Arhiva etichetelor: Campionatul Municipal Timişoara

Liga a VI-a „Promoţie” Timiş, etapa a 27-a: rezultate, marcatori + FOTO

Rezultate categorice în runda a 27-a a Seriei a III-a "Municipale" din campionatul ligii a VI-a "Promoţie" Timiş, de exemplu 8-0 sau 7-1, dar şi câte două succese la două goluri diferenţă - printre care şi cel al liderului din Chişoda, respectiv la limită - printre care şi cel al secund clasatei Kids Sânmihaiu Român la Utvin cu ocupanta locului 4, Srbianca, pe când o întâlnire s-a încheiat cu un scor alb, juniorii de la LPS Banatul ţinându-i în şah pe "arbitrii grupului select" cu unii jucători pe fals, amalgam între împărţitori ai dreptăţii şi componenţi care n-ar trebui de fapt să evolueze în această alcătuire. 
Publicat în Fotbal, Promoţie | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

EXCLUSIV. GALERIE FOTO 50+ de pe arena unde marca Oblemenco iar Steaua nu-i învingea în ”A” pe vișinii în anii ’70. La ex – vicecampioana României, CFR Timișoara, juniorii dau bani pentru baremuri și trasarea terenului, dar și să… joace. Echiparea, într-o hală dezafectată, meciul, pe noroiul gazonului 2, stadionul fiind prizonier cuștilor ”pLandemiei” Stupid-19. CFR, 2-3 (1-0) în ”Promoție” cu Kids Sânmihaiu Român

A lua pulsul în zi de meci cândva vicecampioanei naționale CFR Timișoara echivalează cu constatarea dezastrului în care s-a afundat infrastructura sportivă a capitalei Banatului. Praf și pulbere și în cazul stadionului ”din spatele” Gării de Nord, ”casă” a unui club care anul viitor va împlini 90 de ani de activitate, nefiind vorba despre orice grupare, ci una cu 11 ediții postbelice la activ pe prima scenă a fotbalului din România, deținând un bilanț general pozitiv al rezultatelor înregistrate în divizia de elită, ceea ce îi asigură un decent loc 29 în țară în clasamentul all-time al punctelor acumulate în eșalonul întâi, doar 27 de formații jucând mai multe sezoane decât alb-vișiniii feroviari de pe Bega în liga de frunte a sportului rege din Carpați.
Publicat în Exclusiv, Fotbal, Municipiu, Promoţie | Etichete , , , , , , , | 4 comentarii

FOTO. LPS Banatul – Gruppo Select 2-8 (1-3) în seria ”Municipalului” din liga a VI-a ”Promoție”

Nu demult, cât încă oamenii nu decăzuseră în asemenea hal la stadiul de cârpe încât să încuviințeze orice ”narațiune oficială” cu botnițe, oricât de absurdă ar fi fost aceasta, iar Stupid-19 a fost aberația absolută, dar și cât încă fotbalul românesc respectiv local nu luaseră încă atâta apă precum la ora actuală, tot mai devalorizat fiind, și competițiile timișene aveau campionatele lor municipale de sine stătătoare, separate de liga a VI-a ”Promoție”, bunăoară Campionatul Municipal Timișoara desfășurându-se în ediția 2018-2019 ultima dată sub forma a două serii, cu câte 10 respectiv 7 cluburi, așa cum și Campionatul Municipal Lugoj încă rula cu două grupe în sezonul 2016-2017. ”Municipalul” de pe Bega se reducea în campania 2019-2020 la o singură serie cu 11 participante, cel de pe Timiș cu 14 formații în aceeași stagiune, iar după ce ”sistemul” care nu mai putea de ”grija” oamenilor le-a ordonat arestarea la domiciliu și sportul a fost  tras pe tușă, ce-a urmat e o păcăleală, minciună sfruntată în formă continuată. Ediția 2020/1 era agățată în cui, sezonul 2021/2 aducea absorbirea Campionatului Municipal Timișoara de către liga a VI-a ”Promoție”, în care îi era găsită o serie refugiu, actuala campanie 2022/3 aducând consolidarea anomaliei din fotbalul municipal de pe Bega. Un ghiveci și-un talmeș-balmeș de râsul lumii cu garnituri juvenile dar și de veterani sau de exemplu arbitri, încât te întrebi dacă chiar nu mai există fotbaliști în România. Și în lumina ultimului 1-2 la Cluj cu Slovenia răspunsul e destul de clar, căci de bietele noi generații nu se va alege nimic dat fiind în ce climat nesănătos sunt nevoite să crească - iar așa cum îi crești, așa îi ai, cât despre cei mai în vârstă care dau în minge, și nu doar ”Selecții”, mai bine să fi luat atitudine preventivă nu doar în numele lor când le erau încălcate fățiș drepturile în farsa Stupid-19, decât să-și aplice acum pansamente psihologice la câte o miuță ”oficială”, frecție la un picior de lemn.
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Ca la ”Promoție”, de la 3-0 la 3-6, ca-n ”Municipal”, cu mingea rămasă în pom. În liga a VI-a, Atletico – Auto 3-6 (3-1)

Pe o vreme mult îmbunată după-amiaza, ceața dimineții risipindu-se, miercuri de la ora 17 a avut loc o întâlnire între formații din sudul Timișoarei situate în ultima treime a clasamentului seriei ”Municipale” a ligii a VI-a de ”Promoție” la intrarea în a doua jumătate a turului de campionat, gazda Atletico înscriind de 3 ori la mijlocul primei reprize, 3-0, în vreme ce replica vizitatoarei FC Auto s-a rezumat până la pauză, în ordine, la o transversală, un gol al reducerii din handicap, un șut în... pomi, balonul rămânând în copac, și încă unul în transversală. Cei din Freidorf au răsturnat însă scorul începând din minutul 52, în decurs de nici 25 de minute, până la 3-6.
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , | Lasă un comentariu

Liga a VI-a ”Promoție” Timiș

Primul sfârșit de săptămână din octombrie a adus o nouă etapă și în liga a VI-a ”Promoție” Timiș, săptămână cu jocuri și în seria ”Municipală”. Pe scurt. Iar rezultatele tehnice, pe coloana clasamentelor actualizate. 
Publicat în Fotbal, Promoţie | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Liderul nu face concesii codașei: ”dublă” la mijlocul primei reprize, ”dublă” Camara după pauză. FOTO: Atletico – Ghiroda și Giarmata Vii 3 0-4 în ”Promoție”

Prima clasată în Seria a III-a din liga a șasea ”Promoție” Timiș a învins la scor în deplasare pe terenul ”lanternei roșii” în etapa de la mijlocul returului în campionatul cu 8 echipe al ”Municipalului”: ACS Atletico Timişoara - CSC Ghiroda și Giarmata Vii 3 0-4 (0-2). Câteva detalii și fotografii.
Publicat în Fotbal, Promoţie | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Juniorii desprind Atletico după pauză: 4-2 (2-2) cu CFR în ”Promoție”: echipe + FOTO

Sezonul de primăvară a început nițel mai târziu în seria a III-a ”Municipală” a campionatului ligii a VI-a de ”Promoție”, cea de-a doua rundă din retur demarând la începutul săptămânii și continuând pe parcurs.
Publicat în Fotbal, Promoţie | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Chișoda, retrasă din Campionatul Municipal Timișoara. O fostă vicecampioană a României pierde 2-11 acasă. Ilie Trițoiu, egalare pe final

Campionatul Municipal Timişoara a programat în această săptămână ultima etapă din tur, rundă ce se încheie vineri, lider de toamnă fiind ”satelitul” divizionarei ”D” CS Timişul Şag, în frunte la egalitate de puncte, câte 27 fiecare, cu CSC Ghiroda şi Giarmata Vii II, formații despărţite la golaveraj. Iar podiumul este completat de AS Albina. Surpriza ultimelor zile a venit dinspre sudul Timișoarei, prin retragerea din campionat a grupării ACS FC Chişoda.
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Cu două goluri ale căpitanului Șultz, ”satelitul” Timișului preia de 3 ori conducerea în fața Albinei, care ratează un penalty la 2-2, și o egalează la puncte în frunte: 3-2 și 3-0 la transversale. FOTO din Campionatul Municipal Timișoara

Campionatul Municipal Timişoara programează în această săptămână penultima etapă  din tur, primul meci al rundei disputându-se luni pe arena CFR, ACS Srbianca Giuchici - CS FC CFR 1933 Timişoara 7-4 (2-1) pentru echipa lui Adrian Şeţu, și continuând astăzi de la ora 15 pe terenul din localitatea Şag, după care ultimele sale patru partide se vor juca în zilele următoare, până vineri...
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Etapă a oaspeților în Campionatul Municipal Timișoara. Atletico – ASU Politehnica II 3-3 (2-2): declarații Luță, Szabo + FOTO

Campionatul Municipal Timişoara a programat în această săptămână etapa a noua din tur, în care vizitatorii au pus piciorul în prag, obținând câteva succese și rezultate de egalitate.

Primul meci al rundei s-a disputat la începutul săptămânii, echipa secundă a …

Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Campionatul Municipal Timişoara: sub semnul lui 7

Nu mai puțin de patru formații au marcat câte 7 goluri fiecare în runda din această săptămână a eșalonului șase local, o coincidență mai rar întâlnită, cu atât mai mult cu cât numărul participantelor în competiție este mai redus ca niciodată, restrângere reliefată și prin recalibrarea întrecerii sub forma unei serii unice.
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Campionatul Municipal Timișoara: Atletico – AS Albina 1-7 (1-3). Etapă a oaspeților

O rundă a vizitatorilor în etapa din această săptămână a ligii a șasea locale, Campionatul Municipal Timișoara, rundă în urma căreia trei echipe dețin acelaşi punctaj pe podiumul ierarhiei, 18, despărţite de golaveraj: CS Timișul II Şag, Albina şi Giarmata Vii.
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Comisia de Disciplină a AJF Timiş pune la punct nou-promovata Galaxy Electrometal în urma celui mai mare scandal de după Revoluţie la un joc de ”Județ”

S-a judecat atât miercuri de la ora 10, cât şi joi de la ora 9:30. O mulţime de sancţiuni dictate de Comisia de Disciplină a Asociației Județene de Fotbal Timiş în urma celor mai grave incidente de după 1989 în ”fotbalul mic”, generate duminică de o nou-promovată din Campionatul Municipal Timișoara care parcă a urcat pentru a crea tensiuni pe scena Campionatului Județean Timiș, de liga a V-a, deși lăsa inițial impresia că ceea ce i-ar păsa ține strict de ”pepinieră”, de creșterea copiilor și juniorilor. Verdicte precum la noi, împăciuitoare, cum că sunt ”băieți buni” și ”de treabă”. Plină nația de ei, noi restul fiind cei ”răi, oameni ai dracului”, mai ales o anumită parte a presei.
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii II – Timişul Urseni 6-3 (1-0): FOTO

Campionatul Municipal Timișoara a ajuns în etapa a VI-a, runda începând încă de luni și încheindu-se în această după-amiază de la ora 16, cu jocul CSC Ghiroda şi Giarmata Vii II - Timişul Urseni 6-3 (1-0).
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Atletico Timişoara – CS Millenium II Giarmata 5-3 (2-1) în ”Municipal”: FOTO

Campionatul Municipal Timișoara a avut săptămâna aceasta în program etapa a V-a din noua ediție, iar runda a început încă de luni, urmând a se încheia mâine, vineri, cu ultima partidă, dintre cei din Urseni și ASU Politehnica II. În această după-amiază s-au jucat două meciuri, și anume Atletico Timişoara - CS Milenium II 5-3 şi CSŞ Bega - Timişul Şag II, încheiat cu victoria echipei a doua a divizionarei ”D”, cu 2-6.
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Campionatul Județean Timiș, liga a VI-a ”Promoție” și de-ale Campionatului Municipal Lugoj

Pentru prima oară în noul sezon al ligii a V-a de ”Județ” s-au marcat numai o sută de goluri în cele 24 de jocuri disputate în weekend, gazdele obținând 16 victorii, un record, şi înscriind de 60 de ori. Mai jos, câteva remarci în plus și din liga a VI-a, de ”Promoție”, respectiv din Campionatul Municipal Lugoj. 
Publicat în Fotbal, Judeţ, Municipiu, Promoţie | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Iosif Rotariu deschide scorul la vinclu în etapa a II-a din ”Municipal”: Atletico Timişoara – CSŞ Bega 3-2 (2-2). Declarații Luță, Dumitru + FOTO

Liga a șasea locală a completat runda secundă a noului sezon în serie unică, într-unul dintre meciurile jucate joi înscriind și un fost internațional român, autor al deschiderii de scor pentru gazde: Atletico Timişoara - CSŞ Bega 3-2 (2-2).
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Start luni seară în Campionatul Municipal Timișoara. ACS FC Srbianca – ASFC Chişoda 5-2 (3-1): FOTO

Campionatul Municipal Timișoara a început astăzi cu primul joc al etapei I din ediția 2019- 2020, Srbianca - Chişoda, un meci din runda inaugurală fiind amânat, ASU Politehnica II - CS Timişul Şag II, în situația în care cei din Şag s-au înscris la start pe ultima sută de metri. Iar etapa continuă până vineri inclusiv cu alte patru jocuri.  
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Campionatul Municipal Timișoara, de săptămâna viitoare, în mai puține echipe. Programul primelor două etape

Sediul AJF Timiş a găzduit astăzi şedinţa cu delegaţii cluburilor din Campionatul Municipal Timişoara, întrecere locală de la nivelul ligii a VI-a. Au fost prezenţi şapte trimiși din totalul celor 11 reprezentând grupările care şi-au anunţat participarea în noua ediţie a competiției, în regresie numerică de la un sezon la altul.
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Ultima etapă în Seria a II-a din Campionatul Municipal Timișoara: rezultate, marcatori

Runda finală din ediția 2018-2019 în eșalonul șase local, Campionatul Municipal Timișoara, a avut loc în această săptămână, fiind vorba strict despre ultima etapă din retur în Seria a II-a. 
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

FOTO. Ultima etapă în Campionatul Municipal Timișoara: AS Electrometal – ACS Dedy Mid Sânmihaiu Român 3-0 (2-0)

Etapa a XVIII-a și ultima a sezonului în Seria a II-a din Campionatul Municipal Timișoara a adus în scenă și festivitatea de premiere a uneia dintre cele două laureate ale ediției 2018-2019 în eșalonul șase local de pe Bega, cu ocazia încă unei victorii a fruntașei. Iar cu această ocazie au fost premiaţi şi toți cei din grupele de copii şi juniori de la ACS Galaxy Timişoara, eveniment care s-a bucurat de o mare prezenţă a părinţilor... AS Electrometal (Galaxy) – ACS Dedy Mid Sânmihaiu Român 3-0 (2-0).
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Campionatul Municipal Timișoara: rezultate, marcatori

ASU Politehnica II a completat printr-o victorie parcursul de campioană a Seriei I în liga a șasea locală, totalizând 31 de puncte, cu 4 în plus față de CSŞ Bega Timișoara, care mai are de jucat în deplasare la CS Timişul Şag II, meci ce nu a avut loc din cauza timpului nefavorabil şi a fost reprogramat pentru data de 28 mai de la ora 19, pe terenul din cartierul Circumvalaţiunii. În Seria a II-a, și în continuare tot Electrometal pe primul loc...  
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Campionatul Municipal Timișoara. Rezultate + ACS Atletico – CS Giroc – Chișoda 8-3: FOTO

În această săptămână s-a derulat ultima etapă din retur în Seria I a ligii a șasea locale, final de parcurs pentru o jumătate a tabloului competițional, dar și runda a XV-a a sezonului în Seria a II-a, din 18 etape. Succint, ultimele rezultate din eșalonul local al Campionatului Municipal Timișoara...
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

ASU Politehnica II câștigă derby-ul și nu mai poate pierde locul I

În această săptămână s-a derulat cea de-a cincea etapă din retur în eșalonul șase local, Campionatul Municipal Timișoara, iar apele s-au limpezit deja în Seria I în care liderul ASU Politehnica II nu mai poate pierde locul I, de câștigător al întrecerii, campion înainte de termen, dat fiind că mai este o etapă de jucat.
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , | Lasă un comentariu

Campionatul Municipal Timișoara: ASU Politehnica II nou lider în Seria I + FOTO: Atletico – Albina 2-4 (2-1)

În această săptămână s-a derulat cea de-a patra etapă din retur în eșalonul șase local, Campionatul Municipal Timișoara, dar și ultima înaintea Sfintelor Sărbători. Următoarea rundă, în prima săptămână din mai. Dar iată rezultatele și fotografii de la ACS Atletico Timişoara - AS Albina 2-4 (2-1)...
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , | Lasă un comentariu