Profesorul Constantin Osain, responsabil cu Educația Fizică-Sport în cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Timiș: ”Problematica este resursa umană, iar dacă s-ar introduce cele 4 ore pe săptămână ale Poloniei, ar însemna un număr de 25.000 de profesori în plus”

Despre Educație fizică-sport, la începerea unui nou an școlar, cu Constantin Osain, profesor de specialitate și responsabil în acest domeniu în cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Timiș. Un sufletist din lumea balonului oval care pentru o vreme nu mai este axat doar pe predarea Educației Fizice-sport elevilor săi, și insuflarea tainelor rugby-ului noilor generații, ci și pe mai anevoioasa coordonare a întregii grămezi a acestei discipline didactice la nivel județean…

Constantin Osain

 

 

www.sporttim.ro: Se mai face Educaţie Fizică şi Sport în şcolile şi liceele Timişoarei şi timişene?

Constantin Osain: Se face! Să ştiţi că se face și, în ciuda unor anumite percepții, cei direct implicați sunt în general de cea mai bună credință, dar mai apar, bineînțeles, și probleme, pentru că așa e sistemul.

– Numeric, care este corpul didactic al Educaţiei Fizice-sport la nivelul judeţului Timiş?

C.O.: În anul de învăţământ 2013-2014 au activat 395 iar modificări majore nu există pentru noul an, la un număr în jur de 75.000-80.000 de elevi din judeţul nostru.

– Proporţional, nu sunt cam puţini?

C.O.: Profesorii sunt câţi sunt, însă mai neplăcut este că, aproximativ din 2006 şi până în prezent, cifra de şcolarizare a scăzut la nivelul judeţului nostru cu circa 40%, şi de exemplu anul acesta am avut doar peste 5.500 de absolvenţi la clasa a opta, faţă de peste 8.000 acum câţiva ani. Aceştia sunt indicatorii noştri şi este îngrijorător! Pe lângă cifra aceasta dramatică, se adaugă faptul că de 3 ani încoace ne limităm la o singură oră de Educaţie Fizică şi Sport de la clasa a VIII-a, la a XII-a.

– O singură oră!? Cum a putut fi justificată reducerea numărului de ore „de sport”, la una singură pe săptămână?!

C.O.: Nu există o justificare clară şi nu sunt eu în măsură să judec, dar în general s-a introdus un anumit număr de ore pe săptămână care nu poate fi depăşit: la liceu sunt 31 de ore, la nivelul gimnazial în jur de 28 iar la cel primar, 25. Sunt de fapt mai multe materii care au avut parte de o reducere a numărului de ore din programă, de exemplu şi istorie, geografie…

– Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la ciclurile primar şi gimnazial?

C.O.: Nu, sunt două ore pe săptămână la clasele I-VII. La ciclul primar s-a introdus şi o oră de mişcare la clasele I şi a II-a, respectiv de joc şi mişcare la a treia şi a patra. Problema este însă că atâta timp cât legea educaţiei naţionale prevede ca predarea disciplinelor să fie realizată de către personalul calificat, de specialitate, dar normativele existente la nivelul unităţilor şcolare nu permit acest lucru, legat de costurile standard pe elev, în condiţiile acestea unele ore nu se efectuează de către profesori, ci de către învăţători. Numărul este redus și datorită numărului redus de elevi, mai ales în mediul rural. Există însă și situaţii mai grave, în care se pierd posturi de profesori de Educație Fizică și sport. Sunt câteva exemple la nivelul judeţului, în care posturile pentru Educație Fizică și Sport au avut de suferit.

– Pentru că am ajuns deja la profesori și se tot discută despre salariile reduse ale dascălilor, ce motivație mai pot avea cu adevărat în actuala stare de fapt!?

C.O.: Cu toții suntem oameni și fiecare avem probleme dar câtă vreme tu ţi-ai ales acest drum și ai acceptat un anumit mod de a trăi, trebuie să conștientizezi misiunea asumată și să accepți această condiție, sau nu. Profesorii au și ei dreptate într-un fel dar până la urmă acesta este scopul şi obiectivul profesiei lor.

– Care este ponderea tinerilor profesori de Educație Fizică-sport din totalul dascălilor de profil la nivelul județului nostru?

C.O.: În linii mari aproximativ 30-35% sunt undeva până la 35 de ani, însă capacitatea de absorbție nu este cea mai mare, nu prea mai sunt posturi disponibile, nu sunt titularizabile, în condițiile unui anumit număr de ore alocat. Au rămas şi pe dinafară, și depinde şi de titularizare. S-au mai întâmplat cazuri în care profesorii sunt buni dascăli la clasele lor dar la examenul de titularizare nu au dat rezultate, ori nota le conferă şansa de a ocupa posturi didactice. Nu poţi ocupa oricum posturi didactice.

– Sunteți și Dumneavoastră profesor de Educație Fizică-sport. Cum vi se pare sistemul, în ceea ce-i privește pe dascălii din disciplina aceasta, privit din interiorul său, activând în cadrul Inspectoratului? Nu e prea complicat, stufos, ca legislație mă refer?

C.O.: Este un pic birocratic, iar în momentul în care unii directori sunt mulţumiţi de profesorii pe care-i au şi de activitatea pe care dascălii o prestează, eu le-aş conferi mai mult drept de a-şi păstra mai mult timp profesorii. Un instrument care să-i permită directorului să-i păstreze, într-o continuitate benefică pentru imaginea şi reputaţia instituției, care, prin buni profesori, creşte valoric și atrage mereu elevi. Ori dacă în fiecare an e nevoit să-i schimbe, nu este deloc benefic. În altă ordine de idei, la ocuparea posturilor se iau în considerare notele din 2012, 2013, 2014, iar unii preferă în baza notei de anul trecut, dar este un dezavantaj, și de aceea spun că este puţin cam stufos. Și suplinitorii sunt supuși unei continue vânzoleli de colo-colo, ajungând să activeze și la 4 şcoli. Este foarte greu!

În ce situație sunteți Dumneavoastră, contractual vorbind?

C.O.: Sunt pe bază anuală, până la susţinerea unui examen. Noi suntem numiți prin decizia Inspectoratului Școlar. Este o muncă de funcţionar public, cu totul şi cu totul altceva decât activitatea de dascăl, cu o sumedenie de alte atribuții… Am oricum două ore pe săptămână, ca titular, la Liceul Auto, care păstrează tradiția, mai are clase speciale pentru jocuri sportive, la a V-a pentru handbal fete, în grija profesorului Iosif Feher, respectiv la rugby, pentru băieţi.

Școala ar trebui să așeze prima cărămidă la baza viitorului sportiv de performanță, ar trebui să aibă acest rol. Mai este într-adevăr cazul sau nu se mai întâmplă așa ceva?

C.O.: Una dintre atribuţii este într-adevăr selecţia şi promovarea elevilor cu aptitudini și înclinații pentru sport, cu potențial pentru sportul de performanță, și anul acesta am inițiat consfătuiri, cu toți factorii responsabili, de exemplu inclusiv şi din domeniul kinetoterapiei, căci cu toţii ne considerăm membri într-o mare familie, pentru a se răspunde activ, pozitiv, la toate solicitările venite din zona sportului competițional, de performanță, de a-i sprijini în activitatea lor de selecţie. Legislativ, avem toate atuurile, și ar fi păcat să nu promovăm cu toţii ideea performanţei, iar acelui copil care chiar are o şansă în acest sens şi e construit pentru a urma sportul de performanță, e păcat să-i refuzi o asemenea oportunitate. Avem toate pârghiile, dar problema e ca omul să sfinţească locul!

– Și sfințește omul locul?

C.O.: În condițiile în care te-ai înhămat la o activitate care e pe undeva și una de tip vocaţional, depinde de tine ca personalitate, dacă accepţi sau nu, pentru că nu putem să intrăm în sistem dar doar să ne tot plângem. Dacă urmăreşti atingerea anumitor repere, nu te mai uiţi atât la neajunsuri, nu te uiţi numai la bani, motivația ar trebui să nu fie strict limitată la așa ceva, iar până la urmă copiii aceştia n-au nici cea mai mică vină. Sunt într-adevăr şi cazuri în care dascăli se lasă foarte mult influenţaţi de aspectul acesta, e firesc să se întâmple şi aşa, dar lucrăm într-un sistem. Un pic de pasiune trebuie să avem, şi de aplecare spre problemele copiilor!

Cum stați cu baza materială?

C.O.: Destul de bine, și începe cea din mediul rural să fie mai bine pusă la punct decât în mediul urban. La nivelul oraşului, Municipalitatea a amenajat terenuri cu material sintetic la mai mult de 10 unități de învățământ dar problema este a sălilor de sport. În mediul rural s-au mai construit prin programul celor 400 de săli dar unele dintre ele nu pot fi utilizate, de exemplu cea de la Tomeşti este amplasată la 2 kilometri și jumătate de școală, efectiv n-ai cum să-i duci la oră acolo, pot interveni incidente neplăcute. La Moşniţa de exemplu Primăria locală asigură transportul la sala de sport, pentru oră, ceea ce este foarte bine, căci e periculos cu ei pe jos, dar nu toate Primăriile își pot permite acest lucru.

Există șanse să se mai îmbunătățească infrastructura sportivă a Timișoarei, pe lângă școli și într-un efort comun la nivel administrativ, în vederea accesării ei de către amatorii de mișcare, populația tânără? 

C.O.: Noi am avut discuţii de principiu cu Primăria Timișoara, ne întâlnim cu toţii, cu colegii de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu care conlucrăm foarte bine, cu CJT, se lucrează în contextul unor propuneri, dar totul se leagă până la urmă de buget. Fiecare cartier ar trebui să dețină o bază sportivă care să fie pusă la dispoziţia copiilor din zonă, a elevilor, iar evenimentele Zilelor Cartierului ar putea avea şi mai multe activităţi fizice, sportive. Dar ne legăm de buget! Se va mai extinde dar trebuie găsite soluţii optime și sper ca Timişoara să aibă un cuvânt de spus în infrastructura bazelor sportive, cred că Timișoara poate face asta.

La bazinele de înot consider că situația este cea mai neplăcută…

C.O.: Noi întotdeauna am avut o problemă cu lipsa bazinelor iar la unele preţurile sunt destul de mari pentru ca familii tinere să-și ducă copiii la înot.

Ce sporturi se mai predau în cadrul orelor de Educație Fizică și Sport?

C.O.: Avem fotbal, volei, handbal, gimnastică, atletism, rugby, mai nou și baschet, au câteva ore, în care elevilor le sunt insuflate cunoștințe de bază din întreg spectrul disciplinei respective, de la însuşirea unor procedee tehnice din cadrul jocului și până la regulamente. Dacă unitățile de învățământ au o sală de sport adecvată, dacă au şi aparatele necesare, desfășoară jocurile respective. Sunt însă câteva elemente care fac parte din programa şcolară şi trebuiesc predate, bine, nu se face performanță, dar la nivelul deprinderii elementelor de bază.

Există clișeul acela cu o oarecare temere și lene, dezinteres al elevului de a se alinia la ora ”de sport”… 

C.O.: Entuziasmul este foarte mare la cei mici şi la gimnaziu dar, într-adevăr, dezinteresul începe să apară la liceu, însă în general elevii agrează Educația Fizică și Sport…

– Dar și acela cu scutirile și motivările…

C.O.: Din păcate aici influenţele sunt diverse, pot veni din familie, de la prieteni, în ideea că decât să transpirăm, mai bine ne-ar prinde o scutire. La începerea anului școlar examenul medical certifică dacă elevul este apt sau nu pentru Educație Fizică și sport. De regulă, cei care chiar nu pot urma orele de Educație Fizică au o constatare în acest sens, pe când cei care nu doresc, îşi fac ei rost pe parcurs de hârtii necesare. Aici ţine şi de afinităţi și în general fetele sunt mai delăsătoare în perioada liceului. Cele mai multe scutiri la liceu le au fetele. Însă anul trecut doar 2,98% erau scutiţi de Educație Fizică și Sport, ceea ce nu este îngrijorător, cei mai puţini fiind la învățământul primar, iar apoi cresc încet-încet, mai numeroase la fetele de la clasa a VIII-a în sus. Încă am rămas din păcate prizonieri unei anumite mentalități, pe când în străinătate performanța sportivă este strâns legată de cea intelectectuală, și nu se elimină una pe cealaltă, și nu ştiu de ce nu s-ar îmbina armonios și în România sportul şi cartea. Sunt exemple și la noi de sportivi de performanță şi profesioniști desăvârșiți în meseria pe care şi-au ales-o.

Cât de mult crede școala că poate lansa performerul sportiv de mâine?

C.O.: Apetitul nu mai este la fel de crescut faţă de competiţie în general, iar financiar e foarte greu. Sunt primării din mediul rural care chiar nu reuşesc să pună la dispoziția echipei școlii un mijloc de transport care să și stea după ei, dar aici ar trebui și ceva mai multă înţelegere din partea Consiliilor locale. Pe de altă parte, sunt foarte multe comune conduse de primari care sprijină activitatea sportivă școlară cu tot ce pot, dar sunt şi locuri în care sportul nu intră în aplecarea lor, alocând un buget foarte mic. Sunt însă și progrese încurajatoare, inclusiv în privința infrastructurii, și de exemplu urmează ca Margina să beneficieze de facilități noi, iar din ce discutam recent cu domnul viceprimar, sunt ferm convins că vor și reuşi!

Ce se mai aude cu sala de sport de care ar avea mare nevoie una dintre cele mai mari școli, ”Sfânta Maria” numărul 7, din Calea Lipovei, și care e blocată de ani buni din cauza birocrației sistemului și a unor probleme ale Primăriei?

C.O.: Sper să se rezolve și ar fi foarte benefică o sală, căci Școala Generală 7 de ani de zile furnizează tinere talente în handbal, sport în care existenţa unei săli este o condiție sine qua non a desfășurării activității. Ar avea spaţiu dar şcolile se confruntă cu o sumedenie de alte probleme, au foarte multe pe cap, şi astea toate se răsfrâng asupra Primăriei. La care există foarte multe cereri, și nu poate face faţă la toate. Importanţa imediată are întâietate. Dar ar fi într-adevăr nevoie, e şi o școală bine cotată, căutată, care e eficientă, căutată de părinţi. E clar, Primăria are cunoştinţă de necesitatea de la Generală 7, dar ca o soluţie probabilă e să-ţi modernizezi infrastructura numai prin proiecte, europene, care sprijină acest segment, căci altfel nu poţi arunca pe comunitatea asta tot, tot, tot. Am fost de exemplu în cadrul programelor noastre în Polonia, şi infrastructura lor este foarte bine pusă la punct. Este pus totul la dispoziţia cadrelor didactice și a elevilor, iar în Polonia, la ciclul gimnazial sunt prevăzute 4 ore de Educație Fizică și sport în programă, la cel liceal 3 ore, cu o paletă foarte largă de predare. Ţin cont de nevoile copiilor dar infrastructura este principala bază a progresului lor și se vede că Polonia tot urcă și în planul sportului de performanță.

S-ar putea introduce, prin absurd, aceste 4 ore săptămânale și la noi?

C.O.: Problematica este resursa umană, iar dacă s-ar introduce cele 4 ore, ar însemna un număr de 25.000 de profesori în plus. Eu aş lua-o mult mai uşor, tradiţional, cu două ore de Educație Fizică plus cele de ansambluri sportive cu aprobări speciale, şi era bine așa. Pregătind o echipă, intra în norma didactică, bineînțeles, cu condiţia să participe la evenimentele existente. Există pe masă la minister, pentru ca formaţiunile sportive, ansamblurile sportive, să face parte din norma didactică. Aveai grupe, era perfect şi pentru sportul de performanță, și ele n-au dispărut în totalitate, dar doar în cadrul normativului. În fapt, legal există dar nu se pot aplica peste tot.

Spuneați în cursul acestui an că toamna veți edita Anuarul reușitelor în plan sportiv ale instituțiilor activând sub egida Inspectoratului Școlar al Județului Timiș…

C.O.: Da, așteptăm să îl avem în mână, și anuarul este cea mai bună oglindă a rezultatelor sportive obținute pe parcursul anului competiţional! Încă se obțin bune rezultate, sunt rezultate frumoase. E drept, sunt și aspecte care pot fi perfecționate, și aici e problema nelegitimaților și a sportivilor legitimați, în ceea ce privește participarea în competițiile Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Am avut cazul fericit și admirabil al echipei de handbal a școlii din Jamu Mare, care s-a impus la nivel judeţean dar a întâlnit-o pe LPS Banatul, cu sportivi legitimați, jucând în Campionatul Național de juniori FRH, care a reprezentat apoi Timișul în fazele următoare, și chiar acest aspect l-am şi discutat, ca din acest an campioana de drept să fie desemnată echipa care a parcurs cu succes etapele fazei județene. Dintr-un număr limitat de elevi a reușit o selecţie extraordinară și a format o echipă învingătoare, iar profesorul e pe statut de suplinitor. Mi-a plăcut ca idee, cum și-a creat o școală de handbal, după ce a absolvit studiile în antrenorat, în arbitraj. Aceasta este pasiunea adevărată, să faci şi navetă, să te ocupi şi de copii, să le insufli și lor pasiunea ta! Dar sunt multe exemple pozitive și ofer doar câteva, ceea ce nu înseamnă că reușitele activității altor cadre didactice din Educație Fizică și Sport în Timiș ar avea o mai mică însemnătate. Sunt oameni, dascăli care îşi pun amprenta şi lasă ceva consistent în urma lor, în favoarea comunității noastre. Școala Generală 30, la volei, este sursa de sportivi pentru CSŞ Bega, demonstrând că un om care a făcut lupte poate să îndrume cu succes adolescenții şi spre volei, domnul profesor Blaj. Domnul profesor Domorki Ladislau, la baschet, la Colegiul Național CD Loga, ajuns şi la fază naţională, domnul profesor Vlastimir Todorov, la Peciu Nou, cu fetele, la fotbal școlile din Lovrin și Gătaia, la S-Rugby domnul profesor Gheorghe Bândariu. Avem mulţi profesori buni, Luci Roman la Școala Generală 26, Kimmel Angela la Școala Generală 6, Feri Sabo la handbal, la Deta, şi fotbal, Georgeta Nicolae și Corina Căprariu, la badminton, la Lugoj. Tot acolo la baschet, doamna profesor Ignat Elena, pentru care e viața ei, implicată cu foarte multă pasiune! Și lista poate într-adevăr continua…

Acest articol a fost publicat în Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + sase =

 


Ultimele articole din categoria Sport juvenil: