„Cine-i chelu´?”Benzina, timpul, mai scumpe decît cuvîntul dat

Universitatea de Vest Timişoara a acces joi după-amiază în faza finală a „Student Cup 2012”, turneu final al Campionatului Naţional Universitar de minifotbal ce va reuni la Iaşi cele mai bune 8 echipe calificate din fazele zonale, UVT însoţindu-i astfel în Moldova pe studenţii de la Universitatea Aurel Vlaicu Arad, care s-au impus în finala întrecerii găzduite zilele trecute în Timişoara, dar a cărei cădere de cortină a fost umbrită de neparticiparea unor foşti internaţionali români anunţaţi de promotorii Studentsport a se alinia în echipa „Generaţiei de aur”, pentru un joc demonstrativ cu Echipa Banatului.

Ca rezultate, arădenii s-au impus după prelungiri într-o finală cu timişorenii de la Universitatea de Vest, care au scos la rampă şi golgeterul întrecerii, o finală însă mai degrabă simbolică, ţinînd cont de faptul că ambele echipe studenţeşti îşi acontaseră deja biletele pentru Iaşi prin cîştigarea semifinalelor.

Şeptarul Popa, cel mai tehnic la "Traian Lalescu"

Adi Popa, desemnat cel mai bun jucător al zonalului timişorean din cadrul Student Cup 2012

Jocul pentru locurile 3-4, sau finala mică, a perdantelor din semifinalele de joi după-amiază, a dat cîştig de cauză cu 4-3 celor de la Reşiţa, reprezentînd Universitatea Eftimie Murgu, care au scos în evidenţă şi cel mai bun portar al turneului bănăţean, în vreme ce învinsa Universitatea Politehnica s-a mîndrit cu cel mai bun jucător desemnat al zonalului, Adi Popa, nimeni altul decît fratele mai mic al divizionarului A sibian. Ca o remarcă, „U” Reşiţa participa în anul 2010 la Campionatul Mondial Universitar, şi nu oricum, ci clasîndu-se pe locul 4.

Aşadar un pas înapoi pentru alb-violeţii politehnişti, care anul trecut se calificau la turneul final, planurile fiindu-le dejucate acum atît de imbalanţa valorică a grupelor, una – A, cu o luptă dusă mai ales în trei, o alta, B – mai tare şi echilibrată, dusă pînă la capăt, cît şi de programul ultimei zile. Astfel, după ce au evoluat în ultimul joc din <B> joi la ora 11,50, într-un duel care pe care cu U Petroşani trebuindu-i victoria, şi în care alb-violeţii au întors la 5-1 după ce s-au văzut conduşi, cei de la UPT au avut parte de semifinala cu Arad, care a stat joi dimineaţa, la doar o oră mai apoi… Şi arădenii s-au impus cu 1-0 (0-0), fructificînd cu oarecare şansă un şut speculativ, pe fondul dominării clare a timişorenilor, cu tot cu 3 ocazii.

În cealaltă semifinală, UVT îşi aconta biletele de Iaşi tot la limită, contra Reşiţei… 1-0.

Ultimul cuvînt însă, o consideraţie, în privinţa jocului Generaţia de aur – Echipa Banatului. „Generaţia” a fost alcătuită din Tene – Bătrînu, Vlaicu, Adrian Matei, Vlădoiu şi un jucător neidentificat, în privinţa căruia asistenţa se tot întreba de zor, „cine e chelu´?”, în vreme ce bănăţenii au contat pe Frunză – Stoicov, Brândescu, Băban, Contescu şi Velcea. S-a încheiat 5-5, cu nedumerirea unde au fost Miodrag Belodedici, Bogdan Stelea, Didi Prodan sau Iosif Rotariu. Cînd promiţi ceva organizatorilor şi implicit publicului spectator, şi mai ales ce ţine de sportul amator, studenţesc, mai bine ţine-te de cuvînt. Sau nu bate toba în prealabil că te vei afişa.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal, Sport Universitar și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua − 7 =

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: