Arhiva etichetelor: CSM Cetate Devatrans

CSU de Vest, prim eșec în deplasare după 144 de zile, tocmai pe terenul liderului cu punctaj maxim

Mai bine de o lună de zile au așteptat handbalistele divizionare ale Timișoarei să revină pe semicercul Diviziei A - Seria B, dat fiind mereu curiosul program competițional, iar reintrarea în ritm a adus tocmai cel mai dificil examen al întregului campionat, o deplasare la liderul cu punctaj maxim spre finele returului, CSM Bistrița. Care a stopat seria de 4 victorii succesive pe alte terenuri ale sportivelor de la CSU de Vest Timișoara, în ceea ce a fost penultima ieșire a bănățencelor din actualul sezon.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CSU de Vest, prim eșec în deplasare după 144 de zile, tocmai pe terenul liderului cu punctaj maxim

46-17. Stopați chinul și rușinea! UVT, readoptă handbalul feminin și îngrijește-l ca pe ochii din cap! CS Universitatea și CSU Poli l-au ținut în subsol

Al cincilea eșec la peste 20 de goluri diferență din 9 deplasări, înregistrat astăzi de CSU Poli Timișoara la sfârșitul campionatului ligii a doua de handbal feminin, ar putea echivala cu ultima apariție a fetelor după ani buni sub culorile grupării conduse de Mircea Chiș, înaintea așteptatei și anunțatei treceri a acestei formații în secția pregătită la clubul Universității de Vest din Timișoara, sub egida căruia ”U” făcea cândva furori în țară și avansa până în finale dar și semifinale în Europa. Așadar, o repatriere mai mult decât necesară...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Echipele Timișoarei, între ultimele 3 în liga a doua, timișoreanca Oana Ionescu, promovată în Liga Națională cu CS U Neptun Constanța, din seria estică

Handbalul feminin timișorean va mai rămîne măcar un an în temnița ligii a doua, în ciuda unei încercări de rupere a inerției prin inițiativa ex-polistului Sorinel Voicu de a o lansa în urmă cu 2 ani pe CS Timișoara, dar măcar o jucătoare crescută pe malurile Begăi a făcut pasul înapoi în Liga Națională, Oana Ionescu promovând înainte de termen cu CS U Neptun Constanța.
Publicat în Exclusiv, Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Răpusă după pauză de ocupanta locului 3: CS Timișoara – SC Mureșul Târgu Mureș 31-38 (18-16)

CS Timișoara a pierdut în această după-amiază penultimul ei joc pe teren propriu în actuala stagiune, fiind învinsă în etapa a 24-a a Diviziei A – Seria B de handbal feminin de ocupanta locului 3 în grupa vestică, SC Mureșul …

Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Contrariat de maniera de arbitraj, Emil Constantinescu amenință cu scoaterea lui CS Timișoara din teren și un raport către FRH

Fără a contesta meritele gazdelor, HC Alba Sebeș, pe care le-a etichetat învingătoare pe drept în această după-amiază, Emil Constantinescu (foto), locțiitor al profesorului Sorin Voicu în deplasarea din etapa a 23-a a ligii secunde de handbal fete, a încercat să atenueze zelul arbitrilor jocului din ”Florin Fleșeriu” de a favoriza mai bine clasatele gazde, pomenindu-le de retragerea lui CS Timișoara din teren și de întocmirea unui raport către FR Handbal, cu tot cu o înregistrare video a partidei. A fost HC Alba Sebeș - CS Timișoara 40-31 (21-19).
Publicat în Exclusiv, Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Înfruntă cu doar o poziție săptămânală la sală un lider ex-prim-divizionar! Universitatea Timișoara – CSM Cetate Devatrans 19-36

U Timișoara a pierdut azi, în cel de-al doilea joc al cuplajului handbalistic de liga a doua din sala Constantin Jude, cu 19-36 (11-15) în fața liderului ex-prim-divizionar CSM Cetate Devatrans, care, judecînd după absența la start a tehnicienilor de …

Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Elena Stoicovici (Onofraș), campioană cu U Timișoara: ”Și pe-atunci se mai aranjau meciuri, în… defavoarea noastră, și ieșeam de pe teren pline de vînătăi”

Conform promisiunii, serialul lansat de www.sporttim.ro cu ocazia aniversării a 4 decenii de la calificarea Universității Timișoara în finala Cupei Campionilor Europeni de handbal feminin nu s-a încheiat încă, noi revenind astăzi cu adnotări la interviul cu Elena Stoicovici (Onofraș), ca un al XVIII-lea episod, reliefînd cît de dur era și drumul spre cucerirea titlului intern, și pe care studentele l-au parcurs cu succes în nenumărate rînduri în deceniile șapte și opt.
Publicat în Exclusiv, Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

U Timişoara, răpusă la 21 diferenţă de satelitul juvenil băimărean

Universitatea Timişoara a primit şi în retur acelaşi număr de goluri de la fruntaşa HCM II Baia Mare, de fapt satelitul juvenil al prim-divizionarei maramureşene, pierzînd ieri pentru a treia oară la mai mult de 20 de goluri diferenţă în acest sezon.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

U Timişoara scapă mai uşor decît Reşiţa, Bistriţa, Târgu Jiu

Doar ceva mai mult decît 5 săptămîni mai despart România de debutul la turneul final al Campionatului European de handbal feminin din Serbia, cu un prim duel pe 4 decembrie, contra Rusiei, apariţii la vîrf ce reprezintă cam tot ceea ce contează pentru minţile înguste din F.R. Handbal, aşa încît pînă şi liga secundă, al cărei calendar competiţional n-ar trebui să fie de fapt afectat şi comprimat de programări de la cu totul alte niveluri, îşi continuă pasul pe fugă, cu o a treia etapă în decurs de 8 zile.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Voicu: „Ajungem la aceeaşi rivalitate care nu e înţeleasă”

CS Timişoara, favorită certă a derby-ului local inaugurînd noul sezon pe semicercul fetelor, s-a impus logic duminică de la 11, în dauna Universităţii, cu 35-24 (17-11), profesorul Sorinel Voicu exprimîndu-şi la final dorinţa de a nu mai încheia seria vestică pe locul 2, ca în primul an, al debutului în competiţii, ci pe primul, însă ar fi nevoie de "3-4 jucătoare dacă vrem în Liga Naţională", la care tinde neapărat şi contracandidata deveană, primă vioară a seriei în opinia antrenorului "albastrelor".
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Voicu: „Avem o serie mult mai tare decît cea de est”

CS Timişoara intră duminică la ora 11, odată cu debutul în noul sezon, programat, ca şi anul trecut, contra concitadinei Universitatea, în cel de-al doilea an competiţional al scurtei dar deja încărcatei de semnificaţii traiectorii pe semicercul feminin. Iar dacă în 2011 profesorul Sorinel Voicu reuşea peste vară să contureze un lot care a bătut destul de ferm pînă la un punct la poarta Ligii Naţionale, acum a mai izbutit adăugiri şi completări, fără a pierde nici o componentă a unui colectiv unit de o primă experienţă însufleţitoare dar totuşi rămasă în coadă de peşte...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu