Arhiva etichetelor: ASU Poli

Never hide

Temperaturile ridicate care s-au semnalat în ultima vreme au afectat buna desfăşurare a meciurilor din liga întâi şi mai ales a celor din liga a doua. Să ne amintim de coşmarul prin care a trecut echipa din Suceava săptămâna trecută, când a pornit spre Timişoara cu nişte copii de 15-16 ani pe o căldură de 40 de grade. Disputele din liga a doua au loc de la ora 11 sub un soare arzător şi un aer sufocant. Cum pot înregistra performanţe în asemenea condiţii?
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Campionatul Județean Timiș de juniori înaintea finalului de retur. Atins la ”E”: ACS Poli și LPS Banatul încheie cu punctaj maxim, Juventus și CSM Lugoj și ele în play-off

În cele mai multe cazuri ar mai fi o rundă de jucat sau numai câteva meciuri din ultima etapă, dar în ceea ce-i privește pe juniorii E sezonul regulat s-a și încheiat deja iar astăzi debutează chiar și faza play-off. Campionatul Județean Timiș de fotbal pentru juniori C, D și E a fost săptămâna trecută în sprint spre linia de sosire, cu tot cu o rundă în plus, intermediară, și este și în continuare, săptămâna viitoare pe vremea aceasta urmând a fi cunoscute toate participantele în faza play-off a întrecerilor.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Campionatul Județean Timiș de juniori înaintea finalului de retur. Atins la ”E”: ACS Poli și LPS Banatul încheie cu punctaj maxim, Juventus și CSM Lugoj și ele în play-off

Campionatul Județean Timiș de fotbal juniori: rezultate

Competițiile fotbalului juvenil județean intră pe tronsonul final al sezonului regulat, în ultimele sale 3 săptămâni, urmând ca până în prima decadă a lunii viitoare, mai precis pe 6 mai ca termen limită, să fie definitivate toate ierarhiile tur-retur ale campionatelor pe Timiș la nivelul juniorilor C, D, E și B1.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Campionatul Județean Timiș de fotbal juniori: rezultate

ASU Politehnica se poate inspira la a 3-a vizită în zona capitalei, în jocul cu codașa Ligii 2, din izbânda juniorilor C violeți la Cluj. ”Rezultatul Metalului luni la Șiria nu e concludent și n-avem voie să fim mai relaxați”

Neînvinși în ultimele 3 apariții oficiale, dar nici învingători, fiind în schimb ușor descumpăniți de o nouă remiză pe ”Știința”, 1-1 sâmbătă cu cei de la Dacia Unirea Brăila, nou-promovații alb-violeți în Liga 2 se află în fața celei de-a treia ieșiri din actualul campionat în zona Bucureștiului, de această dată pentru vizitarea noii ”lanterne roșii” a eșalonului secund, CS Metalul Reșița, plasată așadar pe unicul loc de retrogradare rămas de evitat în urma retragerii din competiție a nu mai puțin de 5 cluburi din preziua startului din august 2016 încoace.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru ASU Politehnica se poate inspira la a 3-a vizită în zona capitalei, în jocul cu codașa Ligii 2, din izbânda juniorilor C violeți la Cluj. ”Rezultatul Metalului luni la Șiria nu e concludent și n-avem voie să fim mai relaxați”

Abracadabra

S-a încheiat campionatul ligii întâi şi în sfârşit cunoaştem clasamentul cu punctajul aferent. Precizez acest aspect, deoarece doar de câteva zile ACS Poli a primit răspunsul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, lăsând impresia că obiceiurile balcanice au pătruns şi acolo. Această apreciere nu vine în urma faptului că timişorenii au primit un răspuns nefavorabil, ci pentru modul cum a fost tratată această speţă. Să vii cu nişte explicaţii puerile după aproape şase luni…
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Abracadabra

ASU Politehnica prezintă achizițiile înaintea plecării la Suceava. Brîndescu: ”Conducerea ne-a obligat să facem 22 de puncte”

După retragerea celor din Baia Mare în preziua începerii campionatului Ligii 2, în vară, respectiv după excluderea Șoimilor Pâncota și retragerea celor din Berceni în cursul toamnei, eșalonul secund va reporni vineri la drum cel mai probabil cu doar 16 cluburi și astfel numai unul va retrograda, dat fiind abandonul iminent al altor două grupări, Unirea Tărlungeni și CSM Râmnicu Vâlcea, astfel încât partidele Metalul Reșița – Unirea Tărlungeni și CSM Râmnicu Vâlcea – CS Balotești nu ar mai avea loc în week-end în cadrul etapei a 22-a. Ceea ce contribuie la scăderea masivă și pe mai departe a competitivității întrecerii...
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru ASU Politehnica prezintă achizițiile înaintea plecării la Suceava. Brîndescu: ”Conducerea ne-a obligat să facem 22 de puncte”

ASU Politehnica, triumf la Dunăre în primul amical pe 2017: 3-0 cu Dierna, locul 5 în D Mehedinți

Alb-violeții de la ASU Politehnica au disputat astăzi întâiul meci de verificare din noul an, completând astfel prima săptămână de pregătire sub formă de stagiu centralizat, ce s-a derulat începând de luni la Băile Herculane. Antrenamentelor de acumulări fizice le-au fost adăugate duminică de la ora 11 un prim joc amical, în vederea căruia timișorenii s-au deplasat în aval pe Valea Cernei, până pe malul Dunării, la Orșova, unde i-au avut ca sparring-partners pe divizionarii D locali de la AS Dierna.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru ASU Politehnica, triumf la Dunăre în primul amical pe 2017: 3-0 cu Dierna, locul 5 în D Mehedinți

ASU Politehnica, 20 pentru Băile Herculane. La plecare, 5-2 în joc-școală: FOTO

Într-o ambianță hibernală, astăzi de la ora 11, ASU Politehnica Timișoara a pus punct primei săptămâni de pregătiri înaintea reluării puțin peste o lună a returului Ligii 2 prin a disputa un prim joc-școală, între componenți ai efectivului alb-violet, antrenorul Sorin Brîndescu hotărându-se după meciul cu două reprize a câte 30 de minute în privința lotului ce va fi convocat în cantonamentul de la Băile Herculane, preconizat începând de luni.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru ASU Politehnica, 20 pentru Băile Herculane. La plecare, 5-2 în joc-școală: FOTO

Marșul Eroilor, ținut de fanii viola în 17 decembrie de la ora 17, din Piața Maria

Tradiționalul eveniment inițiat de fanii galeriei viola la ceas de decembrie va avea loc în acest an sâmbătă de la ora 17 cu sloganul ”Cine uită, e complice!”, iar în toată această perioadă de sfârșit de an se derulează totodată și ”Acțiunea de Crăciun” pusă pe roate tot de Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria, demers caritabil ajuns la cea de-a opta sa ediție. Atât despre ”Marșul Eroilor 2016” cât și despre acțiunea de suflet, prin cuvintele organizatorilor...
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Marșul Eroilor, ținut de fanii viola în 17 decembrie de la ora 17, din Piața Maria

Vâlcenii înving acasă iar ASU Politehnica încheie turul pe 15, în cădere cu un loc

Ultima etapă a turului Ligii 2 a fost deja și a treia cu numai opt meciuri în program dar și două echipe stând concomitent în aceeași rundă în așteptare pe margine în urma retragerilor Șoimilor Pâncota și săptămâna trecută a celor din Berceni, iar în acest week-end rândul pe tușă le-a venit nou-promovatelor Luceafărul Oradea și ASU Politehnica Timișoara, care își încheiaseră deja marți și miercuri aparițiile din prima jumătate a parcursului în ediția 2016-2017.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Vâlcenii înving acasă iar ASU Politehnica încheie turul pe 15, în cădere cu un loc

Blănaru, ”dublă” pe final, 9 în total: ”Dacă jucăm la potențialul nostru, putem depăși orice echipă. Multe se pot întâmpla în Liga 2 căci nivelul e destul de scăzut”

Titular în primele 12 etape, în care marca de mai multe ori, în minutele 67 și 79 acasă cu Chindia, dar și în minutul 4 al următorului meci pe teren propriu, 2-3 cu Foresta, contra căreia deschidea scorul, precum și în minutul 25 la Brăila, unde, la fel, deschidea scorul, ori în minutul 17 pentru 1-0 acasă cu Metalul Reșița și în minutul 62, pentru egalarea din penalty pe ”Dan Păltinișanu” cu brașovenii, Ștefan Blănaru a continuat în următoarele 6 ca rezervă utilizată și a izbutit astăzi nu doar un singur gol după ce a intrat de pe bancă, așa cum se întâmpla în minutul 70 la Arad, ci chiar două, în minutele 83 și 85, pentru 4-1 cu CS Balotești.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Blănaru, ”dublă” pe final, 9 în total: ”Dacă jucăm la potențialul nostru, putem depăși orice echipă. Multe se pot întâmpla în Liga 2 căci nivelul e destul de scăzut”

ASU Politehnica încheie turul mai repede, fără deplasare la Berceni, retrasă. Liga 2 în 18

Ceea ce se vehicula mai apăsat de săptămâna trecută s-a confirmat în această după-amiază, în care secund-divizionara ACS Berceni, ultima și fără vreun punct în clasament după 16 etape din Liga 2, a anunțat Federația Română de Fotbal că se retrage cu efect imediat din toate competițiile forului de profil, lăsând în 18 participante campionatul eșalonului doi.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru ASU Politehnica încheie turul mai repede, fără deplasare la Berceni, retrasă. Liga 2 în 18

Campionatul Județean Timiș de juniori C, D, E, B1, același tipar: 21 de scoruri din 38 de la 5 diferență în sus

Nici runda a parta a noului campionat juvenil județean pe Timiș rezervat juniorilor C, D, E și B1 nu s-a abătut de la șablonul stabilit din capul locului, de fapt prin structura sa competițională, în peste o cincime din întâlnirile etapei învingătoarele impunându-se prin a înscrie câte 19, 17, 16 - în două cazuri, 13, 11 respectiv 10 goluri - tot de două ori, pe când echilibrul s-a manifestat pe tabela de marcaj în doar două partide, încheiate la egalitate, alte 5 sfârșind la un gol diferență iar două cu două avans.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Campionatul Județean Timiș de juniori C, D, E, B1, același tipar: 21 de scoruri din 38 de la 5 diferență în sus

Frustraţii

Echipa naţională a României, sub conducerea antrenorului Christoph Daum, a obţinut un rezultat de egalitate cu echipa Muntenegrului în prima etapă a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din anul 2018. E mult, e puţin? Greu de spus, mai ales că echipa noastră a avut o evoluţie inegală, cu perioade de joc mai puţin bune. Trebuie menţionat că jucătorii români puteau obţine chiar victoria dacă Nicolae Stanciu, noua vedetă a echipei belgiene RSC Anderlecht, nu ar fi ratat cu seninătate penalty-ul obţinut de Keșerü în chiar ultimul minut de joc. Echipa şi antrenorul au fost priviţi cu simpatie de către spectatorii aflaţi la stadionul din Cluj.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Frustraţii

LIVE TEXT. AS Peciu Nou – Ripensia Timişoara 0-3 (0-0): Toma 65, Ungureanu 69, Mediop 79. Etapă plină în „D Timiş”

Aici, în transmisiune în direct LIVE TEXT, în Joia Mare de la ora 17, unul dintre cele 9 jocuri ale rundei a XXIV-a în Divizia D Timiş, etapa a şaptea a returului, între AS Peciu Nou, penultima clasată, şi Ripensia Timişoara, ocupantă a locului 2 în liga a IV-a.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. ASU Politehnica – Vulturii Lugoj 3-2. Plus alte jocuri amicale…

Un alt mijloc de săptămână destul de plin în ceea ce privește pregătirile prin jocuri amicale ale formațiilor locale...
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Violeţii, pe calea cea bună încă din… secunda 39: al doilea succes fără gol luat. ASU Politehnica, 2-0 cu Pobeda

Liderul ASU Politehnica Timişoara a câştigat pentru a doua oară în acest campionat fără să primească gol, şi tot cu 2-0, aşa cum începea turul Diviziei D Timiş, la Ghiroda, de această dată contra “bulgarilor” în alb-verde, contra cărora au avut un start perfect, în penultimul joc al rundei a X-a în liga a IV-a.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Campioana Diviziei D Timiş joacă barajul pentru un loc în Liga 3, în judeţul Hunedoara, cu Industria Galda de Jos, din D Alba

După ce în precedentele 5 sezoane a dat piept la baraj cu reprezentante ale judeţelor Arad, Mehedinţi, Hunedoara, din nou Mehedinţi şi Caraş Severin, ultimele trei dispute câştigându-le la zero, prima clasată şi campioana Diviziei D Timiş va întâlni în meciul în manşă unică de pe teren neutru, din 21 iunie la ora 18, pe Industria Galda de Jos, din judeţul Alba, conform hotărârii luată astăzi de Comitetul de Urgenţă al FRF.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FC Băban Marcel Jimbolia – Real Dragșina 0-2 (0-0). Jimbolia, încă fără gol dat, iar ”ASU Poli va avea miercuri joc greu, nu ne dăm la o parte”

FC Băban Marcel Jimbolia este la al treilea eșec fără gol marcat, în vreme ce Real Dragșina a spart oarecum surprinzător gheața, după două înfrângeri la scor.

”Din păcate nu se mișcă prea multe iar acomodarea este dificilă. Schimbul de

Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , | 1 comentariu

ASU Politehnica Timişoara se pregăteşte pentru liga a… patra

La Baza II, ocupanta locului secund din Seria a III-a a ligii a V-a în ediţia trecută a Campionatului Judeţean, ASU Politehnica, autoare a unei ratări la mustaţă a promovării în Divizia D, în favoarea celor de la Progresul Racoviţa, a demarat pregătirile pentru noul sezon cu un lot numeros şi cu mulţi noi veniţi în tabăra violetă: Adrian Neagoie (de la Otopeni), Pavel Vlad (Vaslui), Răzvan Pleşcan, Victor Opriş, Daniel Triţoiu (toţi trei de la ACS Poli), Marco Giurasevici (Flacăra Făget), Ionuţ Alexandru (Şag).
Publicat în Fotbal, Judeţ, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , | 2 comentarii

Rosenblum: „Şi eu am fost copil de mingi de la Liceu, cu WHU”

Călin Rosenblum, conducător al ocupantei locului 2 în B2, ACS Poli, s-a deconspirat joi în privinţa interesului cluburilor vizavi de aspectul disputării jocurilor în faţa a mai mulţi sau a mai puţini spectatori în tribune şi şi-a păstrat în general aceeaşi atitudine defensivă la întîlnirea cu mass-media, începînd prin a se explica în cazul a două subiecte din sectorul juvenil pe care alb-negrii le-au perceput ca fiind săgeţi "răutăcioase" la adresa clubului, şi continuînd prin a-şi exprima nădejdea în privinţa invincibilităţii echipei la finele turului dar şi prin a da asigurări că timişorenii au drept de promovare, dat fiind că este vorba despre "o asociere" cu o grupare pe al cărei certificat de înregistrare sportivă evoluează, şi nu de o formaţie nou-înfiinţată...
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

ASU Poli intră în toamnă cu mult la zero, zîmbete şi rîsete

Cu un forcing de start graţie căruia s-a desprins la 3-0 deja în primele nici 20 de minute ale jocului din cadrul etapei a şasea a Campionatului Judeţean Timiş, nou-promovata ASU Poli şi-a redobîndit duminică seară şefia Seriei a III-a de "Judeţ", bucurîndu-şi sutele de suporteri strînşi şi de această dată pe "Ştiinţa". Fiesta pe gazon, fiesta în tribuna metalică: ASU Poli Timişoara – AS Timişul Urseni 5-0 (3-0).
Publicat în Fotbal, Judeţ, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Campionatul Judeţean Timiş: rezultatele rundei a şasea…

Ca de obicei, primii pe piaţă cu rezultatele etapei a şasea în Campionatul Judeţean Timiş, ce pot fi lecturate împreună cu ierarhiile la zi pe coloana din dreapta a secţiunii Fotbal. În plus, mai jos, cele "nevăzute" în week-end în această ligă a cincea...
Publicat în Exclusiv, Fotbal, Judeţ, Timişene | Etichete , , , , , , , , | 2 comentarii

ASU Poli simte şi gustul amar al eşecului dar fanii tot fac fiesta

Fanii autentici tot fani rămîn, fie şi autoexilaţi departe de o celebră peluză în care se obişnuiseră a intona peste ani, şi fie şi la un prim eşec al favoriţilor. Consemnat duminică de la 5 pe "Ştiinţa", în runda a cincea din liga a V-a, "Judeţ", cu întîiul duş rece în contul alb-violetei ASU Politehnica, 3-5 (0-2) cu AS Progresul Racoviţa, suporterilor polişti neînecîndu-li-se însă corăbiile, ci cîntînd şi fluturînd steagurile şi pe mai departe. Iar sentimentul de bine generat de opţiunea aleasă în vară a conservat fie şi la înfrîngere o atmosferă cum n-a mai văzut fotbalul "mic" românesc în toată istoria sa...
Publicat în Fotbal, Judeţ, Poli Timişoara, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Campionatul Judeţean Timiş: rezultatele etapei a IV-a, ierarhii

În cele 3 serii ale Campionatului Judeţean Timiş s-au înscris în acest week-end 109 goluri, dintre care 40 de către oaspeți. Mai jos, cîteva consideraţii despre o rundă a patra încheiată cu puţin peste o oră în urmă, şi ale cărei rezultate le puteţi lectura pe coloana din dreapta a secţiunii Fotbal, împreună cu ierarhiile...
Publicat în Fotbal, Judeţ, Sport de masă, Timişene | Etichete , , , , , , , , , | 3 comentarii