 1 mai are câteva etape până la concluzia finală dar Liga 2 şi-a desemnat deja învingătoarele, aşadar Rapid şi Family, ultima, câştigătoare a grupei B, care vor fi însoţite în elita minifotbalului timişorean de ocupantele locurilor secunde, Ştiinţa 2007 şi, aici mai rămâne de văzut, una dintre grupările implicate într-o crâncenă şi largă bătălie pentru statutul de vicecampioană în Liga 2B, purtată de Colira Sport, Tao-Tim, Intesa şi White Socks.

Până atunci, să-i enumerăm pe componenţii Rapidului, Ardelean Alexandru, Ardelean Eugen, Ardelean Mircea Ioan, Bolborea Romel Ionuţ, Boroş Andreas Brian, Boroş Gheorghe, Canavea Cosmin, Epuran Virgil, Gocan Claudiu, Jugănaru Călin Ovidiu, Rotaru Paul Andrei şi căpitanul echipei, Stolojan Sorin Flavius, cu o remarcă în dreptul golgheterilor “vişiniilor” în actualul sezon de vis pentru nou-promovată, Romel Ionuţ Bolborea şi Andreas Boroş, dar şi pentru patronul echipei, Gheorghe Boroş, cel care a pus lucrurile pe roate şi a ştiut să-şi motiveze, să-şi muştruluiască şi să-şi laude jucătorii la momentul oportun. Dăruirea fiecărui component precum şi forţa colectivă au făcut ca întrecerea Seriei 1 să fie dominată de la un capăt la altul de Rapid, în ciuda absenţei unor mari individualităţi dar graţie omogenităţii şi prieteniei care-i leagă de ani de zile.

  • Rezultatele rundei din weekend şi ierarhiile la zi în Campionatul “Alborz”, pe coloana dreaptă a secţiunii Minifotbal. Ocupantele locurilor 3 în liga a II-a vor evolua într-un baraj de promovare în elită.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 × = douazeci patru

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: