Arhiva etichetelor: Campionat Național sală

Cristina Daniela Bălan (CS Athletics Timișoara), campioană a țării la 800 metri indoor

Abordată ca parte a pregătirii pentru competiții viitoare mai mari de nivel măcar continental, participarea Cristinei Daniela Bălan la Campionatele Naționale de atletism în sală pentru seniori i-a adus o nouă medalie de aur, adjudecată la finele săptămânii trecute la București, unde s-a impus în finala probei feminine de 800 de metri, cu mențiunea notabilă că Federația Română de Atletism a reintrodus cu această ocazie, după decenii, probe cu serii de calificare, pas înainte pentru creșterea competitivității întrecerilor. Iar tot ca parte a stagiului actual de pregătire, tânăra atletă de la CS Athletics Timișoara a valorificat ocazia introducerii probelor cu serii și a luat startul în capitală în 6 curse, în serii și finale pe 400 și 800 de metri, plusând cu ștafetele de 4x400 de metri, cu colegi juniori de la clubul de pe Bega dar și cu CSM Craiova, la care are dublă legitimare.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu