Arhiva etichetelor: CM U23

România, zestre în creștere de la o ediție la alta în Mondialul U23, între cele 5 flotile cu minim două medalii de aur

Delegația României la ediția încheiată ieri a Campionatului Mondial de canotaj rezervat categoriei de vârstă sub 23 de ani s-a numărat între cele 20 care au avut reprezentare pe podiumul de premiere al competiției din Polonia, dar între cele doar 12 cu câștigători pe prima treaptă, respectiv între cele numai cinci care au obținut cel puțin două medalii de aur. ”Tricolorii” au concurat în 12 probe și au totalizat 23 de medaliați, captura din lacul Malta fiind mai mare decât la Mondialul U23 de anul trecut, atunci de câte două medalii de aur respectiv argint.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Culoarul spre finală, un pod prea îndepărtat la Mondial

Echipajul de 4x al României avîndu-l în componenţă pe timişeanul Adrian Cionca, legitimat la CS Universitatea şi devenit în 2011 campion mondial de juniori, n-a făcut faţă sîmbătă după-amiază semifinalei Campionatului Mondial de tineret U23 ce continuă pînă mîine la Trakai, în Lituania, încheind al şaselea şi ultimul la doar 28 de ore după ce accedea din recalificări între cele mai bune 12 ambarcaţiuni ale probei.
Publicat în Canotaj, Timişene | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Adrian Cionca, prin recalificări, în semifinala de Mondial

Timişeanul Adrian Cionca, în vîrstă de 19 ani, a contribuit vineri la amiază la accederea României în semifinalele Campionatului Mondial de canotaj sub 23 de ani, echipajul tricolor de 4x încheind pe locul 2 într-una dintre cele două serii de recalificări şi asigurîndu-şi astfel locul la startul penultimului act al probei.
Publicat în Canotaj, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu