Arhiva etichetelor: CSU Medicina CNUE Târgu Mureș

CSȘ Lugoj, locul 5 în turneul final național al celei mai mari categorii juvenile, Divizia Juniori

Echipa feminină de junioare a secției de volei din cadrul Clubului Sportiv Școlar Lugoj a încheiat numai în urma puternicelor centre de profil din Târgu Mureș și București în ierarhia finală a ediției 2018-2019 în Divizia Juniori din Campionatul Național al Federației Române de Volei. Calificate între cele mai bune 6 formații din țară, elevele profesorului Dorin Horvath au jucat zilnic de miercuri până duminică în turneul final de la Târgu Mureș, adjudecat fără set cedat de gazda CSU Medicina CNUE, clasându-se pe locul 5, și după 3 echipe din capitală, în ordine CS Dinamo, CSM București și CTF Mihai I.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Din nou derby-ul timișorean în prima etapă a Diviziei A2 Vest. CSU Politehnica va fi gazdă la debutul lui Bogdan Paul pe banca rivalei ACS Agroland

Derby-ul timișorean dintre CSU Politehnica și ACS Agroland deschide din nou Divizia A2 Vest, la fel ca și anul trecut. Primul duel local al sezonului va fi găzduit și anul acesta de CSU Poli, iar partida va fi prima oficială condusă de Bogdan Paul din noua postură de antrenor la ACS Agroland. Tot ca în stagiunea anterioară cele două timișorene au programe asemănătoare, cu meciuri pe propriul teren programate în aceleași etape.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Din nou derby-ul timișorean în prima etapă a Diviziei A2 Vest. CSU Politehnica va fi gazdă la debutul lui Bogdan Paul pe banca rivalei ACS Agroland

CSU Politehnica Timișoara câștigă și al treilea meci al turneului play-off. „Cred că s-a văzut oboseala și la ele, și la mine. Într-un final și-au dorit să termine pe locul 1 și au reușit să-și revină”

CSU Politehnica Timișoara a câștigat și al treilea meci la turneul play-off al Diviziei A1 Vest. Calificate din a doua zi a turneului după două victorii în trei seturi, gazdele patrulaterului s-au impus în aproape două ore după cinci seturi cu CSU Medicina CNUE Târgu Mureș. A fost 3-2, pe seturi: 25-19, 28-25, 15-25, 25-20 și 15-10. În prima partidă a zilei, cealaltă formație timișoreană, UVT Agroland și-a asigurat și ea biletul pentru turneul de promovare.
Publicat în Volei | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru CSU Politehnica Timișoara câștigă și al treilea meci al turneului play-off. „Cred că s-a văzut oboseala și la ele, și la mine. Într-un final și-au dorit să termine pe locul 1 și au reușit să-și revină”

Agroland Timișoara, în primul an de activitate, bate în Maramureș cu 3:0 Centrul Național de Excelență din Baia Mare, în semifinalele Diviziei Juniori, și urcă în turneul final

O izbândă cu totul și cu totul remarcabilă. Planurile așternute pe hârtie cu bătaie lungă de ACS Agroland Timișoara dau deja primele roade încă din sezonul lansării la apă, prima reușită semnificativă fiind consemnată sâmbătă după-amiază în Maramureș, unde frageda grupare bănățeană s-a impus cu 3:0 în dauna pepinierei locale cu statut de Centru Național de Excelență, CSȘ2 CNE Baia Mare, într-un duel decisiv din turneul semifinal de 5 zile de pe malurile Săsarului, și s-a calificat astfel înainte de limită în faza finală a Diviziei Juniori a Campionatului Național FRV de volei feminin, în care majoritatea celor 8 participante constituie pepiniere ale unor prim-divizionare de senioare din elita profesionistă A1.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSŞ Bega Timişoara, la un nou turneu final naţional: fetele, în Divizia Cadeţi, între cele mai bune 8 echipe din ţară

În componenţă cu unele dintre cândva vicecampioanele naţionale la minivolei, CSŞ Bega Timişoara se aliniază începând de miercuri după-amiază la turneul final al Campionatului Naţional de volei feminin FRV – Divizia Cadeţi, găzduit până duminică la Târgu Mureş...
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișorencele Lea Rancz și Alexandra Cauc, cu România – Speranțe în Balcaniada de la Izvorani

Lea Rancz, o coordonatoare de joc, titulară în sextet, și Alexandra Cauc, extremă, sunt cele două tinere voleibaliste crescute de CSȘ Bega Timișoara care evoluează în aceste zile cu reprezentativa de Speranțe a României în Balcaniada categoriei Speranțe, rezervată jucătoarelor născute în 1998 şi mai tinere. Ajunse în sezonul trecut la CSU Medicina CNUE Târgu Mureș, un Centru Național de Excelență, timișorencele au fost cooptate în lotul de 12 pentru întrecerea internațională regională.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu