Arhiva etichetelor: Dan Radu Bârdan

CSU Politehnica, de două ori, și CSM Timișoara – campioane naționale de seniori în canotaj. Primii, Cionca la simplu și Pența & Daniel Spiridon la dublu rame ”ușoară”, plus Raicovici și Bardan pentru CSM la vâsle ”ușoară”

Ambele reprezentante ale canotajului de pe apele Begăi la Campionatul Național de seniori disputat la mijlocul acestei săptămâni la Iași au urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere, CS Universitar Politehnica atât la simplu, prin ex-campionul mondial Adrian Cionca, precum și la dublu rame în categoria ușoară, iar CSM Timișoara tot la categoria ușoară, dar la dublu vâsle. Deși a avut aliniate doar 8 ambarcațiuni în 6 dintre cele 20 de probe, canotajul bănățean a obținut șapte medalii, printre care și două de argint. De fapt, într-o întrecere relativ restrânsă, Timișoara a fost unul dintre cele numai 7 centre din țară prezente la Naționalul de seniori din Moldova.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CSU Politehnica, de două ori, și CSM Timișoara – campioane naționale de seniori în canotaj. Primii, Cionca la simplu și Pența & Daniel Spiridon la dublu rame ”ușoară”, plus Raicovici și Bardan pentru CSM la vâsle ”ușoară”