FOTO. Elevii de gimnaziu din Checea și liceenii de la Colegiul Ion Mincu triumfă în cea de-a VII-a ediție a Cupei Eroilor Neamului

Inimoasa echipă din Checea la gimnaziu și tinerii liceeni de la Colegiul ”Ion Mincu” au câștigat a VII-a ediție a Cupei Eroilor Neamului, după ce au învins în finală pe jucătorii de la Liceul Teoretic ”Lenau” respectiv Liceul Teoretic ”Vlad Țepeș”.

Liceenii s-au impus cu 5-1, într-un meci în care elevii profesorului Lucian Fota, de la Liceul ”Vlad Țepeș”, au dominat, dar golurile au venit din partea celor de la Colegiul ”Ion Mincu”, organizați de profesorul Răzvan Nistoran și cu doi jucători esențiali în teren: portarul Moroiu Ion Daniel și jucătorul Filip Daniel.

În meciul echipelor de gimnaziu, Checea s-a impus greu, după ce elevii de la ”Lenau” au deschis scorul, învingătorii revenind până la pauză, când conduceau cu 2-1 și desprinzându-se apoi la 3-1. Pe final ”nemții” au reintrat în joc și finalul a fost de infarct, meciul încheindu-se cu 3-2.

În cadrul festivității de premiere, s-au acordat cupe, diplome și mingi. Iată distincțiile:

– premiul fair-play – Școala Gimnazială nr. 16;

– cel mai bun portar: Moroiu Ion Daniel (Mincu) și Vaștag Denis (Checea);

– cel mai bun jucător: Sebastian Cojanu (Țepeș), Filip Daniel (Mincu), Bran Remus (Lenau), Nica Rareș (Școala 16).

Meciurile au constat în câte două reprize de 20 de minute și au fost arbitrate excelent de profesorul Paul Burtic.

Iată toți participanții:

Școala Gimnazială Cărpiniș, prof. Simona Țăranu: Șerban Andrei, Raul Doros, Popa Raul, Bubulici Darius, Varga Vasile, Privistirescu Paul, Bota Vasile, Varga Dani, Gabor Natanael, Rus Rafael, Raileanu Robert, Andrei Alex.

Liceul Teoretic W. Shakespeare, prof. Beatrisz Kurcsakovszki: Scurtu Sebastian, Iorgoni Horia, Mohorîta Răzvan, Badleh Nady, Albayrak ali Haydar, Ponoram Alexandru, Bichișan Denis, Moraru Raul, Hidiș Tiberiu, Vatau Denis.

Checea, prof. Mihai Pascariu și Marian Pleșa: Szubin Deian, Bura Raul, Kiss Denis, Stanciu Ricardo, Rîpa Denis, Vaștag Denis, Pop Florin, Voroș Denis, Petrovici Sebastian, Pricop Bogdan, Novac Darius, Stoișin Samir, Bugarschi Dorian, Dacici Francisc, Boldijar Marius, Ivanov Iancov Ștefan.

Colegiul Tehnic Energetic ”Regele Ferdinand I”, prof. Flavia Ionilă: Olariu Silviu, Foale Adrian, Șoșu Flavius, Ivan Claudiu, Forghici David, Boda Tiberiu, Pașcalău Daniel, Sicorschi Claudiu, Șuca Andrei.

Colegiul Tehnic ”Ion Mincu”, prof. Răzvan Nistoran: Sechel Andrei, Moroiu Ion Daniel, Semeniciuc Beniamin, Ieftimovici Paul, Stoian Alexandru, De Lazzari Fabio, Filip Daniel, Schneider Sebastian, Macsan David.

Școala Gimnazială nr. 16 ”Take Ionescu”, prof. Raluca Neniu, Paul Burtic: Nica Rareș, Gherasim Robert, Flore Raul, Balint Eduard, Șerbănescu Lucian, Golban Claudiu, Stoenică Bogdan.

Liceul Teoretic W. Shakespeare, prof. Beatrisz Kurcsakovszki (gimnaziu): Abrudan Daniel, Orlescu Nataniel, Denko Robert, Toni Cristian, Bordea Rareș, Orzoi Andrei, Balint Ștefan Nicolas.

Colegiul de Silvicultură și Agricultură, prof. Constantin Picioruș: Siclody Petrică, Vorodniceanu Radu, Stoica Marian, Ienea Nicolae, Cernăuțean Răzvan, Sedan Alexandru, Romaniuc Denis, Muscu Adrian, Bosâncean Răzvan, Costea Claudiu.

Giarmata, prof. Casian Maghici, Răzvan Leucă: Astelean Bogdan, Ghiga Andrei, Ghera David, Grigoriu Daniel, Zamcu Paul, Lupo David, Mezsei Ruben, Mladin Raul, Bartoș Darius, Astelean Adrian.

Școala Gimnazială nr. 21, prof. Cristian Harizomenov: Zaharia Darius, Turbuc Adrian, Rădulescu Sebi, Denis Boldiszar, Andreică Roland, Petrescu Răzvan, Năstăsie Liviu, Pașcalău Beniamin, Dincă Daniel, Molnar Slagian, Rusu Samuel.

Liceul Tehnologic Agricol Orțișoara, prof. Sorin Mark: Jarda Florin, Bălănean Elisei, Timiș Victor, Balog Raul, Varga Leonard, Kherling Andrei, Miclea Raul, Oprițescu Florin, Pot Adrian.

Liceul Teoretic N. Lenau, prof. Flaviu Damaschin: Roșca Vlad, Bratu Remus, Țoancă Andrei, Floare Bogdan, Ursu Victor, Radojicic Aleksa, Dinu Șerban, Muntean Patrick, Mihalcea Paul, Suma Adam, Hărănguș Paul.

Liceul Teoretic ”Vlad Țepeș”, prof. Lucian Fota, Paul Ivan: Berecki Robert, Miklos Robert, Barb Claudiu, Canceal Cosmin, Cojanu Sebastian, Mitre Cristian, Munteanu Alexandru, Kali Adrian, Caldaraș Cristian.

Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 6 = cincizeci patru

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: