Arhiva etichetelor: Elisabeta Lipă

Bran mai mult cu tineretul dar deloc cu sportul

Sportul n-are cum să fie altfel decât ultima spiță la cea de-a cincea roată la căruță într-o țară dependentă printr-o preocupare aproape în gol de adâncirea unor mai arzătoare imense probleme, așa încât și o nouă alegere ca nuca-n perete în fruntea MTS a unui ministru cel mult de umplutură în ultima versiune guvernamentală vine doar ca o consecință firească, pe măsura interesului general limitat la adresa acestui domeniu, trăgându-și zilele pe o linie ca și moartă, la peronul ”Și altele”.
Publicat în Sport | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Toate flotilele locale, pe podium azi la Fond: CSM Timișoara, CSU Poli, CSȘ Bega. Balosin și Raicovici, campioni la ”ușoară” între seniori pentru CSMT, Danciu vicecampion

Canotajul timișorean a mai reușit 4 clasări pe podium în probe diferite, dintre cele 11 desfășurate astăzi sub forma a două reuniuni din cea de-a doua și ultima zi a întrecerii seniorilor și tineretului din cadrul Campionatului Național de Fond de pe canalul Bega. Iar de mâine, precum și sâmbătă, competiția pe categorii juvenile a aceluiași campionat sub egida Federației Române de Canotaj. Până atunci, iată rezultatele reuniunilor 3 și 4, udate astăzi de ploaie pe apele Begăi, de notat fiind că medaliați timișoreni de ieri cu aur și argint și-au inversat pozițiile, urcând din nou pe podium, dar și că toate cluburile locale au fost medaliate în ziua a doua, deși au aliniat juniori la categorii superioare de vârstă.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Toate flotilele locale, pe podium azi la Fond: CSM Timișoara, CSU Poli, CSȘ Bega. Balosin și Raicovici, campioni la ”ușoară” între seniori pentru CSMT, Danciu vicecampion

Naționalul de Fond, început pe ploaie pe Bega, în prezența Elisabetei Lipă: rezultate. Alex Danciu (CSM Timișoara), aur la simplu, Balosin & Raicovici (CSMT) argint la 2- ”ușoară”. Dinamo și CSȘ Orșova două titluri în reuniunea I, Steaua unul

An de an, la începutul primăverii, canalul Bega este gazda primei competiții interne majore din sezonul pe apă în calendarul Federației Române de Canotaj, Campionatul Național de Fond pentru seniori, tineret și juniori, iar în această săptămână nu se face excepție, Timișoara reunind 263 de sportivi în întrecerile pe categorii de vârstă demarate de dimineață la ora 9 prin reuniunea inaugurală la tineret și seniori. Diferența a făcut-o spre deosebire de edițiile anterioare ploaia ”cu câini și pisici” ce a marcat startul celor 4 zile de concurs, însă toți cei din sportul cu vâsle au fost la datorie, de la canotori și până la membrii staff-ului federal orchestrând buna derulare a competiției, nelipsită fiind și multipla campioană olimpică Elisabeta Lipă. Iar primele rezultate au adus și o medalie de aur în contul Timișoarei...
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Naționalul de Fond, început pe ploaie pe Bega, în prezența Elisabetei Lipă: rezultate. Alex Danciu (CSM Timișoara), aur la simplu, Balosin & Raicovici (CSMT) argint la 2- ”ușoară”. Dinamo și CSȘ Orșova două titluri în reuniunea I, Steaua unul

Trei miniștri ai sportului în puțin peste un an, buget al MTS cu 9,2% mai mic în 2017 față de 2016. Încotro?

Lipsa de continuitate la nivel ministerial precum și scăderea cu aproape o zecime de la un an la altul a bugetului unui Minister al Tineretului și Sportului și așa subfinanțat se adaugă acut la ora actuală factorilor de impact ce șubrezesc pe zi ce trece poziția sportului în societatea românească, totul pe fondul unei legislații păguboase în domeniu. Dar e vorba de-acum doar de simple detalii de decor într-o generală decădere societală ca parte a unei mari scheme a lucrurilor înadins înrâurită spre un deznodământ implacabil.
Publicat în Sport | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Trei miniștri ai sportului în puțin peste un an, buget al MTS cu 9,2% mai mic în 2017 față de 2016. Încotro?

Gabi Szabo, Elisabeta Lipă, miniştri. Veşnic tragica Românie îşi devorează stelele

Şefia Ministerului Tineretului şi Sportului, această mereu a cincea roată la căruţa guvernelor care de care mai labile, a fost peste ani o biată uşă rotativă iar discontinuitatea şi instabilitatea au mai generat o pripită cedare din mers a ştafetei. Între două femei care merită statuie în locurile unde au păşit în sport dar nu merită să fie tocate sub tăvălugul insalubru al politicii autohtone.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Gabi Szabo, Elisabeta Lipă, miniştri. Veşnic tragica Românie îşi devorează stelele

GALERIE FOTO. Festivitatea de premiere a Campionatelor Naționale de fond pentru juniori

Canotorii care au ocupat locuri pe podium la Campionatul Național de fond și-au primit medaliile în cadrul ceremoniei de premiere care s-a ținut la Consiliul Județean Timiș. Președintele Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a oferit tinerilor canotori medaliile. Alături de aceasta au mai dat medalii atât personalități din cadrul forului de specialitate, cât și reprezentanți ai comitetului de organizare și ai autorităților județene.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Daniel Spiridon (CSM), al doilea la juniori I. Lipă: ”Au venit pe Bega loturile de seniori, care au un an 2015 mai greu decât Jocurile, căci trebuie să își ia pașaportul de Rio!” De mâine, seniorii…

Un număr de 236 de juniori au concurat luni și marți pe canalul Bega, în cadrul a 21 de probe, dintre care 10 astăzi, în ultimele reuniuni ale Campionatului Național juvenil de Fond. Iată ultimele rezultate, conturate pe o vreme ceva mai bună dar cu vânt din față, precum și câteva explicații din partea Elisabetei Lipă, președinte federal, înaintea continuării ”Naționalului”, de mâine, cu întrecerile cremei seniorilor...
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

”M-aș bucura să existe și Fondul pe Bega, și pistă la Surduc. Dar din aceste două proiecte sigur unul îl vom duce la capăt!”

Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj, împreună cu Sandu Pop, secretar general FRC, Traian Stancu, președintele Asociației Județene de Canotaj Timiș, și Adriana Cserhati, timișoreanca în antrenorat la CSM Iași și arbitru federal, au susținut astăzi la amiază o …

Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Medaliile timișoreanului Francisc Cserhati au venit acasă! Primul campion național al României, în 1923, și întâiul campion european al canotajului nostru, în anii `50

În ambianța plăcută a ”Yacht Club”, la Restaurantul Flora, astăzi la amiază a fost înfățișată panoplia cu 70 dintre medaliile cucerite de primul campion național de canotaj al României și totodată întâiul campion european al canotajului din țara noastră, timișoreanul Francisc Cserhati, distincții ”repatriate” grație fiicei sale Adriana, în vârstă de 58 de ani și care i-a călcat pe urme în canotaj. Cu lacrimi în ochi, Adriana Cserhati a vorbit emoționant în cadrul conferinței de presă organizată de Federația Română de Canotaj și Asociația Județeană de Canotaj Timiș, cu participarea multiplei campioane olimpice Elisabeta Lipă.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

A început! Pe Bega, în amonte, au ”curs” deja primele ambarcațiuni. Timișoara, gazdă de luni dimineață a Campionatului Național de Fond pentru juniori. GALERIE FOTO. Seniorii, de miercuri…

Familia canotajului românesc, în frunte cu multipla campioană olimpică Elisabeta Lipă, e în Timișoara, cu ”centrul de control” la Restaurantul Flora, loc de sosire al parcursului de 6 kilometri în amonte pe Bega, iar ca orice organizație care se respectă și ca orice lucru bine făcut, Federația Română de Canotaj a dat startul primei întreceri naționale majore încă de la începutul unei noi săptămâni. Astăzi, luni 6 aprilie, deja la ora 9,30 dimineață, primele ambarcațiuni au început să ”curgă” dinspre Fabrica de Zahăr, linie de start, în prima din cele două zile ale Campionatului Național de Fond pentru juniori. ”Parcă așa de frig n-a fost, eu cu mânuși n-am stat niciodată”, a remarcat Rodica Macovei, președintele Colegiului Arbitrilor în FRC. Dar juniorii n-au de ales, canotajul nu poate vâsli în funcție de starea vremii...
Publicat în Canotaj, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara, medaliată la juniori III în Cupa Federației Române de Canotaj pe ergometru: Laurențiu Danciu (CSM) pe locul 2 iar echipa CSȘ Bega, pe 3

Conform tradiției în canotaj, sezonul rece programează câteva competiții la nivel național în sală, prin simulare pe ergometru, iar juniorii timișoreni au reușit două clasări pe podium, una la individual, prin Laurențiu Danciu, de la CSMT, iar alta în concursul pe echipe, prin băieți de la CSȘ Bega, cu ocazia Cupei Federației Române de Canotaj, desfășurată simultan în 7 centre din țară, pe malurile Begăi fiind vorba despre o nouă locație!
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Superbă GALERIE FOTO! Frumusețea canotajului pe Bega, vineri, la Campionatul Național de Fond pentru juniori din Timișoara

Campionatul Național de Fond pentru juniori a debutat vineri la Timișoara, vîslindu-se în amontele canalului Bega, de la Fabrica de Zahăr la ”Flora”, pe cei 6.000 metri ai ”Fondului”, iar de-această dată și împotriva vântului. Sub privirile multiplei campioane olimpice Elisabeta Lipă, canotorii de la 12 cluburi din țară și 3 timișorene, CSM, CSȘ Bega și CS Banatul, au strîns din dinți în cele 6 probe ale primei reuniuni, cu 34 de echipaje la start. Doar suspinele de durere de la sosire n-au putut fi surprinse în fotoreportajul lui Claudiu Preda, secretar Kayak-Canoe (www.waterperformance.ro; www.nelo.ro), care, în solidaritate de breaslă a celor de pe ape, vă oferă aceste imagini...
Publicat în Canotaj, Exclusiv, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

LTTL Orșova domină pe Bega reuniunea I a Naționalului de Fond, juniori. CSȘ Bega Timișoara, un loc 2, CS Banatul, 3

Crema canotorilor juniori ai României a avut de înfruntat un vânt tăios vîslind în amontele canalului Bega, cu sosire la ”Flora”, în dimineața primei reuniuni a Campionatului Național juvenil de fond, dominată azi de Liceul Teoretic Traian Lalescu Orșova, de fapt un centru olimpic național, cu 5 din 6 titluri cîștigate, în vreme ce localnicii, de la CSȘ Bega Timișoara respectiv CS Banatul, au urcat pe celelalte trepte ale podiumului. (în foto: Florin Enache - CSȘ Bega)
Publicat în Canotaj, Exclusiv, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Poze cu canotori timişoreni medaliaţi la Campionatul Mondial

Vă spun o poveste, undeva mai jos. Autentică. Dar mai întîi... Sîmbătă dimineaţă, de Ziua Naţională a României, mi-am zis că atîta pot să fac şi eu, să mai prind ceva din antrenamentul început de la 8, cu o alergare prin frig, de către nişte canotori ai Timişoarei printre care unuia, de nici 20 de ani, i s-a cîntat deja „Deşteaptă-te Române”, la Mondialul de juniori din 2011, iar un altul, şi mai fraged, urca în urmă cu nici 4 luni tot pe un podium de Campionat Mondial.
Publicat în Canotaj, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Lecţia de maghiară, predată de… unguri, sau de ce viziunea lui Lipă este mai bună decît cea a lui Tocală şi BC Timişoara

BC Timişoara şi baschetul nostru masculin în general primesc în aceste zile lecţii despre cum te poţi totuşi impune prin jucători autohtoni, în cazul lui Szolnoki Olaj KK fiind vorba de 5 maghiari din totalul celor 8 sportivi utilizaţi marţi pe Bega, ca o dovadă că Elisabeta Lipă adevăr a grăit la prezenţa sa în aprilie în oraşul nostru, cum că "baschetul românesc îşi fură singur căciula" prin limitarea şanselor propriilor generaţii în favoarea libertăţii totale în favoarea importurilor, cu 5 din 5 pe parchet, instituită de Carmen Tocală, preşedintele FRB.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Lipă „a trebuit să-şi cumpere cizme să ajungă la lac”

Fragmente din interviul acordat în exclusivitate www.sporttim.ro de antrenorul timişorean Ioan Matei…

– www.sporttim.ro: Apropo de medalii, opinie personală, România nu putea emite pretenţii la Jocurile Olimpice de vară în condiţiile subfinanţării unei discipline în care te duelezi cu superputeri

Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ioan Matei: „Suntem depăşiţi ca implementare a proiectelor”

A spune lucrurilor pe nume mai tranşant decît atît, greu de crezut la noi. Profesorul Ioan Matei, antrenor în canotajul juvenil timişorean pînă în luna mai, a pus punctul pe i în multe privinţe, prevestind totodată "un viitor sumbru" pentru sportul pe ape. Iar cum canotajul este de mare actualitate în aceste luni, atît pe plan extern, flotila juvenilă "tricoloră" devenind zilele trecute multiplă medaliată la Campionatul Mondial de profil de la Plovdiv, după reprezentaţii fără podium românesc la Eton Dorney, cît şi pe plan intern, Orşova fiind gazdă a Campionatului Naţional Şcolar şi a C.N. de juniori, l-am întrebat pe unul dintre puţinii truditori la "talpa" acestei discipline cum se vede sistemul de la baza sa. Desigur, discuţia este mai mult despre sectorul juvenil tocmai pentru că Timişoara se axează pe a fi o pepinieră în acest sport, prin CSS Bega, CS Banatul sau CSM, fără o reprezentare consistentă de dată recentă la seniori.
Publicat în Canotaj, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Puterea simbolului florii: de la sponsor pentru preşedintele Lipă

Naţionalul de fond pentru seniori şi tineret a trecut, ca o boare proaspătă, pe Bega în... sus, comentariile continuă... Iar miercuri şi joi caravana canotajului naţional va reînpînzi apele canalului, cu sosirea la Flora, cu ocazia aceleiaşi competiţii, rezervată atunci exclusiv juniorilor. Ca o completare la rezultatele, fotografiile şi interviurile realizate joi şi vineri deopotrivă cu antrenori, oficiali federali, preşedinţi de secţii sau vechi şi noi sportivi campioni, revenim punctînd un aspect ce n-are deloc de-a face cu reclama mascată.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Adrian Cionca premiat, „Memorialul Ladislau Willemsz” în 2012

Campionatul Naţional de fond pentru seniori şi tineret l-a rescos la rampă pe deteanul Adrian Cionca, sportiv numărul 1 al judeţului Timiş în 2011, care joi a cîştigat proba de tineret, dimineaţa, şi a încheiat pe 3 între seniori, după-amiaza, campionul mondial de juniori din vara trecută, la Eton, vîslind aşadar 12 kilometri de unul singur. Fiind răsplătit de către Mircea Chiş, preşedinte al clubului CS Universitatea Timişoara, pentru remarcabilele sale eforturi atît la U cît şi la lotul naţional, juniorul absolvent a fost chemat să onoreze cu prezenţa ediţia inaugurală a "Memorialului Ladislau Willemsz", care va fi organizată de canotajul local pentru seniorul plecat în ceruri în 7 decembrie trecut, la 80 de ani.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO II. Timişoara, de 7 ori pe podium pe Bega!

O primă zi de competiţie la vîrf, în soarele primăvăratec, cu timpi şi rezultate foarte bune, şi medalii împărţite de către Federaţia Română de Canotaj performerilor probelor Naţionalului de fond pentru seniori şi tineret. Steaua, U Timişoara şi Dinamo s-au abonat joi la aur, celelalte medalii fiind împărţite şi de CSM Suceava, Liceul Traian Lalescu Orşova, Mureşul Târgu Mureş, Olimpia Bucureşti, Ceahlăul şi localnicele CSS Bega şi CSM Timişoara. Recolta bănăţeană, 3 locuri I, un loc II, 3 locuri III.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Dacă Guvernul ar spune stop finanţare, canotajul ar fi în colaps”

Prezenţa multiplei campioane olimpică şi mondială Elisabeta Lipă în Timişoara, cu ocazia revenirii Campionatului Naţional de fond pentru seniori pe apele Begăi, a oferit şi ocazia punctării unor aspecte legate de eforturile canotajului românesc şi local, reliefate cu ocazia unei întîlniri la Municipalitate inclusiv cu Adrian Orza, viceprimar.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Elisabeta Lipă, 5 x aur la Olimpiadă: „Părinţii, principalii vinovaţi pentru lipsa de cultură pentru sport”

Elisabeta Lipă, campioană mondială şi multiplă campioană la Jocurile Olimpice, cu cele 5 medalii de aur obţinute la ediţii diferite, din 1984 pînă în 2004, plus două de argint şi una de bronz, fiind cel mai aureolat sportiv din lumea canotajului, a onorat joi la amiază invitaţia Municipalităţii pentru a vorbi cu ocazia găzduirii de către Timişoara a Campionatului Naţional de fond pentru seniori şi tineret, ce are loc astăzi şi vineri pe canalul Bega, cu startul la Fabrica de Zahăr şi un parcurs de 6 kilometri în amonte, pînă la Flora.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , | 1 comentariu

Echipa CSS Bega câştigă „Cupa României” la „uşoară”

Ionuţ Atofanei şi Darius Pravda, juniori născuţi în 1993, au câştigat sâmbătă dimineaţă "Cupa României" la ergometru în proba pe echipe a categoriei uşoare la juniori băieţi, cu timpul de 13:51.5, tinerii canotori legitimaţi la CSS Bega Timişoara anticipând astfel în ultimul concurs al versiunii pe uscat a sportului cu vâsle un sezon bun pe ape.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu