Arhiva etichetelor: ergometru

Canotajul timișorean, două locuri 2 și un ”bronz” la prima întrecere a anului, Cupa României la ergometru

Așa cum anul competițional 2016 se încheia pe 17 decembrie cu prima întrecere pe uscat a actualului sezon hibernal, și anume Cupa Federației Române de Canotaj la ergometru pentru seniori și juniori, la fel și concursurile din 2017 au fost inaugurate tot în sală, prin Cupa României la ergometru rezervată seniorilor și juniorilor la nivel individual și pe echipe, derulată în week-end, urmând ca data de 11 martie să aducă primul eveniment pe apă, Campionatul Național individual și pe echipe, la Târgu Mureș, urmat, conform tradiției la orele primăverii, tot pe Bega, de Campionatul Național de Fond, în 5 aprilie la seniori și pe 7 la juniori. Iar apropo de juniori, timișorenii au urcat în câteva rânduri pe podium la concursul de ergometru de zilele trecute.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Canotajul timișorean, două locuri 2 și un ”bronz” la prima întrecere a anului, Cupa României la ergometru

Cupa României la ergometru, primă întrecere de canotaj pe 2016, sâmbătă la SmartFit Studio 2

Timișoara va fi luna viitoare, conform tradiției reînnodate în acest deceniu, gazdă a primei întreceri pe apă din 2016 a Federației Române de Canotaj, cu ocazia Campionatului Național de Fond pentru juniori, tineret și seniori, însă înaintea competițiilor de pe canalul Bega tot capitala Banatului va reprezenta unul dintre polii întâiului concurs din calendarul noului an, inaugurat tot conform uzanțelor pe uscat, în sală, fiind vorba despre ”Cupa României” la ergometru pentru seniori, tineret și juniori, individual și pe echipe. Bună gazdă a altor două concursuri similare și în precedentul sezon rece, în toamna lui 2014 și în februarie 2015, când ținea aceeași întrecere a ”Cupei României”, SmartFit Studio 2 din Calea Buziașului 11, în sud-estul Timișoarei, își va deschide și de această dată porțile pentru aproximativ 50 de canotori.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Cupa României la ergometru, primă întrecere de canotaj pe 2016, sâmbătă la SmartFit Studio 2

Adrian Cionca, locul I între seniori la simplu în Cupa Federației Române de Canotaj la ergometru

Conform tradiției, canotajul autohton a pus punct încă unui sezon intern printr-o competiție corespunzătoare sezonului rece, pe uscat, de sală, în cadrul căreia deteanul Adrian Cionca, ex-campion mondial de juniori în Albion, a câștigat proba individuală a seniorilor la masculin în cadrul Cupei Federației Române de Canotaj la ergometru, performerul de la CSU Politehnica Timișoara devansându-l cu exact 5 secunde pe Florin Marian Enache, lansat de CSȘ Bega, acum la CS Dinamo Niro.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Adrian Cionca, locul I între seniori la simplu în Cupa Federației Române de Canotaj la ergometru

CSȘ Bega Timișoara, două locuri 2 la Cupa Federației Române de Canotaj la ergometru pentru juniori

Nu doar seniorii au pus punct sezonului 2015 prin concursul de evaluare dotat cu ”Cupa Federației Române de Canotaj” la ergometru, ci și juniorii, într-o participare net superioară, numărul probelor fiind mai mult decât dublu, cele 17 întreceri fiind adjudecate de 9 cluburi, printre care însă nici unul de pe malurile canalului Bega, timișorenii aducând în schimb în Banat două locuri secunde respectiv 3 locuri 3. Detaliile...
Publicat în Canotaj, Sport juvenil | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CSȘ Bega Timișoara, două locuri 2 la Cupa Federației Române de Canotaj la ergometru pentru juniori

Raluca Munteanu, de la CSŞ Bega Timişoara, campioană naţională de junioare I la ergometru individual, într-o reuniune călărăşeană cu câte 9 cluburi triumfătoare la fete respectiv băieţi. Alte două medalii pe Bega şi o… Pîrghie pe 5!

Suzana Marinescu, Raluca Munteanu, Cristina Sorca şi Mihaela Aniţa: locul 4 la 4x, în 7:36.50 Raluca Mihaela Munteanu a reconfirmat şi la Călăraşi, cu ocazia Campionatului Naţional de ergometru pentru juniori, disputat în week-end în paralel cu cel de seniori, triumful adjudecat tot în 2014 şi la Cupa României la ergometru pentru juniori, la Iaşi, anunţând un aprilie prolific pentru CSŞ Bega, cu ocazia debutului competiţional pe ape în noua stagiune, la Campionatul Naţional de Fond pentru juniori de la Timişoara. Iar canotorii bănăţeni au mai urcat de câteva ori pe podium în sud-estul ţării.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Adrian Cionca şi Robert Pataki câştigă pentru CS Universitatea Timişoara proba pe echipe de “dublu” a Cupei României la ergometru pentru seniori

Debut bun de sezon pentru Adrian Cionca şi Robert Pataki, cooptaţi la finele anului trecut în loturile naţionale, care şi-au testat sâmbătă cu brio forţele în prima întrecere pe 2014 la nivel naţional, Cupa României la ergometru pentru seniori, competiţie pe care au câştigat-o în proba rezervată echipelor de dublu. Şi tot la seniori s-au impus, pentru cluburi bucureştene, 2 tineri canotori lansaţi de CSŞ Bega pe apele canalului ce spintecă Timişoara…
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cluburile timişorene CSŞ Bega, CSM, Universitatea şi Banatul, pe locurile 5, 10, 20 şi 25 în ierarhia generală pe puncte a grupărilor afiliate F.R. Canotaj în anul 2013, punct şi de la capăt: Cupa României la ergometru individual şi pe echipe, seniori şi juniori, inaugurează sezonul

Canotorii timişoreni se vor alinia sâmbătă în prima întrecere la nivel naţional din noul an, urmând să-şi testeze forţele în proba de vâslit pe ergometru ce simulează distanţa de parcurs de 2.000 metri, la debutul unui sezon ce anunţă revenirea după 2 ani şi a Campionatului Naţional de Fond pentru seniori şi tineret pe apele Begăi, gazdă a precedentelor două ediţii la juniori.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Adrian Cionca şi Robert Pataki, de la CS Universitatea, Raluca Munteanu, de la CSŞ Bega, şi David Hălmăgean, de la CSM Timişoara, cu toţii învingători azi la Iaşi: campioni naţionali la ergometru

A întrerupt puţin programul de pregătire pe apă, protejat în ultimele săptămâni de vremea mai blândă pe Bega, dar a meritat. Canotorii timişoreni nu s-au deplasat degeaba în celălalt capăt al ţării, la Iaşi, pentru ultima competiţie majoră a anului 2013, Campionatul Naţional de ergometru seniori, impunându-se astăzi în 3 probe, prin trei cluburi diferite. Dar iată-i pe performeri...
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Adrian Cionca şi Robert Pataki, de la CS Universitatea, Raluca Munteanu, de la CSŞ Bega, şi David Hălmăgean, de la CSM Timişoara, cu toţii învingători azi la Iaşi: campioni naţionali la ergometru

Raluca Munteanu, Florin Enache şi Răzvan Hodorogea cîştigă Cupa României la ergometru pentru juniori

Mai numeroşi au fost juniorii canotajului timişorean care s-au aliniat în week-end la start la ultimul concurs pe uscat al sezonului hibernal, Cupa României la ergometru, 3 dintre ei cîştigînd probele în care au concurat, şi anume Raluca Munteanu şi medaliatul mondial Florin Enache, de la CSŞ Bega Timişoara, respectiv Răzvan Hodorogea, de la CSM Timişoara. Iar adolescenţii de pe Bega, care se vor alinia în 12 aprilie la primul concurs naţional pe apă din 2013, Campionatul Naţional de Fond pentru juniori, tocmai pe Bega, au obţinut şi două locuri 2 respectiv două clasări pe 3.
Publicat în Canotaj, Exclusiv, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Universitatea Timişoara, un loc I şi un loc 2 la Cupa României la ergometru pentru seniori

Canotorii de la C.S. Universitatea Timişoara au cucerit un loc întîi, prin Daniel Donci (foto), şi un loc 2 în Cupa României la ergometru pentru seniori, tradiţională întrecere de sală ce marchează încheierea sezonului rece şi revenirea pe ape, ce va fi marcată în 12 aprilie de Campionatul Naţional de Fond pentru juniori, găzduit pe parcursul a 6.000 metri, pe apele canalului Bega.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Juniorii Timişoarei, două locuri I şi două locuri II la Cupa Federaţiei Române de ergometru

Raluca Munteanu şi Marian Enache (foto), ambii legitimaţi la CSŞ Bega Timişoara, au cîştigat sîmbătă probele individuale ale juniorilor I la Cupa Federaţiei Române de Canotaj ergometru pentru juniori, ce a avut loc concomitent în întreceri individuale şi pe echipe în mai multe centre din ţară, inclusiv pe malul Begăi, la baza nautică a grupării cu acelaşi nume. Mai jos, rezultatele cele mai notabile ale juniorilor localnici precum şi cîteva considerente din partea profesoarei Ecaterina Calapis, antrenor la CSŞ Bega şi preşedinte al Asociaţiei Judeţene Timiş de Canotaj.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timişoara: primii la testări, din nou gazde la nivel naţional

Înzăpezit şi el, Campionatul Naţional de ergometru seniori, ce trebuia să aibă loc vineri la Călăraşi, a fost amînat şi convertit în aceste zile într-un sistem de testări la nivel naţional, în toate centrele canotajului autohton, rezultatele sunînd deja bine pentru Timişoara, chiar şi înaintea centralizării datelor la federaţie. Dar mai multe dintr-un an olimpic, în care deteanul Adrian Cionca ar putea reprezenta România la J.O. de vară, şi în care canalul Bega şi-a recîştigat întîietatea avută cîndva prin tradiţie de a găzdui Campionate Naţionale de fond, ce urmează în aprilie, am aflat de la profesoara Ecaterina Calapis, antrenor la CSS Bega Timişoara şi CS "U"
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„U” ia Cupa României în… mall iar Cionca e laureatul FR Canotaj

Adrian Cionca, proaspăt desemnat sportivul numărul 1 al judeţului Timiş în 2011, a primit distincţia clasării pe locurile 1-6, la egalitate de puncte cu alţi 5 canotori, ca laureat al FR Canotaj pe anul în curs, într-un final de stagiune în care el şi alţi 3 reprezentanţi ai Timişoarei au luptat cu succes pentru Cupa României în versiunea... terestră a întrecerilor pe ape, ergometrul, Universitatea cucerind două locuri I, prin Daniel Donci (foto, cu antrenoarea Ecaterina Calapis), respectiv două locuri 3
Publicat în Canotaj, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Echipa CSS Bega câştigă „Cupa României” la „uşoară”

Ionuţ Atofanei şi Darius Pravda, juniori născuţi în 1993, au câştigat sâmbătă dimineaţă "Cupa României" la ergometru în proba pe echipe a categoriei uşoare la juniori băieţi, cu timpul de 13:51.5, tinerii canotori legitimaţi la CSS Bega Timişoara anticipând astfel în ultimul concurs al versiunii pe uscat a sportului cu vâsle un sezon bun pe ape.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Canalul Bega, refugiu al lotului olimpic masculin de canotaj

Ce pledoarie mai bună pentru utilitatea canalului navigabil Bega decât faptul că lotul olimpic masculin de canotaj al României a ales luciul apei ce străbate Timişoara drept loc de cantonament hibernal, temporar şi de circumstanţă, pentru a vâsli cumva în pregătiri, mânat de pojghiţa de gheaţă care acoperă lacul Snagov!?
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

CSS Bega câştigă la Naţionalul de ergo prin Atofanei şi Pravda

Succes al canotajului timişorean, vineri, în sala Colegiului Tehnic Anghel Saligny din Bucureşti, unde juniorul Ionuţ Atofanei a cucerit pentru CSS Bega atât proba individuală cât şi pe echipe, în pereche cu colegul Darius Pravda, a categoriei uşoare în cadrul Campionatului Naţional de ergometru
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , | 1 comentariu

Timişoreni la ergo fără colegii de lot, în carantină la Snagov

Canotorii de la cluburi timişorene care se află în pregătire centralizată la Snagov nu ar putea participa la Campionatul Naţional de ergometru individual şi pe echipe datorită carantinei impuse la Centrul Olimpic în urma îmbolnăvirii unora dintre sportivi, suferinzi de varicelă
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Calapis înscrie Asociaţia Judeţeană de Canotaj în Registrul Sportiv

Canotajul timişorean vîsleşte înainte, fie şi împotriva curentului. "Tocmai am înscris Asociaţia Judeţeană Timiş în Registrul Sportiv şi am achitat taxa de afiliere la Federaţia Română de Canotaj, în a cărei adunare generală va fi aprobat demersul nostru. Este un pas foarte bun pentru secţiile sportive de canotaj din Timişoara
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , | 2 comentarii

Timişoara, trei locuri întâi la Cupa Federaţiei

„Împinge şi tragi!” „Aşa! Aşa! Respiră...” Sfaturile şi încurajările antrenorilor se suprapun, contopindu-se în zgomotul constant generat de aparatele ergometrice.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii