Arhiva etichetelor: Estera Dobre

GALERIE FOTO. Gala Sportului timișean 2017

În absența mai multor performeri, inclusiv a sportivei anului în județul Timiș în ramurile olimpice, luptătoarea Estera Tămăduianu-Dobre, cu toții aflați în pregătiri cu loturi naționale sau chiar peste hotare, Gala Sportului 2017 s-a derulat în această după-amiază în cadrul mai intim și mai puțin protocolar al Restaurantului Flora, pe faleza canalului Bega. Câteva fotografii de la evenimentul de sfârșit de an, urmând a reveni în consemnări viitoare cu spusele unora dintre sportivi...
Publicat în Lupte | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Topurile DJST, cei mai buni sportivi din Timiș în 2017. Estera Tămăduianu-Dobre, locul I în ramuri olimpice. Între primii 9, doar din lupte, canotaj și atletism. Echipele anului, ambasadori ai sportului + alte nominalizări

În cazul anului 2017 doar în grija exclusivă a Direcției Județene pentru Sport și Tineret Timiș, fără implicarea CJT, ierarhiile celor mai buni sportivi din ultimele 12 luni în cel mai vestic județ al țării au fost date publicității în această după-amiază, iar Estera Tămăduianu-Dobre este sportivul anului în discipline olimpice, reprezentând secția de lupte libere de la CSM Timișoara, din care provine și antrenorul anului, Petru Brândușan. Luptătoarea multiplu medaliată la nivel internațional este urmată pe podium tot de reprezentante ale sexului frumos, și anume canotoarea Andreea Popa, de la CSȘ Bega, și o altă luptătoare de la CSM, Simona Pricob. Dar iată clasamentele complete pe categorii și nu numai...
Publicat în Canotaj, Lupte | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Simona Pricob (CSM Timișoara), locul 5 la Mondialul U23. Roxana Tif (CSȘ Lugoj), locul 1 la Cupa României la cadeți. Lugojenii, încă 3 locuri 3, CSȘ1 Timișoara unul

Participări pe două fronturi pentru luptele timișene în ultimele zile, atât la nivel mondial cât și național. Concurentă și luna trecută sub ”tricolorul” României la Cupa Europei pe echipe feminine, Simona Pricob a reușit să obțină cea mai bună performanță a delegației FRL la Campionatul Mondial U23, derulat până ieri în Polonia, unde s-a clasat a cincea. În țară, ediția inaugurală a Cupei României rezervată cadeților a adus mai multe clasări pe podium sportivilor de la CSȘ Lugoj și CSȘ1 Timișoara, în frunte cu ”aurul” adjudecat de campioana europeană de cadeți Roxana Tif la categoria 46 de kilograme.
Publicat în Lupte | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Simona Pricob (CSM Timișoara) nu ia biletul de Rio nici la Istanbul

Tânăra luptătoare Simona Pricob, multiplă laureată în ultimii ani la nivel național dar medaliată și pe plan internațional, a ratat în acest week-end a doua și ultima șansă de calificare în proba de lupte libere din cadrul categoriei de 53 de kilograme a concursului feminin la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, oprindu-se în sferturile de finală ale turneului pre-olimpic de la Istanbul.
Publicat în Lupte | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Simona Pricob (CSM Timișoara) nu ia biletul de Rio nici la Istanbul

Estera Dobre iese în sferturile turneului de calificare la Jocurile Olimpice de vară

Estera Dobre, multipla vicecampioană continentală de lupte libere, a ratat astăzi o primă tentativă de a obține calificarea la ediția Jocurilor Olimpice de vară din vara acestui an, trecând de faza calificărilor dar cedând în sferturile de finală ale întrecerii preolimpice rezervată luptătorilor europeni și care are loc în acest week-end la Zrenjanin.
Publicat în Lupte | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Estera Dobre iese în sferturile turneului de calificare la Jocurile Olimpice de vară

Simona Pricob, aidoma Esterei Dobre, locul 5 la Euro

Simona Pricob, în vârstă de 22 de ani și în al treilea sezon la CSM Timișoara după cooptarea din sportul hunedorean, a luptat în această după-amiază pentru urcarea pe podiumul Campionatului European de seniori la lupte libere, dar, aidoma Esterei Dobre ieri, a pierdut încleștarea pentru medalia de bronz, mulțumindu-se cu un meritoriu loc 5 în calitatea sa de concurentă de categoria tineret, sub 23 de ani.
Publicat în Lupte | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Simona Pricob, aidoma Esterei Dobre, locul 5 la Euro

Estera Dobre, locul 5 la Campionatul European, la prima mare înfățișare după suspendare

Jimbolianca Estera Dobre s-a clasat astăzi a cincea în cadrul categoriei 53 de kilograme a întrecerii feminine de lupte libere din ziua a doua a Campionatului European de seniori de la Riga, cu ocazia primei sale apariții la o competiție majoră după suspendarea de 2 ani ispășită la începutul verii trecute.
Publicat în Lupte | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Estera Dobre, locul 5 la Campionatul European, la prima mare înfățișare după suspendare

Estera Dobre și Simona Pricob, de la CSM Timișoara, la Campionatul European de la Riga. În aprilie, la Zrenjanin, prim criteriu de calificare la Jocurile Olimpice

După o mai fructuoasă prezență ca niciodată a reprezentantelor sexului frumos la Campionatul Național individual de lupte libere, devansat în acest an olimpic în luna ianuarie, sportul pe saltea din Timișoara speră să contribuie cu una dintre cele două medalii avute drept obiectiv de delegația României la Riga, la Campionatul European de lupte pentru seniori, ce va fi urmat începând de luna viitoare de turneele de calificare la Jocurile Olimpice de vară 2016. Cu gândul la alinierea Esterei Dobre (foto) și Simonei Pricob în Letonia, cei din lupte de la CSM și CSȘ1 Timișoara au la rândul lor o întrecere în această săptămână, pe plan național, la nivel juvenil.
Publicat în Lupte | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Estera Dobre și Simona Pricob, de la CSM Timișoara, la Campionatul European de la Riga. În aprilie, la Zrenjanin, prim criteriu de calificare la Jocurile Olimpice

CSM Lugoj, 5-3 cu CSM Timișoara, și mai aproape de păstrarea titlului în Superliga băieților. La fete, CSMT, cu Estera Dobre – victorii

CSM Lugoj a făcut în acest weekend un mare pas spre păstrarea titlului național în Superliga de lupte libere pe echipe masculine de seniori, trecând de rivalii vicecampioni de la CSM Timișoara în derby-ul etapei a doua a sezonului în curs, pe când formația feminină a celor de pe Bega rămâne în cărți pentru conservarea laurilor grație triumfurilor în cadrul rundei fetelor, tot de la Odorheiu Secuiesc.
Publicat în Lupte | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Estera Dobre, căzută la al doilea hop la European Games

Estera Dobre, luptătoarea lansată de sportul jimbolian și legitimată la CSM Timișoara care tocmai a revenit după o suspendare de 2 ani pentru dopaj survenită cu ocazia Campionatului European de lupte libere de la Tbilisi, a cedat astăzi în cel de-al doilea meci avut la ediția I a European Games, în cadrul categoriei 53 de kilograme.
Publicat în Lupte | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Simona Pricob (CSM Timișoara), eliminată de ucraineana Kit în optimile European Games. Estera Dobre revine marți

Tânăra Simona Pricob a fost eliminată din cursă încă de la primul hop al participării la Jocurile Europene în cadrul concursului de lupte libere și în limitele categoriei 55 de kilograme.
Publicat în Lupte | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Timişoara, cu două noi luptătoare, medaliate la Campionatul European de juniori, aduce pe Bega turneul final al Superligii pe echipe de seniori, atât la fete cât şi la băieţi dar şi la lupte greco-romane. Prima etapă însă, la Lugoj!

Finele săptămânii viitoare va inaugura odată cu prima etapă un nou sezon al Superligii naţionale de lupte libere pe echipe de seniori, la Lugoj, în fieful campioanei masculine a României, care şi-a redobândit sceptrul, de la CSM Timişoara. Iar turneul final se va disputa în vară pe malurile Begăi. Dar iată câteva detalii şi de pe saltelele juvenile, cadeţii şi juniorii fiind la rândul lor, luna aceasta, în focuri...
Publicat în Lupte | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Timişoara – campioană naţională în Superliga feminină pe echipe de senioare!

Fără multipla vicecampioană continentală Estera Dobre, în stare de suspendare după Campionatul European din primăvară, dar înlocuită în lotul timişorencelor cu o campioană mondială de junioare, din Bulgaria, CSM Timişoara a câştigat în week-end, în celălalt colţ al ţării, turneul final al Superligii de lupte libere pe echipe feminine de senioare, păstrându-şi coroniţa obţinută la ediţia inaugurală.
Publicat în Lupte | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Timișoara, în finala de la Mangalia a Superligii feminine pe echipe fără vicecampioana europeană Estera Dobre, suspendată 2 ani

După ce a cedat astăzi titlul național pe echipe în Superliga masculină, la Lugoj, gazdei CSM, gruparea CSM Timișoara știe că va trebui să se descurce în turneul final feminin de la Mangalia, de peste două luni, fără multipla vicecampioană europeană Estera Dobre, jimbolianca fiind într-adevăr suspendată de FILA cu pedeapsa maximă, 2 ani.
Publicat în Lupte | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Timișoara, locul 1 cu băieții și 2 cu fetele în turneul Superligii, la Lugoj

Marea bătălie în luptele libere masculine românești pe axa Timișoara - Lugoj și-a consumat ieri un nou episod, cu ocazia ultimului turneu al Superligii înaintea play-off-ului. Iar campioana en-titre CSM Timișoara s-a impus în fața ex-campioanei naționale CSM Lugoj, în sala ”Ioan Kunst Ghermănescu” de pe malurile Timișului, însă lupta la vîrf doar se ascute...
Publicat în Lupte, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Campioana CSM Timișoara, ca lider sîmbătă la Lugoj, în etapa 3 a Superligii, iar Purcel (CS Sânandrei) și Șimon (CSȘ1 Timișoara), la europenele de cadeți de la Bar

Activitate intensă, pe mai multe planuri, în luptele libere. Lugojul va găzdui în week-end cea de-a treia etapă a Superligii pe echipe de seniori, înaintea căreia, la masculin, campioana CSM Timișoara e lider iar gazdele pregătite de Emil Vanea pe 2, la fete formația Timișoarei fiind pe 2, iar proaspeții campioni naționali de cadeți, Alexandra Purcel, de la CS Sânandrei, respectiv George Șimon, de la CSȘ1 Timișoara, vor reprezenta România la apropiatul Campionat European al categoriei, în Muntenegru.
Publicat în Lupte, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Timișoara, înmărmurită și fără Estera Dobre, și-a început totuși azi apărarea titlurilor în Superliga pe echipe de seniori: ”Suntem cu toții foarte, foarte triști”

CSM Timișoara, care cucerea anul trecut titlurile naționale la masculin și feminin în proaspăt lansata Superligă de lupte libere pe echipe de seniori, a început astăzi cu bine înfruntările primei etape a noului sezon, turneu strămutat din București la Mangalia, dar sub imensa apăsare a veștii în privința jimboliencei Estera Dobre, o multiplă vicecampioană europeană, chiar și în 2013, an în care a revenit ”acasă” cu arme și bagaje, despre care zilele acestea a explodat vestea unui control antidoping cu rezultat pozitiv.
Publicat în Lupte | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Jimbolianca Estera Dobre, trecută cu toate forţele la CSM Timişoara, din nou vicecampioană europeană de senioare

O timişeancă a pătruns zilele acestea pentru a şasea oară la rînd în finala Campionatului European de lupte libere pentru seniori, şi tot pentru a şasea oară a devenit vicecampioană continentală, cucerind medalia de argint a categoriei de 51 kilograme, o performanţă ce vine la puţin timp după achiziţionarea definitivă a Esterei Dobre de către CSM Timişoara, cu care cucerea anul trecut ediţia inaugurală a Superligii feminine pe echipe de senioare.
Publicat în Lupte, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

P.S. la un dublu aur… Brînduşan: „S-a luptat cu titlul pe masă!”

Petre Brînduşan, antrenor coordonator al loturilor de lupte libere ale CSM Timişoara, devenit primul club din România care să cîştige în acelaşi sezon titlul naţional atît la băieţi cît şi la fete, a reliefat finishul numai cu victorii avut la turneul final din play-off-ul Superligii, de la Chiajna, precum şi reuşita competiţiei internaţionale juvenile găzduită în week-end în sala CSS1 din zona Torontalului, unde "Cupa Timişoara" la copii, cadeţi şi juniori a fost adjudecată de tinerii luptători germani, cu cei de la CSS1 Timişoara încheind pe 2. Aşadar...
Publicat în Lupte, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Timişoara, prima în Superligă, atît la băieţi cît şi la fete!

"Sperăm să o menţinem pe locul întîi şi să reuşim o premieră, de a cuceri prima poziţie atît la fete cît şi la băieţi, ceea ce nu s-a mai izbutit în luptele libere. Foarte bine am debutat în prima etapă din Superliga de seniori, la Braşov", ne-a spus Petre Brânduşan, coordonator al formaţiilor de băieţi şi fete ale CSM Timişoara, care a păşit cu dreptul în noua ediţie a campionatului naţional pe echipe de seniori.
Publicat în Lupte, Timişene | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Costel Dobârcău despre Estera Dobre, din nou argint în Europa

Jimbolia se poate mîndri cu un al cincilea titlu la rînd de vicecampioană europeană de senioare la lupte libere, dobîndit aseară de Estera Dobre. "Din păcate şi din fericire Estera a devenit din nou vicecampioană continentală", ne-a spus antrenorul emerit Cornel Dobârcău, de la CSS Jimbolia, cel care a lansat-o, referindu-se la înalta performanţă atinsă de sportiva de 25 de ani dar şi la pierderea pentru a 5-a oară la rînd a ultimului act
Publicat în Lupte, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Timişoara ia o cvadruplă vicecampioană a Europei: Dobre

După ce în 2011 a devenit vicecampioană a ţării la debutul echipei masculine în Superliga de lupte libere, CSM Timişoara lansează în luna martie şi o formaţie feminină în elita fetelor, pînă atunci însă două vicecampioane europene la zi care vor concura pentru noua grupare a oraşului urmînd să se alinieze în competiţia continentală de la Beograd
Publicat în Lupte, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Timişoara: pe 10 în ţară din 867 cluburi, 222 medalii în 2011

Mai jos, o prezentare... Un club timişorean s-a clasat în topul anual naţional pe locul 10 din 867 grupări din ţară respectiv pe 6 din 48 între cele din subordinea ANST, existente în fiecare judeţ. Iar ca număr de medalii pe 2011, 171 la campionate naţionale şi 51 internaţionale. CSM Timişoara, cu iniţiala M de la Municipal, "n-are însă nici o legătură cu Primăria, este doar numele de Municipal", după cum explică tînărul director Lucian Reclaru, care ne-a reliefat aspecte interesante despre acest prolific club primindu-ne în tot ceea ce înseamnă sediul acestei grupări locale, fără exagerare nu mai mare decît un dormitor de bloc, şi cu tot cu chiuvetă, într-o fostă magazie a LPS Banatul
Publicat în Atletism, Badminton, Box, Canotaj, Înot, Lupte, Navomodelism, Tenis, Tir | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

„Brandy” Brânduşan: „Încercăm să-l ţinem pe David… Să nu iasă ca şi cu Robi”

David Dobre, jimbolianul de 17 ani cu dublă legitimare la CSŞ din localitate şi CSM Timişoara, a pierdut săptămâna trecută finala Cupei României la categoria 55 kilograme, în faţa unui concurent din Odorheiu Secuiesc, care, la 20 de ani, a făcut deja pasul de la juniorat.
Publicat în Lupte | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu