Arhiva etichetelor: CFR Cluj – ACS Poli 2-2

Mai avem nevoie de regulamente?

Duminică, 4 decembrie, clubul Politehnica a împlinit 95 de ani de la înfiinţare. A fost o aniversare discretă de care s-au ocupat cu precădere membrii cotizanţi ai clubului.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Mai avem nevoie de regulamente?

ACS Poli, egalată la Cluj din două penalty-uri după ce a condus prin „dubla” lui Drăghici

Pornită la startul competiție cu o penalizare de 14 puncte, pentru ACS Poli orice punct irosit în sezonul regulat îi poate reduce șansele pentru o salvare miraculoasă în play-out. Ca în alte jocuri din acest sezon ori din precedentele prezențe pe prima scenă a fotbalului românesc, și luni seara, formația timișoreană a ratat o bună oportunitate de a bifa un succes, scăpând printre degete două puncte prețioase. Deși a avut avantaj de două goluri, a fost în cele din urmă egalată de CFR Cluj, scor 2-2.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru ACS Poli, egalată la Cluj din două penalty-uri după ce a condus prin „dubla” lui Drăghici

Rezerva Nanu dă lovitura în final pentru negrii Timişoarei din start cu om în plus, după două penalty-uri apărate de omul păianjen Nuno Claro: Gaz Metan Mediaş – ACS Poli 0-1

O fi vremea mai prielnică în 2014 pentru reînceperea campionatului deja în februarie dar, după două luni de pauză, fotbalul se arată a fi încă în vacanţă, Gaz Metan şi ACS Poli Timişoara nedovedindu-se conectate la ritmul competiţiei şi oferind un anost duel în ultimul joc al primei runde din acest an în Liga 1, marcat de eliminarea căpitanului-închizător al gazdei medieşene la chiar primul fault al partidei, în minutul 3, după care, spre deosebire de întâia deplasare din tur, tot în Ardeal, la CFR Cluj, unde încheiau cu 3 jucători în plus, alb-negrii de pe Bega au fructificat totuşi avantajul numeric, după mari emoţii şi cu noroc, la potou, când chiar nimeni nu se mai aştepta.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu