Arhiva etichetelor: Ciprian Bălănescu

Clubul Ride Competition ține sâmbătă la Cornești – Orțișoara un duatlon: bicicletă + alergare

Clubul Ride Competition organizează sâmbătă, 24 octombrie 2015, un concurs de duatlon – bicicletă şi alergare – pentru adulţi, dar în special pentru copii. Organizatorii îşi doresc o prezenţă cât mai mare a juniorilor care au astfel posibilitatea să-şi formeze apetitul pentru competiţii şi să se declare „pro” pentru o viaţă sănătoasă.
Publicat în Ciclism, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Clubul Ride Competition ține sâmbătă la Cornești – Orțișoara un duatlon: bicicletă + alergare

Ciprian Bălănescu, în grupul codaș la triatlonul European Games, la Baku

Una dintre cele mai mari provocări la ediția inaugurală a Jocurilor Europene, triatlonul, l-a avut în întrecerea pe medalii de duminică dimineață pe timișoreanul Ciprian Bălănescu, care s-a regăsit în grupul celor 4 competitori rămași mult în urmă, după ce ieșea din apă penultimul din cei 57 de sportivi aliniați la start pe plaja Bilgah.
Publicat în Triatlon | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Clubul Sportiv Triatlon Team Timișoara înaintea unui nou sezon ca organizator de concursuri și participant, pentru generațiile de mâine: susținător al programului național de selecție și pregătire al FRT

Acum, la final de martie, se împlinește un an de când Clubul Sportiv Triatlon Team Timișoara, afiliat Federației Române de Triatlon, organiza primul dintre cele două concursuri de Aquatlon din 2014, iar tânăra grupare de pe malurile Begăi are în calendarul actualului sezon extinderea întrecerilor pe care le ține dar și alinierea în mai multe concursuri naționale ale federației de profil, cu scopul dezvoltării triatlonului în Timișoara cu predilecție prin conturarea unei ”pepiniere” juvenile, ca bază pentru viitor.
Publicat în Triatlon | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Triatlon cu Ciprian Bălănescu, “bronz” la Balcaniadă, şi cu sponsorul său, Francois Vulliete: “E plin în Corneşti de mici Ciprian, dar şi la Orţişoara”

Atleţii profesorului Ioan Damaschin au fost admirabili şi în acest an iar canotorii şi cei din kaiak-canoe aşişderea, aşa încît este de aşteptat să repete şi în 2012 festinul celor 6 clasări de anul trecut în topul celor mai buni 10 sportivi timişeni în disciplinele olimpice, din care cu siguranţă din nou nu va lipsi nici triatlonistul Ciprian Bălănescu, al optulea pe 2011, motiv pentru care am vorbit deja cu polisportivul apropiindu-se întins de vîrsta de 28 de ani, ca şi plecat pentru nişte stagii de pregătire de cîteva luni, departe de Timişoara. De această dată l-a completat în limba română şi sponsorul său… adoptiv, francezul Francois Vulliete, care a trăit în şa, pe două roţi, inegalabilul Paris – Dakar, la secţiunea moto…
Publicat în Exclusiv, Timişene, Triatlon | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gianina Tănase, prima şi „Queen of Sorica”, a doua cu BANG

Circuitul alergărilor montane autohtone a mai pus-o de-o întrecere, plăcută surpriză pe final de sezon, prin lansarea competiţiei Azuga Trail Race, iar CS Alternative Timişoara nu numai că n-a ratat prilejul de a se alinia la start, ci şi de a triumfa în concursul feminin, prin imbatabila Gianina Tănase, o mamă şi sportivă amatoare de foarte bună competitivitate în curse de anduranţă pe plan înclinat, care a cucerit şi premiul special "Queen of Sorica", dar şi locul 2 cu timişorenii reuniţi sub titulatura BANG, în întrecerea pe echipe...
Publicat în Atletism, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ciprian Bălănescu, locul 3 şi bronz la Naţionalul de triatlon

Ciprian Bălănescu, multiplul campion naţional de triatlon şi clasat între primii 10 sportivi timişeni pe 2011 în disciplinele olimpice, a obţinut în week-end medalia de bronz la Campionatul Naţional de triatlon disputat la Mamaia, unde s-a clasat al 3-lea în Triathlon Challenge 2012, cu timpul de 2:02.25.7. Competiţia a fost onorată de participarea lui Răzvan Ionuţ Florea, singurul medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc, şi a reunit peste 700 de polisportivi, dovedind că triatlonul cîştigă teren şi la noi.
Publicat în Triatlon | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Bălănescu, pe 3 în Balcani, dublu campion al ţării: ţintă, Mamaia

"Îmi doresc să păstrez titlul de campion naţional de triatlon, să cîştig concursul, şi implicit o clasare cît mai bună în ierarhia finală a sportivilor judeţului nostru pe anul 2012. În 2011 m-am situat pe 8, iar în acest sezon am deja două titluri pe ţară, cîte cîştigam anul trecut, şi mi-am păstrat locul pe podium la Balcaniadă. Dacă voi învinge la Mamaia, voi avea un titlu în plus faţă de 2011", ne-a spus triatlonistul Ciprian Bălănescu după locul 3 ocupat la Elazig, la Balcaniada de triatlon sprint, prefaţînd totodată Campionatul Naţional, ce va avea loc la finele săptămînii viitoare, în destinaţia tradiţională, Mamaia.
Publicat în Timişene, Triatlon | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Alternative Timişoara, 6 clasări pe podium, unele pe primul loc

În sfîrşitul de săptămînă ce a trecut se poate spune că sportivii de la CS Alternative s-au răspîndit în cele 4 zări, au participat la 4 concursuri şi s-au întors toţi acasă cu tolba plină de rezultate pe podium. Şi într-adevăr acest sfîrşit de săptămînă a fost prolific în competiţii de alegare montană sau de mountain-bike, un lucru foarte bun pentru dezvoltarea sportului de masă în ţara noastră.
Publicat în Atletism, Ciclism, Sport de masă, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Bălănescu pe 2 la Open, Tănase prima între fete la Braşov

Zece timişoreni printre care şi multiplul campion naţional de triatlon Ciprian Bălănescu s-au aliniat sîmbătă la semimaratonul Intersport Braşov, o întrecere atletică montană disputată pe distanţa de 21,1 kilometri, atît pe străzile oraşului vechi cît şi pe potecile şi drumuri forestiere din împrejurimi. Toţi timişorenii au încheiat cu bine încercarea iar concursul fetelor a fost cîştigat de Gianina Tănase.
Publicat în Atletism, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , | 1 comentariu

Campionul Ciprian Bălănescu, primul din 192 în vîrful Postăvaru

Sîmbătă seară a fost primul dintre cei 192 de concurenţi la start ajuns pe vîrful Postăvaru, iar joi la amiază l-am găsit în plin efort, în şa, pe ruta Braşov - Predeal - Pîrîul Rece - Zărneşti - Poiana Braşov - Braşov, bătînd spre 4 1/2 ore. Este abia debutul unui sezon pe care şi-l doreşte plin de reuşite iar multiplul campion naţional de triatlon Ciprian Bălănescu se pregăteşte cît mai bine, ziua urmînd a fi completată cu alergarea de după-amiază...
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

„Piticu´ ăsta vă întrece”, pe arena Iolanda Balaş, la Special Olympics

La începuturi, pe vremea cînd ieşea la antrenamente cu bilet de voie din centrul instituţionalizat, era „piticu´ care vă întrece”. Apoi a pedalat fără… o pedală, la 3 zile după o operaţie în urma căreia i se prescriau două …

Publicat în Atletism, Sport juvenil, Timişene, Triatlon | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Bălănescu: prima bicicletă „adevărată”, cu banii de pe şantier

La 14 ani, prima bicicletă, apoi, operat fiind, pedalare prin oraş fără… o pedală! Mugurii triatlonistului din el au răsărit făcînd naveta cu bicicleta, la antrenamentele de atletism: „Pe la 17 ani, eram pe Eroilor, veneam dinspre Fabrica de Bere,

Publicat în Atletism, Timişene, Triatlon | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

2011 – primul an pentru Timişoara şi… cel mai bun

„Totuşi, nu sunt Robocop”

Deşi la abia 27 de ani tocmai împliniţi, „Mulţi înainte!”, Bălănescu are deja o vastă experienţă competiţională, ghidîndu-se mai degrabă după instinct şi „ceasul” corpului decît după un program la sînge. Prin autodepăşire şi-a indus şi …

Publicat în Atletism, Timişene, Triatlon | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Ar exista 100 de Bălănescu în Timişoara dacă ar exista mai mulţi Francois”

Obiectivul pentru 2012 era Jocurile Olimpice de vară. Dar banii… Bălănescu s-a făcut remarcat şi la Campionatul European, clasîndu-se în 2007 pe locul 11 ca primul triatlonist român, reuşită rămasă drept cea mai bună din istoria acestui sport în ţara …

Publicat în Atletism, Timişene, Triatlon | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Cu Horia Colibăşanu şi Toma Coconea, demonstrativ, la semimaratonul bucureştean Gerar

E iarnă dar pe 29 ianuarie a fost vorba de semimaratonul Gerar, ce a adunat la start 500 de participanţi, în Bucureşti, printre care şi o echipă alcătuită întru participarea în scop demonstrativ, la invitaţia organizatorilor: „Am fost cu Toma

Publicat în Atletism, Exclusiv, Timişene, Triatlon | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO:Sportivi, antrenori, echipe, cei mai buni în 2011

Cei mai competitivi performeri ai arenei sportive din judeţul nostru au fost premiaţi marţi după-amiază la Consiliul Județean Timiş pentru rezultatele obţinute în 2011, fiind introduşi în scenă în baza ierarhiilor întocmite de DJTS Timiş în cadrul disciplinelor olimpice respectiv neolimpice, la individual şi pe echipe
Publicat în Atletism, Canotaj, Lupte, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu