Arhiva etichetelor: competiţii

FRF pune în pericol juniorii. ACS Poli, jocuri de 70 de minute la juniori C de la orele 12 și 16, ultimul, chiar o finală a Zonei 6 cu gazda Dinamyk Craiova, cedată de la 11 metri

Caz absolut scandalos în fotbalul românesc juvenil prin programarea aceleiași echipe de a lua startul în aceeași zi în meciuri de juniori C cu durata a câte 70 de minute atât de la ora 12, pentru calificarea în finală, cât și de la ora 16, în ultimul act al Zonei 6 în Campionatul Național FRF rezervat categoriei de vârstă sub 15 ani, meci având drept miză pătrunderea în turneele semifinale pe țară, ce vor reuni opt formații trecute de această fază regională.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Platforma program a contracandidatului preşedintelui Dănuţ Laţa, Ioan Mureşan, la şefia AJF Timiş. Verdictul, peste 10 zile

Publicăm întocmai platforma program a lui Ioan Mureşan, unic contracandidat al preşedintelui Dănuţ Laţa la şefia forului fotbalistic judeţean, în vederea susţinerii candidaturii pentru funcţia de preşedinte A.J.F. Timiş la Adunarea Generală de alegeri din 22 februarie 2014.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu