Arhiva etichetelor: CSS Ploieşti

BC Timişoara U20 îşi adjudecă şi derby-ul cu U Mobitelco Cluj U20 şi se califică fără eşec la turneul final

Luna trecută, la finele primului turneu semifinal, de la Cluj, ne repezeam să o dăm pe BC Timişoara U20 deja calificată în turneul final de 6 echipe al Campionatului Naţional sub 20 de ani, ceea ce s-a întâmplat abia duminică seară, după prima zi a celui de-al doilea turneu semifinal, de la Craiova, dar de-atunci alb-violeţii pregătiţi de Cristian Bota şi Tiberiu Ondreikovics au mai reuşit, câştigând şi în Bănie derby-ul cu U Mobitelco Cluj, să rămână unicii neînvinşi din întreaga competiţie.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Acum şi cu Georgian Păun, BC Timişoara U20 atacă la Craiova pătrunderea în turneul final

Nu doar seniorii alb-violeți vor juca la Craiova, vineri de la ora 20, în Liga Națională, ci și echipa sub 20 de ani a clubului BC Timișoara va evolua zilele viitoare în Bănie, mai precis duminică, luni și marți, cu ocazia turneului decisiv în vederea accederii la turneul final al categoriei, ultimul patrulater al semifinalelor abordându-l de pe primul loc, fără înfrângere, în Seria E. Iar acum și cu Georgian Păun în componență...
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

BC Timişoara 2 dispune la reluare şi de gazda U Mobitelco Cluj şi câştigă patrulaterul semifinal al Campionatului Naţional sub 20 de ani

BC Timişoara 2 a rezolvat în nici 46 de ore ecuaţia apropierii de turneul final al Campionatul Naţional U20, câştigând zilnic, cu începere de duminică, fiecare joc al patrulaterului semifinal de la Cluj Napoca, unde, astăzi de la 12, a trecut şi de gazda U Mobitelco, cu 58:55, la pauză 16:24. Celelalte serii au fost adjudecate, tot cu punctaj maxim, de CSŞ Ploieşti şi LPS Focşani. Un al doilea turneu, revanşă, decisiv, programat în perioada 30 martie - 1 aprilie într-o localitate ce va fi anunţată cât de curând, va decide cele câte două calificate din fiecare grupă a fazei semifinale.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSȘ Bega, calificată la turneul final U18 după Cluj și Pitești, și găzduind semifinalul la U17

Astăzi este unica zi de respiro într-un infernal program pentru baschetbaliștii juniori de la CSȘ Bega Timișoara, care s-au calificat în turneul final al categoriei U18 după 5 jocuri disputate de vineri pînă duminică, și care găzduiesc începînd de mîine un alt turneu semifinal, la nivelul U17, cu 5 meciuri în 3 zile.
Publicat în Baschet, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cu succese la scor, CSS Bega Timişoara, locul 5 la U18

CSS Bega Timişoara s-a răzbunat sîmbătă şi duminică în jocurile pentru locurile 5-8 ale turneului final al Campionatului Naţional sub 18 ani, învingînd la scor şi adjudecîndu-şi locul 5 în ierarhia finală după ce rata calificarea în semifinale, pe seama eşecurilor din grupă în faţa gazdei CSS Ploieşti şi a Universităţii Mobitelco, care evoluează astăzi în finala pentru aur, cu CSS Unirea Iaşi. Aşadar locul 5 pentru baschetbaliştii juniori timişoreni într-un sezon în care CSS Bega a mai luat locul 3 la U17 respectiv 6 la sub 16 ani.
Publicat în Baschet, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Spre 5-8: CSS Bega Timişoara U18, depăşită de Ploieşti şi Cluj

CSS Bega Timişoara a ratat vineri seară la Brazi calificarea în semifinalele Campionatului Naţional de baschet băieţi sub 18 ani, cedînd după un joc foarte echilibrat, în care conducea cu un punct la pauză, în faţa gazdei CSS Ploieşti, finalistă anul trecut la această categorie de vîrstă. Elevii lui Ciprian Prejban şi Tiberiu Ondreikovics au pierdut cu 66:71 (21:15, 13:18, 22:20, 10:18) şi au încheiat pe locul 3 în seria de 4, cu două eşecuri din trei partide, urmînd a evolua sîmbătă şi duminică în disputele pentru locurile 5-8, mai întîi cu CN Aurel Vlaicu Bucureşti, iar în cazul unui triumf, mai apoi, pentru locul 5. CSS Bega a încheiat sezonul pe locul 3 la U17 respectiv pe 6 la sub 16 ani.
Publicat în Baschet, Juniori | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSS Bega Timişoara, o unică şansă la Brazi

Aidoma seniorilor de la BC Timişoara, care erau puşi în urmă cu două săptămîni în situaţia de a cîştiga la Brazi cel de-al patrulea joc al finalei Diviziei A, pentru a răsturna cumva soarta ultimului act cu CSU Ploieşti, juniorii "mari" de la CSS Bega Timişoara vor avea nevoie vineri după-amiază la ora 17 de un succes în Prahova, tot la Brazi, în ultima zi de meciuri din grupele turneului final al Campionatului Naţional sub 18 ani, pentru calificarea în Final Four şi semifinalele de sîmbătă. Iar adversar e gazda CSS Ploieşti, lider cu două victorii, miercuri şi joi...
Publicat în Baschet, Juniori | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu