Arhiva etichetelor: Comitet de Urgenta FRF

O românească. FRF, LPF și cluburile din Liga 1, mai puțin FC Botoșani, deces moral: orice pentru Dinamo

Nație sub orice critică, probabil cea mai repugnantă și abjectă în plan moral de pe întregul mapamond, adunătura românească a mai contabilizat astăzi un exemplu sugestiv al marasmului în care este scufundată, oglindirea reflectându-se dinspre fotbal, sau mai bine zis ce-a mai rămas din această mascaradă fără spectatori în tribune și plină de patetici actori ieftini. La ditamai isteria ”virusată”, cel mai mare hohot de râs cu tăvăleli al complotiștilor pe adresa unei turme planetare anesteziate intelectual și mental, o reuniune pe măsură conform denumirii organismului convocator, Comitetul de Panică, ăăă, pardon!, Urgență al FRF, care și-a făcut datoria, curat murdar, decizii fără absolut nici cea mai mică justificare. Liga 1 a fost ”înghețată” deși mai erau 7 meciuri de jucat, dintre care 5 de către Dinamo, situată pe un loc de retrogradare, iar viitoarei ediții a elitei i s-a aplicat un sistem competițional cu 16 cluburi participante, echivalând cu evitarea retrogradării în Liga 2 în cazul ”câinilor” roșii-albi de pe penultima poziție. S-a împotrivit la vot mizeriei doar FC Botoșani, o altă imagine fidelă a ordinarei porcării românești: un cinstit la 13 nenorociți.   
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Mai bine de-o săptămână, cu o ședință la dispoziție, de la relevanta schimbare de către Comitetul de Urgență FRF a regulamentului la ”Gheorghe Ola”, 5 în loc de 7, 40×20 și nu 60×40, dar AJF Timiș nu-și anunță cluburile

La ora toamnei, competiții juvenile precum ”Trofeul Gheorghe Ola” sau ”Trofeul Gheorghe Ene” intră deja din nou pe radarul anticipativ al cluburilor din țară, startul bătând la ușă cândva în jurul datei de 1 decembrie conform programării din 2015, însă deși a trecut mai bine de o săptămână de la o decizie a Comitetului de Urgență al Federației Române de Fotbal în favoarea unei mari și semnificative schimbări de regulament la nivelul întrecerii ”Gheorghe Ola”, luată luni 17 octombrie, forul județean timișean a uitat să filtreze informația mai departe, în teritoriu, formațiilor direct interesate din propria bătătură, deși ar fi existat momentul prielnic al unei asemenea înștiințări, în ședința de profil de luni, o reuniune a delegaților suflării juvenile din cel mai vestic județ al țării.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Mai bine de-o săptămână, cu o ședință la dispoziție, de la relevanta schimbare de către Comitetul de Urgență FRF a regulamentului la ”Gheorghe Ola”, 5 în loc de 7, 40×20 și nu 60×40, dar AJF Timiș nu-și anunță cluburile