Arhiva etichetelor: Cosmin Stan

Vulturii 2009, 1-4 cu o a cincea colegă de serie în pregătiri

Vulturii 2009 Lugoj şi-a testat forţele în această seară cu o a cincea colegă de eşalon din C4 din totalul celor 11 jocuri amicale disputate în pregătirea debutului ca nou-promovată în eşalonul trei, revenind după două luni şi două zile pe arena "Mircea Chivu" din Reşiţa, acolo unde cîştiga barajul cîştigătoarelor Diviziei D. De această dată a fost 4-1 (2-0) pentru Şcolar, care a deschis scorul din penalty şi l-a majorat în preajma pauzei, mai apoi antrenorul secund - fundaş Hromei reducînd din handicap, la scorul de 3-0.
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Vulturii – Flacăra 1-1. Ce va fi în duelul timişean din octombrie?

Două divizionare C timişene care se vor întîlni în campionat, în C4, pe 12 octombrie, la ora 15, în runda a şaptea a turului, au remizat la unu într-un joc amical disputat sîmbătă de la ora 11 la Lugoj, Lucian Stoica (foto) egalînd pentru gazda Vulturii 2009 după ce Abiodun, remarcabil prin periculozitatea sa, deschidea scorul pentru Flacăra Făget.
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Lugoj: Şerban, hat-trick, Argatu, din liberă dar nu din 11 metri

Vulturii 2009 Lugoj, pregătită de Cosmin Stan (foto), a revenit miercuri de la ora 11 pe căi victorioase, după o serie de 5 jocuri amicale în care înregistra 3 remize şi două eşecuri, şi s-a apropiat la numai un gol diferenţă de succesele cu 7-0 şi 9-2 consemnate în primele teste din pregătiri.
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vulturii 2009 Lugoj, egal cît o victorie cu ACS Poli Timişoara

A avut la dispoziţie doar 12 jucători, majoritatea nu titulari, şi care disputau un alt meci amical cu doar 15 ore înainte, a mutat în ultimul sfert de oră portarul în atac, tot în lipsă de efectiv, şi a apelat chiar la un junior ex-component al lotului, pentru îngroşarea rîndurilor, dar nou-promovata Vulturii 2009 Lugoj a fost la bara lui Argatu la un pas de a dispune de o garnitură secundă de la ACS Poli Timişoara aliniind două echipe şi avînd şi unii medaliaţi naţionali în componenţă. A fost 1-1 (0-1) pe malul Timişului, gazdele din C4 ridicînd semne de întrebare în privinţa noului angrenaj timişorean pentru B2.
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Vulturii 2009 Lugoj, din nou remiză cu CS Vladimirescu

Se încinge focul... Odată ce şi-a aflat programul competiţional în Seria a IV-a a ligii a treia, stabilit ieri la amiază, şi care îi surîde cel puţin ca start al întrecerii, Vulturii 2009 Lugoj a înteţit şi ritmul jocurilor amicale, disputînd unul vineri seară, 1-1 cu colega de eşalon CS Vladimirescu, şi un al doilea sîmbătă de la ora 10, cu o garnitură secundară de la ACS Poli.
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Lugojul nou-promovat, la al şaselea joc amical în 19 zile

CSM Lugoj, cum era ştiută pînă la ora promovării en-fanfare din liga a patra, sau mai nou Vulturii 2009, conform denumirii cu care s-a relansat ca proaspătă divizionară C, a cedat şi miercuri seară, pe teren propriu, în cel de-al doilea joc în răstimp de 5 zile al dublei de verificare cu colega de eşalon Millenium Giarmata. Puţin peste 3 săptămîni mai sunt pînă în 31 august, data de începere a ligii a treia, iar nou-promovaţii timişeni aşteaptă ca mîine (vineri 10 august), cînd vor disputa un nou meci amical, la Oţelu Roşu, să afle componenţa definitivată a seriei din care fac parte precum şi ţintarul etapelor de campionat.
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

AJF Timiş, o umbră alungită din cavoul ceauşist. Demisia!

Drept o altă dovadă a crasului amatorism şi a nesănătoasei indiferenţe a celor care păstoresc de ani buni spre dezastru fotbalul local judeţean, fazele finale timişene ale Cupei României au fost din nou comprimate într-un interval cu iz pompieristic, sfidînd atît competiţia în sine cît şi aspirantele la onorul cîştigării întrecerii din bătătura noastră, iar capac la toate, ultimul act a fost umbrit de o manieră de arbitraj ce i-a reamintit evadatei CSM Lugoj cam din ce temniţă a Diviziei D Timiş tocmai s-a eliberat. Cosmin Stan (foto), antrenor al nou-promovatei magna cum laude din Lugoj, s-a întrebat pe bună dreptate aseară "unde mai este posibil aşa ceva!?"
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , | 10 comentarii

Unirea cîştigă Cupa României pe Timiş, însă cu un mare dar

O nou-promovată în Divizia D Timiş, pregătită de Nae Căprărescu (foto), şi-a încununat finele unui sezon în care a acceptat purgatoriul fotbalului din Campionatul Judeţean, în favoarea căruia a optat retrăgîndu-se în 2011 din liga a treia, graţie cîştigării sâmbătă seară a finalei fazei judeţene a Cupei României, şi nu în dauna oricui, ci tocmai a unei alte nou-promovate, CSM Lugoj, urcată miercuri în C5, însă triumful Unirii Sânnicolau Mare este pe undeva umbrit de alte episoade ale infinitului catalog al incompetenţei şi ignoranţei AJF Timiş, atît prin programul trasat competiţiei K.O., total detrimental unor lugojeni implicaţi în barajul de promovare în liga a III-a, cît şi prin calitatea manierei de arbitraj asigurată acestui ultim act din vestul judeţului, şi care i-a lăsat pe oaspeţi fumegînd de mîhnire.
Publicat în Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Stan: „Am mai spus că Dobra este pariul meu pentru Divizia C”

Acum un an încheia undeva la mijlocul ierarhiei Diviziei D Timiş şi fără prea mari perspective. Dar iată ce înseamnă o alegere chibzuită şi inspirată, punînd omul potrivit la locul potrivit. CSM Lugoj se fortifica în vara trecută cu Cosmin Stan, antrenorul-jucător în vîrstă de 38 de ani care rata de puţin cîştigarea în 2011 a ligii a patra timişene, cu pişchienii, investire ce aducea cu sine inspiraţie, talent, ambiţii sporite şi o metodică serioasă. Rezultatul? O promovare magna cum laude, cu un singur eşec în cont, vreme de 35 de meciuri, succes despre care ni s-a destăinuit şi principalul său artizan...
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj promovează en fanfare în liga a treia

CSM Lugoj a promovat miercuri seară în eşalonul trei, înscriind fără replică de 3 ori în ultima pătrime a jocului de baraj disputat cu mehedinţenii de la Pandurii Cerneţi pe arena "Mircea Chivu" din Reşiţa, unde campioana Diviziei D Timiş va reveni în cursul sezonului 2012-´13 pentru a da piept cu CSM Şcolar, de-acum o colegă de eşalon în C5. Gruparea pregătită de Cosmin Stan a încununat aşadar un excelent parcurs în eşalonul IV timişean cu un triumf la un scor de forfait în dauna cîştigătoarei Diviziei D Mehedinţi, Lugojul revenind astfel în liga a treia şi nu oricum, ci tocmai cu antrenorul-jucător Stan parafînd o binemeritată promovare, pusă pe roate tocmai de sosirea vara trecută a tehnicianului de 38 de ani, laolaltă cu "contingentul Pişchia", vicecampion în D Timiş la precedenta strigare.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj, campioană a Timişului de pe… Timiş, spre C5

A cîştigat detaşat Divizia D Timiş 2011-´12 şi va reprezenta acest eşalon la barajul de promovare din 20 iunie, la Reşiţa. O ilustrată cu CSM Lugoj, campioană timişeană la zi, cu 31 de victorii, 144 de goluri marcate şi un unic eşec în 34 de runde, o aspirantă la liga a treia după chipul şi asemănarea celui care o prelua în vara trecută, antrenorul Cosmin Stan...
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , | 5 comentarii

Campioni în trombă: CSM Lugoj, de 7 ori minim şase în 2012!

CSM Lugoj a încheiat campionatul Diviziei D Timiş aşa cum l-a început, în forţă şi ca o veritabilă campioană, conturînd un... set tenisistic la Deta, 6-0 (3-0), ocazie cu care, aliniind componenţi ai garniturii secunde, i-a oferit prilejul mijlocaşului dreapta Foale să debuteze cu gol iar lui Belciug, revenit după o gravă accidentare, să evolueze cele mai multe minute de atunci, o repriză întreagă, cu tot cu pasă de gol.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj – Pobeda 1-0: bara şi Solomon, cap, salvează!

Doar pentru a doua oară în cele 14 succese repurtate în acest retur campioana CSM Lugoj s-a impus la doar un gol diferenţă, miercuri seară, 1-0 cu Pobeda Dudeştii Vechi, în penultima rundă a Diviziei D Timiş, programată cu exact două săptămîni înaintea jocului de baraj de pe "Mircea Chivu" din Reşiţa, cu Pandurii Cerneţi (Mehedinţi), cînd elevii lui Cosmin Stan vor încerca elevarea în C5, iar avantajul minim s-a datorat salutarei replici foarte bune a "bulgarilor" lui Mirciov, care chiar ar fi putut egala în ultima fază a partidei! Rezultatele intermediarei şi ierarhia înaintea ultimei runde, pe coloana din dreapta a secţiunii Fotbal.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , | 6 comentarii

CSM Lugoj – Pandurii Cerneţi la barajul de promovare în Liga 3

CSM Lugoj, care sîmbătă a cîştigat matematic Divizia D Timiş, cu 3 etape înaintea încheierii campionatului, a aflat luni seară numele adversarului în jocul de baraj pentru promovarea în eşalonul trei, şi anume Pandurii Cerneţi, învingătoare în Divizia D Mehedinţi, precum şi locul de desfăşurare al partidei în manşă unică, mai exact Caransebeş, în organizarea AJF Caraş Severin.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj, într-adevăr campioană! Înainte de limită…

Liderul incontestabil şi de neînlăturat CSM Lugoj a cîştigat într-adevăr Divizia D Timiş, cu 3 etape înaintea încheierii sezonului, graţie unui nou succes la zero, de această dată în dauna lanternei roşii cvasiretrogradate Progresul Gătaia: 3-0 (2-0). Lugojenii ajung astfel la 131 de goluri marcate în 31 de etape, cu o medie de peste 3 goluri înscrise pe meci, devenind campioni ai ligii a patra timişene, cu două săptămîni înaintea finishului. Momentan însă, CSM nu îşi cunoaşte adversara la barajul de promovare în Liga 3.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gruneanţu, Tulcan, hat-trick: Lugojul, lider de 9-1 în deplasare

Ce a izbutit CSM Lugoj în acest sezon va rămîne în istoria Diviziei D, iar chiar dacă triumful matematică n-a fost deja acontat din runda a 30-a, de sîmbătă, una cu 5 succese ale oaspeţilor, datorită golului tîrziu al CFR-ului în Freidorf, liderul a mai adăugat un 1-9 în deplasare, la Dragşina, unui 7-1 reuşit la Cerneteaz. Iar cel de-al doilea scor al returului pentru lider, după un 10-0 cu Banatul Nerău, a fost conturat cu două hat-trick-uri! Toate rezultatele etapei şi ierarhia, în josul coloanei din dreapta a secţiunii Fotbal.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Stan: „Mai e mult de lucru pentru a ajunge în formă maximă”

CSM Lugoj a reuşit miercuri seară cea de-a şaptea victorie la zero în acest retur, revenind după o serie mai ezitantă, incluzînd un eşec şi o remiză, ambele în deplasare, dar nu şi-a dublat avantajul decît după ce bătăioasa Spartak Gottlob a rămas în inferioritate numerică: 2-0 (1-0). Fundaşul Mihăiţă Hromei a deschis scorul cu capul din cornerul executat de Bota în minutul 32 iar Flavius Tulcan (foto) a fructificat aşezarea lui Gruneanţu, proaspăt intrat, şutînd cu stîngul din careu, în minutul 86: 2-0.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Ocaziile se răzbună în ultima fază: Timişul – CSM Lugoj 2-2

Liderul Diviziei D Timiş, CSM Lugoj, poate regreta ocaziile risipite în deplasarea de sîmbătă la Şag, din etapa a XXVIII-a a ligii a patra, fiind egalat cu ultima acţiune de atac a unor gazde cu un unic succes în ultimele 8 etape. Surprinzător, liderul este la a doua "ieşire" la rînd, după eşecul de la Jimbolia, 1-0, în care nu se impune: Timişul Şag - CSM Lugoj 2-2 (1-0).
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Stan, după 3-0 cu Chişoda: „Probabil şi distanţa de puncte ne-a demotivat!”

Cosmin Stan şi Adrian Şeţu ne-au vorbit după derby-ul CSM Lugoj – FC Chişoda, încheiat sîmbătă cu 3-0 (1-0), în runda a 27-a din D Timiş…

Cosmin Stan (CSM Lugoj): „La Jimbolia am făcut cel mai slab joc al nostru

Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La aniversare… CSM Lugoj – FC Chişoda 3-0 (1-0)

Liderul CSM Lugoj a punctat sîmbătă cum se cuvine aniversarea a 10 ani de la înfiinţarea clubului, revanşîndu-se pentru primul eşec stagional, suferit miercuri la Jimbolia, şi cîştigînd pentru a treia oară la 3 goluri diferenţă în acest sezon împotriva trupelor de pe podium, în vreme ce oaspeţii rămîn binişor în urmă pe locul 3, cu trei jocuri la rînd fără victorie: CSM Lugoj – AS FC Chișoda 3-0 (1-0).
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Mînjii” Jimboliei provoacă primul eşec al liderului:1-0 cu Lugoj

Seria victoriilor pe linie a liderului CSM Lugoj, întreruptă doar de un draw în tur, la Gottlob, a fost stopată miercuri seară, la Jimbolia, unde tînăra grupare FC Marcel Băban s-a impus dintr-un penalty obţinut în prima parte. A fost marea surpriză a rundei intermediare cu numărul 26 în Divizia D Timiş, la finele căreia antrenorul liderului, Cosmin Stan, a salutat voinţa şi dăruirea juniorilor Jimboliei, spunînd însă totodată că, deşi scorul a fost decis de neputinţa jucătorilor săi, "dacă noi făceam un joc bun astăzi, la cum am fost arbitraţi, scoteam echipa de pe teren!"
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | 4 comentarii

CSM Lugoj, goluri în 10 şi în 9 oameni: 2-1 cu Dumbrăviţa

Liderul CSM Lugoj şi-a păstrat şi sîmbătă procentajul maxim în retur, la încheierea primei jumătăţi a părţii a doua a sezonului, dispunînd acasă de cea mai apropiată grupare din preajma podiumului, 2-1 (0-0) cu CS Dumbrăviţa, fruntaşii anticipînd deja că după intermediara de miercuri vor primi sîmbăta viitoare vizita secondantei FC Chişoda, învinsă astăzi, într-o rundă în care locul 3, CFR, a cîştigat cu 3-1 acasă cu Real, după ce fetele "vişiniilor" au trecut cu... 16-0 de FCM Avîntul Reghin.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj, a doua victorie ca subţirime din retur… 3-0

Cosmin Stan, antrenor al liderului care a bifat sîmbătă cea de-a 7-a victorie la rînd în retur, s-a declarat nemulţumit de faptul că elevii săi au tratat jocul de pe teren propriu din runda a XXIV-a ca şi cum ar fi fost din ultima etapă a sezonului, timişoreanul nepermiţîndu-şi în schimb nici o clipă de răgaz, ci pregătindu-şi încă de pe-acum terenul, în vederea barajului de promovare în C, programat în 20 iunie.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Stan după 4-0: „Nu-mi făceam iluzii că voi fi bine primit…”

Liderul CSM Lugoj şi-a continuat parcursul de metronom şi miercuri seară, în fieful unei grupări periclitate, Juventus Pişchia, dar cu preţul a două accidentări, printre care şi cea a lui Călin Bota, unul dintre actualii componenţi ai fruntaşei care îi ridica în sezonul trecut pe pişchieni pînă la rangul de vicecampioni. Ceea ce, după cum a constatat antrenorul principal al lugojenilor, Cosmin Stan, n-a fost apreciat ca atare...
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , | 31 comentarii

Liderul CSM Lugoj bate 10-0 şi… bate suta!

CSM Lugoj s-a impus joi seară cu 10-0 (5-0) în etapa a XXII-a a Diviziei D Timiş, liderul campionatului spulberînd pe Banatul Nerău şi trecînd astfel cota de 100 de goluri marcate în acest sezon. Primii clasaţi au înscris de fapt mai multe goluri decît în totalul altor 6 jocuri ale rundei disputate în acest mijloc de săptămînă! Iar golgeterul Lucian Stoica (foto), autor al încă unui hat-trick, a trecut de 30 reuşite în actuala stagiune...
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu