Arhiva etichetelor: Cursa Rotary

”Timotion – Timișoara se mișcă”, în 23 aprilie. Timișorenii sunt așteptați în număr mare la cea mai populară alergare de primăvară

Clubul Sportiv Asociația Alergotura îi invită pe timișoreni să se înscrie la una dintre cele 5 curse de alergare organizate în cadrul “Timotion – Timișoara se mișcă!”, cu distanțe accesibile și pentru persoane neantrenate, dar și pentru cei care sunt pasionați de jogging. ”Echipa Alergotura” transmite așadar un mesaj de mobilizare pentru timișorenii care și-ar dori să participe la una dintre cele 5 curse de alergare din cadrul Timotion - Timișoara se mișcă: ”Sperăm să fie cât mai mulți cei care își vor face curaj să spună un Da, pentru o tură prin centrul Timișoarei. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine pentru cele 16 proiecte care vor beneficia de fondurile colectate în cadrul acestui eveniment. Iar pentru că am primit multe întrebări despre cum ne afectează faptul că marca Alergotura a fost înregistrată de o persoană care nu face parte din echipa noastră, am rugat-o pe consiliera care ne ajută să ne recuperăm numele organizației să spună cum stau lucrurile din punct de vedere legal. Și pentru noi stau bine, în sensul că putem continua organizarea evenimentelor de alergare!” Dar iată detaiile, în comunicatul organizatorilor...
Publicat în Atletism, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru ”Timotion – Timișoara se mișcă”, în 23 aprilie. Timișorenii sunt așteptați în număr mare la cea mai populară alergare de primăvară