Arhiva etichetelor: Academia Gheorghe Hagi

Parteneriat ActiveNews. Doliu la Farul, Cătălin Agafiţei decedat la 46 de ani. „S-a implicat activ inclusiv în educaţia școlară a zeci de copii din cadrul Academiei Gheorghe Hagi!”

A mai plecat dintre noi, prematur şi mult prea vremelnic, la doar 46 de ani, încă un sufletist din lumea arenelor, Cătălin Agafiţei, clubul campion naţional anunţând pe propria pagină că "Farul Constanţa şi Academia Hagi sunt alături, în aceste momente dificile, de familia fostului fotbalist şi fost junior al Farului, Cătălin Agafiţei. Fost profesor titular al Şcolii nr. 24 şi director al Şcolii nr. 3 din Constanţa, Cătălin Agafiţei s-a implicat activ inclusiv în educaţia şcolară a zeci de copii din cadrul Academiei Gheorghe Hagi! Condoleanţe familiei! Dumnezeu să te odihnească în pace, Aga!"
Publicat în Fotbal, Liga 1, Parteneriat ActiveNews, Sport sabotat | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Cupa Hagi Danone, în weekend la LPS Banatul. Miza, intrarea între cele 12 la finalele de la Academia Gheorghe Hagi. Danone Nations Cup, la Paris

Cupa Hagi Danone, importanta competiție dedicată copiilor de 10-12 ani, se derulează în week-end-ul 2-3 aprilie la terenurile Liceului cu Program Sportiv “Banatul”, din partea căruia vor juca elevii lui Claudiu Arba.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Cupa Hagi Danone, în weekend la LPS Banatul. Miza, intrarea între cele 12 la finalele de la Academia Gheorghe Hagi. Danone Nations Cup, la Paris

1,76 metri ca junior E. Marian Karol Schmidt, în vederile Academiei Gheorghe Hagi, de la CFR Timișoara

CFR Timișoara a avut o prestație mai mult decât meritorie, ca vicecampioană a competiției județene Timiș de juniori E, la turneul zonal FRF al categoriei 2004/5 găzduit de Complexul Sportiv ”Nicolae Dobrin”, câștigând una dintre serii inclusiv prin înfrângerea echipei Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi și punându-l în lumină pe unul dintre portarii alb-vișiniilor, Marian Karol Schmidt.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

CFR Timișoara învinge și în a doua apariție în complexul sportiv ”Nicolae Dobrin”: spre semifinale

CFR Timișoara a câștigat în această după-amiază și cel de-al doilea meci jucat în cadrul Zonei 2 a Campionatului Național FRF de juniori E, disputat începând de ieri la Pitești, vicecampioana județului Timiș la categoria 2004/5 trecând și de LPS Slatina, cu 4-2, după ce a fost condusă.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Juniorii E de la ACS Poli, în turneu zonal la Arad. Iar CFR Timișoara, de pe 2, cu Academia Gheorghe Hagi, la Pitești

Juniorii E de la ACS Poli Timișoara au fost repartizați în aceeași grupă a fazei zonale cu Pandurii Târgu Jiu, CFR Simeria și Kinder Sângeorgiu de Mureș, conform tragerii la sorți efectuată astăzi la ora 12 la Casa Fotbalului în ședința tehnică pentru stabilirea localităților de desfășurare a zonalelor din 2-5 iunie, când alb-negrii pregătiți de Mircea Șchiopu vor evolua în turneul de la Arad.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

X cu ”Academia Hagi”: Colterm Juventus, unică prezență timișoreană la Brașov Indoor Cup, la 2002

Colterm Juventus Timișoara a pus astăzi punct unei apreciabile participări cu 6 apariții în ultimele 3 zile la tradiționalul turneu hibernal juvenil de minifotbal de la Brașov, a cărui a șasea ediție a adus o premieră aparte, cu tematică tactică, prin implicarea în ceea ce privește elaborarea tactică a întrecerii de către Kovacs Zoltan, Director de Dezvoltare Sportivă în FRF, după concepte ce au dat roade peste ani în pepiniera juvenilă belgiană.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Servila FRF permite o făcătură tipic românească: ce mai ”cadou” de Crăciun unor copii de 8 ani

Federația Română de Fotbal și-a mai arătat o dată servilismul tacit dar detectabil față de Academia Gheorghe Hagi, încuviințând cel mai probabil fără măcar a conștientiza ori a băga de seamă un mic detaliu suficient de sugestiv însă în privința celor care cam taie și spânzură prin sectorul juvenil.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , | 1 comentariu

”La ora actuală, cluburile din Serbia vor să copieze modelul Vojvodina” Gânduri înainte de ASU Politehnica – Vojvodina U19…

O însuflețitoare pledoarie pentru apropierea de o respectată și admirată școală de fotbal de peste granița sud-vestică, legătură sub forma unor meciuri amicale internaționale prin care să fie stimulată și reapropierea de fenomen și echipele lor a spectatorilor bănățeni.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ACS Poli îşi pierde proaspeţi vicecampioni naţionali de juniori pentru… divizionare D: golgheterul Mezin la AS Murani

Nu mică ne-a fost mirarea când am reperat numele lui Andrei Mezin, un proaspăt vicecampion naţional la zi de juniori C cu ACS Poli Timişoara în formula nou-promovatei în Divizia D Timiş AS Murani, depăşită duminică de la ora 11 în ultimul joc al etapei a cincea în liga a IV-a, 0-3 cu CS Unirea Sânnicolau Mare.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , | 9 comentarii

Timişoreanul Dragomir, de la ACS Poli, integralist şi marcator pentru România U16: 1-2 cu Serbia în Rusia

Vlad Dragomir, juniorul lui ACS Poli Timişoara, a fost din nou titularizat de Adrian Boingiu, laolaltă cu colegul său de club Andrei Mezin, în rol de vârf, în formaţia României sub 16 ani, care a disputat joi al doilea său meci la patrulaterul amical internaţional juvenil de la Izmailovo-Moscova dotat cu trofeul „Star Way”.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul Timişoara, draw cu mare cântec, cu gazdele. Nastor: „Sunt mândru de băieţi, au jucat excelent! Sunt roşii de efort dar…”

Juniorii D de la LPS Banatul s-au ales cu un punct în condiţii de adversitate la debutul în turneul semifinal al Campionatului Naţional al categoriei 2001-2002, început astăzi la Sibiu.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ACS Poli Timişoara – LPS Banatul, derby în turneul semifinal al Campionatului Naţional de juniori C

Timişoara va fi la finele săptămânii viitoare una dintre cele două gazde ale fazei semifinale în Campionatul Naţional FRF de juniori C, mai exact clubul ACS Poli, iar sâmbătă 14 iunie, de la ora 11, pe terenul 1 din Complexul „Dan Păltinişanu” va avea loc derby-ul local al unicului oraş cu două reprezentante între cele 6 calificate în penultimul act, LPS Banatul contra alb-negrilor.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Fotbalul românesc, fără scăpare. Racolează, racolează, dar atunci nu avea pretenţia să mergi şi la Rio. „Academia Gheorghe Hagi”, cu forţa…

Cine-a crezut că unul dintre pilonii asanării fotbalului românesc e Gheorghe Hagi, şi prin „Academia” sa, naiv a fost, cum naivi sunt românii de 25 de ani, şi când merg, de exemplu la vot, şi când... vin, de exemplu americanii. Pe micul ecran, în difuzarea sport.ro, hora bucuriei juniorilor de 2002 de la „Academia Gheorghe Hagi” a fost la fel de pură şi inocentă ca orice bucurie din lumea fotbalului, mai ales juvenil, dar în spatele ei rânjeşte nevăzută şi nesătulă bestia care sfârtecă sistematic din societatea românească şi sportul mioritic, pe nume şmecheria lui „te fac eu”, care alaltăieri a mers, ieri a mers, astăzi mai merge, mâine încă va mai merge iar poimâine ni se va înfunda, tuturora.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Interstar Sibiu îşi atinge ţelul dar, întrebare pe adresa FRF, care-i… câştigul?

Fotbalul românesc la nivel juvenil n-are rezultate internaţionale, turneele finale lipsind în general din calendarul competiţional al FRF, dar nici ulterior, la seniori, şi mulţi se-ntreabă oare de ce... Mi s-a tocit buricul degetelor scriind că aşa cum ţi-i creşti, aşa îi şi ai.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul Timişoara, la faza finală a Hagi Danone Cup, cu gândul la cea de-a XVI-a ediţie, din Brazilia

Emisara României în 2013 la Danone Cup, în Anglia, a fost Electrica Timişoara, cu generaţia sa de 2001, iar garnitura de 2002 a „Banatului” speră ca duminică să-i calce pe urme, dar cu destinaţia Brazilia.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul şi Sporting Timişoara câştigă la Braşov dar nu se califică în faza finală la juniori E

Juniorii E timişoreni de la LPS Banatul şi Sporting au învins duminică dimineaţă, în cel de-al doilea lor joc în turneul semifinal al Campionatului Naţional juvenil FRF de la Braşov, succesele la limită fiind insuficiente pentru accederea între cele mai bune 4 grupări din ţară.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Sporting Timişoara, 1-2 cu Dinamyk Craiova în turneul semifinal al Campionatului Naţional de juniori E, la Braşov

Sporting Timişoara, cea de-a doua reprezentantă a fotbalului juvenil timişean în faza semifinală a Campionatului Naţional de juniori E, a pierdut la rândul ei în primul joc disputat sâmbătă la Braşov, 1-2 (1-1) cu Dinamyk Craiova, Aboud Mohhamad Hussein reuşind golul egalării, înaintea pauzei.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul Timișoara, calificată în faza finală a Cupei Hagi Danone

LPS Banatul Timișoara a fructificat astăzi statutul de gazdă al fazei zonale a Cupei Hagi Danone, câștigând ultimul act al turneului cu 6 echipe găzduit pe terenul principal al liceului și călcând astfel pe urmele concitadinei Electrica, ajunsă anul trecut, cu generația 2001, în faza finală londoneză, la nivel mondial...
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Starea precară a fotbalului juvenil

Ovidiu Păcurariu revine în rubrica ÎNTRE RAŢIUNE ŞI PASIUNE, de pe coloana dreaptă a primei pagini.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Starea precară a fotbalului juvenil

Bărbuț și Bocșan contra Danemarcei, la U19, dar și Rotariu și Boldor, iar Balaure contra Moldovei, cu România U18

Cristi Bărbuț (stânga), de la Poli Timișoara, trece de un adversar de la Gaz Metan Mediaș, in partida din etapa a III-a a Ligii I la fotbal, luni, 5 august 2013, stadion Dan Paltinisanu, Timisoara. COSMIN DAN Zile de testări pentru câțiva juniori din fotbalul nostru local, convocați în selecționate juvenile ale României, care vor avea ”duble” astăzi și joi...
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul Timişoara, prima la Cluj, în dauna lui CFR şi „U”

O generaţie a LPS Banatul Timişoara care a participat cu succes la ultimele două ediţii ale competiţiei Mundialito, s-a impus la finele acestei săptămîni în puternicul turneu organizat pe 6 categorii de vîrstă pe baza sportivă Unirea de clubul local de copii United Cluj-Napoca, jucătorii lui Sorin Badea trecînd de localnicele "U", CFR dar şi Viitorul, o filială de sub Feleac a Academiei Gheorghe Hagi, şi impunîndu-se într-un oraş înflorind ca infrastructură fotbalistică.
Publicat în Exclusiv, Fotbal, Juniori, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Rosenblum: „Şi eu am fost copil de mingi de la Liceu, cu WHU”

Călin Rosenblum, conducător al ocupantei locului 2 în B2, ACS Poli, s-a deconspirat joi în privinţa interesului cluburilor vizavi de aspectul disputării jocurilor în faţa a mai mulţi sau a mai puţini spectatori în tribune şi şi-a păstrat în general aceeaşi atitudine defensivă la întîlnirea cu mass-media, începînd prin a se explica în cazul a două subiecte din sectorul juvenil pe care alb-negrii le-au perceput ca fiind săgeţi "răutăcioase" la adresa clubului, şi continuînd prin a-şi exprima nădejdea în privinţa invincibilităţii echipei la finele turului dar şi prin a da asigurări că timişorenii au drept de promovare, dat fiind că este vorba despre "o asociere" cu o grupare pe al cărei certificat de înregistrare sportivă evoluează, şi nu de o formaţie nou-înfiinţată...
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Timişorencele, viaţă mai grea la „Cupa Speranţelor”

Aşa cum dezvăluie şi titulatura turneului internaţional de copii, ajuns la cea de-a opta sa ediţie în organizarea profesorului Cristi Petcu, la cîrma echipei sale de la LPS Banatul Timişoara, totul ţine de speranţe, de încurajarea viitorului val, de adăugarea …

Publicat în Fotbal, Juniori, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Excelent! „Cupa Speranţelor”, ediţia a opta, cu cluburi alese

Conform tradiţiei, "Cupa Speranţelor" merge neabătut înainte, cea de-a VIII-a ediţie a turneului internaţional de fotbal pentru copii şi juniori reunind 16 echipe care vor avea parte de minim 5 jocuri fiecare vineri şi sîmbătă, pe terenul "Colterm" din Calea Şagului, unde vor descinde cluburi alese, dintre care 8 din străinătate, mai exact din Serbia, Bosnia şi Herţegovina şi Ungaria, şi alte 8 din ţară, şi anume Academia Gheorghe Hagi, Şcoala de Fotbal Gică Popescu, FC Braşov, Atletico Arad şi Pandurii, precum şi timişorenele FC Auto, Porto Bega şi LPS Banatul Timişoara, grupare organizatoare.
Publicat în Fotbal, Juniori, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Electrica U12, eliminată de Villarreal în semifinale la Fragaria

FC Electrica 1869 Timişoara a revenit pe aceleaşi poziţii de forţă şi fruntaşe la un tradiţional turneu internaţional de copii la care cîştiga concursul unei grupe de vîrstă în 2011 şi încheia pe podium şi în 2010, urmînd a juca şi de-această dată pentru locul 3 cu una dintre cele două echipe pe care le-a aliniat şi la actuala ediţie, în lupta pentru medalii putînd fi implicată şi LPS Banatul Timişoara, la sub 10 ani (băieţi născuţi după 1 ianuarie 2002).
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu