Arhiva etichetelor: CS Volei Alba Blaj

CSM Lugoj se califică în a treia finală în acest sezon, în Cupa României, după ce conduce campioana cu 2:0 la seturi şi îl pierde doar în prelungiri pe al treilea, egalată fiind de deţinătoarea eventului, Alba Blaj, depăşită apoi în decisivul semifinalei pe teren neutru: 3:2

CSM Lugoj s-a calificat în această după-amiază în cea de-a treia finală în acest sezon, luându-i primele două seturi proaspetei campioane reconfirmate a ţării, CS Volei Alba Blaj, în semifinala inaugurală din Final4 în Cupa României, şi fiind la o minge de calificarea cu 3:0 în ultimul act de duminică de la ora 18 la fileul Piteştiului, izbutită totuşi în setul decisiv, după ce "albastrele" Timişului au cedat în prelungiri cel de-al treilea set iar apoi şi pe următorul, răpindu-le în cele din urmă ardelencelor plăcerea de a repeta eventul campionat - cupă din 2022.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Cupa Agroland Timișoara, la finele lunii, cu campioanele din România și Ungaria, Blaj și Békéscsaba, și promovatele UVT Agroland și U NTT Data Cluj

Sub titlul ”Cupa Agroland Timișoara - tablou complet”, nou-promovata în Divizia A1 de volei feminin UVT Agroland anunță găzduirea la încheierea acestei luni a unui patrulater amical internațional cu participarea campioanelor naționale la zi din România și Ungaria, detalii adiționale fiind furnizate în articolul de pe site-ul oficial al clubului roșu-alb-negru.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Târgoviște și-a adjudecat Supercupa României în cinci seturi cu CS Volei Alba Blaj la Timișoara

CSM Târgoviște a câștigat Supercupa României găzduită de sala Constantin Jude din Timișoara. Dâmbovițencele s-au impus în cinci seturi cu campioana CS Volei Alba Blaj: 25-20,15-25, 25-20, 18-25, 15-6. Ardelencele au avut probleme la preluare și la finalizare în decisiv, în timp ce deținătoarea Cupei a reușit puncte importante cu blocajul pe finalul partidei.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CSM Târgoviște și-a adjudecat Supercupa României în cinci seturi cu CS Volei Alba Blaj la Timișoara

Început de foc pentru CSM Lugoj în noua ediție a Diviziei A1

După calificarea în sferturile Cupei României obținută în dublă manșă – victorii cu 3 : 0 și 3 : 1 în fața Universității Craiova - voleiul lugojean debutează în acest final de săptămână pe teren propriu în noua ediție de campionat a Diviziei A1.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Început de foc pentru CSM Lugoj în noua ediție a Diviziei A1

CSM Lugoj, primă achiziție: Ramona Rus

CSM Lugoj anunță prima achiziție a perioadei de transferări de vară, în persoana Ramonei Rus, un atacant secund sau universal în vârstă de 18 ani, MVP al turneului final al Diviziei Juniori, 1996/7, disputat luna trecută la Brașov.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Uglesa Segrt, nou antrenor secund la CSM Lugoj

CSM Lugoj, prim-divizionara de volei feminin clasată pe locul 8 în Divizia A1 2014/15, a semnat în aceste zile primul contract pentru viitorul sezon competiţional, achiziţia fiind la nivelul băncii tehnice. Proaspăt medaliat cu argint în Campionatul Naţional de Junioare I, Uglesa Segrt a fost investit ca antrenor secund al echipei de senioare, mână dreaptă pentru Valerijan Luka.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CS Volei Alba Blaj, oaspete sâmbătă a Lugojului înaintea returului cu elvețiencele, trece cu 3:0 de ”Medicina”

După ce a jucat pe rând pe terenurile finalistelor ediției trecute a Diviziei A1, CSM Lugoj le așteaptă sâmbătă de la ora 18,30 pe ocupantele locului 3 în sezonul precedent, alb-roșiile de la CS Volei Alba-Blaj, care s-au impus în …

Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj dă lovitura şi răstoarnă ierarhia! Întoarce de la 2:0 la Blaj, unde mai cîştiga doar Tomis, şi se califică pentru 5-6!

Prim-divizionara Timişului, învingătoare azi acolo unde doar Tomis Constanţa a mai cîştigat în tot acest sezon! CSM Lugoj a dat lovitura pe Tîrnave, răsturnînd complet ierarhia în zona locurilor 5-8 a elitei Divizia A1 cu un remarcabil 3:2 în decisivul de peste două ore disputat în această seară pe terenul ocupantei locului 5 în prima ligă feminină, CS Volei Alba Blaj, în faţa căreia a întors de la 0-1 la meciuri iar astăzi de la 0:2 la seturi, calificîndu-se pentru stabilirea locurilor finale 5-6, în cea de-a treia şi ultima fază din play-off, ce va fi disputată cu CSU Medicina Târgu Mureş, pentru un loc european în Challenge Cup.
Publicat în Timişene, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Laura Lungu, 8 serve la rînd, bum-bum, iar lugojencele, ca leoaicele, rămîn încă în cursa pentru locul 5: 3:1!

Frumoasă şi mare victorie, în penultimul meci acasă al sezonului! CSM Lugoj n-a capotat în această seară sub presiunea necesităţii cîştigării revanşei întru a rămîne în cursa pentru locul 5, ci din contră, a dispus din nou în sala "Ion Kunst Ghermănescu", după 5 săptămîni şi jumătate, de o aceeaşi CS Volei Alba Blaj încheind returul pe cinci, 3:1 (25:16, 16:25, 25:20, 25:20), şi a forţat astfel un al treilea duel decisiv, duminică, în Ardeal.
Publicat în Timişene, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj nu concepe să cedeze în două jocuri, ca Unic

CSM Lugoj joacă miercuri seară ceea ce poate fi catalogat drept meciul sezonului pentru voleibalistele timişence, o victorie în revanşa cu nou-promovata CS Volei Alba Blaj menţinîndu-le măcar pentru duminică în extrem de dificila cursă pentru prinderea locurilor 5-6 în clasamentul final, adică în prima jumătate a ierarhiei elitei.
Publicat în Timişene, Volei | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj, prim pas cu stîngul în zona 5-8

A luat 3 seturi liderului din tur-retur, CS Dinamo Romprest, şi a mai luat două în această lună şi Ştiinţei Bacău, în ultima rundă a sezonului regulat, dar CSM Lugoj a păşit în faza secundă a play-off-ului, cea în care va sări la fileu în zona locurilor 5-8, cu o înfrîngere la zero cum suferea o singură dată în precedentele 7 jocuri, la Constanţa. În această seară s-a înclinat pe terenul nou-promovatei CS Volei Alba Blaj, cu 25:16, 25:18, 25:17, speranţele legîndu-se acum de revanşa de miercuri, de pe Timiş, cînd doar un succes i-ar permite să mai spere la locul 5.
Publicat în Timişene, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj aşteaptă pînă duminică aflarea gazdei din 23 martie

CSM Lugoj şi iubitorii voleiului feminin timişean vor afla duminică numele adversarei din faza secundă a play-off-ului, al cărei prim joc îl vor avea în deplasare sîmbătă 23 martie. Disputa cu CSM Bucureşti sau CS Volei Alba Blaj, tot după sistemul două victorii din trei partide, va decide dacă lugojencele vor trage ulterior la locul 5 sau 7 în ierarhia finală.
Publicat în Timişene, Volei | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj, uriaş pas spre play-off: al patrulea 3:0 acasă în 2013

Doar sîmbăta trecută, contra nou-promovatelor din Blaj, voleibalistele de la CSM Lugoj s-au impus în 2013 altfel decît cu 3:0 în jocurile din sala "Ion Kunst Ghermănescu". Dar în această seară, simţind momentul oportun, elevele lui Bogdan Paul au reuşit al patrulea trei la zero acasă în retur, care, coroborat cu un eşec cu acelaşi scor al Craiovei la Târgu Mureş, le-a distanţat pe timişence la 4 puncte de oltence.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj învinge dramatic ocupanta locului 4 şi reduce handicapul faţă de craiovence, învinse pe Cibin

CSM Lugoj a depăşit toate aşteptările în acest debut de 2013 printr-un al patrulea succes la rînd pe teren propriu, în faţa unor tribune pline, dispunînd sâmbătă seară şi de ocupanta locului 4, 3:2 cu nou-promovata în elită CS Volei Alba Blaj, triumf care coroborat cu eşecul craiovencelor, tot cu 3:2, la penultima clasată, CSU Sibiu, micşorează la două puncte handicapul timişencelor faţă de zona play-off a locurilor 1-8.
Publicat în Timişene, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj cade liber în faţa Craiovei: de la 1:0 la 1:3

CSM Lugoj a pierdut sîmbătă seară pentru a doua oară în sala "Ioan Kunst Ghermănescu" în cele 6 etape ale Diviziei A1 la volei feminin, cedînd după victoriile de sîmbăta trecută, 3:1 la Cluj, respectiv miercuri, 3:0 aici cu piteştencele, şi tocmai rivalelor de la SCM U Craiova, pe care le învingeau cu 2-1 la meciuri în disputele finale de la sfîrşitul ediţiei trecute, pentru locurile 7-8.
Publicat în Timişene, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Paul: „Le-am reproşat lipsa de combativitate, de agresivitate”

Debut nefast de campionat pentru CSM Lugoj, cu eşecuri la zero în faţa unor grupări ce trăgeau la podiumul elitei în ediţia trecută de campionat, antrenorul Bogdan Paul repetîndu-se după înfrîngerea de sîmbătă seară, la primul joc pe teren propriu din noul sezon, 0:3 (10:25, 22:25, 19:25) cu CSM Bucureşti, că "am avut parte de două echipe puternice iar rezultatele nu sunt surprinzătoare dar maniera în care am cedat, lipsa de combativitate mă deranjează. Însă, sperăm, odată cu apariţia victoriilor, şi atitudinea se va schimba în bine..."
Publicat în Timişene, Volei | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu