Arhiva etichetelor: Daniel Micle

Proiect deschis, deja în lucru! AS CH Politehnica Timişoara şi-a conturat echipa a II-a cu juniorii I de la LPS Banatul, pregătind relansarea la apă

Ar fi la finele primăverii deja 3 ani de când clubul de handbal alb-violet a renunţat la echipa sa secundă, pe-atunci în liga a doua, dar iată că gruparea cândva campioană a României încearcă pe diferite căi să se revitalizeze şi să redevină ce-a fost, iar una dintre acestea este alcătuirea unui lot pentru noul „satelit” al Politehnicii Timişoara, despre care am anticipat recent în exclusivitate, intrat de luni în pregătiri şi constând în juniorii I de la LPS Banatul.
Publicat în Exclusiv, Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul trece în premieră în acest sezon de cota de 50 de goluri marcate într-un joc, Vuia, Zamfor şi Furak reuşind câte 7

LPS Banatul Timişoara a marcat cele mai multe goluri într-un meci pe care l-a disputat în actualul sezon cu ocazia penultimei runde a turului Campionatului Naţional de juniori 1, etapa a opta a Seriei E, dispunând în “Banu Sport” cu 51-33 (26-12) de CSŞ Drobeta Turnu Severin.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru LPS Banatul trece în premieră în acest sezon de cota de 50 de goluri marcate într-un joc, Vuia, Zamfor şi Furak reuşind câte 7

LPS Banatul, cu 11 marcatori la juniori I: 41-27 cu CSŞ Craiova

LPS Banatul Timişoara şi-a trecut în cont şi a treia victorie stagională din 3 apariţii dar gruel abia începe pentru handbaliştii junior I pregătiţi de Cornelia Maria Craiu. Astăzi, în sala Banu Sport, a fost LPS Banatul – CSŞ Craiova 41-27 (19-15), în Campionatul Naţional de juniori I, seria vestică, din care timişorenii tind a se califica în faza semifinală a competiţiei, dar până atunci urmează a fi testaţi la modul ceva mai serios.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru LPS Banatul, cu 11 marcatori la juniori I: 41-27 cu CSŞ Craiova

LPS Banatul Timişoara începe bine cu juniorii I dar „problema în Timişoara e trecerea spre seniorat, cu riscul de a se pierde. Alte cluburi divizionare au răbdare, dar ei ce vor face după!?”

Acum, înaintea vizitei de joi în Liga Naţională a nou-promovatei Minaur Baia Mare, vârf de lance al unei reconsolidate piramide în handbalul masculin maramureşean, cu o largă "pepinieră" şi două secund-divizionare de seniori, n-avem cum să nu sesizăm paşii mereu bătuţi pe loc în Timişoara, unde, la suprafaţă şi oficial totul este bine, dar de fapt potenţialul uman este nonşalant risipit iar fondurile de investiţii eronat canalizate.
Publicat în Exclusiv, Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru LPS Banatul Timişoara începe bine cu juniorii I dar „problema în Timişoara e trecerea spre seniorat, cu riscul de a se pierde. Alte cluburi divizionare au răbdare, dar ei ce vor face după!?”

O echipă frumoasă, cu 4 de 1,95-1,96 metri, în fața unui careu tare la Mediaș: LPS Banatul Timișoara în turneul semifinal al Campionatului Național de juniori II

Probabil cea mai bună actuală generație juvenilă a handbalului masculin timișorean, cea de juniori II de la LPS Banatul, care s-a comportat ca atare, numai cu succese și un egal în 2012-2013, debutează mîine la Mediaș, într-un turneu semifinal de 5 echipe, centre unul și unul, miza fiind prinderea unuia dintre primele două locuri de acces la turneul final. Mai jos, inclusiv lotul...
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Fruntaşe dar LPS Banatul n-are dreptul cu două la semifinale

LPS Banatul I - LPS Banatul II, derby-ul în familie al primelor două clasate în seria vestică din Campionatul Naţional de juniori II, a fost tranşat vineri dimineaţă cu 26-23 (13-9) de liderul "I" (foto), care ca noutăţi i-a rodat în pregătirea turneului semifinal şi pe juniorii I Mînzatu şi Cristea, cu drept de joc şi la categoria inferioară de vîrstă, în vreme ce echipa a doua, deşi cu şanse mari de calificare de pe locul 2 în faza semifinală, nu va avea drept de participare ca o a doua garnitură a aceluiaşi club
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu