Arhiva etichetelor: Ana Boldor

CSU Politehnica Timișoara, vicecampioană a țării la floretă pe echipe de senioare, Ana Boldor a treia la individual

CSU Politehnica Timișoara a obținut locul 2 și medaliile de argint în întrecerea pe echipe feminine dar și poziția a treia pe podium și medalia de bronz prin Ana Boldor în concursul individual, în primele două zile dintre cele patru ale competiției puse în scenă săptămâna aceasta de Federația Română de Scrimă, și anume Campionatul Național FRS de floretă pentru seniori.
Publicat în Scrimă | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ana Boldor (CSU Politehnica), eliminată în optimile probei individuale de floretă pentru junioare la Campionatul European juvenil de scrimă: locul 16

Ana Boldor, una dintre cele două floretiste de la CSU Politehnica Timișoara aliniată astăzi de România în cvartetul ”tricolorelor” din cadrul probei feminine individuale rezervată junioarelor la Campionatul European juvenil de scrimă din Bulgaria, s-a calificat cu 3 victorii din seriile preliminare și apoi a trecut de primele două tururi eliminatorii, cedând însă cu 12-15 în duelul din optimi cu poloneza Renata Tomczak. După ce în primele 5 zile de concurs de la Plovdiv, rezervate cadeților, România a cucerit o medalie de argint și două de bronz, de duminică au început întrecerile continentale ale juniorilor, inclusiv cu participarea alb-violetului polist Benjamin Bodo, pe locul 81 la floretă individual, finalul urmând a fi punctat joi cu competiția pe echipe a floretistelor junioare, cu Boldor și Vîrga de la clubul de pe Bega.
Publicat în Scrimă | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ana Boldor (CSU Politehnica), eliminată în optimile probei individuale de floretă pentru junioare la Campionatul European juvenil de scrimă: locul 16

Floretistele Ungariei câștigă etapa de Cupă Mondială juvenilă de la Timișoara iar nipona Miyawaki la individual. România pe 7 la echipe iar Ana Boldor pe 9 la individual

Sala ”Constantin Jude” a fost în acest week-end gazdă a planșelor scrimei, la Timișoara desfășurându-se din nou scena internațională a unei reuniuni de ”Cupa Mondială” rezervată floretistelor junioare, implicate sâmbătă în întrecerea individuală iar duminică, pe echipe. Dacă Bangkok a fost în acest sfârșit de săptămână gazdă a băieților floretiști juniori, pe malurile Begăi au descins în schimb peste 80 de sportive din 17 țări, într-o întrecere de categorie ”Initial”, plasată în calendarul la scară globală al floretei juvenile după o competiție derulată săptămâna trecută la Budapesta atât la fete cât și la băieți, și înaintea altora pe finalul lunii, la Bochum la feminin iar la Leszno la masculin.
Publicat în Scrimă, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Floretistele Ungariei câștigă etapa de Cupă Mondială juvenilă de la Timișoara iar nipona Miyawaki la individual. România pe 7 la echipe iar Ana Boldor pe 9 la individual

Steaua, prima pe Bega în Cupa României la floretă senioare, pe echipe și prin Mălina Călugăreanu. CSU Poli, a doua iar prin Ana Boldor pe 3. Urmează ”Coupe du Monde” la floretă junioare în ”Constantin Jude”

Ediția 2016 a Cupei României la floretă s-a încheiat astăzi, după 4 zile de întreceri la Baza II - UPT, cu proba pe echipe la feminin, câștigată de CSA Steaua 1, care a obținut trei victorii în tot atâtea partide, urmată fiind în clasament de gazda CSU Politehnica Timișoara iar pe 3 de Farul Constanța, după ce ieri, la individual, Mălina Călugăreanu trecea în finală de colega sa de club la roș-albastre și de lot național Maria Boldor, cu o reprezentantă a alb-violetului de pe Bega pe 3, în persoana Anei Boldor, însă săptămâna orchestrată de Federația Română de Scrimă în Banat nu se încheie aici, week-end-ul propunând în Sala ”Constantin Jude” reeditarea unei runde juvenile de Coupe du Monde din calendarul FIE.
Publicat în Scrimă | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Steaua, prima pe Bega în Cupa României la floretă senioare, pe echipe și prin Mălina Călugăreanu. CSU Poli, a doua iar prin Ana Boldor pe 3. Urmează ”Coupe du Monde” la floretă junioare în ”Constantin Jude”

CSU Poli, locul 1 cu băieții și 2 cu fetele la Campionatul Național de floretă seniori, 3 la individual, feminin și masculin

CS Universitar Politehnica Timișoara nu s-a dezmințit nici la ediția din acest an a Campionatului Național de floretă pentru seniori în probe pe echipe respectiv individuale, ce s-a derulat de luni și până astăzi în Sala de scrimă Floreasca din București, formația masculină a alb-violeților recucerind titlul pe țară obținut în 2014, după ce anul trecut era vicecampioană, iar cea feminină păstrând medaliile de argint din precedentele 3 sezoane. Iar floretiștii de pe Bega au urcat pe podium și în duelurile individuale, obținând două medalii de bronz la fete și una la băieți.
Publicat în Scrimă | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CSU Poli, locul 1 cu băieții și 2 cu fetele la Campionatul Național de floretă seniori, 3 la individual, feminin și masculin

Floretistele junioare ale României, cu Ana Boldor și Laura Vîrga de la CSU Poli, locul 5 pe echipe la Euro 2016, în Serbia

Reprezentativa de floretă a României în proba pe echipe feminine rezervată junioarelor din cadrul Campionatului European de scrimă pentru juniori și cadeți, ce ia sfârșit astăzi la Novi Sad, s-a clasat pe locul 5 din 15 formații la start, intrând inițial în sferturile de finală, în care a fost eliminată de Franța, după care s-a impus în duelurile de clasament din zona valorică 5. Iar pe lângă stelistele Maria Boldor și Mălina Călugăreanu, cvartetul ”tricolor” a fost completat de Ana Boldor și Laura Vîrga, floretiste de la CS Universitar Politehnica Timișoara.
Publicat în Scrimă, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Floretistele junioare ale României, cu Ana Boldor și Laura Vîrga de la CSU Poli, locul 5 pe echipe la Euro 2016, în Serbia

Laura Vîrga nu iese din grupe iar Ana Boldor nu intră pe tabloul de 32 la Euro 2016 în proba individuală de floretă juniori

Cele două reprezentante ale CS Universitar Politehnica Timișoara în lotul României concurând de o săptămână la Novi Sad în Campionatul European de scrimă pentru juniori și cadeți au debutat astăzi în întreceri, în cadrul probei individuale de floretă feminină la categoria juniori, Laura Vîrga fiind eliminată din faza grupelor iar Ana Boldor, sportivul numărul 3 al județului Timiș în anul 2015 conform nominalizării DJST, intrând pe tabloul de 32, unde a pierdut duelul cu rusoaica Abdrakhmanova.
Publicat în Scrimă, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Laura Vîrga nu iese din grupe iar Ana Boldor nu intră pe tabloul de 32 la Euro 2016 în proba individuală de floretă juniori

Două sportive de pe Bega în lotul de 37 al României de cadeți și juniori la Euro 2016 din Novi Sad, reper realist al aportului pepinierei timișorene de la CSU Poli în scrimă

Prin prisma nominalizării floretistei Ana Boldor pe podiumul ierarhiei individuale a sportivilor timișeni din ramuri olimpice pe anul 2015 și a recompensării în cadrul aceluiași eveniment din decembrie a președintelui clubului care achiziționase performera în scrimă, Mircea Chiș, de la CS Universitar Politehnica, printr-un premiu de excelență pentru sfertul de secol la cârma respectivei grupări, amatorii de sport ar putea fi lesne induși în eroare că disciplina pe planșă ar avea un impact semnificativ în lumea arenelor din Timiș și o contribuție pe măsură la nivel național, pe același segment, ceea ce i-ar surâde cuiva extrem de mult să lase impresia. Lăsând însă festivismul la o parte, realitatea e alta iar o ajustare a percepției prin aducerea cu picioarele pe pământ e conferită de minorul aport al formației de pe Bega la lotul de cadeți și juniori al României, cu două reprezentante între 37 de selecționabili pentru Campionatul European ce tocmai a început luni la Novi Sad.
Publicat în Scrimă, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Două sportive de pe Bega în lotul de 37 al României de cadeți și juniori la Euro 2016 din Novi Sad, reper realist al aportului pepinierei timișorene de la CSU Poli în scrimă

România, locul 2 în sala ”Constantin Jude”, în etapa I a Cupei Mondiale de floretă pe echipe feminine de juniori

Două zile de floretă puse în scenă la Sala ”Constantin Jude” de Federația Română de scrimă și CS Universitar Politehnica, și două foarte bune clasări ale protagonistelor autohtone în etapa inaugurală a Cupei Mondiale pentru junioare. După ce în prima zi stelista Maria Boldor s-a clasat pe locul 5 din 114 floretiste aliniate în întrecerea individuală, duminică formația României, incluzând-o printre sportivele de la CSA Steaua și pe Ana Boldor, de la CSU Politehnica Timișoara, a urcat pe locul 2, din 9 selecționate la start.
Publicat în Scrimă, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru România, locul 2 în sala ”Constantin Jude”, în etapa I a Cupei Mondiale de floretă pe echipe feminine de juniori

Ana Boldor, Magyar, Stan și Vîrgă, locul 2 cu CSU Politehnica în Cupa României

CSU Politehnica, în componența Ana Boldor, Petra Magyar, Isabelle Stan și Laura Vîrgă, s-a clasat astăzi pe locul 2 în Cupa României la floretă pe echipe feminine, în urma primei echipe a Stelei, într-un concurs din cea de-a patra și ultima zi a competiției găzduite începând de luni în sala de sport a Bazei II – UPT din Timișoara.
Publicat în Scrimă | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ana Boldor, Magyar, Stan și Vîrgă, locul 2 cu CSU Politehnica în Cupa României

La Timișoara s-a deschis stagiunea la scrimă

Joi la Timișoara, scrima a fost spectacolul prezentat în fața Teatrului Național. „Actori” de seamă ai României din acest domeniu s-au „duelat” în Piața Operei în fața a zeci de spectatori. După aproximativ o oră s-a lăsat cortina în centrul orașului, însă stagiunea continuă, săptămâna viitoare. În 26 și 27 septembrie, spectacolul se mută în sala Constantin Jude, care va găzdui prima etapă din circuitul mondial la floretă feminin.
Publicat în Scrimă | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru La Timișoara s-a deschis stagiunea la scrimă

Cu Ana Boldor (CSU Poli Timişoara), România – Italia 21-45 în sferturile Euro la floretă pe echipe

Reprezentativa feminină de floretă a României a pierdut la primul hop în întrecerea pe echipe a acestei probe, din cadrul zilei finale de concurs la Campionatul European de scrimă pentru seniori, început vinerea trecută în Elveţia: 21-45 cu Italia.
Publicat în Scrimă | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mezina Ana Boldor (CSU Poli Timișoara), unica româncă trecută de rundele grupelor la floretă în Campionatul European de scrimă, dar eliminată în 16-imi

Ana Boldor, cea mai tânără dintre cele 3 reprezentante ale lotului României în întrecerile de luni dimineață ale Campionatului European de scrimă de la Montreux, implicate în proba individuală de floretă a sexului frumos, a fost și singura care s-a calificat după rundele grupelor, sportiva din generația 1997 legitimată la CS Universitar Politehnica Timișoara ieșind însă apoi din cursă la primul hop al fazei eliminatorii, 16-imile de finală.
Publicat în Scrimă | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSU Poli Timișoara, argint pe echipe feminine și bronz la băieți iar Isabelle Stan și Ana Boldor, pe podium la individual în Campionatul Național de floretă tineret

Floretistele timișorence au urcat în mai multe rânduri pe podium la finele săptămânii trecute, cu ocazia Campionatului Național de Tineret pe echipe și individual la masculin și feminin, ce au fost găzduite în sala de sport a ”Bazei II” - UPT, CS Universitar Politehnica obținând medaliile de argint cu echipa de fete și prin Isabelle Stan în proba individuală precum și cele de bronz cu formația băieților respectiv prin Ana Boldor, depășită de colega sa de club cu 15-11 în semifinala localnicelor.
Publicat în Scrimă | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mălina Călugăreanu, de la Steaua București, câștigă în sala ”Constantin Jude” prima etapă de Cupă Mondială la floretă feminin, juniori, găzduită de Timișoara

Mălina Călugăreanu, o tânără deja cu o vastă experiență internațională și sute de dispute la activ la acest nivel, inclusiv între seniori, a încununat cu un triumf românesc ceea ce a fost o reușită săptămână a scrimei la Timișoara, începută cu numeroase medalii pe echipe și la individual pentru gazda CSU Politehnica în întrecerea internă a Cupei României, și încheiată astăzi în sala ”Constantin Jude” cu o captivantă reuniune a primei etape de Cupa Mondială la floretă feminin - junioare, reunind sportive din 10 țări.
Publicat în Scrimă | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSU Politehnica Timișoara, a doua pe țară în Cupa României la floretă pe echipe feminine și tot a doua la individual, prin Isabelle Stan

După ce colegii de club din floreta masculină și-au adjudecat marți Cupa României, obținând și locul secund în întrecerea individuală, a venit și rândul floretistelor de la CS Universitatea Politehnica Timișoara să lupte pentru aurul național în întrecerile derulate vreme de 4 zile la baza sportivă ”Politehnica 2”, Isabelle Stan obținând medalia de argint pentru alb-violete atât pe cont propriu cât și cu echipa...
Publicat în Scrimă | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

În preambulul etapei de Cupă Mondială la floretă feminin – juniori, de sâmbătă, din sala ”Constantin Jude”, CSU Politehnica Timișoara învinge acasă cu echipa de băieți, în ”Cupa României”, și ia locurile 2-4 la individual. Fetele, azi și joi…

Un concurs internațional ce va fi găzduit începând de sâmbătă de la ora 10 în sala ”Constantin Jude” din Timișoara, și anume prima etapă de Cupă Mondială la floretă rezervat categoriei feminin, juniori, incluzând și 3 sportive localnice, este prefațat în aceste zile, tot pe malurile Begăi, de întrecerile Cupei României la floretă, pe echipe și individual, la băieți și fete, de astăzi fiind rândul reprezentantelor sexului frumos, după foarte bunele rezultate ale celor de la CSU Politehnica în competiția masculină. Așadar, scrima la putere în aceste zile în capitala Banatului...
Publicat în Scrimă | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu