Arhiva etichetelor: Carpo

Primele oponente ale Timișoarei Saracens în aprilie în Superliga pornesc returul cu victorii

După nu mai puțin de 6 luni și două săptămâni de la un ultim balon jucat pe 11 septembrie 2016 în CS Dinamo București - CSM Știința Baia Mare 11-22 la căderea cortinei peste turul sezonului regulat în Superliga de rugby, în acest sfârșit de săptămână a debutat jumătatea a doua a aceleiași faze a întrecerii programată în premieră în sistem competițional toamnă - primăvară, una dintre partide fiind decisă la limită, vineri, într-un duel bucureștean, iar alta consemnând al treilea cel mai categoric scor al acestor primei opt etape. Însă în ambele cazuri s-au impus tocmai primele adversare din aprilie ale campioanei la zi Timișoara Saracens, și anume CSM București și CSA Steaua.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Primele oponente ale Timișoarei Saracens în aprilie în Superliga pornesc returul cu victorii

Derby-ul revanșă RCM mvt UV Timișoara – Steaua București, nu pe ”Dan Păltinișanu”, nici la ora unei acțiuni pentru Spitalul de Copii, sau cum crapă sportul timișorean pe mîna fotbalului său de liga a doua

Cînd campioana națională la zi ce a adus orașului tău primul titlu pe țară după 21 de ani în sporturi cu minge primește într-un derby revanșă și încă difuzat de TVR2 un lider al campionatului cu 25 de asemenea titluri naționale și 10 Cupe ale României în palmares, și mai ales în niște luni cînd s-a văzut limpede cît se căznește RCM mvt UV Timișoara să iasă din înghesuita arenă din Ronaț, de unde se vede... cîmpul, Timișoara n-ar fi trebuit să rateze ocazia de a-i oferi rugby-ului ce-i al Cezarului, măcar pentru 80 de minute, și să aplice o concesie: încleștarea cu CSA Steaua București, pe ”Dan Păltinișanu”. Dar Timișoara nu se dezminte...
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Optimi: Ştiinţa Petroşani – RCM mvt UV Timişoara 18-61

Campioana en-titre RCM mvt UV Timişoara aşteaptă tragerea la sorţi a sferturilor de finală ale Cupei României, ce va avea loc luni la ora 12, tinzînd la păstrarea trofeului cîştigat în 2011, după ce s-a calificat astăzi din faza optimilor de finală ale competiţiei graţie unui 61-18 (40-3) repurtat în Valea Jiului, cu secund-divizionara Ştiinţa Petroşani.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Tăvălugul RCM Timişoara stinge brusc Farul

Revenim cu pozele promise de la primul triumf în deplasare înregistrat în play-off-ul Superligii, şi reuşit aseară tocmai de RCM mvt UVT Timişoara la Constanţa, unde a săltat de pe 4 în fruntea tuturor, cu 5 eseuri fără replică şi un punct bonus ce o pune în pole-position pentru atacarea semifinalei. Uriaş ascendent moral, obţinut de o manieră debordantă într-un loc în care campioana din Baia Mare a cedat de două ori în ultimele luni.
Publicat în Exclusiv, Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Eşec în căutarea punctelor externe ce ar putea aduce liniştea

La felul cum a debutat sîmbătă şi duminică seară faza play-off a Superligii de rugby, cu succese ale gazdelor, s-ar părea că, mai ales în cazul adjudecării duelurilor de acasă, capitol la care RCM mvt UVT Timişoara a tranşat pe linie cele 7 dispute din prima fază a sezonului, ar fi suficient fie şi un unic triumf în deplasare pentru acontarea unuia dintre primele două locuri, favorizante în perspectiva găzduirii semifinalei în joc unic după sistemul 1 cu 4 şi 2 cu 3, dar galben-albaştrii din Ronaţ mai au de încercat şi duminica viitoare, tot de la ora 18 şi tot în faţa camerelor GSP TV, la Constanţa, pe terenul primului lider al zonei 1-4, Farul, după ce în Ghencea au păşit cu stîngul în faza secundă a întrecerii, 23-17 (14-6) pentru Steaua. Astfel, ierarhia este momentan complet răsturnată faţă de încheierea primelor 14 runde departajante, însă au trecut doar 80 de minute...
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Timişoara, de 5 ori în 8 jocuri cu punct bonus

După ce sîmbătă a fost rîndul campioanei din Baia Mare şi a Stelei să se desfete cu zeci de puncte diferenţă la zero în dauna codaşelor Superligii, duminică dimineaţă, la 4 zile în urma realizării scorului ediţiei 2012, fruntaşa RCM Timişoara a fost nevoită să se mulţumească în Ronaţ şi cu o înjumătăţire a reuşitelor faţă de jocul de debut din tur, cu CSM Bucureşti, dar şi aşa a acumulat punctul bonus pentru a cincea oară în acest sezon, rămînînd umăr la umăr cu încoronata pe care tinde să o deposedeze de sceptru. A fost 24-13 (10-3) în prima rundă din retur, respectiv a opta a elitei, cu CSM Bucureşti, graţie şi a patru eseuri. În pagină, pozele şi cronica...
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RCM Timişoara: ultimele 3 eşecuri, tot în Maramureş

Mai totul au reuşit galben-albaştrii Timişoarei în vertiginoasa ascensiune din ultimul an de zile, şi anume să intre la pas în "careul de aşi" al Superligii 2011 şi să o şi împingă finalmente de pe podium pe Farul Constanţa, respectiv să le doboare pe Steaua şi Dinamo în drumul spre finala Cupei României, în care i-au spulberat pe campionii de la CSM Ştiinţa Baia Mare, însă un lucru încă nu l-au izbutit. Ultima redută de cucerit este încă în picioare, de puţin: Maramureşul, unde RCM mvt UVT a cunoscut pentru ultimele dăţi gustul eşecului, mai întîi cu 45-12 în 28 mai 2011, în returul trecut, iar apoi cu 24-22 în semifinala campionatului, din noiembrie. Întorşi acolo, de-această dată pe "Phoenix" şi nu pe "L. Ghineţ", bănăţenii au fost din nou placaţi, duminică după-amiază, în penultima rundă a turului din 2012: 19-7 (0-0). Diferenţa mai clară fiind ajustată de fapt abia în prelungiri, cînd Gal-Minya izbutea primul eseu al campionilor, la puţine minute după ce Bălan, revenit cu Steaua în urma a 3 runde de suspendare, a văzut din nou roşu...
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Borzaş: „Să nu luăm punct bonus cu Dinamo ar fi un eşec”

Arbitrul Bărgăunaş a fost nevoit să răspîndească numeroase sancţiuni începînd cu minutul 31 al jocului CSM - RCM, de pe Olimpia, cînd timişorenii au intrat din nefericire în jocul adversarilor "Noi nu avem nici o îndoială înaintea jocului de vineri şi să nu luăm punct bonus cu Dinamo ar fi un eşec", ne-a spus directorul sportiv Dan Borzaş înaintea etapei a doua din Superliga, pe care RCM mvt UVT Timişoara o va aborda fără Bălan, căpitanul Burcea şi aripa de treisferturi Moala, cu toţii suspendaţi pentru 3 etape de către Comisia de Citaţie a FRR pe baza vizionării partidei din runda inaugurală, de la CSM Bucureşti, în aceste condiţii banderola urmînd a fi preluată fie de nouarul Calafeteanu fie de Daniel Carpo, ex-căpitan al Farului care îşi va face astfel debutul pentru bănăţeni, reintrînd totodată după o accidentare aripa Lemnaru
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Debut amînat pe 7 aprilie… U Cluj – RCM Timişoara 0-87

Superliga 2012 va demara abia în 7 aprilie, şi nu pe 24 martie, cum fusese stabilit iniţial, ceea ce dă implicit posibilitatea "bronzului" din 2011, RCM mvt UVT Timişoara, să adauge măcar încă un joc amical celui de debut în acest an, tranşat sîmbătă dimineaţă sub Feleac, unde Cătălin Fercu (foto), unul dintre numele mari ale echipei, a evoluat din start, sperînd să facă uitată recenta perioadă pe tuşă, doar cu pregătiri şi fără joc.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timişoreni nu doar la Mondial: trioul lui RCM în Cupa Europeană a Naţiunilor

Bate la uşă un week-end în care sportivi legitimaţi la cluburi timişorene vor evolua ca selecţionabili ai României în arena internaţională, şi nu doar Adelina Pastor la Campionatul Mondial de atletism în sală, ci şi trioul Valentin Calafeteanu, Mădălin Lemnaru …

Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Williams are încă un antrenor secund, Linee, pe apărare

Duminică la amiază, la 8 zile după aterizarea unei triplete din Tonga incluzîndu-l pe fratele ex-timişoreanului Palu, soseşte în Banat o nouă întărire, de această dată pentru stafful tehnic al echipei, şi anume ex-internaţionalul sud-african Marthinus Linee, care va pregăti în calitate de antrenor secund linia de apărare a cîştigătoarei Cupei României, revenită sîmbătă din cantonamentul de 5 zile de antrenamente la Valea lui Liman
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cu alţi 3 din emisfera sudică, RCM Timişoara la Valea lui Liman

Din anotimpul cald al emisferei sudice, direct pe gerul românesc. Trei noi jucători vizaţi pe aceeaşi filieră pe care erau aduşi recent pe Bega şi Makapelu, Pahulu, Palu şi Kinikinilau, descind sîmbătă la ora 15 pe aeroportul Timişoara, urmînd a se integra în lotul de 33 rugbyşti al "bronzului" Superligii cu destinaţia Valea lui Liman
Publicat în Rugby, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu