Arhiva etichetelor: Dan Jitaru

Și etapa a doua sub semnul echilibrului. Încă două jocuri de 5 seturi în Campionatul Municipal Timișoara de volei amator

Începută luni seara cu o reeditare a duelului la titlu din sezonul anterior, etapa a doua a Campionatului Municipal Timișoara de volei rezervată echipelor de amatori a fost una completă, încheindu-se aseară cu două rezultate de 3:1 după ce pe parcursul săptămânii alte două partide se decideau în 5 seturi, precum în runda inaugurală.
Publicat în Sport de masă, Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Începe Divizia Juniori la fileul feminin al Campionatului Național, tot cu 3 cluburi timișene, din care unul debutează acasă

La finalul acestei săptămâni pornește la drum într-o formulă lărgită Divizia Juniori a Campionatului Național de volei feminin, cu opt serii față de cele 7 din sezonul trecut și un număr mai mare de cluburi în grupa garniturilor timișorene, în creștere tot cu o unitate, de la 4 la 5. Iar în Seria G, cu pricina, vicecampioană națională la zi UVT Agroland Timișoara abordează întrecerea cu un obiectiv clar, și anume titlul național, printr-o primă reprezentație acasă, contra orădencelor, pe când colega de grupă CSȘ Bega va juca în Bihor, la CSȘ Ștei, iar CSȘ Lugoj, în cvintetul echipelor Seriei F, la CNNT Craiova.
Publicat în Juniori, Sport juvenil, Volei | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Începe Divizia Juniori la fileul feminin al Campionatului Național, tot cu 3 cluburi timișene, din care unul debutează acasă

Din nou derby-ul timișorean în prima etapă a Diviziei A2 Vest. CSU Politehnica va fi gazdă la debutul lui Bogdan Paul pe banca rivalei ACS Agroland

Derby-ul timișorean dintre CSU Politehnica și ACS Agroland deschide din nou Divizia A2 Vest, la fel ca și anul trecut. Primul duel local al sezonului va fi găzduit și anul acesta de CSU Poli, iar partida va fi prima oficială condusă de Bogdan Paul din noua postură de antrenor la ACS Agroland. Tot ca în stagiunea anterioară cele două timișorene au programe asemănătoare, cu meciuri pe propriul teren programate în aceleași etape.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Din nou derby-ul timișorean în prima etapă a Diviziei A2 Vest. CSU Politehnica va fi gazdă la debutul lui Bogdan Paul pe banca rivalei ACS Agroland

Două formații din România și Rusia, printre cele opt intrate direct pe tabloul principal la CEV Satellite. 24 de echipe luptă în calificări pentru celelalte opt locuri

Miercuri încep partidele de la a doua ediție a CEV Satellite de la Timișoara, la baza din Parcul Rozelor. 24 de echipe luptă în prima zi pentru un loc pe tabloul principal, primelor opt din calificări li se vor alătura celor opt formații calificate deja, printre care se numără și două echipe românești: Adriana Melniciuc - Diana Tătaru și Florina Murariu - Sorina Miclăuș. Al treilea cuplu românesc, Ioana Ordean - Angelica Podină, intră în competiție în calificări.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Două formații din România și Rusia, printre cele opt intrate direct pe tabloul principal la CEV Satellite. 24 de echipe luptă în calificări pentru celelalte opt locuri

CEV Satellite, în Parcul Rozelor: ”Fetele noastre vor avea de înfruntat echipe puternice atât pe tabloul principal cât și în faza calificărilor”

Săptămâna viitoare începe CEV Satellite, cel mai important eveniment de volei pe plajă pe care țara noastră îl va găzdui anul acesta. Competiția se va desfășura pe plaja amenajată în Parcul Rozelor din Timișoara, începând de marți 5 iulie, până sâmbătă 9 iulie.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CEV Satellite, în Parcul Rozelor: ”Fetele noastre vor avea de înfruntat echipe puternice atât pe tabloul principal cât și în faza calificărilor”

UVT Agroland, și argint în Divizia Juniori, după aur la cadete și 4 la speranțe. Voleiul feminin juvenil timișean, 3 medalii pe țară în 2016, și cu CSȘ Lugoj pe 3 la speranțe

UVT Agroland Timișoara a făcut semnificativi pași înainte la fileul voleiului juvenil feminin românesc de la un an la altul, mai exact de la un prim sezon al lansării în întreceri la cel de-al doilea, peste care tocmai cade cortina. Astfel, și garnitura la cea mai mare categorie de vârstă, Divizia Juniori, a intrat în 2015/6 în ”careul de ași” al turneului final, precum la speranțe și cadete, cedând duminică doar în finala Campionatului Național FRV al junioarelor și numai în fața puternicei gazde CSU Medicina CNUE Târgu Mureș. Așadar ”argint” la ”cele mari”, după ”aurul” în Divizia Cadeți și locul 4 la speranțe, echivalând cu clasări pe toate treptele podiumului la volei fete și prin locul 3 în Divizia Speranțe pentru CSȘ Lugoj.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru UVT Agroland, și argint în Divizia Juniori, după aur la cadete și 4 la speranțe. Voleiul feminin juvenil timișean, 3 medalii pe țară în 2016, și cu CSȘ Lugoj pe 3 la speranțe

UVT Agroland Timișoara, campioană pe țară în Divizia Cadeți

Echipa de cadete a grupării UVT Agroland Timișoara, aliniind sportive născute în anii 2000-2001 și mai mici, a câștigat medaliile de aur în Campionatul Național FRV al Diviziei Cadeți la volei feminin. Bănățencele au învins duminică în ultimul act al turneului final cu 8 echipe găzduit de CS Constructorul Familia București, trecând de Dinamo București. Finala s-a încheiat 3:0 în favoarea cadetelor de pe Bega, toate cele trei seturi fiind adjudecate la 18. Este vorba despre aceeași generație de fete care anul trecut câștiga Campionatul Național al Diviziei Speranțe, în turneul final de la Timișoara, sfârșitul actualului sezon găsindu-le pe cadete cu triumfuri pe linie, fără excepție.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru UVT Agroland Timișoara, campioană pe țară în Divizia Cadeți

CSU Galați învinge UVT Agroland în meciul decisiv pentru al doilea loc promovabil. Gălățencele se alătură piteștencelor, calificate după primele două partide

CSU Galați este a doua echipă care a câștigat dreptul de a promova în Divizia A1 în urma turneului găzduit de sala Constantin Jude din Timișoara. SCM Pitești avea deja calificarea asigurată după două zile și a trecut în trei seturi în ultima partidă de CSU Politehnica Timișoara. Gălățencele erau în luptă directă cu gazda UVT Agroland Timișoara pentru al doilea loc promovabil și au obținut o victorie cu 3-0. Antrenorul timișorencelor a spus la final că așteaptă înscrierile în prima ligă și speră la un loc în primul eșalon dacă CSU Galați nu se va alinia la start.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CSU Galați învinge UVT Agroland în meciul decisiv pentru al doilea loc promovabil. Gălățencele se alătură piteștencelor, calificate după primele două partide

Poli învinge Agroland, la sfârșitul unui spectacol voleibalistic

foto: fază de joc CSU Politehnica - ACS Agroland CS Universitar Politehnica a învins surprinzător cu 3:0 pe UVT Agroland, sâmbătă seară, în cea de-a doua zi a turneului play-off al Diviziei A2 Vest la volei feminin, ce se desfășoară la Timișoara. Elevele antrenate de Cerasella Șerban au obținut astfel prima victorie oficială în fața adversarelor, care deși au vrut, nu au reușit să câștige derby-ul voleibalistic al Timișoarei.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Poli învinge Agroland, la sfârșitul unui spectacol voleibalistic

Meci de cinci stele între UVT Agroland și Medicina Târgu-Mureș

Turneul din faza a doua a play-off-ului Diviziei A2, seria vest, a început la Timișoara vineri 8 aprilie. Primul meci al zilei a fost cel dintre UVT Agroland și Medicina Târgu-Mureș, ocupantele primelor două locuri ale clasamentului seriei, la sfârșitul returului. Așa cum era de așteptat, întâlnirea dintre cele două formații a fost una echilibrată, încheiată în cele din urmă cu victoria clubului bănățean, 3:2.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Meci de cinci stele între UVT Agroland și Medicina Târgu-Mureș

UVT Agroland, calificată cu 3:0 pe linie în turneul final al Diviziei Speranțe

UVT Agroland Timișoara a obținut calificarea în faza finală a Campionatului Național destinat echipelor de "speranțe", sportive născute în anii 2002 și 2003.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru UVT Agroland, calificată cu 3:0 pe linie în turneul final al Diviziei Speranțe

”Speranțele” din Timișoara și Lugoj sunt optimiste înaintea fazei semifinale. Se cunoaște componența seriilor

A fost stabilită componența seriilor din faza semifinală a Campionatului Național destinat ”speranțelor” ( sportive născute în anii 2002 și 2003 ). Formațiile calificate în această fază au fost împărțite pe criterii valorice și geografice în patru serii a câte șase echipe fiecare. Jocurile se vor disputa în sistem turneu, iar la final primele două clasate în fiecare grupă se vor califica în faza finală.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru ”Speranțele” din Timișoara și Lugoj sunt optimiste înaintea fazei semifinale. Se cunoaște componența seriilor

UVT Agroland Timișoara trimite patru sportive la lotul național

Patru dintre voleibalistele clubului UVT Agroland Timișoara au fost convocate la lotul național de junioare al României. Începând cu data de 8 martie, timp de trei săptămâni, Adelina Ungureanu, Natalia Preda, Petruța Orlandea și Larisa Vasilică ( foto ) se vor antrena cu echipa națională la Izvorani în vederea pregătirii unui turneu de calificare la Campionatul Europan U19 de anul acesta. Antrenorul clubului timișorean, Dan Jitaru a acordat redacției noastre un interviu în care a vorbit despre obiectivele echipelor pe care le antrenează dar și despre impactul pe care îl au aceste convocări asupra formației bănățene.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru UVT Agroland Timișoara trimite patru sportive la lotul național

UVT Agroland învinge Bravol Brașov și obține calificarea la turneul semifinal

foto: UVT Agroland în echipament alb-roșu și Bravol Brașov la sfârșitul ultimului meci direct Voleibalistele de la UVT Agroland s-au calificat duminică în faza a doua a play-off-ului diviziei A2 de volei feminin. După ce s-au impus sâmbătă în primul meci cu scorul de 3-1 în fața fetelor de la CSU Bravol Brașov, timișorencele au câștigat duminică și cea de a doua întâlnire. De această data victoria a fost în trei seturi, 25-21, 25-16 și 25-12.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru UVT Agroland învinge Bravol Brașov și obține calificarea la turneul semifinal

UVT Agroland, cu un pas în faza a doua a play-off-ului

UVT Agroland a câștigat primul meci disputat împotriva fetelor de la CSU Bravol Brașov în play-off-ul diviziei A2. Timișorencele s-au impus sâmbătă pe teren propriu cu scorul de 3-1, la sfârșitul unui meci echilibrat, savurat din plin de cei aproximativ 40 de spectatori.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru UVT Agroland, cu un pas în faza a doua a play-off-ului

UVT Agroland învinge liderul la finele unui meci spectaculos

Cele mai bune echipe din seria vestică a diviziei A2 de volei feminin s-au întâlnit sâmbătă la Timișoara în meci direct, în etapa cu numărul 13. UVT Agroland, ocupanta locului secund a avut de înfruntat liderul seriei, Medicina Târgu Mureș, formație care până înaintea acestei partide a suferit doar două înfrângeri în actuala ediție a sezonului.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru UVT Agroland învinge liderul la finele unui meci spectaculos

ACS Agroland câștigă la Baia Mare restanța din tur, de pe teren propriu

UVT Agroland Timișoara a câștigat vineri la Baia Mare meciul disputat în Divizia A2 Vest cu CSȘ 2 CNE, restant din turul campionatului, când era programat pe terenul echipei bănățene. Roș-alb-negrele au învins cu 3:1, după ce își adjudecau primul set cu 25:20, pierzându-l pe al doilea la 22. Ultimele două acte au aparținut sportivelor antrenate de Dan Jitaru, care s-au impus cu 25:9 și 25:23.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru ACS Agroland câștigă la Baia Mare restanța din tur, de pe teren propriu

Dan Jitaru (ACS Agroland): ”Să reușim într-un final să construim ceva durabil”

Construirea de la baze, prin sectorul juvenil, a fost ideea de căpătâi a lansării noii grupări timișorene ACS Agroland la fileul voleiului românesc odată cu sezonul 2014/5, iar strategia a dat roade încă din ediția de debut a roș-alb-negrelor, formația de la categoria de vârstă ”Speranțe” a clubului bănățean cucerind titlul național în întrecerile Federației Române de Volei, reușită prin care ”Agro” s-a regăsit ca unică nominalizată de la nivelul juniorilor între formațiile de jocuri sportive din Timiș la Gala Sportului ”Prosport” 2015. Ceea ce nu înseamnă că timișorencele n-au surprins mai mult decât plăcut din același prim sezon și la nivelul senioarelor, jucând în triunghiularul play-off de baraj în elita A1. Despre un an de succes, antrenorul principal Dan Mihai Jitaru.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Dan Jitaru (ACS Agroland): ”Să reușim într-un final să construim ceva durabil”

Ioana Mircioagă evoluează pentru A.C.S. Agroland

foto: Ioana Mircioagă în centru Voleibalista Ioana Mircioagă va juca pentru A.C.S. Agroland. Sportiva în vârstă de 26 de ani a semnat un contract până în vară cu gruparea timișoreană. Ultima echipă la care a evoluat este C.S.U. Soleil Alba Iulia (2010-2011). De-a lungul timpului, Ioana a mai jucat la CSȘ Bega Timișoara (2003-2006) și C.S.M. Lugoj (2006-2010). De asemenea, în 2007 a câștigat titlul național la junioare cu C.S.Ș. Lugoj și bronzul la Balcaniada U20.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ioana Mircioagă evoluează pentru A.C.S. Agroland

Spectacol în derby-ul Timișoarei la volei feminin

A.C.S. Agroland și C.S.U. Politehnica s-au întâlnit sâmbătă în meci direct, în cadrul primei etape a returului diviziei A2 la volei feminin. Partida câștigată de Agroland cu scorul de 3-1 a fost una echilibrată, cu faze disputate care adeseori au dus la întoarceri de scor spectaculoase.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Spectacol în derby-ul Timișoarei la volei feminin

Spectacol oferit de A.C.S. și C.S.U. în derby-ul Timișoarei

C.S.U. Politehnica și A.C.S. Agroland s-au întâlnit sâmbătă în meci direct, în așa-numitul derby al Timișoarei. Întâlnirea a avut de toate: întoarceri de scor, faze disputate, greșeli personale, lovituri spectaculoase, practic ingredientele care fac o partidă să fie interesantă, plăcută ochiului. Formația vizitatoare, ACS Agroland s-a impus în cele din urmă cu 3-0, câștigând seturile 25-20, 28-26 și din nou 28-26.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Spectacol oferit de A.C.S. și C.S.U. în derby-ul Timișoarei

Derby timișorean în prima etapă a campionatului de volei feminin

foto: fază de joc ACS Agroland - CSU Politehnica ( arhivă ) Sâmbătă începe divizia A2 la volei și în prima etapă toate cele trei echipe din Timișoara vor evolua în fața propriilor suporteri. La masculin, băieții de la C.S.U. U.V. Timișoara vor întâlni pe teren propriu C.S.U. Brașov. La feminin, CSU Politehnica va întâlni pe teren propriu ACS Agroland, sâmbătă cu începere de la ora 13. Meciul se anunță unul echilibrat, mai ales că ambele cluburi s-au întărit în această vară.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Derby timișorean în prima etapă a campionatului de volei feminin

Dan Jitaru: „Am vrut să fie o vară aglomerată”

foto: Dan Jitaru Timișoara a găzduit în această vară turneul CEV Satellite, cea mai importantă competiție de volei pe plajă desfășurată anul acesta în România. Acesta a fost un prim pas făcut de Timișoara și clubul organizator Agroland spre lumea bună a voleiului pe nisip. Despre evoluția sportivelor din zona de vest a țării și modul în care a fost făcută selecția, puteți citi în următoarele rânduri. Un interviu acordat de Dan Jitaru, coordonatorul loturilor naționale feminine de volei pe plajă ale României.
Publicat în Volei | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Dan Jitaru: „Am vrut să fie o vară aglomerată”

Începe CEV Satellite la Timișoara!

foto: Adriana Melniciuc/Adelina Ungureanu CEV Satellite debutează miercuri la Timișoara. Cea mai așteptată competiție de către iubitorii voleiului pe nisip din zona de vest țării se va desfășura pe plaja amenajată în Parcul Rozelor.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Începe CEV Satellite la Timișoara!

Patru echipe românești în semifinalele Balcaniadei U20

Vineri, în cea de a doua zi a Balcaniadei U20 s-au stabilit echipele care vor juca sâmbătă semifinalele. România intră în această fază a competiției cu patru formații, două la masculin și două la feminin.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Patru echipe românești în semifinalele Balcaniadei U20