Arhiva etichetelor: Andrei Bărbuţ

Cristina Bălan (CS Athletics Timișoara), campioană a țării pe 400 de metri și locul 2 tot la tineret și pe 800. Medaliat, și Mădălin Bulgărașu

Cristina Daniela Bălan, atleta din generația 1998 legitimată la CS Athletics Timișoara și antrenată de Simona Șerban și Gulyas Raymond, a devenit campioană națională de tineret în proba feminină de 400 de metri, cu timpul de 56 de secunde și 13 sutimi, performanță cu care s-a situat pe locul 5 în ierarhia seniorilor, obținând totodată și medalia de argint grație locului secund în întrecerea fetelor pe 800 de metri, cronometrată fiind cu 2:10.66, ceea ce i-a adus un alt loc 5 la seniori.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

+ GALERIE FOTO. Bărbuț – Bulgărașu – Șvaia – Pup, locul 3 pe echipe de tineret cu CSM & CSU Politehnica Timișoara la Naționalul de cros

Revenim și cu fotografii pe marginea reușitei în condiții aspre a atleților reprezentând Timișoara la ediția din acest an a Campionatului Național de cros de a obține locul 3 la egalitate cu a doua clasată în ierarhia pe echipe masculine a categoriei tineret, în situația în care alergătorii de pe Bega n-au mai obținut din 1984 medalii în întrecerile pe echipe de alergări de fond sau cros.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru + GALERIE FOTO. Bărbuț – Bulgărașu – Șvaia – Pup, locul 3 pe echipe de tineret cu CSM & CSU Politehnica Timișoara la Naționalul de cros

Andrei Bărbuț, pe 3 la tineret la Campionatul Național de cros

Atletul timișorean Andrei Ionuț Bărbuț și-a continuat și sâmbătă la Băile Felix seria bunelor performanțe și clasări din cursul ultimelor sezoane, urcând pe podiumul de premiere al Campionatului Național de cros la categoria tineret. Sportivul legitimat la CSU și CSM Timișoara a încheiat al treilea proba masculină pe 8 kilometri a competiției naționale de cros sub egida FRA, contribuind implicit și la poziția a treia adjudecată în ierarhia pe echipe a băieților la tineret de CSU și CSM.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Andrei Bărbuț, pe 3 la tineret la Campionatul Național de cros

Arbitru lovit cu piciorul și ”secerat” la pământ la Uivar. Violență în Campionatul Județean Timiș

Campionatul Judeţean Timiş a avut parte de o etapă neagră în runda cu numărul patru, marcată de grave incidente la Uivar, unde arbitrul a fost făcut K.O. în minutul 51 iar timp de 5 minute a rămas la pământ, fără a se mai putea ridica. Altfel, la Dragşina oaspeţii au contestat substituirea a doi jucători de la gazde iar Foeni nu s-a prezentat la Cerneteaz, lideri în cele trei serii fiind Unirea Tomnatic, Flacăra Parţa şi Bazoşu Vechi.
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Arbitru lovit cu piciorul și ”secerat” la pământ la Uivar. Violență în Campionatul Județean Timiș

Ștafeta CSM Timișoara de 4x400m, prima în finala Naționalului de seniori și tineret. Ogrăzeanu și Dumitrache, locul 1 pe 100 plat și 110 metri garduri

Etapa finală pe sezonul în curs a Campionatului Național FRA de atletism în aer liber s-a încheiat duminică seară la Cluj cu un triumf timișorean în proba de 4x400 de metri, ștafeta alcătuită din Iosif Gabriel Grunwald, născut în anul 1992, Alberto Ionel Gheorghescu (1995), Marcus Rafael Drăghici (1995) și Adrian Răzvan Drăgan (1990) cucerind titlul pe țară în 3:13,78, față de 3:14,28, înregistrat de CSM Ploiești. Cvartetul de la CSM Timișoara a îndulcit duminica sub Feleac a atletismului de pe Bega, mărunt numeric și ca performanțe în reuniunile celor două zile ale finalei.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ștafeta CSM Timișoara de 4x400m, prima în finala Naționalului de seniori și tineret. Ogrăzeanu și Dumitrache, locul 1 pe 100 plat și 110 metri garduri

Peste 200 de alergători! Ediția a 43-a a ”Crosului Dealul Viilor”, onorată de prezența unei ex-campioane mondiale, Marieta Ilcu, și ferită din nou de ploaie

O nouă ediție a tradiționalei întreceri atletice ”Crosul Dealul Viilor”, pe colinele Anei Lugojana, o nouă reușită nu doar în privința numeroasei participări. Aproape ca un miracol de astă dată, vremea a ținut din nou cu concurenții, inclusiv de peste graniță, iar cea de-a 43-a bornă a reuniunii de alergare pe iarbă și teren denivelat pusă în scenă de CSȘ Lugoj a fost onorată de prezența printre alții a lui Marius Cocioran dar și a Marietei Ilcu, fostă campionă mondială la săritura în lungime.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Peste 200 de alergători! Ediția a 43-a a ”Crosului Dealul Viilor”, onorată de prezența unei ex-campioane mondiale, Marieta Ilcu, și ferită din nou de ploaie

Cosmin Dumitrache, campion național universitar indoor de garduri. Andrei Ionuț Bărbuț, tot pentru CSM Timișoara și UVT, vicecampion

Noi clasări pe podium pentru atleții timișoreni, și în cea de-a doua zi a primului weekend din sezonul atletic 2015, cu ocazia combinatei dintre etapa finală a Campionatului Național Universitar și prima rundă a Campionatului Național pentru seniori, tineret și juniori I, în sală, competiții găzduite la Bacău. Hurdlerul Cosmin Ilie Dumitrache a câștigat finala la 60 de metri garduri iar colegul său de club și de generație Andrei Ionuț Bărbuț a sfârșit pe 2 la 3.000 de metri.
Publicat în Atletism, Sport Universitar | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Andrei Ionuț Bărbuț (CSM Timișoara), din generația 1994, cel mai tânăr pe podiumul categoriei Tineret la Campionatul Național de Cros

Atletismul timișorean Andrei Ionuț Bărbuț a obținut o medalie la Campionatul Național de Cros pentru juniori II, I, Tineret și Seniori, disputat în weekend la Băile Felix, unde 275 de alergători de la 68 de cluburi din țară, dintre care …

Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSȘ Caransebeș, cea mai iute la cea de-a 42-a ediție a Crosului Dealul Viilor, la Ana Lugojana, unde Bărbuț și Maria Irimia se impun pentru timișoreni iar Bulgărașu dintre gazde

Pe 11 distanțe variind de la numai 300 de metri la 9 kilometri, unduind pe dealurile de la „Ana Lugojana”, în estul municipiului de pe Timiș, cea de-a 42-a ediţie a Crosului Internaţional „Dealul Viilor” a reunit sâmbătă dimineață la startul a 17 probe peste 300 de atleți, de la copii de vârsta școlii primare până la seniori, care s-au străduit cu brio să facă față terenului umed și moale, secția de profil a CSȘ Caransebeș remarcându-se prin 6 clasări pe locul I…
Publicat în Atletism, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Silviu Nişu începe 2014 cu timpi care îi dau speranţe de podium la Campionatul Mondial Masters de la Budapesta

Silviu Nişu, un atlet timişorean care cu certitudine s-ar fi regăsit printre laureaţii anului trecut la Gala Sportului Timişean şi Gala Sportului Timişorean dacă excelentele performanţe din 2013 le-ar fi obţinut pentru un club local, unde nu i-a fost însă găsit un loc, din ignoranţă şi chiar rea voinţă, şi nu pentru CS Olimpia Bucureşti, care i-a acordat creditul cuvenit, a început noul an cu timpi care îi dau încredere să spere la podiumul Campionatului Mondial Masters din 23 martie, de la Budapesta.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timişoara, 1 şi 2 la Bucureşti: Cosmin Ilie Dumitrache câştigă proba de 60 metri garduri iar Andrei Bărbuţ încheie al doilea pe 3.000m, în prima etapă a Naţionalului indoor de seniori, tineret şi juniori mari

Cosmin Ilie Dumitrache, absolventul de juniorat drept cel mai de perspectivă hurdler din atletismul românesc, a câştigat astăzi, în cea de-a doua şi ultima zi a primei etape a Campionatului Naţional indoor de Seniori, Tineret şi Juniori 1, proba de 60 de metri garduri, pe podiumul reuniunii inaugurale a întrecerilor atletice de sală urcând şi un alt timişorean tot din generaţia 1994, Andrei Bărbuţ.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Timișoara la etapa finală a Campionatului Național de seniori și tineret, în București: Cosmin Ilie Dumitrache, locul 2 la 110m garduri, iar Adelina Pastor, pe 3 la 400m

Două locuri pe podium pentru atleții de la CSM Timișoara în cea de-a doua reuniune a primei zile din cadrul etapei finale a Campionatului Național de atletism pentru seniori și tineret de la București, juniorul I Cosmin Ilie Dumitrache (foto) clasându-se al doilea pe 110 metri garduri iar Adelina Pastor, abia revenită de la Mondialul moscovit, pe 3 la 400 metri. Timpii...
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Timișoara, locul 1 la București, cu ștafeta de 4×400 în etapa finală a Campionatului Național de juniori I

Ștafeta de 4x400 metri de la CSM Timișoara și-a adjudecat ultima probă a etapei finale din Campionatul Național de juniori 1, încheiată astăzi la București, dar elevii lui Ioan Damaschin și Marcel Grigorescu doar au salvat aparențele într-o a treia reuniune a competiției, ștearsă numeric și valoric pentru atleții de pe Bega.
Publicat în Atletism, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Hurdlerul Dumitrache, primul! Andrei Bărbuț (LPS Banatul & CSM Timișoara), locul 2 pe 3.000 obstacole în etapa finală a Campionatului Național de juniori I

Două clasări pe podium pentru atleții timișoreni în etapa finală a Campionatului Național de juniori I, ce are loc astăzi și sâmbătă la București. Cosmin Ilie Dumitrache (foto) a câștigat proba de 110 metri garduri iar Andrei Ionuț Bărbuț a încheiat al doilea în cea de 3.000 metri obstacole.
Publicat în Atletism, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Adelina Pastor (CSM Timişoara) cîştigă şi pe 200 de metri etapa a III-a a Naţionalului de la Bucureşti

Adelina Dorina Pastor (20 de ani), de la CSM Timişoara, s-a impus duminică dimineaţă şi în finala pe 200 metri a etapei a treia a Campionatului Naţional de seniori, tineret şi juniori I de la Bucureşti, adăugînd triumfului ei de ieri, pe 400 metri.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoreni și timișeni, pe degetele unei mîini în finalele de astăzi

Cinci atleți de la 4 cluburi timișorene și timișene, LPS Banatul, CSM și CS Universitatea respectiv CSȘ Lugoj, vor fi implicați diseară în patru dintre cele 10 probe ale ultimei reuniuni, a patra, a întrecerii de trei zile găzduite de arena Dinamo în cadrul celei de-a doua etape a Campionatului Național de atletism în aer liber pentru seniori, tineret și juniori I. Dar iată cîțiva timpi înregistrați aseară...
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cosmin Ilie Dumitrache cîştigă Campionatul Naţional Şcolar, pe 110 metri garduri la juniori I, pentru LPS Banatul Timişoara

Cosmin Ilie Dumitrache a obţinut sîmbătă unicul triumf al lui LPS Banatul Timişoara în cele 28 de finale ale primei zile în Campionatul Naţional şcolar de atletism, rezervat grupărilor CSŞ şi LPS din ţară, impunîndu-se în proba de 110 metri garduri a juniorilor I.
Publicat în Atletism, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Bălan și Motreanu la gimnaziu respectiv Gherghinescu și Bărbuţ, la liceu, cîștigă Crosul Tineretului

Cristina Bălan și Radu Motreanu, la categoria elevi de gimnaziu, respectiv Nicoleta Gherghinescu și Andrei Bărbuț, între liceeni, s-au impus astăzi într-o nouă ediție a Crosului Tineretului, disputată de această dată pe faleza Begăi.
Publicat în Atletism, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dublu triumf timişorean în reuniunea a doua: Dumitrache la garduri, ştafeta băieţilor pe 4×400

Timişoreanul Cosmin Ilie Dumitrache poate merge cu încredere la Balcaniada de seniori de sîmbăta viitoare, de la Istanbul, după ce astăzi a devenit detaşat campion naţional de sală la categoria sa de vîrstă, juniori 1, în proba de 60 metri garduri, la o săptămînă după ce se impunea şi în rîndul seniorilor. Iar colegii săi de la LPS Banatul au dublat succesul bănăţean în ziua a doua a Campionatului Naţional indoor de juniori 1, impunîndu-se pe 4x400 metri.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Marcus Rafael Drăghici (LPS Banatul şi CSM Timişoara), vicecampion naţional de sală la juniori 1 pe 400 metri

Atletismul timişorean mai are un medaliat naţional, în persoana lui Marcus Rafael Drăghici, aflat în primul său an ca junior 1, care a încheiat pe locul 2, în 50,72 secunde, proba de 400 metri din reuniunea de vineri, prima a Campionatului Naţional de sală pentru juniori 1, găzduită la Bucureşti, unde tinerii de la LPS Banatul, CSM Timişoara şi CSŞ Lugoj au concurat în 5 dintre cele 12 probe ale zilei.
Publicat în Atletism, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Aur: Dumitrache la garduri şi ştafeta de 4×400 metri băieţi

Două triumfuri pentru atletismul juvenil timişorean şi în sesiunea de sîmbătă a Campionatului Naţional de sală pentru juniori I, găzduit de complexul "Lia Manoliu" din Bucureşti, unde hurdlerul Cosmin Ilie Dumitrache - foto (n. 1994; LPS Banatul şi CSM Timişoara; antrenor Ioan Damaschin) s-a impus în proba de 60 metri garduri iar ştafeta de 4x400 metri a băieţilor a cîştigat cu un avans confortabil
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pastor & Vătămanu: campioni naţionali de sală pe 400 (J1)

Adelina Dorina Pastor (foto) a alergat în 55.31 secunde proba de 400 metri a Campionatului Naţional de sală pentru juniori I, început vineri în complexul "Lia Manoliu" din Bucureşti, atleta legitimată la LPS Banatul şi CSM Timişoara cîştigînd seria 1 şi implicit finala, cu un avans de aproape 3 secunde. A copiat-o Sorin Claudiu Vătămanu, născut tot în 1993, colegul ei, tot cu dublă legitimare, triumfînd în 48.98 secunde
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pastor în topul laureaţilor pistei la LPS Banatul Timişoara

Cu caracterizarea "un an de excepţie", creionată pe seama prezenţelor juniorilor Liceului cu Program Sportiv Banatul Timişoara în competiţii de nivel mondial, continental, balcanic şi naţional pe parcursul lui 2011, profesorul emerit Ioan Damaschin ne-a dezvăluit topul atleţilor LPS din acest an, dat citirii pentru www.sporttim.ro la finele unui antrenament de sâmbătă dimineaţa început cu mâna pe lopeţi şi mături, la deszăpezit, şi încheiat cu o rehidratare ferită de temperaturile de îngheţ în care tinerii atleţi sunt nevoiţi să se pregătească în vederea sezonului de sală
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cupa României: LPS Banatul şi CSS Lugoj, locuri 2 şi 3

Andrei Ionuţ Bărbuţ, un atlet născut în anul 1994, de la LPS Banatul, s-a clasat sâmbătă pe locul 2 la juniori 2, iar Miruna Maria Pricop, născută în 2002 şi reprezentând CSS Lugoj, pe locul 3 la copii 3, în cadrul concursului naţional dotat cu Cupa României la cros, ce a reunit la Băile Felix un număr de 395 atleţi din 56 de cluburi, competiţia adresată tuturor categoriilor de vârstă, şi anume seniori, tineret, juniori I, juniori II, juniori III, copii I-II şi III, constituind criteriu de selecţie pentru Campionatul European de cros
Publicat în Atletism, Sport juvenil, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul, campion naţional la juniori II cu ştafeta băieţilor

Echipa de ştafetă a LPS Banatul Timişoara s-a impus sâmbătă în chiar ultima probă a Campionatului Naţional pentru juniori II, cadeţi, Cosmin Ilie Dumitrache, Marcus Rafael Drăghici, Andrei Ilie Bărbuţ şi Nicolae Adrian Jurjiu, în această ordine a schimburilor, triumfând pe culoarul 5 cu timpul de 2:02.99, după ce sportivii timişoreni obţinuseră alte 5 locuri pe podium prin ştafeta fetelor respectiv în probe individuale
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , | 1 comentariu