Arhiva etichetelor: Daskalovski

Timișoreanul Sadoveac, golgheter pentru Minaur: ”Ca obiectiv oficial nu avem titlul dar orice jucător își dorește pe primul loc!” Plus lista marcatorilor în Poli – Minaur 30-32

Și sub privirile profesorului său de istorie în școala gimnazială, Ioan Popovici, într-o tribună din ”Constantin Jude” care s-a animat odată cu scurgerea încleștatului derby Poli – Minaur Baia Mare, internaționalul timișorean din tabăra maramureșenilor, Marius Sadoveac, a taxat cel mai adesea de pe inter dreapta, cu 6 reușite, contribuind la triumfului liderului, 30-32, la pauză 15-17. Iată lista completă a marcatorilor dar și spusele timișoreanului învingător Sadoveac, cu o remarcă pentru colegul său din poartă, Tatai Peter, autor a 14 intervenții, printre care și un 7 metri...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Poli”, reunirea lotului: „Nu foarte multe, pentru că e foarte încărcat calendarul…”

“O să fie o perioadă grea dar necesară”, a spus Sorin Sărăndan după primul antrenament pe 2015 al handbaliştilor Politehnicii Timişoara, desfăşurat luni dimineaţă, ocazie cu care a vorbit şi antrenorul principal Constantin Ştefan, relevând că “va trebui să punem la punct problemele pe care le-am avut anul trecut în meciurile pe care le-am disputat”...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Novanc! Pășește cu un plasture pe buze la returul Poli Timișoara – CSM București din sala ”Constantin Jude” sau mai bine să te suspende Comisia de disciplină a FRH până mai apoi

O trivialitate din partea unui căpitan de națională, flegmă pe obrazul handbalului, a fost mioritic ștearsă din vorbe de un important formator de opinie la nivel național, coborând și mai mult ștacheta integrității în și în jurul arenei sportive. N-a mai fost vorba de lipsă de fair-play, ci de mult mai mult, inclusiv din partea răstălmăcitorilor stării de fapt, așa încât revenim cu a treia consemnare pe acest neplăcut subiect: un internațional să scuipe-n față în teren un partener de întrecere iar pro-ul să titreze pe acest subiect ”Gest de mare caracter...”, e răstălmăcire pură. Ridicol de deviant!
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu