Arhiva etichetelor: Cosmin Stan

Cosmin Stan (CSC Dumbrăviţa): „Lipseşte golul în momentul de faţă dar sunt convins că va veni”. Nici o vizitatoare n-a mai marcat Ceahlăului de 10 etape, doar un oaspete al Neamţului învingător acum peste o jumătate de an

CSC Dumbrăviţa e în faţa primei deplasări din noul an 2024, atât cea mai lungă din întregul program al Ligii 2, în nordul Moldovei, cât şi dificilă prin prisma poziţiei localnicilor pe ultimul loc de play-off, deşi nou-promovaţi, printre cei mai merituoşi dintre aceştia, doar Corvinul stând mai bine ierarhic decât ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ, gazdă sâmbătă la matineu a bănăţenilor care speră să spargă gheaţa sub Pietricica în contul formaţiilor vizitatoare, ultimele 4 dintre acestea fără a înscrie deloc elevilor profesorului de matematică Cristian Pustai.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Stan după primul pas cu stângul, Dumbrăviţa – Unirea Slobozia 0-2: „Nu am fost inferiori cu nimic”

CSC Dumbrăviţa a pierdut astăzi la prima apariţie oficială în 2024, partidă difuzată de Sporttim în comentariu text în direct de pe arena "Ştefan Dobay", accesibil aici, prelungind astfel la 4 seria eşecurilor la zero în Liga 2, chiar la şase şirul meciurilor fără victorie dar şi fără gol marcat în campionat, 0-2 (0-1) cu gruparea de podium Unirea Slobozia, care, la adăpostul unei prime reuşite după 11 minute, i-a taxat pe "verzi" când le era lumea mai dragă, în căutarea egalării, la intrarea în ultimele 20 de minute ale întâlnirii din etapa a 16-a. 
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Lotul Dumbrăviţei cu numerele de pe tricou. Stan înaintea primirii Sloboziei în Liga 2: „Ne pregătim mult ca să jucăm foarte puţin”

La 86 de zile după eşecul cu 2-0 de la Mioveni cu FC Argeş, prin care a mai alunecat 3 locuri, rămânând cu un singur punct avans în faţa piteştenilor imediat următori pe locul 15, "Ultimul Mohican" al fotbalului din Timiş în Liga 2 reia sâmbătă la matineu sezonul regulat prin a reprimi lângă Pădurea Verde tocmai trupa ialomiţeană învingătoare cu 2-4 pe "Ştefan Dobay" în ediţia anterioară a eşalonului secund, pe 10 septembrie 2022, iar actualmente cu cea mai ermetică defensivă după primele 15 etape, a treia clasată AFC Unirea 04 Slobozia încasând numai şi numai 6 goluri. 
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , | Lasă un comentariu

CSC Dumbrăviţa din nou la Mioveni în faţa altei ex-prim-divizionare. FC Argeş n-a mai învins acasă din etapa a VI-a

Fără gol marcat în ultimele 4 meciuri de campionat din Liga a II-a dar şi în absenţa mai multor jucători indisponibili, accidentaţi însă şi un suspendat, CSC Dumbrăviţa revine joi seară pe terenul "Orăşenesc" al Mioveniului pe care se impunea cu 1-0 împotriva ex-prim-divizionarei locale galben-verzi în etapa a V-a din 3 septembrie, lună din care datează şi ultimul triumf acasă, de fapt tot la Mioveni, al celeilalte grupări argeşene retrogradate în primăvară din SuperLiga, şi anume cea piteşteană, alb-violetă care nu organizează partidele de pe teren propriu în Trivale dar nici n-are succes în oraşul în care susţine provizoriu întâlnirile, 0-0 cu cei din Şelimbăr, 1-1 (0-0) cu CSM Slatina şi 0-1 (0-0) cel mai recent cu Unirea Slobozia. 
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Stan (Dumbrăviţa) după 0-1 cu Gloria Buzău: „Am pierdut pe lipsa de maturitate”

O eroare de portar în urma unei lovituri de colţ în primele minute după pauză a costat-o astăzi pe CSC Dumbrăviţa prima înfrângere la al şaptelea şi ultimul meci acasă din 2023 în ediţia în curs a Ligii 2, Trifon cadorisindu-l pe fundaşul buzoienilor din zona play-off, Wiktorski, cu unicul gol al întâlnirii televizate în devans din penultima etapă a toamnei, a patra consecutivă fără gol marcat de verzi-albi, "pană" în care chiar n-au mai fost deloc până acum de la promovare. 
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT din Liga 2. CSC Dumbrăviţa – Gloria Buzău 0-1 (0-0): Wiktorski 49 la eroarea de portar după un corner. Singurele succese acasă „verzii” le-au semnat tocmai după pauzele competiţionale, nu şi azi. Mercioiu, titular în premieră

A venit şi ora, 14:30, ultimei reprezentaţii acasă a Dumbrăviţei în anul 2023, grăbită cu o zi prin televizarea în direct a jocului din continuarea etapei a 14-a în Liga 2, cu Gloria Buzău, prim meci în Timiş al "verzilor" în acest campionat, la a şaptea încercare, în care vizitatorii sunt mai bine clasaţi, în zona play-off, egalaţi fiind ieri la puncte de către nou-promovaţii Ceahlăului în uvertura rundei, 2-0 la Piatra Neamţ cu FC Argeş, nimeni alta decât ex-prim-divizionara în compania căreia bănăţenii lui Cosmin Stan vor încheia mai repede sezonul de toamnă deja joia viitoare, la Mioveni, de la ora 20, într-o altă partidă televizată, pe care Zurbagiu şi compania o vor aborda ştiind cu certitudine că n-ar mai putea fi nicidecum egalaţi la rândul lor la puncte de către "violeţii" Piteştiului. Semn al toamnei în general mai îmbelşugate pe care au avut-o cei de la Pădurea Verde, punându-şi nădeji într-o ultimă prestaţie pe măsură în faţa propriilor simpatizanţi, pe care Sporttim o relatează în aceste rânduri în comentariu text în direct.  
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Moţiu, entorsă cu UTA, Băluţoiu absent cert de la „verzii” Dumbrăviţei cu Gloria Buzău şi în Argeş

"Buletinul medical" al dumbrăviţenilor s-a şifonat în pauza competiţională, atât în pregătiri cât şi la amicalul de marţi din judeţul Arad cu UTA, Cosmin Stan şi staff-ul său tehnic contabilizând două probleme înaintea reprezentaţiei finale pe teren propriu în 2023, programată vineri de la 14:30 în întâlnirea televizată de pe "Ştefan Dobay" cu a cincea clasată, Gloria Buzău, în penultima rundă din acest an a Ligii 2.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , | Lasă un comentariu

Exact ca în campionatul trecut, CSC Dumbrăviţa nu înscrie deloc tot în etapele 11-13

Deşi marcatoare în majoritatea deplasărilor din noul campionat, CSC Dumbrăviţa n-a înscris şi sâmbătă la matineu la Slatina, unde a suferit al patrulea eşec pe teren advers în primele 13 etape ale Ligii 2, încasând un prim gol spre mijlocul reprizei I iar încă două în ultimele 10 minute ale meciului, din penalty respectiv pe contraatac, 3-0, ceea ce a balonat înfrângerea la proporţii similare celei din 23 septembrie de la Târgovişte, acolo cu 4-0. 
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

„N-am fost cu nimic inferiori.” Stan, după remiza albă a Dumbrăviţei cu CS al Armatei din cazarma MApN finanţată de toţi românii

Al doilea cel mai bine clasat club comunal din fotbalul românesc, CSC Dumbrăviţa, în a şasea etapă deja ancorat în zona play-off din primele 12 ale noului campionat în Liga 2, a ţinut meritoriu piept cu brio roş-albaştrilor Ministerului Apărării Naţionale, "departament armat" finanţat din dările tuturor românilor, anomalie exersată chiar şi la aproape 34 de ani după schimbarea blănii lupului, în pofida căreia "buturuga mică" de lângă Pădurea Verde a rămas pe poziţii într-un salt notabil de la un sezon la altul, 0-3 tot pe "Ştefan Dobay" în august 2022 cu "militarii", 0-0 astăzi de la 11. Bănăţenii ţinându-i astfel sub ei pe cei din Ghencea, la 3 puncte, în condiţiile în care un 1-0 le-ar fi fost suficient bucureştenilor pentru a le-o lua în faţă. Ar fi fost însă întrutotul nedrept, comentariul LIVE TEXT al meciului fiind accesibil aici, iar rezultatele zilei, programul viitor şi ierarhia actualizată, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal. 
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , | Lasă un comentariu

Cosmin Stan (CSC Dumbrăviţa): „Sunt toate ingredientele ca lumea să vină la stadion, dacă ţinem cont şi de poziţia noastră din clasament şi de jocurile bune pe care le-am făcut în acest sezon”. La sosirea sâmbătă în târg a Circului din cazarma cu epoleţi

Profund corupt şi iremediabil alterat şi compromis în socialismul tragediei conştiinţei românilor, imixtiunea decisivă a aşa-zisului politic trăgând de exemplu "departamentala militară" de popotă în sfera de interes a clanului Ceauşescu, fotbalul românesc n-avea cum a se scutura brusc la intrarea în 1990 la ditamai mocirla morală în care fusese întinat, ci doar a se complace şi pe mai departe în minciuna şi ipocrizia surori cu românul, de unde şi cocoloşirea Stelei şi în continuare, în locul fireştii sale decapitări la groapa istoriei, create fiind implicit premizele inevitabilei sale degenerări treptate, pe fondul pălirii fostei străluciri căzătoare, degenerare ce a infectat nociv cu-atât mai mult în noul mileniu fenomenul sportului rege carpatin, intoxicat de mutanţii-i rezultanţi - unul becalist cu iz de stână şi iniţiale, altul stătut în cazarma armată cu epoleţi, iar ambii generatori laolaltă ai unui circ frate cu românul, ridicându-şi poalele-n cap unul altuia pe Dâmboviţa. Câtă curăţenie ar fi fost în spaţiul mioritic fără tot acest continuu circ al clonelor dizgraţioase ale fostei falange a MApN pe gazoanele ţării, dar aşa, circul mutanţilor la cuţite se tot plimbă prin târguri, sâmbătă la matineu urmând rândul Dumbrăviţei să se strângă ca la urs. Iar Ştefan Dobay se răsuceşte pesemne în mormânt.        
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , | Lasă un comentariu

Duelul comunal Şelimbăr – Dumbrăviţa se joacă pe podiumul Ligii 2 la intrarea în jumătatea a doua a sezonului regulat. „Nu ştiu dacă i-a luat valul, poate e şi un pic de oboseală acumulată”

Partea a doua a sezonului regulat în Liga 2 a început joi cu CSA - Ceahlăul 3-1 (2-0), multe spunând faptul că deşi nu mai puţin de 4 meciuri au fost de jucat de duminică până marţi în continuarea rundei de la mijlocul "turului", alb-verzii Timişului şi-au păstrat locul 3, astfel încât întâlnirea comunală de sâmbătă de la Cisnădie dintre ex-liderul CSC 1599 Şelimbăr şi CSC Dumbrăviţa va fi una de podium al anticamerei elitei. O postură cu totul onorantă dar şi absolut meritorie pentru "Ultimul Mohican" al fotbalului timişean în Liga 2, rod al foarte bunei pregătiri a unui tânăr colectiv cultivându-şi pasiunea pentru sportul rege, elevii lui Cosmin Stan având în judeţul Sibiu ocazia să salte în clasament peste localnicii lui Claudiu Niculescu, în cazul unui "2". Cu care cei de la Pădurea Verde şi-au obişnuit deja simpatizanţii în deplasările din primele 9 etape la Mioveni, Buftea şi Dej. 
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , | Lasă un comentariu

„Verzii” Dumbrăviţei, în premieră „pe plus” de la lansarea în Liga 2 la bilanţul general al meciurilor jucate în campionat: 2-0 cu CSM Alexandria, al 15-lea succes în 35 de partide, faţă de cele 14 eşecuri

O singură dată a mai trecut CSC Dumbrăviţa "pe plus" în termeni comparativi între numărul de victorii şi înfrângeri în meciurile jucate în campionatul Ligii 2, şi anume tocmai la debutul absolut al "verzilor" pe scena secundă, în august 2022, când câştigau cu 1-0 (1-0) la Târgu Jiu din penalty-ul transformat de Ghinescu, bilanţ pozitiv ce era anihilat apoi în runda imediat următoare, 1-2 (0-1) acasă cu Unirea Dej, după care nou-promovaţii n-au mai ajuns deloc "pe plus", asta însă până sâmbătă, când, dispunând pe stadionul "Ştefan Dobay" de nou-promovata CSM Alexandria, prin reuşitele lui Sofran şi Paulevici, elevii lui Cosmin Stan au mai bifat şi acest aspect, semnând cel de-al 15-lea triumf pe puncte în eşalonul 2, faţă de cele 14 eşecuri şi 6 remize, în 35 de apariţii.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Dumbrăviţa leagă din nou succese la zero în Liga 2. Stan: „Voi spune doar la final de campionat că locul 3 e unul istoric. Se crează o stare de spirit la Dumbrăviţa şi e nevoie şi de suporteri”

CSC Dumbrăviţa va înnopta în premieră pe podiumul Ligii 2, după cel de-al treilea triumf la zero în primele 10 etape din noul campionat, dar prin a "lega" pentru prima dată succese la zero în ediţia 2023-2024, cum "verzii" izbuteau de două ori ca nou-promovaţi în 2022-2023, pe 26 noiembrie şi 3 decembrie în victoriile cu 2-0 acasă cu Unirea Constanţa şi 3-0 la Râmnicu Vâlcea cu CSC Şelimbăr, respectiv în play-out-ul din primăvară, 2-0 la Unirea Constanţa şi 2-0 cu Ripensia. Doi la zero a fost şi astăzi la primul triumf pe "Ştefan Dobay" în campania în curs, semnat în premieră de Sofran şi de golgheterul Paulevici - intrat pe parcurs, 2-0 înaintea unei ieşiri tot la... sibieni.  
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , | Lasă un comentariu

CSC Dumbrăviţa, al treilea meci acasă cu o nou-promovată. Stan: „Avem exemplul jocului cu Metaloglobus.” Alexandria, doar 4 goluri primite în 5 deplasări, dar şi numai 4 marcate în 9 etape

S-a mai ars timpul de pomană cu încă o pauză competiţională trasată de către stăpânire şi Ligii 2, şi a se vedea minutele jucate de selecţionabilii în "tricolor" de la cluburi secund-divizionare în partidele oficiale inter-ţări ale naţionalelor de tineret şi juniori U19 ale României în "fereastra" din octombrie, Cibi, de la dumbrăviţeni, prinzând de exemplu 42 în două meciuri dintre cele 3 ale "galbenilor" lui Dulcea, iar de vineri, odată cu întâlnirea Ceahlăului cu CSC Şelimbăr, se trece la un nou "calup" de 4 etape pe palierul secund înaintea viitoarei scurtcircuitări din 11-25 noiembrie, după care alte doar două runde vor completa sezonul de toamnă. Prima dintre aceste 6 apariţii pentru alb-verzii "ultimi mohicani" ai fotbalului din Timiş în Liga 2 fiind deja a treia pe teren propriu în primele 10 etape cu o formaţie nou-promovată, CSM Alexandria.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , | Lasă un comentariu

Dumbrăviţa cu „D” de la Dej şi-un pic mai mult

Acum, odată ce "verzii" Dumbrăviţei au egalat cifra victoriilor acasă în campionat de la promovarea în Liga 2, 7, printr-un al şaptelea triumf în deplasările din acest timp pe scena secundă, se poate estima că succesul conturat în prelungiri la Dej la finele primei jumătăţi a sezonului regulat e mai semnificativ decât ar părea la o fugară prima vedere prin prisma faptului că învinsă ar fi "doar" antepenultima clasată.  
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

CSC Dumbrăviţa dă lovitura tot în prelungiri şi la Dej şi repetă isprăvile de la Mioveni şi Buftea: bilanţ pozitiv „afară”. Al doilea joc la rând în care cei intraţi spre final înscriu decisiv, Plokhotnyuk şi Tismonar, respectiv scot penalty-ul, Cibi. „Au înţeles şi asimilat foarte bine schimbarea de sistem”

Alexandru Tismonar, căpitan al "verzilor" în deplasarea la Arad din Cupa României, a fost introdus astăzi pentru ultimul sfert de oră în componenţa unei triple schimbări simultane, odată cu junii Cibi şi Andrei Toroc, şi a transformat în prelungiri lovitura de la 11 metri din care CSC Dumbrăviţa a câştigat şi pentru a treia oară în deplasare în primele doar 9 etape, 1-0 (0-0) la Dej cu CS Unirea, grupare de play-off 1-6 în primăvară, actualmente pe locuri de retrogradare.   
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Cosmin Stan (CSC Dumbrăviţa): „Nici o echipă nu s-a remarcat ca fiind mult mai bună decât alta”. Timişenii cu buletinul medical „nu tocmai roz” dar cu susţinători organizaţi după ei, în premieră în Liga 2 la Dej

Pe când nu jucase încă pe puncte în Liga 2, ci în pragul debutului, vara trecută, nou-promovata CSC Dumbrăviţa se impunea amical şi la Dej, în faţa Unirii pe-atunci cu Dragoş Militaru pe bancă şi înjurând fără perdea un june sportiv al "verzilor" oaspeţi, atitudine incompatibilă chiar şi tumultului unei întâlniri oficiale, darmite uneia de verificare, crâmpei poate izolat dar elocvent al nivelului la care se activează de fapt într-un "fotbal al lui 272-0" creionat şi sub forma unor ulterioare interviuri fluviale şi cu "mingea ridicată la fileul" aceluiaşi tânăr tehnician de către "marii campioni formatori de opinie ai presei sportive" din buricul-buricului fotbalului sud-est european, capitala dâmboviţeană, acesta fiind aşadar nivelul autentic de referinţă - cu elogii la adresa mediocrităţii, semnalată într-un alt fel şi prin prisma prefaţării primei deplasări oficiale în nordul judeţului Cluj a "Ultimului Mohican" timişean pe scena secundă, "nici o echipă nu s-a remarcat ca fiind mult mai bună decât alta", spuse ale antrenorului bănăţenilor, Cosmin Stan.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , | Lasă un comentariu

CSC Dumbrăviţa salvată în prelungiri de o rezervă după un corner: „Am scos maximum din meciul de azi”. 1-1 (0-0) acasă cu o echipă mai slab clasată

CSC Dumbrăviţa a rămas neînvinsă acasă în noul campionat, şi după cel de-al patrulea hop, însă n-a fructificat momentul oportun al revenirii pe propriul gazon mult îmbunătăţit al arenei "Ştefan Dobay", ci s-a văzut în general dominată de bucureştenii din zona retrogradării, "verzii" resimţind pe undeva urmele corecţiei de sâmbăta trecută de la Târgovişte. Dar chiar şi-aşa, au salvat totuşi un punct în prelungiri, în urma unui corner, prin capul lui Plokhotnyuk, ucrainean introdus din minutul 76, astfel încât cifra succeselor şi-a remizelor în Liga 2, câte 3, e superioară cea a eşecurilor, doar două: 1-1 cu Metaloglobus. Ce-a fost la revenirea "acasă", puteţi afla în comentariul în direct LIVE TEXT de la faţa locului, accesibil aici, mai jos fiind spusele antrenorului Cosmin Stan.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , | Lasă un comentariu

CSC Dumbrăviţa, din nou pe propriul teren „Ştefan Dobay” după 49 de zile, în faţa celei mai longevive grupări la zi din Liga 2, Metaloglobus, promovată în 2017. Stan: „Au foarte mulţi jucători obişnuiţi cu ligile superioare, în comparaţie cu lotul nostru”. Timişenii vin după primul meci în care au fost conduşi în noua ediţie a scenei secunde

În fiecare din cele două ediţii în Liga 2 cu un număr mai mic de jocuri programate acasă decât în deplasare în sezonul regulat, doar 9 pe teren propriu, CSC Dumbrăviţa va primi sâmbătă la matineu în premieră vizita celui mai longeviv club la zi pe scena secundă a fotbalului românesc, FC Metaloglobus Bucureşti - promovat în 2017 şi aflat în cel de-al şaptelea sezon la acest nivel, supravieţuitor în primăvară la loviturile de departajare ale barajului de evitare a retrogradării, după o campanie în care cei din capitală treceau cu 1-0 (0-0) pe 8 octombrie 2022 pe propriul teren sintetic de alb-verzii timişeni nou-promovaţi, care şi-aşa îi devansau însă cu 3 puncte după cele 19 etape ale turului regulat, doar 6 fiind succesele în acel timp ale trupei de pe Dâmboviţa, a 15-a şi pe loc de baraj înaintea fazei play-out. Acum, "albaştrii" preluaţi de Ianis Zicu sunt în urcare pe 16 după abia primul triumf în 7 etape, 2-1 sâmbăta trecută acasă cu nou-promovata Ceahlăul.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , | Lasă un comentariu

CSC Dumbrăviţa, prima echipă timişeană care vizitează Chindia în Liga 2 după 4 ani şi jumătate. Secund divizionarele Timişoarei, pierzătoare în ultimele 6 vizite la Târgovişte în campionat, precedentul succes acolo datând de peste 11 ani. Stan, exact 50% din deplasările „verzilor” în eşalonul 2 fără eşec: „Cred c-am ajuns în acest moment în situaţia de a ne putea bate de la egal la egal cu orice echipă din Liga 2”

După ce tocmai şi-a completat palmaresul cu alte proaspete recorduri, CSC Dumbrăviţa este în pragul celei de-a patra deplasări din noul campionat al Ligii 2, a treia consecutivă în Muntenia, precedentele fiind câştigate luna aceasta, în septembrie, cu 1-0 în Argeş, la Mioveni, şi cu 3-1 în Ilfov, la Buftea, ieşirea de sâmbătă la matineu în fief-ul unei retrogradate după 4 ani din SuperLiga reprezentând a 17-a partidă a alb-verzilor pe terenurile adverse ale scenei secunde de la promovarea din Liga 3, în jumătate dintre acestea bănăţenii evitând înfrângerea, cu 6 triumfuri şi două remize, faţă de cele 8 eşecuri. Iar în tot cazul, Chindia a risipit deja la Târgovişte în noul campionat mai multe puncte, 7 şi fără succes acasă, fie chiar şi decât zestrea bogată recoltată de elevii lui Cosmin Stan din trecerea Carpaţilor, de 6 puncte.   
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Dumbrăviţa, noi recorduri în Liga 2: 6-1 în etapa 6. Stan: „Dau roade antrenamentele pe partea ofensivă şi chiar la ultimul râdeau vreo 2-3 că n-avem cum să marcăm de acolo. Uite că putem și în timpul jocului”

CSC Dumbrăviţa a surclasat astăzi la matineu cu 6-1 (2-1) la Ghiroda nou-promovata CS Tunari, cu Dragan Paulevici vioară întâi în jocul etapei a VI-a, "verzii" stabilind astfel alte noi proprii recorduri în Liga 2, atât al celor mai multe goluri marcate într-un meci de campionat pe scena secundă, 6, după câteva "careuri" în 2022-2023, cât şi al diferenţei de scor de 5, faţă de acel 4-0 cu gorjenii, şase salve de tunari împotriva Tunarilor prin care foarte bine pregătiţii elevi ai lui Cosmin Stan sunt cei mai eficace în ierarhia golurilor înscrise în noua ediţie de "B", 12. Ei egalând totodată recordul de 3 triumfuri la rând în campionat din intervalul rundelor 15-17 în sezonul regulat trecut, iar mai multe recorduri ale alb-verzilor pot fi de fapt lecturate în comentariul text în direct de la faţa locului, publicat de Sporttim aici. Iată şi spusele antrenorului principal Stan după cea de-a treia victorie în campionatul 2023/4 respectiv a 4-a în cele 8 apariţii oficiale din noul sezon, acesta fiind al 7-lea triumf acasă al "verzilor" în meciuri de Liga 2, cu menţiunea că din 28 august 2021, la un 6-0 victorios în deplasare la Periam în Liga 3, chiar la începuturile "noii Dumbrăviţa" cu timişoreanul pe banca tehnică, n-au mai semnat Zurbagiu şi compania un "sextet", Ghinescu şi Martinov fiind şi-atunci marcatori.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT din Liga 2 de la 11 la Ghiroda, CSC Dumbrăviţa – CS Tunari 6-1 (2-1: Paulevici 20, 52, Ghinescu 45+2 penalty, Martinov 64, Cibi 77, Tănase 84 / Ivanovski 45), Paulevici show în etapa a VI-a. Jocul defensiv al „verzilor” face diferenţa, 9 goluri primite în primele 5 etape din 2022, doar 4 acum. ECHIPELE: Tunari cu 5 noutăţi, Lalic şi Ghinescu la start în locul lui Gladun şi Sahli, eliminat la Buftea. Ambii schimbaţi la pauză, cu 3 modificări. „Verzii” deschid scorul fără excepţie: de 5 ori. Premieră record, 6 marcate într-un joc

Sunt ceva ani buni, de la mijlocul deceniului trecut, de când fotbalul din Timiş n-a mai avut o reprezentare numerică atât de restrânsă în eşalonul secund, chiar fără club participant în ultima ediţie desfăşurată cu două serii, 2015-2016, în care vecinii arădeni respectiv cărăşeni deţineau câte două cluburi fiecare, respectiv cu unul singur, ASU Politehnica, nou-promovată tocmai la lansarea Ligii 2 în serie unică în 2016-2017, "cotă 1" la care sportul în 11 din "ciocul vestic" a revenit în primăvară după retrogradarea timişorenilor Ripensiei şi alb-violeţi, "ultimul mohican" rezistând la Pădurea Verde, nou-promovat în 2022 din Dumbrăviţa, care, de la o vară la alta, prin prisma lansării în noul sezon, are de câştigat şi de pe urma înbunătăţirii jocului defensiv, tocmai legând în premieră triumfuri în deplasare în eşalonul secund şi rămânând la pasiv cu unicul eşec în campionat la Reşiţa, singură partidă în care a şi primit mai mult decât un gol în primele 7 apariţii din campania în curs, semne bune înaintea primirii la 11 tot la Ghiroda a nou-promovatei comunale ilfovene din Tunari, cu un singur punct în primele 5 runde. Ce va fi pe "Emilian Pavel", şi aici în comentariu text în direct.  
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

„Ne dorim să continuăm pe linia ascendentă” şi sâmbătă cu Tunari. Dumbrăviţa, de la 3 eşecuri la rând în primele jocuri acasă după promovarea în Liga 2 din 2022, neînvinsă acum în Timiş în noul sezon. De două ori mai multe puncte în primele 5 etape, decât în cele 5 din vara lui 2022: 8>4

CSC Dumbrăviţa tocmai a mai semnat marţi încă o premieră în istoria clubului, legând primele victorii în deplasare în campionatul Ligii 2, 1-0 la Mioveni şi 3-1 (2-0) marţi la Buftea cu Progresul Spartac Bucureşti, "dublă" triumfătoare "afară" pe care "verzii" n-o mai izbutiseră în eşalonul secund de la promovarea din Liga 3, fundament pe care pot clădi mai încrezători primirea sâmbătă la matineu a unei nou-promovate cu un singur punct în cont din comuna ilfoveană Tunari, punct smuls acasă pe 20 august în runda a III-a retrogradatei FC Argeş, 1-1 (0-0).  
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , | Lasă un comentariu

„După un egal şi o înfrângere, ar fi excelent pentru noi să urmeze victoria!” Dumbrăviţa din nou la Buftea cu Progresul Spartac, acum în restanţă

Nu s-au stins încă de-a binelea ecourile deplasărilor „verzilor” Dumbrăviţei pe terenuri gazdă în 2023 ale întâlnirilor de pe scena SuperLigii, la Arad şi Mioveni, iar reprezentanţii Timişului în liga a II-a sunt deja din nou pe picior de plecare …

Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Paulevici taxează Mioveniul în fief ex-prim-divizionar iar Dumbrăviţa, cu alţi 11 titulari faţă de jocul de Cupă de la Arad, nu mai e egalată şi a treia oară în noul campionat, spărgând gheaţa tot cu 1-0 în deplasare, precum în sezonul de debut în Liga 2. Acum are mai multe puncte din primele 4 apariţii

I-a luat în mod cert mai mult timp decât anul trecut, atunci "din prima", de astă dată după aproape o lună din 5 august, când ar fi trebuit în mod normal să ia startul în noul campionat la Braşov, dar CSC Dumbrăviţa tot a triumfat în cele din urmă în ediţia 2023-2024 a Ligii 2, la a patra încercare, copiind la Mioveni rezultatul de 1-0 cu care stropea victorios în 2022 la Târgu Jiu debutul absolut pe scena secundă şi acumulând astfel mai multe puncte în clasament, 5, decât cele 4 în aceleaşi prime patru apariţii din sezonul anterior, spargere a gheţii prin a spulbera invincibilitatea argeşenilor retrogradaţi din elită.   
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu