Arhiva etichetelor: alergare

Maraton Timişoara: ciclism pe 42,2 kilometri dar nu şi alergare

Miclăuş pe porţiunea Maratonului de la "Piarişti" Pentru a doua duminică dimineaţa la rând, sportul de masă îşi va face simţită prezenţa în centrul Timişoarei. Conform tradiţiei, în cel de-al doilea week-end din octombrie, de această dată în 9, asociaţiile Atletic Club Maraton şi C.S. Tibiscus Timişoara organizează evenimentul sportiv Maraton Timişoara, aflat la cea de a XII-a ediţie, noutatea fiind introducerea unei probe cicliste pe distanţa omologată a curselor de maraton, de aproximativ 42,2 kilometri, în locul celei de alergare pe aceeaşi distanţă, la care s-a renunţat în premieră
Publicat în Atletism, Ciclism, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Galerie foto la Cros:soare, 180 premii, participare sporită, Bene

Circa o mie anul trecut, peste 1.500 în 2 octombrie 2011. Semnificativ salt numeric de participanţi la cea de-a XIV-a ediţie a Crosului Loteriei Române, organizator ce de la an la an a modificat potul, din unele bunuri chiar şi pe... două sau 4 roţi, în bani, dar pe care l-a multiplicat, menţinând defalcarea pe categorii de vârstă dar făcând distincţia între sportivii legitimaţi şi amatori precum şi premiind primii zece clasaţi în loc de primii 5 la final, iată iniţiative care au scos amatorii de alergări în Piaţa Huniade, la un start dat duminică la ora 11 într-o efervescentă anticipaţie, roiul uman, incluzând atleţi rutinaţi pe la Campionate Europene dar şi puzderie de elevi nu doar din Timişoara, sprintând pe distanţa de aproape 5 kilometri
Publicat în Atletism, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Mîneran, de la CSU Timişoara, câştigă semimaratonul Aradului

Un fost campion naţional de tineret în proba de semimaraton şi proaspăt ocupant al locului 5 la Campionatul Naţional rezervat seniorilor pe aceeaşi distanţă, 21,097 kilometri, Constantin Gabriel Mîneran (în foto împreună cu profesorul Grozescu), de loc din Ineu dar alergând sub culorile Universităţii Timişoara, pentru care este pregătit de profesorul emerit Emil Grozescu, a câştigat duminică ediţia inaugurală a "Crosului şi semimaratonului judeţului Arad", cu timpul de 1:09.41
Publicat în Atletism, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un timişorean, locul 2 la maratonul nocturn sibian, o premieră

Dacă edilii Timişoarei n-au agreat în cele din urmă lansarea cu ocazia "Zilelor Timişoarei" a întrecerii atletice "Timişoara, primul oraş electrificat, primul cros noaptea alergat", în schimb Sibiul tocmai a organizat o asemenea competiţie, o premieră în ţară, reunind la start 150 de alergători, printre care s-a regăsit şi un timişorean, care, concurând cu numărul 144, s-a clasat al doilea în cursa veteranilor
Publicat în Atletism, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Performeri de podium pe ţară se impun la „Crosul Firmelor”

Constantin Mîneran, component al CSU Timişoara şi ex-campion naţional de semimaraton pentru tineret, în anul 2008, respectiv Rebeca Rus, o junioară II a LPS Banatul Timişoara care în această lună s-a clasat a doua pe ţară la concursul de Grand Prix de alergare montană contând drept criteriu de selecţie la Balcaniadă iar apoi a treia săptămâna trecută în proba de 5.000 metri, la Grand Prix de juniori II în Bucureşti, şi-au confirmat statutul de favoriţi, impunându-se în probele de alergare pe 5 kilometri ale “Crosului Firmelor”, conform rezultatelor oficiale date publicităţii de organizatori.
Publicat în Atletism, Ciclism, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dumitra: „Timişoara să arate că e într-adevăr mica Vienă!”

Peste o mie de participanţi de la peste 40 de firme sunt aşteptaţi la startul celei de-a şaptea ediţii a Crosului Firmelor, o întrecere de masă pe care Constantin Dumitra, ultramaratonist şi conducător al Atletic Club Maraton, organizatoarea evenimentului, o doreşte "să fie un exemplu pozitiv pentru Timişoara, aşa cum îl văd pe prisma Vienei, unde o competiţie similară adună la start peste 10.000 firme, peste 120.000 participanţi
Publicat în Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Alergătorii timişoreni preferă Viena dar unii s-au aliniat şi la Cluj

Trei alergători de anduranţă din Timişoara au ales să se alinieze la start în ediţia inaugurală a Maratonului Internaţional Cluj, care s-a desfăşurat duminică în oraşul transilvan, optând pentru proba verişoară mai mică a maratonului clasic, şi anume semimaratonul, disputat pe lungimea de 21,1 kilometri.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu