Arhiva etichetelor: CSŞ Caransebeş

CSȘ Caransebeș își păstrează trofeul Memorial Dan Bagiu: 2-0 în finala cu gazda CSȘ Lugoj

La ceas de decembrie, fotbalul lugojean pune anual în scenă o reuniune în memoria celui care a fost Dan Ovidiu Bagiu, această a patra ediție consecutivă din totalul celor unsprezece fiind dedicată exclusiv sportului juvenil. La sfârșitul săptămânii trecute, în prezența familiei fostului fotbalist din generația 1968 și ulterior conducător executiv la Auxerre Lugoj, care îşi începea fotbalul la juniorii lui C.S.Ș Lugoj, apoi la echipa ”mare”, Vulturii, trecând ulterior pe la Progresul, Gloria Bistriţa, Steaua și Venus Lugoj, după care finalul carierei l-a prins preferând să joace de plăcere la Poli-Micro 4, o formație municipală, a prietenilor, a avut loc turneul ”Memorial Dan Ovidiu Bagiu”, totalizând 16 meciuri, desfășurate cu începere de la ora 10 și până la ora 20.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

CSȘ Caransebeș 4 locuri 1, LPS Banatul 3, CSȘ Lugoj două și ”Anișoara Odeanu” Lugoj unul la cea de-a 44-a ediție a ”Crosului Dealul Viilor”, plus Darova două, între elevii localnici. CSȘ Lugoj, 3 locuri 1 la ”Memorialul Iosif Korka”

Vremea n-a mai ținut foarte mult cu atletismul la trecerea din octombrie în noiembrie dar mai mulți copii și juniori, cu sutele, dintre care peste 40 de medaliați la nivel național în fiecare caz, au strâns din dinți și s-au aliniat la start în week-end-uri consecutive pentru a onora tradiționale concursuri de profil găzduite toamna de grupări din zonă, la Lugoj respectiv Caransebeș.
Publicat în Atletism, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CSȘ Caransebeș 4 locuri 1, LPS Banatul 3, CSȘ Lugoj două și ”Anișoara Odeanu” Lugoj unul la cea de-a 44-a ediție a ”Crosului Dealul Viilor”, plus Darova două, între elevii localnici. CSȘ Lugoj, 3 locuri 1 la ”Memorialul Iosif Korka”

UVT Agroland și CSȘ Lugoj și-au calificat ”speranțele” în faza semifinală

Sâmbătă și duminică la Lugoj s-a desfășurat turneul cu numărul patru în campionatul de volei destinat echipelor de “speranțe”, sportive născute în anii 2002 și 2003. Acesta a reunit formațiile de fete de la CSȘ Lugoj, UVT Agroland, CSȘ Bega Timișoara și CSȘ Caransebeș. Turneul a fost câștigat de clubul UVT Agroland, care și-a învins toți adversarii cu 3-0, și se situează pe primul loc în seria K, fiind urmat de CSȘ Lugoj, CSȘ Caransebeș și CSȘ Bega Timișoara.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru UVT Agroland și CSȘ Lugoj și-au calificat ”speranțele” în faza semifinală

Turneul de la Caransebeș relansează speranțele pentru locul întâi

Sâmbătă și duminică s-au desfășurat turneele cu numărul trei la categoria “Diviziei Speranțe”. La fete, echipele din județul Timiș, ACS Agroland Timișoara, CSȘ Bega Timișoara și CSȘ Lugoj, fac parte din grupa K, alături de CSȘ Caransebeș; în total sunt 13 grupe. Pe rând, fiecare formație găzduiește câte un turneu în cadrul căruia grupările din acea serie joacă între ele. La final, după încheierea celor patru turnee, echipele clasate pe primul loc în fiecare serie se califică în faza semifinală, alături de cele mai bune 11 echipe clasate pe poziția a doua.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Turneul de la Caransebeș relansează speranțele pentru locul întâi

Peste 200 de alergători! Ediția a 43-a a ”Crosului Dealul Viilor”, onorată de prezența unei ex-campioane mondiale, Marieta Ilcu, și ferită din nou de ploaie

O nouă ediție a tradiționalei întreceri atletice ”Crosul Dealul Viilor”, pe colinele Anei Lugojana, o nouă reușită nu doar în privința numeroasei participări. Aproape ca un miracol de astă dată, vremea a ținut din nou cu concurenții, inclusiv de peste graniță, iar cea de-a 43-a bornă a reuniunii de alergare pe iarbă și teren denivelat pusă în scenă de CSȘ Lugoj a fost onorată de prezența printre alții a lui Marius Cocioran dar și a Marietei Ilcu, fostă campionă mondială la săritura în lungime.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Peste 200 de alergători! Ediția a 43-a a ”Crosului Dealul Viilor”, onorată de prezența unei ex-campioane mondiale, Marieta Ilcu, și ferită din nou de ploaie

Velcotă: ”N-am cerut decât ca LPS Banatul II, în calitate de câștigătoare a seriei, să nu fie pur și simplu exclusă”. Marcel Băban: ”Propun să joace Banatul I cu II pentru intrarea în turneul play-off”

O potențială câștigătoare a uneia dintre seriile Campionatului Județean Timiș de juniori D, LPS Banatul II, mai exact garnitura de 2003 pregătită de Pavel Velcotă, aliniind așadar elevi în primul sezon la această categorie de vârstă, este în pericol de a nu mai putea să-și apere șansele în drumul spre play-off-ul competiției județene la nivelul 2002/2003, în ciuda locului de calificare ocupat în sezonul regular tur-retur, AJF Timiș invocând anumite prevederi regulamentare și anunțând luarea unei decizii în acest sens în cadrul ședinței de joi.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ioana Gheorghe, locul 2 pe 60 de metri în etapa finală a Campionatului Național indoor de juniori 1

Ioana Teodora Gheorghe, sportivul numărul 1 al județului Timiș în anul 2014, și-a îmbunătățit astăzi timpul în cadrul probei de 60 de metri plat a etapei finale în Campionatul Național FRA de atletism în sală pentru juniori 1, de la 7,65 secunde în calificări la 7,58s în finală, dar sprintera pregătită la LPS Banatul și CSM Timișoara de antrenoarea Mihaela Răsădean n-a urcat de pe locul secund. Sportivii timișeni au mai reușit și alte bune clasări în prima reuniune, de vineri dimineață, din Complexul Național Sportiv ”Lia Manoliu”, în București...
Publicat în Atletism, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSȘ Caransebeș, cea mai iute la cea de-a 42-a ediție a Crosului Dealul Viilor, la Ana Lugojana, unde Bărbuț și Maria Irimia se impun pentru timișoreni iar Bulgărașu dintre gazde

Pe 11 distanțe variind de la numai 300 de metri la 9 kilometri, unduind pe dealurile de la „Ana Lugojana”, în estul municipiului de pe Timiș, cea de-a 42-a ediţie a Crosului Internaţional „Dealul Viilor” a reunit sâmbătă dimineață la startul a 17 probe peste 300 de atleți, de la copii de vârsta școlii primare până la seniori, care s-au străduit cu brio să facă față terenului umed și moale, secția de profil a CSȘ Caransebeș remarcându-se prin 6 clasări pe locul I…
Publicat în Atletism, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul Timișoara, calificată în faza finală a Cupei Hagi Danone

LPS Banatul Timișoara a fructificat astăzi statutul de gazdă al fazei zonale a Cupei Hagi Danone, câștigând ultimul act al turneului cu 6 echipe găzduit pe terenul principal al liceului și călcând astfel pe urmele concitadinei Electrica, ajunsă anul trecut, cu generația 2001, în faza finală londoneză, la nivel mondial...
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Caz apoplectic! F.R. Volei se autoincriminează prin răspunsul la contestaţie şi o lasă pe dinafară pe CSŞ Bega Timişoara, calificată pe merit în teren, la finale mergând CSŞ5 Bucureşti

Nu-i uşor să te afli în pielea profesoarei Cerasella Şerban, antrenor care cu greu va avea cum să le explice merituoaselor sale cadete şi speranţe de la CSŞ Bega Timişoara, calificate prin joc, pe teren, şi la cel de-al doilea turneu final din acest an, al Campionatului Naţional Divizia Juniori, că o simplă contestaţie cu răspuns favorabil, oferit de Federaţia Română de Volei, parcă legată la ochi şi oarbă la contradicţia pe care însuşi forul federal o iterează, le lasă din păcate în afara celor mai bune 8 trupe din ţară. „Verde” a primit la „masa verde” CSŞ5 Bucureşti, autoare a doar două succese în cele 5 jocuri ale turneului, faţă de 4 ale bănăţencelor, tari şi într-un 3:0 direct.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vest Liga U8-U9 se pune cu bine în mişcare, cu 48 de jocuri. Rezultatele primei etape!

Remarcile pozitive ale antrenorilor formaţiilor vizitatoare precum şi ale delegaţilor federali au venit ca o confirmare însufleţitoare a faptului că Vest Liga 2014, pusă sâmbătă în mişcare cu nu mai puţin decât 48 de jocuri, deloc puţine, şi aşadar solicitând un susţinut efort organizatoric, a fost lansată cu bine la apă, ca un nimerit prilej pentru cele 32 de echipe înscrise la categoriile de vârstă U8 şi U9, 2005-2006, să ofere copiilor jocuri în picioare într-un sistem competiţional de constanţă, cu câte 5 asemenea etape în primăvară respectiv în toamnă.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSȘ Bega Timișoara, calificată cu fetele la turneul final al Diviziei Juniori, cu 4 victorii

Remarcabil tur de forță al cadetelor și speranțelor de la CSȘ Bega Timișoara, care, după ce obțineau week-end-ul trecut calificarea în turneul final național al Diviziei Cadeți, grație rezultatelor din faza semifinală de la Târgu Mureș, au conturat astăzi, la capătul a 5 zile de jocuri la Blaj, în cadrul turneului semifinal al Campionatului Național FRV în Divizia Juniori, adică peste categoria lor de vârstă, o nouă calificare între cele mai bune 8 grupări din țară la cea mai înaltă grupă a piramidei juvenile.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Viscol în Bucureşti!? Junioara Ioana Teodora Gheorghe, de la LPS Banatul şi CSM Timişoara, start lansat în sezonul atletic: locul 3 pe 60 metri, alergând peste categoria ei de vârstă în „Lia Manoliu”

Stagiunea atletică de sală a debutat în această după-amiază pe pista Complexului Naţional Lia Manoliu din Bucureşti, iar foarte tinerii reprezentanţi ai Timişoarei, nu mulţi la număr, au înregistrat timpi foarte buni în prima zi a etapei inaugurale a Campionatului Naţional indoor de seniori, tineret şi juniori 1, cu o menţiune în dreptul Ioanei Teodora Gheorghe (foto), urcată pe podium.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Miruna Pricop, locul 3 pe 200 metri la „Cupa Olimpia”, în Bucureşti, unde CSŞ Lugoj mai obţine două locuri 4

Campionatul Naţional de sală bate la uşă, prima sa etapă rezervată seniorilor, tineterului şi juniorilor 1 fiind programată sâmbătă şi duminică la Bucureşti, unde, ca un preambul al sezonului indoor, „Cupa Olimpia” s-a constituit într-un concurs stimulativ de verificare pentru grupele mici, şi anume juniori 3 şi copii 1, 2 şi 3, în cadrul căruia atletele de la CSŞ Lugoj au obţinut câteva bune clasări în probe de viteză.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Podiumurile celei de-a XVII-a ediţii a „Memorialului Valentin Bati şi Aurel Dincă” la lupte greco-romane, în organizarea CSŞ1 Timişoara: 3 categorii de vârstă, 13 categorii de greutate

Ca în fiecare an, în luna decembrie, catedra de lupte greco romane de la CSŞ1 Timişoara, condusă de profesorii Sebastian Gavrilă şi Both Carol, organizează un concurs juvenil în memoria unor valoroşi arbitri de lupte timişeni, care ne-au reprezentat ţara la concursuri mondiale şi olimpice. Ediţia din 2013 a "Memorialului Valentin Bati şi Aurel Dincă" a avut o participare foarte numeroasă, nu mai puţin de 10 cluburi din ţară aliniindu-se la start, întrecerea fiind disputată pe 3 categorii de vârstă şi 13 de greutate, după cum urmează...
Publicat în Lupte greco-romane, Sport juvenil, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru GALERIE FOTO. Podiumurile celei de-a XVII-a ediţii a „Memorialului Valentin Bati şi Aurel Dincă” la lupte greco-romane, în organizarea CSŞ1 Timişoara: 3 categorii de vârstă, 13 categorii de greutate

CSŞ Caransebeș – LPS Banatul Timișoara 3-1. Se văd deja efectele heirupisticului parteneriat ACS Poli Timișoara – LPS Banatul

”Proiectul ACS Poli Timișoara” tocmai a mai produs o perlă, nu una fotbalistică, dar avînd de-a face cu lipsa de strategie, planificare și coordonare, ”partenerul” LPS Banatul resimțind deja efectele pierderii de pe-o zi pe alta, în săptămâna dinaintea începerii Campionatului Național de juniori A, a 3 piese cheie din angrenajul finalistei mici în vară al Naționalului de juniori B.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara, din nou cu Aradul în Campionatul Național de juniori A și B. La debut, în 8 septembrie, LPS Banatul – SC FC UTA

Tipic românesc, după multe tergiversări și cu nici două săptămâni înaintea startului, FRF a anunțat componența seriilor Campionatului Național de fotbal pentru juniori A și B precum și calendarul competițional al fazei preliminare, cele 3 reprezentante ale Timișului în Seria 6, de 11 cluburi, reajungând din nou în aceeași întrecere cu Aradul, ce aliniază două formații cu inițialele UTA în denumire.
Publicat în Fotbal, Juniori, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Adelina Pastor (CSM Timişoara) cîştigă şi pe 200 de metri etapa a III-a a Naţionalului de la Bucureşti

Adelina Dorina Pastor (20 de ani), de la CSM Timişoara, s-a impus duminică dimineaţă şi în finala pe 200 metri a etapei a treia a Campionatului Naţional de seniori, tineret şi juniori I de la Bucureşti, adăugînd triumfului ei de ieri, pe 400 metri.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSŞ1 Timişoara, opt locuri I și alte 16 clasări pe podium la ”Cupa Banatul” la lupte greco-romane

”Cupa Banatului” la lupte greco-romane a creat o atmosferă cu totul aparte prin prezența în întrecere a atîtor copii iar amfitrionii competiției au avut satisfacția ca luptătorii de la CSȘ 1 Timişoara să reușească prestații foarte bune, regăsite în cele 8 locuri I, 6 locuri secunde şi 10 locuri 3 obținute de elevii pregătiţi de profesorii Carol Both şi Sebastian Gavrilă.
Publicat în Exclusiv, Lupte greco-romane, Sport juvenil, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

În derby, LPS Banatul nu pierde în Gorj. Campionatul Național de juniori A și B, rezultate

Echipa de juniori B a LPS Banatul Timișoara a remizat ieri la Târgu Jiu, 1-1 cu CS Pandurii Lignitul, în cel mai semnificativ joc al penultimei etape, a 21-a în Seria 6 a Campionatului Național juvenil, păstrîndu-și astfel fotoliul de lider, cu un punct avans față de gorjeni. Mai jos, cîteva considerente, rezultatele rundei la juniori A și B, ierarhiile la vîrf precum și programul ultimei reuniuni, de duminică 28 aprilie...
Publicat în Fotbal, Juniori, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Campionatul Național de juniori A şi B, Seria 6: rezultatele etapei a 20-a

Iată rezultatele complete ale antepenultimei etape a returului Seriei 6 în Campionatul Naţional de juniori A şi B, înregistrate azi în runda a 20-a:

ACS Poli Timişoara – FCM Reşiţa 2-1 la juniori A şi 6-0 la juniori B; …

Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Juniori B, rezultate complete: Liderul LPS Banatul nu se îneacă în Valea Domanului dar ACS Poli Timișoara capotează la Caransebeș

Pînă la urmă, o duminică după-amiază cu calde și reci pentru fiecare dintre grupările timișorene deplasate în Caraș Severin, unde terenurile din Balta Sărată, la Caransebeș, respectiv Valea Domanului, la Reșița, au fost serios compromise de ninsorile și ploile din …

Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Juniori A, rezultate complete: Reșița – LPS Banatul 2-0 și Caransebeș – ACS Poli 0-5

ACS Poli Timișoara a cîștigat la scor în deplasarea din cea de-a 18-a etapă a Campionatului Național de juniori A, 5-0 la Caransebeș, cu CSȘ, dovedind veleități de lider, în schimb LPS Banatul a pierdut cu goluri primite după pauză, la Reșița, în fața ocupantei locului 3. Ambele terenuri au fost greu practicabile... În continuare, și toate rezultatele Seriei 6.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Conform aşteptărilor, în prima fază din play-off va fi Universitatea Timişoara – CSM Câmpia Turzii

Deşi n-a evoluat în ultima etapă a returului, stînd datorită numărului impar de echipe din seria vestică, Universitatea Timişoara a fost interesată de deznodămîntul final, pentru a-şi afla adversara din prima fază a play-off-ului.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Andrei Ionuţ Bărbuţ (LPS Banatul Timişoara), locul 4 la Naţionalul de cros, la juniori 1

Ionuţ Andrei Bărbuţ, aflat în ultimul an de juniorat la LPS Banatul Timişoara, unde este pregătit de profesorul Marcel Grigorescu, a obţinut cea mai bună clasare dintre atleţii timişeni prezenţi astăzi la Campionatul Naţional de cros pentru toate categoriile de …

Publicat în Atletism, Sport juvenil, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu