Campionatul Mondial de dans sportiv, WDSF World Dancesport Championship Junior II Standard, 4-5 iunie 2016, Timișoara

Campionatul Mondial WDSF World Dancesport Championship Junior II Standard este un important eveniment al Federației Române de dans sportiv, dat fiind faptul că este pentru prima oară când în România se organizează un Campionat Mondial la această categorie.

În cadrul acestuia vor participa campionii și vicecampionii din peste 45 de țări ale lumii. Prezența unui număr impresionant de 72 de perechi contribuie la anvergura și amploarea acestei manifestări sportive și culturale în premieră pentru Timișoara.

Campionat mondial dans sportiv

Acest eveniment marchează și recordul mondial din punct de vedere al numărului participanților din străinătate care vor fi prezenți la Timișoara în weekend-ul 4-5 iunie 2016.

Pe lângă oficiali ai Federației Române de dans sportiv, vor asista și reprezentanții World Dance Sport Federation, prin brigada de oficiali exclusiv internațională. Juriul este format din 30 de personalități marcante din peste 20 de țări, printre care: Ungaria, Germania, Italia , Franta, Norvegia, Polonia, Austria, Finlanda, Belarus, Rusia, Olanda, Albania, Bulgaria, Serbia, Slovacia cât și din Canada și Filipine.

Asociația SporTim Dance, condusă de Andreea Jebeleanu și Emanuel Jebeleanu, își exercită activitatea de 15 ani, în capitala Banatului, fiind în topul celor mai prestigioase cluburi din Romania. Printre rezultatele remarcabile se numara titlul de campioni naționali, timp de 5 ani consecutivi acordat perechii Sebastian Zicoane si Anca Copos, repezentanții României la această competiție.

Ceremonia de deschidere a Galelor finale, se va desfasura sambata, 4 iunie 2016, la ora 20, la Sala Constantin Jude, Timisoara. Spectacolul va putea fi urmarit in direct pe Televiziunea Romana.

„Ne declaram extrem de multumiti ca orasului nostru, Timisoara, i s-a dat de catre FRDS aceasta oportunitate de a organiza o competitie de o asemenea valoare si importanta nationala, eveniment care contribuie la candidatura orasului, la titlul de Capitala Europeana a Culturii in 2021. Suntem deosebit de incantati ca Institutiile publice, precum Consiliul Judetean Timis, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Timis, Inspectoratul Scolar Judetean Timis, Centrul de Cultura si Arta al judetului Timis, Primaria Municipiului Timisoara, Casa de Cultura a Municipiului Timisoara, cat si Aeroportul International „Traian Vuia”, Restaurantul Caruso, Casa Auto Timisoara, sustin indeaproape si contribuie activ la organizarea acestor doua zile de festivitati. Nu in ultimul rand tinem sa specificam ca acest Campionat Mondial se desfasoara sub egida Ministerului Tineretului si Sportului si sub atentia inaltului patronaj al Casei Regale a României”, declară Emanuel Jebeleanu, organizator al Campionatului Mondial de dans sportiv.

Pentru informatii,rezervari si alte detalii www.romanianinternationaldancecup.ro

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Dans sportiv, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Dans sportiv: