Arhiva etichetelor: Bulgaria

EuroBasket: 9 titluri au câștigat echipele care au organizat turneul final. Alte 11 podiumuri pentru gazde

EuroBasket 2017 va începe peste o săptămână. A 40-a ediție a întrecerii continentale a seniorilor se dispută pentru a doua oară la rând în patru țări diferite. Vă propunem o trecere în revistă a pozițiilor pe care s-au clasat gazdele precedentelor 39 de turnee. De 9 ori formația organizatoare și-a trecut în cont titlul, fiind de alte 11 ori pe podium. Din 1993 nu s-a mai impus gazda întrecerii, iar în 2007 a ajuns ultima dată în ultimul act. Suedia a fost singura organizatoare care a încheiat pe ultimul loc.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

3 victorii din 3 pentru naționala feminină U20 la europeanul din Muntenegru, divizia B. Debut internațional perfect pentru secundul Miruna Crâsnic

Naționala feminină sub 20 de ani a depășit așteptările la Campionatul European divizia B și a trecut de prima fază a grupelor cu maximum de victorii. Turneul de la Podgorica a prilejuit debutul timișorencei Miruna Crâsnic ca antrenor secund în partidele internaționale oficiale. Dan Calancea este tehnicianul principal care a condus reprezentativa de tineret la cel mai bun start de întrecere continentală din ultimul timp.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru 3 victorii din 3 pentru naționala feminină U20 la europeanul din Muntenegru, divizia B. Debut internațional perfect pentru secundul Miruna Crâsnic

Balcaniada U20 – ziua întâi

Prima zi a Balcaniadei U20 a ajuns la final. Pe temperaturi de aproape 40 de grade, cele 24 de echipe, băieți și fete,  prezente la turneu au luptat pentru a fi cât mai aproape de semifinalele competiției.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Balcaniada U20 – ziua întâi

Start la Balcaniada U20!

Joi la ora 9.30 se va da startul Balcaniadei U20 la volei pe plajă. Competiția care se va desfășura timp de trei zile în Parcul Rozelor din Timișoara va reuni 12 echipe, atât la masculin cât și la feminin. Țara noastră aliniază 5 formații de băieți și 4 de fete, Turcia și Republica Moldova câte două la fiecare categorie, Grecia și Bulgaria câte o echipă la feminin și una la masculin, în vreme ce Serbia aruncă în luptă o echipă de băieți și 2 fete. Deși în urmă cu doar câteva zile - potrivit oficialilor români - prezența grecilor era pusă sub semnul întrebării, elenii au fost prezenți miercuri seara în formulă completă la sedința tehnică.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Start la Balcaniada U20!

Drumul spre EuroBasket 2015. Rezultatele înregistrate de gazdele turneului final

Site-ul nostru continuă incursiunea în timp în istoria EuroBasket-ului feminin. De această dată vă propunem să aruncăm o privire asupra rezultatelor țărilor care au găzduit Campionatul European de baschet feminin. Doar patru națiuni care au organizat turneul final au reușit să câștige titlul în cele 34 de ediții anterioare: Italia, URSS, Polonia și Franța. Italia deține recordul de 7 întreceri continentale feminine găzduite.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

România ratează la zero calificarea la turneul final al Campionatului Mondial feminin din Italia

Reprezentativa feminină a României, preluată anul trecut de Guillermo Gallardo, s-a clasat a doua din 4 selecţionate într-una dintre grupele preliminare ale fazei europene a calificărilor la turneul final mondial din Italia, poziţie de pe care ar fi putut accede …

Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru România ratează la zero calificarea la turneul final al Campionatului Mondial feminin din Italia

Desculții Europei. România – Islanda 64:72, acasă, în faza I a preliminariilor C.E.

După un 68:84 cu vecinii bulgari, reprezentativa României a pierdut și cel de-al doilea joc găzduit la Constanța în faza I a preliminariilor Campionatului European de baschet masculin din 2015, 64:72 (28:38) cu Islanda, pulverizându-și astfel încă de la primul hop micile șanse de calificare la EuroBasket. (în foto: selecționerul Marcel Țenter)
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timişorencele Ardelean şi Blanaru, debut cu România în Campionatul European sub 20 de ani, Divizia B

Dora Ardelean (foto) şi Bianca Blanaru, baschetbaliste lansate de CSŞ Bega Timişoara care au fost consistent implicate în acţiunile loturilor reprezentative juvenile din ultimii ani, au debutat astăzi cu România în turneul Diviziei B al Campionatul European feminin sub 20 de ani, la Albena, în primul joc al celei de-a doua zile de întreceri din Bulgaria: 64:67 (32:42) cu Portugalia.
Publicat în Baschet, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Emoţii şi bucurii trăite la Sala Capitol din Timișoara în preajma lui Hristo Stoichkov, o legendă vie a fotbalului: ”Ceea ce ați văzut în film este realitatea”

Dacă până acum Sala Capitol din Timișoara fost gazda multor evenimente artistice, ieri, 29 mai, a fost casa care l-a primit cu braţele deschise pe fostul fotbalist bulgar Hristo Stoichkov. Iar filmul autobiografic l-a înfățișat pe omul care avea să devină în anii ´90 o vedetă a fotbalului mondial.
Publicat în Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Premiera filmului biografic ”Hristo Stoichkov” în România, la Filarmonica Banatul Timișoara, în 29 mai, iar generația de aur a Bulgariei vine în 15 august la Dudeștii Vechi, contra cea a României

Vineri 29 mai, la orele 19, sala Filarmonicii Banatul din Timișoara va găzdui premiera în România a filmului biografic ”Hristo Stoichkov”, eveniment cu participarea fostului fotbalist semifinalist al Campionatului Mondial, în organizarea Uniunii Bulgare din Banat, a Consulatului Onorific al Republicii Bulgară în țara noastră, prezidat de Gheorghe Nacov, primar al localității timișene, a Primăriei comunei Dudeștii Vechi, și a Primăriei Timișoara.
Publicat în Divizia D Timiş, Exclusiv, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Cupa CSM Lugoj 2012”: 6 jocuri, o prezentare şi o decernare

Lugojul, gătit de o plăcută sărbătoare sportivă. Se anunţă un frumos week-end cu de toate în sala "Ioan Kunst Ghermănescu", gazdă de vineri pînă duminică a unui patrulater internaţional de volei feminin incluzînd prezentarea oficială a prim-divizionarei locale, aflată înaintea celui de-al treilea sezon la rînd în elită, după locurile 6 şi 7 din ultimele două campanii. Iar voleiul se va îmbina fericit cu judo-ul, seara de sîmbătă, de la ora 19,30, avînd ca eveniment central onorarea unei performere de excepţie, cu ocazia festivităţii de decernare a titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Lugoj judokanei Corina Căprioriu, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de vară Londra 2012.
Publicat în Judo, Timişene, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Mondial: Timişoreanul Enache, calificat în semifinalele 4x

Echipajul juvenil masculin de 4x al României, avîndu-l în componenţă pe Marian Florin Enache, un sportiv care luna aceasta a împlinit 17 ani şi care este legitimat la CSS Bega Timişoara, a întregistrat un timp foarte bun în cursa derulată în minutele precedente şi contînd pentru sferturile de finală ale probei Campionatului Mondial de juniori şi seniori, ce se desfăşoară de miercuri pînă duminică la Plovdiv, în Bulgaria, calificîndu-se în semifinale.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Finală timişoreană la turneul internaţional de la Dudeştii Vechi

Cu sprijinul comunităţii locale, Liceul Teoretic "Sfinţii Kiril şi Metodii" din Dudeştii Vechi a organizat pe terenul echipei Pobeda din localitate un turneu internaţional de fotbal, pentru copii din generaţia 2000 şi mai mici. O excelentă iniţiativă, minunat organizată, cu suflet şi în prezenţa unei largi asistenţe, reunind la start 15 echipe din oraşe şi comune ale Timişului dar pînă şi din Bulgaria sau Serbia, cu un total de 39 de jocuri... Un real cîştig!
Publicat în Fotbal, Juniori, Sport juvenil, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pobeda, ceas: 8-1 pentru al optulea succes la rînd. Dar…

Pobeda ar fi ameninţat poate podiumul Diviziei D Timiş dacă s-ar fi revitalizat ceva mai devreme decît în iarnă, de asemenea natură a fost revirimentul bulgarilor din Dudeştii Vechi, care sîmbătă au punctat fără emoţii cel de-al optulea triumf la rînd în liga a patra prin nu mai puţin decît 8 goluri, ajungînd la 30 de "boabe" în retur: 8-1 cu "vecina" Banatul Nerău.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , | 1 comentariu

Încă un pas spre play-off-ul Ligii Balcanice

BC Timișoara a reușit a doua victorie consecutivă în Liga Balcanică, trecând de această dată de BC Rilski Sportist, din Bulgaria, la finele unei partide disputate pe teren propriu în fața a 1800 de spectatori. Rezultatul final a fost de 80-69 (24-20; 11-20; 25-19; 20-10) în favoarea bănățenilor, care ocupă momentan locul 4 în clasament, la egalitate de puncte cu Mornar Bar, ocupanta locului 3(ultima poziție de calificare), și la o lungime de undă de Rilski.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cu fruntea sus,BC Timişoara pierde în ultimele 12 secunde: triţă

Baschetbaliştii lui BC Timişoara s-au luptat marţi după-amiază ca "leii" în cuşca unei laureate a competiţiei Eurohold Balkan League, BC Rilski Sportist Samokov, reuşind la debutul lor pe scena balcanică să conducă în majoritatea meciului, până în ultimul minut, când s-au văzut egalaţi de la 69:77, moment în care Cuic nu şi-a valorificat ambele aruncări libere iar Martin Marinov a întors scorul cu o "triţă", cu 12 secunde înainte de finish, 80:78 (18:19, 20:19, 17:20, 25:20), la finele unui aprig duel în care Archie a reuşit un double-double, cu 18 puncte şi 10 recuperări, iar Baschet Club Timişoara a arătat că a devenit o forţă demnă de luat în seamă, în răstimp de doar două luni
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

BC Timișoara ia startul mâine în Liga Balcanică

˝Leii˝ din Banat vor debuta mâine, începând cu ora 17:30, în Liga Balcanică (BIBL). Timișorenii vor întâlni în deplasare formația Rilski Sportist Samokov din Bulgaria.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Denisa Pujky, triumf la Balcaniadă, la 16 ani, şi al patrulea aur!

Bianca Denisa Pujky, o jucătoare în vârstă de 16 ani legitimată la CSM Timişoara şi care a adăugat titlul de campion balcanic celorlalte medalii de aur cucerite în această vară, atât pe plan intern, la Campionatul Naţional de cadete şi junioare, cât şi la Festivalul Olimpic de Tineret, se anunţă ca un potenţial reprezentant al sportului nostru la Jocurile Olimpice de vară de la Rio, în 2016
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

BC Timişoara găzduieşte în toamnă 3 jocuri din Cupa Balcanică

BC Timişoara, care se va pregăti în următoarea perioadă în cadrul unui cantonament presărat cu jocuri de verificare în fostul spaţiu iugoslav, ia astfel pulsul arenei internaţionale, anticipând implicit alinierea în 2011-´12 în cadrul unei competiţii euroregionale cu minim zece meciuri şi care va aduce pe Bega, în noiembrie, adversare din Macedonia, Serbia şi Israel
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Galerie foto: Nu cu Poli, Alexa şi Burcă vişinii în Silezia de Euro

Exerciţiu de imaginaţie. Ce-ar fi fost un Poli - SL Benfica, pe 16/17 august, conform sorţilor conferiţi lui Twente? Parfum. Dar aşa, Timişoara înghite încă o dată în sec, de această dată la nişte urne de EL cu 3 capi de serie din Bucureşti şi un joc pe Bega în eurocupele din care Banatul abia a fost purjat: Rapid - Slask Wroclaw, joi 25 august
Publicat în Fotbal, Poli Timişoara, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Filip, după Varna: „Seniorii Timişoarei ne încurajează colegial”

N-a avut parte de vacanţă de vară, după aproape o lună şi jumătate în cantonament cu echipa naţională, şi acum speră să ajungă 5 zile pe litoral, la Marea Neagră, însă până atunci Leonard Filip (foto dreapta, sursa: www.totalbaschet.ro) s-a aliniat deja ieri la primul său antrenament cu echipa de seniori a BC Timişoara, la trei zile după ce punea punct duminică, exact la împlinirea vârstei de 18 ani, la turneul Diviziei B a Campionatului European sub 18 ani, la Varna.
Publicat în Baschet, Juniori | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pobeda triumfă în Bulgaria cu antrenorul golgeter şi portarul în atac

Pobeda Dudeştii Vechi a efectuat în weekend o deplasare în Bulgaria, la Burgas, staţiune la malul Mării Negre, unde a participat sâmbătă şi duminică la un turneu internaţional de minifotbal, onorând invitaţia pentru a cincea oară în ultimii ani. Nu …

Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CS Dumbrăviţa – Pobeda Dudeştii Vechi 2-3 (1-2)

Etapa a XXX-a a Diviziei D Timiş a demarat marţi seară pe arena "Textila", cu jocul dintre CS Dumbrăvița și Pobeda Dudeștii-Vechi, disputat în devans, pentru a permite oaspeţilor să efectueze în weekend o deplasare în Bulgaria. Pobeda a început în forță încă din primele minute, Nicolae Leban deschizând scorul în minutul 4.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu