Arhiva etichetelor: Concordia Chiajna

Sofran aduce Ripensia în avantaj la pauză pe terenul ex-prim-divizionarei Concordia dar cedează tot pe final şi la Chiajna aspirantei la play-off. Încă un eşec la potou, revenire după 7 etape pe un loc de retrogradare

Cu un unsprezece al cărei medie de vârstă a fost şi mai scăzută decât etapa trecută, Ripensia a condus astăzi la pauza matineului de la Chiajna graţie reuşitei memorabile a lui Nicolae Sofran, nefiind aşadar în dezavantaj după 45 de minute nici în cea de-a doua întâlnire consecutivă din 2023 cu o aspirantă la play-off, însă, precum sâmbăta trecută la Timişoara cu Unirea Dej, a pierdut tot la potou şi tot cu 2-1, tot în urma unei centrări, încheind astfel cu un eşec seria celor 10 deplasări fără nicio victorie în sezonul regulat al Ligii 2. Într-adevăr, bănăţenii au forţat egalarea cu portarul Rus urcat în atac la corner în cel de-al şaptelea minut de prelungiri, dar n-au evitat cea de-a patra înfrângere la rând în campionat, revenind astfel după 7 runde pe un loc de retrogradare, pe când Concordia, cu alde experimentaţii Tamaş sau Rusescu, a semnat al patrulea triumf succesiv la limită: 2-1 (0-1).
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

ASU Politehnica la Chiajna, duminică de la ora 15, la încheierea turului Ligii 2. Alexa, suspendat: ”Terenul sintetic nu ne avantajează”

O singură etapă a mai rămas de disputat din sezonul regular al Ligii 2, programată duminică de la ora 15 la încheierea turului, în care, după ce a stat în penultima rundă, fostul lider ASU Politehnica va juca pe terenul sintetic al Concordiei Chiajna, grupare ilfoveană sortită zonei play-out, timișorenii fiind în schimb plasați în zona play-off a locurilor 1-6 și cu un bilanț pozitiv în meciurile directe cu formațiile care încă aspiră la calificarea în grupa I valorică, bilanț constând în 5 victorii, dintre care 4 cu 1-0 cu Metaloglobus, Petrolul, U Cluj și urmașa lui ACS Șirineasa, precum și un 2-1 cu Farul, dar și 3 remize, 1-1 cu Dunărea și 0-0 cu craiovenii și CS Mioveni, respectiv două eșecuri cu 2-0 cu Rapid și AFK Csikszereda. Golaverajul și rezultatele întâlnirilor directe sunt criteriile de departajare la egalitate de puncte pentru accederea în play-off, deznodământul fiind așteptat duminică înaintea orei 17.  
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Va fi ACS Poli… Concordia din 2016? Penultima după retur dar elevată două locuri în play-out, în rocadă cu timișorenii

Returul Ligii 1 încă nu s-a încheiat, cinci partide din runda finală urmând a avea loc astăzi și luni, dar primele bilanțuri și calcule între sezonul regulat și continuarea din play-out pot fi lesne creionate în linii mari, comparativ și cu situația din ediția precedentă, pe-atunci în premieră experimentală în noul format competițional.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Va fi ACS Poli… Concordia din 2016? Penultima după retur dar elevată două locuri în play-out, în rocadă cu timișorenii

CS Informatica reia meciurile oficiale acasă cu Concordia Chiajna, echipă întărită cu 5 brazilieni. Giurcanu și Ilaș, veniți la Timișoara de la Reșița, speră să-și treacă în palmares titlul cu noua formație

CS Informatica Timișoara începe meciurile oficiale din 2016 pe propriul teren cu CS Concordia Chiajna. Deși la prima vedere pare o partidă dezechilibrată, Concordia fiind lanterna roșie cu 0 puncte în 13 meciuri, antrenorul timișorenilor, Robert Lupu, se așteaptă la un derby cu o echipă care a adus cinci brazilieni în această iarnă. Tehnicianul-jucător a prefațat meciul de sâmbătă alături de Vasile Giurcanu și Valentin Ilaș, transferați în această iarnă de la Reșița.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CS Informatica reia meciurile oficiale acasă cu Concordia Chiajna, echipă întărită cu 5 brazilieni. Giurcanu și Ilaș, veniți la Timișoara de la Reșița, speră să-și treacă în palmares titlul cu noua formație

Un eșec în 6 deplasări în Liga 1. Florin Marin: ”Terenul sintetic e un dezavantaj pentru noi”. Concordia – ACS Poli, vineri 17,45

Autoare a trei remize în ultimele tot atâtea deplasări în Liga 1, la Botoșani, Giurgiu și Craiova, nou-promovata ACS Poli este la ora penultimei apariții pe alte terenuri din anul 2015, mai exact pe suprafața sintetică a galben-verzilor de la CS Concordia Chiajna, grupare ilfoveană care abordează meciul de vineri de la ora 17,45 după premiera de a nu pierde în două jocuri la rând de campionat dar și cu contraperformanța de a nu mai fi câștigat acasă încă din 24 august, din etapa a opta, când trecea cu 2-1 de CFR Cluj.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Un eșec în 6 deplasări în Liga 1. Florin Marin: ”Terenul sintetic e un dezavantaj pentru noi”. Concordia – ACS Poli, vineri 17,45

3 schimbări la pauză. Livan, 5-4 (1-1) pe final, iar ACS Poli urcă un loc la zonalul de juniori A

Precum LPS Banatul la Mioveni, și ACS Poli Timișoara a înregistrat tot o victorie din 3 apariții în patrulaterul zonal de juniori A de la Chiajna, repurtată în ultima zi a turneului, astăzi de la ora 11, în dauna clujenilor de la FC Viitorul Mihai Georgescu.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Nemanja Petrovic, la BC Timba Timişoara, care îl păstrează totuşi şi pe Sljivancanin

Nemanja Petrovic este ultima achiziţie a prim-divizionarei BC Timba Timişoara, aflată în plină pregătire a debutului de la finele acestei luni într-un nou sezon competiţional. Baschetbalistul care evoluează pe poziţia 1 a început 14 dintre cele 15 jocuri disputate în …

Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul şi Sporting Timişoara câştigă la Braşov dar nu se califică în faza finală la juniori E

Juniorii E timişoreni de la LPS Banatul şi Sporting au învins duminică dimineaţă, în cel de-al doilea lor joc în turneul semifinal al Campionatului Naţional juvenil FRF de la Braşov, succesele la limită fiind insuficiente pentru accederea între cele mai bune 4 grupări din ţară.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul Timişoara cedează Academiei Gheorghe Hagi la debutul turneului semifinal al Campionatului Naţional de juniori E

Înfrângere la limită pentru juniorii E pregătiţi de Pavel Velcotă în cadrul turneului semifinal ce se dispută vreme de două zile la Braşov, LPS Banatul Timişoara cedând cu 2-3 (0-1) Academiei Gheorghe Hagi, într-un meci jucat sâmbătă de la ora 10 pe terenul „Carpaţi” din Braşov.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

ACS Poli, doar varianta victoriei contra Concordiei, în speranţa unei salvări şi pe ruta Mediaş – Chiajna

Ultima rundă a ediției 2013/14 a Ligii 1 programează miercuri, de la ora 21, pe stadionul Dan Păltinișanu, confruntarea dintre ACS Poli, situată încă pe un loc care o duce în eșalonul secund, și Concordia Chiajna, aflată deja în vacanță după ce remiza de săptămâna trecută, 1-1 cu FC Botoșani, i-a securizat menținerea în liga întâi.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Curtea de Arbitraj pentru Sport decide reintegrarea Concordiei Chiajna în Liga 1”

Acesta este titlul comunicatului publicat astăzi de Tribunalul de Arbitraj Sportiv pe seama apelului înaintat de CS Concordia Chiajna împotriva FRF şi a clubului Rapid Bucureşti în privinţa deciziei Comitetului Executiv al FRF de a programa un joc eliminatoriu între …

Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Boicotul profesionismului

Marius Breazu pune din nou PUNCTUL PE I în editorialul său de pe coloana dreaptă a primei pagini: "Boicotul profesionismului".
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Înapoi acasă! Belu-Iordache şi Popovici, antrenament cu alb-negrii lui ACS Poli Timişoara

Au promovat anul trecut în Liga 1 cu ”violeții” lui FC Timișoara dar vor ajunge să joace în elită pentru bănățeni în trusoul alb-negru al celor de la ACS Poli. Fiii risipitori Claudiu Belu-Iordache și Alexandru Popovici sunt așadar înapoi pe Bega, după nefastul ”experiment Concordia”, efectuînd astăzi primul lor antrenament cu lotul nou-promovatei. (Belu-Iordache şi Popovici înapoi la "Dan Păltinişanu"; sursa foto: www.acspoli.ro)
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Popovici revine la Timişoara! Caruselul cooptărilor lui ACS Poli prinde viteză: Keita, Voronkov şi nu numai

Cu pilula amară a detaşării la Chiajna şi apoi a picajului cu Concordia înghiţită în sec, Alexandru Popovici (foto) revine spăşit la continuatoarea din bătătura clubului său de formare, ca unul dintre "pionii lotului Iancu" ce ar putea sfîrşi înapoi la Timişoara, alte nume tot mai aproape de nou-promovata ACS Poli fiind Keita, un pelerin prin Liga 1, ucraineanul Voronkov, dintr-o curte cu nume, Dinamo Kiev, dar şi nişte tineri de-ai locului, Caius Lungu şi Ion Dragu.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Florin Ilie, liber de contract cu retrogradata Concordia, neconvocat pentru Feroe: ”M-aș întoarce la Timișoara, pentru că am promovat în 2012 pe plan sportiv în Liga 1 și am o revanșă de luat!”

Florin Ilie, de la Poli Timisoara, se bucura la finele meciului cu ALRO Slatina, din etapa a XIX-a a Ligii II la fotbal, vineri, 23 martie 2012, stadion Dan Paltinisanu, Timisoara. Acum două veri, la precedenta exclusivitate in extenso acordată lui www.sporttim.ro, fostul treiar al Timișoarei, Florin Ilie, era unicul proaspăt campion național de juniori A, cu generația de ´92 pregătită de Robert Frușa, evoluînd pentru România U19 în turneul final al Campionatului European găzduit de ”tricolori”, fiind totodată și la prima și de fapt ultima convocare în lotul de seniori al ”tricolorilor”, la chiar întîia acțiune a lui Victor Pițurcă după instalarea sa. Astăzi, cu puțin înaintea zilei de 18 iunie, cînd va împlini 21 de ani, fundașul central e acasă, la Alba Iulia, după retrogradarea cu Concordia Chiajna și neconvocarea pentru acel 2-2 din Insulele Feroe, așteptînd în schimb o ofertă concretă. Inclusiv de la ACS Poli Timișoara. Care l-a contactat, dar - momentan - atît...
Publicat în Exclusiv, Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSȘ Lugoj, medaliată anul trecut, lăsată să aștepte diseară debutul la turneul final al Speranțelor, după jocul televizat al Stelei

CSȘ Lugoj debutează azi la Chiajna în primul dintre cele două turnee finale naționale din această lună ale celor mai mici categorii de vîrstă în voleiul feminin autohton, la care junioarele de pe Timiș s-au calificat, dar medaliatele cu bronz de anul trecut, în Divizia Minivolei, la Pitești, vor trebui să aștepte pînă după jocul televizat CSA Steaua - CSM Bacău 2010, de la ora 18, din penultima etapă a ligii secunde de handbal masculin.
Publicat în Juniori, Timişene, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rotariu la Dinamo, alţii care încotro, iar timişoreanul tot achită

Centrul de copii şi juniori alb-violet a beneficiat în decursul ultimilor ani, cel puţin pe hîrtie, de un procentaj din contribuţiile financiare vărsate de Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş clubului condus pe-atunci de Marian Iancu, cu alte cuvinte şi plătitorul de taxe şi impozite a sprijinit progresia an de an a juniorilor locului, în care s-a investit cît de cît dar constant, însă alb-violetul a pierdut nonşalant în această vară în favoarea altor cluburi din ţară cît cel puţin o jumătate de garnitură juvenilă, şi asta pentru că noua conducere nu s-a sinchisit să şi-i ţină aproape, fiind mai interesată cum să-i racoleze şi cît să le achite unor străini sau diverşilor alţi non-timişeni. Bineînţeles, tot din buzunarul contribuabilului. Dar s-o luăm pe rînd...
Publicat în Fotbal, Liga 2, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | 15 comentarii

Marea coţcărie în numele Timişoarei, lansare oficială la apă

Marea impostură prin furt de loc pusă la cale de aleşi pe banii contribuabililor are parte marţi după-amiază, la Pîncota, de botezul oficial al focului, în Cupa României, sub numele schimbat de buletin ACS Poli Timişoara. Urmat de debutul în campionat, tot cu un adversar arădean, UTA, pe "Dan Păltinişanu", lunea viitoare, aşadar abia după sorbirea şi chiar ultimului strop de bere la festival. Pîine şi circ la norod sau, în cazul competiţiilor noastre, bere şi teatru de păpuşi. Căci de fotbal sigur nu mai au parte iubitorii de fotbal din Recaş, atîţia cîţi sunt ei, oraş lăsat fără echipă măcar în "Promoţie".
Publicat în Fotbal, Liga 2, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

Şoc! România n-are pe dreapta dar lasă acasă un timişorean apt

Reprezentativa României U19 a suferit vizibil şi a fost egalată exact în zona fundaşului său dreapta, pierzând în cele din urmă aseară cu 1-3 (1-1) la debutul contra Cehiei în turneul final al Campionatului European, după ce jucătorul defensiv de bandă Andrei Peteleu a fost înlocuit deja în minutul 5 datorită unei accidentări, dar cu un fundaş central, în condiţiile în care un junior de la FC Timişoara, fundaşul dreapta Andrei Dăruială, n-a fost convocat în lotul "tricolor" pentru pregătirea competiţiei în ciuda prezenţei sale la mai toate acţiunile prealabile ale acestei selecţionate
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu