Arhiva etichetelor: CS Rapid București

Veronica Gavrilă: „Conducerea a decis ori promovare, ori echipa se desființează”. Timișoara va avea din nou echipă în Liga Națională de baschet feminin, după un an de pauză

CS SCM Timișoara a obținut promovarea în Liga Națională după ce s-a impus clar în ultima partidă cu CS Agronomia București la turneul găzduit la sala Constantin Jude. Alb-violetele au încheiat cu două victorii și o înfrângere turneul final pe care l-au câștigat, la egalitate de puncte cu cealaltă promovată, Rapid București. Antrenoarea timișorencelor, Veronica Gavrilă, a vorbit la final despre parcursul formației formate pe ultima sută de metri înainte de startul campionatului și despre varianta desființării în caz că nu obținea promovarea din primul sezon. Coșghetera turneului final, Florina Stănici (Diaconu) de la Rapid, nu vedea alte promovate decât formația sa și gazda competiției.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. CS SCM Timișoara pierde surprinzător cu CSU LPS Alba Iulia. Rapid s-a impus în duelul bucureștean din prima zi a turneului de promovare

CS SCM Timișoara a debutat cu o înfrângere la turneul de promovare pe care îl găzduiește. Alb-violetele au pierdut cu CSU LPS Alba Iulia cu 65-56, pe sferturi: 11-19, 20-20, 16-8 și 18-9. Gazdele au avut un avans de 11 lungimi în sfertul doi, dar nu au găsit soluții împotriva apărării în zonă în a doua parte a meciului. În primul duel al turneului, CS Rapid a trecut cu 71-61 de CS Agronomia, pe sferturi: 16-21, 16-13, 30-11, 9-16. Imagini de la cele două partide, la final.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Începe lupta pentru promovarea în Liga Națională de baschet feminin. CSU LPS Alba Iulia, primul adversar al timișorencelor la turneul pe care îl găzduiesc

Promovarea în Liga Națională de baschet feminin se joacă la sala Constantin Jude începând de vineri. CS SCM Timișoara, gazda turneului, va lupta cu CSU LPS Alba Iulia, CS Rapid București și CS Agronomia București pentru cele două locuri care oferă accesul în primul eșalon. Rapidul a reușit 4 victorii din șase partide cu contracandidatele în faza semifinală, CSU LPS Alba Iulia și timișorencele au câte 3 victorii și 3 înfrângeri, în timp ce Agronomia are 2-4.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara va găzdui turneul de promovare la baschet feminin. Turneul băieților se va juca la București

CS SCM Timișoara va organiza turneul de promovare al Ligii 1 de baschet feminin. Astfel, în perioada 2-4 iunie sala Constantin Jude va fi din nou gazda unui patrulater pentru accederea în primul eșalon, după ce în luna mai s-a ținut turneul de promovare la volei feminin. BC Timba Timișoara va lupta la București pentru revenirea în Liga Națională. CN Aurel Vlaicu va organiza turneul în sala federației, Arena de Baschet, tot între 2 și 4 iunie. Celor două gazde le-au fost atribuite turneele după ce contracandidatele s-au retras din cursa pentru organizare. Ambele echipe timișorene au încheiat pe locul 3 faza semifinală.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara, din nou în prima ligă de volei feminin după mai mult de un deceniu. UVT Agroland și Universitatea Cluj și-au asigurat promovarea după primele două zile ale turneului

Timișoara va avea din nou o reprezentantă în primul eșalon al voleiului feminin după mai mult de un deceniu. UVT Agroland a obținut promovarea în a doua zi a turneului pe care îl găzduiește după ce s-a impus clar în trei seturi cu CSM LPS 2007 Focșani. Tot sâmbătă a obținut biletul pentru prima ligă și Universitatea Cluj care a trecut de Rapid tot în trei seturi, dar într-un meci mai disputat. A fost prima întâlnire de la turneu în care ambele formații au atins cel puțin cota 20 în toate cele trei seturi.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

BC Timba Timișoara și-a obținut biletele pentru turneul de promovare după două victorii consecutive cu formații bucureștene. Fetele de la CS SCM Timișoara au câștigat la Agronomia și „leii mici” au jucat tot în capitală

Liga 1 a programat mai multe dueluri între echipele din Timișoara și din București în ultima săptămână. BC Timba Timișoara și-a asigurat prezența la turneul de promovare după o victorie clară acasă, 84-53 cu Știința București. Calificate deja la turneu, fetele de la CS SCM Timișoara s-au impus în deplasare la Agronomia București cu 60-57, iar „leii mici” de la BC SCM 2 Timișoara au suferit două înfrângeri pe terenul sateliților lui Dinamo și Steaua.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru BC Timba Timișoara și-a obținut biletele pentru turneul de promovare după două victorii consecutive cu formații bucureștene. Fetele de la CS SCM Timișoara au câștigat la Agronomia și „leii mici” au jucat tot în capitală

BC Timba s-a impus la Rapid în prima etapă din faza semifinală

BC Timba Timișoara a deschis faza semifinală a Ligii 1 cu o victorie, 83-69 în deplasare la Rapid București. Cele două formații au intrat pe primele două locuri în această fază unde contează rezultatele înregistrate între echipele calificate din prima parte a campionatului. Kovacevic a fost cel mai bun marcator al „urșilor”, iar nou-veniții Kovac și Engi au contribuit cu 14, respectiv 12 puncte. Timba se va baza la turneul final pe un veteran reactivat, Branko Cuic, care rămâne și team-manager la U BT Cluj, în Liga Națională.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru BC Timba s-a impus la Rapid în prima etapă din faza semifinală

CS SCM Timișoara a încheiat pe locul 3 în grupă și pornește cu o victorie și 3 înfrângeri faza semifinală. Întăriri pentru alb-violete

CS SCM Timișoara a încheiat pe locul 3 faza de calificare a Ligii 1 de baschet feminin. Timișorencele au terminat grupa a doua cu 20 de puncte și un bilanț de 8 victorii și 4 înfrângeri. În ultima partidă alb-violetele s-au impus la Oradea cu 65-54. Noul fundaș, Selena Kirberg, a însoțit echipa la ultimul meci, așteptând perioada de transfer să poată evolua pentru noua sa formație. Adina Pop și Cristina Badi vor încerca și ele să contribuie la îndeplinirea obiectivului, acela de a promova din primul an. Pe 26 februarie începe faza semifinală, cu timișorencele având deplasare la Ploiești.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CS SCM Timișoara a încheiat pe locul 3 în grupă și pornește cu o victorie și 3 înfrângeri faza semifinală. Întăriri pentru alb-violete

GALERIE FOTO. Victorii pentru BCM Danzio și BC SCM Timișoara în cuplajul baschetbalistic de luni

Cele două prim-divizionare de baschet din Timișoara au jucat luni în cuplaj la sala Constantin Jude. Fetele de la BCM Danzio au trecut cu 62-54 de CS Rapid București și s-a salvat de emoțiile retrogradării. BC SCM Timișoara a obținut a 5-a victorie consecutivă, 88-75 cu CS Phoenix Galați. Iată câteva imagini de la partidele disputate luni 21 martie de la ora 15, respectiv 18.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru GALERIE FOTO. Victorii pentru BCM Danzio și BC SCM Timișoara în cuplajul baschetbalistic de luni

N. Toader: „Antrenorul nostru a rămas blocat în vamă și n-a putut să ajungă la acest ultim meci”. D. Militaru: „Am intrat în jocul adversarului și aici am pierdut”

BCM Danzio Timișoara a câștigat cu 62-54 meciul decisiv cu Rapid București din turul doi al play-out-ului Ligii Naționale. Timișorencele au fost conduse de pe margine de directorul tehnic Nicolae Toader. Acesta a explicat la final de ce tehnicianul Bogdan Bulj a lipsit de la această partidă și a vorbit despre acest sezon în care alb-violetele au avut nevoie de meci decisiv pentru a fi sigure că nu au emoții cu retrogradarea. Dan Militaru, antrenorul Rapidului, a spus că la începutul sfertului trei s-a făcut diferența. Tehnicianul bucureștean crede că problema reală nu este numărul de echipe retrogradate, ci numărul de cluburi care pot să susțină evoluția în primul eșalon al baschetului feminin în sezonul viitor.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru N. Toader: „Antrenorul nostru a rămas blocat în vamă și n-a putut să ajungă la acest ultim meci”. D. Militaru: „Am intrat în jocul adversarului și aici am pierdut”

BCM Danzio se impune, fără Bogdan Bulj pe bancă, în decisivul cu Rapid. Un „run” de 14 puncte în sfertul trei și aruncările de la distanță au adus victoria timișorencelor

BCM Danzio Timișoara a scăpat de emoțiile retrogradării după ce s-a impus în a treia partidă cu Rapidul și a câștigat seria cu 2-1. Timișorencele au jucat în decisiv fără antrenorul Bogdan Bulj care a rămas blocat în vamă. Scorul meciului de la Timișoara a fost 62-54, pe sferturi: 15-15, 9-13, 23-9, 15-17. Alb-violetele au făcut diferența de după semicerc, reușind 9 „trițe”, față de doar 4 ale oaspetelor. Vom reveni cu declarații și galerie foto.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru BCM Danzio se impune, fără Bogdan Bulj pe bancă, în decisivul cu Rapid. Un „run” de 14 puncte în sfertul trei și aruncările de la distanță au adus victoria timișorencelor

BCM Danzio duce disputa cu Rapidul în decisiv după victoria clară de la București. Gazdele, doar 20% reușite din acțiune

BCM Danzio Timișoara și-a luat revanșa pentru înfrângerea din primul meci cu Rapidul și s-a impus categoric în a doua confruntare din play-out, conducând pe toată durata partidei și având un avans maxim de 30 de puncte. În capitală scorul a fost 39-67, pe sferturi 6-18, 9-20, 9-14 și 15-15. Timișorencele au dominat lupta sub panou, având cu 16 recuperări în plus față de gazde. BCM Danzio și-a ridicat procentajul la reușitele de două puncte, față de partida tur, în timp ce bucureștencele au avut doar 20% reușite la aruncările din acțiune.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru BCM Danzio duce disputa cu Rapidul în decisiv după victoria clară de la București. Gazdele, doar 20% reușite din acțiune

B. Bulj: „Au fost decisive multele mingi pierdute, recuperările lor bune în atac. Nu s-a găsit soluție pentru Diaconu”. D. Militaru (Rapid): „Dorința de a câștiga a făcut diferența”

BCM Danzio Timișoara și CS Rapid București au deschis vineri, la sala Constantin Jude, duelul din turul doi al play-out-ului Ligii Naționale de baschet feminin. Oaspetele s-au impus cu 68-64, în premieră în confruntările cu formația de pe Bega. La final, antrenorul gazdelor, Bogdan Bulj, a vorbit despre pauza lungă care s-a văzut în jocul echipei, care nu a mai jucat un meci oficial de la finalul lunii ianuarie. Tehnicianul învingătoarelor, Dan Militaru, a apreciat că dorinta de a câștiga a fetelor sale a făcut diferența.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru B. Bulj: „Au fost decisive multele mingi pierdute, recuperările lor bune în atac. Nu s-a găsit soluție pentru Diaconu”. D. Militaru (Rapid): „Dorința de a câștiga a făcut diferența”

BCM Danzio pierde întâia oară cu Rapid, în primul joc din play-out. Florina Diaconu, de neoprit în meciul de la Timișoara. FOTO

BCM Danzio Timișoara a debutat cu o înfrângere în fața Rapidului în turul secund al play-out-ului, în duelul pentru locul 9, scor 64-68, pe sferturi: 22-23, 23-16, 11-13, 8-16. Timișorencele conduceau în disputele directe cu alb-vișiniile cu 14-0, dar formația din capitală a obținut o primă victorie în duelurile cu Danzio. Florina Diaconu le-a purtat pe oaspete spre victorie, pătrunzând în multe rânduri prin apărarea adversă și a încheiat partida cu 30 de puncte. Bucureștencele au profitat de cele 25 de mingi pierdute de gazde, care au venit după mai mult de o lună fără meciuri oficiale în picioare.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru BCM Danzio pierde întâia oară cu Rapid, în primul joc din play-out. Florina Diaconu, de neoprit în meciul de la Timișoara. FOTO

BCM Danzio înfruntă Rapidul pentru locul 9. Timișorencele, neînvinse cu feroviarele, vin după mai mult de o lună fără meciuri oficiale

BCM Danzio Timișoara reia partidele oficiale după o pauză de mai mult de o lună. Alb-violetele găzduiesc vineri primul meci din faza a doua a play-out-ului cu Rapid București. Formația din capitală s-a impus clar în primul tur, depășind în două partide pe CSM Satu Mare. Tot vineri încep și semifinalele Ligii Naționale prin reeditarea ultimului act din sezonul trecut între ACS Sepsi și CSM Târgoviște. În cealaltă semifinală se întâlnesc Olimpia CSU Brașov și CSU Alba Iulia, dar acest duel va avea loc săptămâna viitoare deoarece formația din Alba este angrenată la final 4-ul Ligii Europei Centrale în acest week-end.
Publicat în Baschet | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru BCM Danzio înfruntă Rapidul pentru locul 9. Timișorencele, neînvinse cu feroviarele, vin după mai mult de o lună fără meciuri oficiale

Succes facil pentru BCM Danzio cu Rapidul. Szmutku a debutat în alb-violet

BCM Danzio Timișoara a debutat cu o victorie în anul 2016. Alb-violetele s-au impus lejer cu CS Rapid București, scor 69-38, pe sferturi: 20-11, 15-6, 12-8, 22-13. Pentru timișorence a debutat Renata Szmutku, în timp ce Măgurean a fost doar pe bancă. Cele două formații erau despărțite de un punct înaintea partidei de la sala Constantin Jude, cu gazdele având cu două meciuri mai puțin față de echipa din capitală.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Succes facil pentru BCM Danzio cu Rapidul. Szmutku a debutat în alb-violet

Victorie lejeră pentru BCM Tymes la ultima clasată. Alb-violetele au marcat peste zece „trițe” prima dată în acest sezon

BCM Tymes Politehnica Timișoara a obținut și a doua victorie din dubla deplasare, în mai puțin de 24 de ore. După ce s-au impus la Galați, alb-violetele și-au trecut în cont toate cele patru sferturi și au câștigat lejer, așa cum era de așteptat, și restanța de la Rapid cu 95-65, lanterna roșie a campionatului. Vișiniile nu mai sunt formația periculoasă din sezoanele anterioare, când beneficiau de aportul unor jucătoare experimentate care marcau foarte bine de la distanță.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

BCM Tymes va juca două meciuri în deplasare în mai puțin de 24 de ore. „O să fie puțin timp de odihnă, deci va fi destul de greu”

BCM Tymes Politehnica Timișoara se află în fața unei duble deplasări. Alb-violetele vor juca duminică pe un teren greu, la Galați, pentru ca luni să înfrunte lanterna roșie, Rapid București. Timișorencele au câștigat ambele dispute cu cele două formații în turul campionatului și au șansa să se apropie de poziția a 7-a în clasament în cazul în care vor repeta victoriile și pe terenul adversarelor.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. BCM Tymes – CS Rapid 90:63

Imagini de la meciul dintre BCM Tymes Politehnica Timișoara și CS Rapid București, jucat la sala Constantin Jude, în cadrul etapei a 7-a a Ligii Naționale de baschet feminin. Gazdele s-au impus cu 90-63, pe sferturi: 32-12, 19-14, 22-19 și 17-18.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

BCM Tymes caută prima victorie a sezonului acasă. Alb-violetele nu au pierdut cu Rapidul în cele 10 confruntări anterioare

BCM Tymes Politehnica Timișoara are șansa marți să obțină prima victorie oficială pe propriul teren în acest sezon. Alb-violetele primesc vizita Rapidului, care nu s-a impus niciodată în duelurile cu echipa timișoreană. Bucureștencele practică un joc atipic, fără pivot, ceea ce va face meciul din etapa a 7-a mai interesant.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Timișoreanul Silviu Adrian Nișu, deși cel mai vârstnic finalist, câștigă pe 200 metri la World Masters Games, în Italia

Silviu Adrian Nișu, care duminică a împlinit 35 de ani, și așadar ar fi trebuit de fapt să concureze la categoria de vârstă 35-39 ani, s-a impus astăzi în finala probei de 200 metri din cadrul celei de-a opta ediții a World Masters Games, ce are loc în aceste zile la Torino, revanșându-se în fața canadianului Gbaguidi, care-l depășea duminică în finala sutei între atleții de 30-34 ani. O inversare, între locurile 2 și 1...
Publicat în Atletism, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pesovic, de neoprit – 35 de puncte cu Rapidul

Jocul echipei BCM Danzio Timișoara a început să meargă din ce în ce mai bine. Dovada este victoria clară cu Rapid București, din etapa a șaptea a primei ligi feminine, scor 86:63. Biljana Pesovic a reușit un nou meci de excepție, având 35 de puncte marcate și un procentaj de 12 reușite din 13 la aruncările de două puncte.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Promovarea se joacă la București, în perioada 3-5 iunie 2011

În celălalt joc al ultimei etape din turneul semifinal de la Timișoara am consemnat rezultatul CS Rapid București – Phoenix Corona Brașov 64-65 (13-20, 21-7, 16-15, 14-23). Tratat cu lejeritate de ambele echipe, jocul s-a încins pe final. Brașovenii Sergiu

Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timba obține calificarea la turneul final

Jocurile din ziua a doua a turneului semifinal de divizia B organizat la Timișoara au fost decisive pentru stabilirea formațiilor calificate la turneul final. Favoritele s-au impus: Timba Timișoara și Dinamo București au obținut “biletele” pentru ultimul act. Jocurile din ziua a doua a turneului au fost mai dezechilibrate decât cele din prima zi.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Florin Popa înscrie 30 de puncte în Timba – Rapid 96-64

Divizionara B de baschet Timba Timișoara a debutat cu dreptul în turneul semifinal găzduit de sala “Constantin Jude”. Sportivii antrenați de Bogdan Murărescu au întrecut Rapid București cu un scor foarte clar, 96-64. Timba întâlneaște sâmbătă la ora 17 Phoenix Corona Brașov, iar derby-ul cu Dinamo București va avea loc duminică la ora 11.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu