Arhiva etichetelor: FRC

România, în finala A la Mondialul de canotaj din Florida cu bărcile de 8+1 la feminin și băieți, Cristi-Ilie Pîrghie în echipaj. În A și fetele la dublu vâsle ușoară

În această seară din cea de-a șasea zi de competiții la ediția din acest an a Campionatului Mondial de canotaj rezervat seniorilor demarează și finalele A, la medalii, de fapt primele 7 curse având drept miză podiumul întrecerilor pe ape din Florida, urmând ca sâmbătă și duminică să concureze în asemenea concursuri la vârf și ambarcațiuni ale flotilei României, calificată cu 3 echipaje în disputele pentru onoruri și în alte 3 finale B, de clasament.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Campionatul Național de Fond, pe Bega + rezultatele zilei finale la juniori

Campionatul Național de Fond la canotaj a trecut, amintirile încă unei ediții găzduite de Timișoara pe apele canalului Bega rămân. Pe lângă rezultatele primelor 3 zile, enumerate în consemnările anterioare, iată-le și pe cele cu care am rămas datori, din reuniunile III și IV ale zilei finale rezervate juniorilor, cu un total de zece probe, precum și o galerie foto...
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru GALERIE FOTO. Campionatul Național de Fond, pe Bega + rezultatele zilei finale la juniori

Ediția I în Contratimpul Banatului, Sânandrei – Gelu și retur. Sâmbătă 11 iunie, restricții temporare de circulație pe DJ692

Evenimentul sportiv Contratimpul Banatului 2016 se va desfăşura cu startul din comuna Sânandrei în ziua de sâmbătă 11 iunie 2016, fiind o competiţie aflată la prima ediţie. Este o premieră pentru meleagurile bănăţene, adresată cicliştilor amatori şi profesionişti din ţară şi din străinătate, dorind astfel să promoveze sportul în general și ciclismul în particular în rândul populaţiei de orice vârstă. Organizat de Clubul Sportiv Tibiscus din Timişoara, concursul de ciclism pe șosea Contratimpul Banatului presupune și instituirea de restricții temporare de circulație pe parcursul și durata întrecerii, adică pe DJ 692, sâmbătă 11 iunie între orele 9 și 14, pe traseul Sânandrei - Gelu, în județul Timiș.
Publicat în Ciclism | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ediția I în Contratimpul Banatului, Sânandrei – Gelu și retur. Sâmbătă 11 iunie, restricții temporare de circulație pe DJ692

Cupa României la ergometru, primă întrecere de canotaj pe 2016, sâmbătă la SmartFit Studio 2

Timișoara va fi luna viitoare, conform tradiției reînnodate în acest deceniu, gazdă a primei întreceri pe apă din 2016 a Federației Române de Canotaj, cu ocazia Campionatului Național de Fond pentru juniori, tineret și seniori, însă înaintea competițiilor de pe canalul Bega tot capitala Banatului va reprezenta unul dintre polii întâiului concurs din calendarul noului an, inaugurat tot conform uzanțelor pe uscat, în sală, fiind vorba despre ”Cupa României” la ergometru pentru seniori, tineret și juniori, individual și pe echipe. Bună gazdă a altor două concursuri similare și în precedentul sezon rece, în toamna lui 2014 și în februarie 2015, când ținea aceeași întrecere a ”Cupei României”, SmartFit Studio 2 din Calea Buziașului 11, în sud-estul Timișoarei, își va deschide și de această dată porțile pentru aproximativ 50 de canotori.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Cupa României la ergometru, primă întrecere de canotaj pe 2016, sâmbătă la SmartFit Studio 2

România, iar fără medalie la Mondialul de seniori, și în atletism, și la canotaj

Coincidență, s-a potrivit ca atât atletismul cât și canotajul să aibă Campionatul Mondial de seniori în ultimele două săptămâni, ziua finală de întreceri pe pista de la Beijing chiar suprapunându-se cu cea inaugurală pe luciul apei de la Aiguebelette, și astfel a sărit cu atât mai mult în evidență, din punctul de vedere al României, că delegațiile ”tricolore” n-au îndesat, din nou, nici o medalie în tolbă, atât în China cât și în Franța.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru România, iar fără medalie la Mondialul de seniori, și în atletism, și la canotaj

Robert Spiridon (CSȘ Bega), locul 2 în Cupa României la juniori, pe Dunăre, la Orșova

Într-o vară dominată de mari întreceri internaționale, și anume Campionatul Mondial de tineret, ce va începe la Plovdiv în 22 iulie, respectiv Campionatul Mondial de juniori, programat din 5 august la Rio de Janeiro, debutul acestei luni a fost punctat pe plan intern de competiția Cupei României de canotaj pentru juniori, derulată pe apele Dunării, la Orșova, unde s-au aliniat la start și câteva ambarcațiuni de pe malurile Begăi, unele dintre acestea urcând pe podium.
Publicat în Canotaj, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Robert Spiridon (CSȘ Bega), locul 2 în Cupa României la juniori, pe Dunăre, la Orșova

7 juniori timișoreni de 1997, 1999 și 2000 la Snagov, la Concursul Național Individual al FRC

Federația Română de Canotaj a găzduit în weekend pe apele lacului Snagov un Concurs Național individual juvenil cu peste 90 de aspiranți mai ales din generațiile 1997-1998, la care CSȘ Bega și CSM Timișoara s-au regăsit între cele 14 cluburi cu reprezentanți în întrecerea masculină iar galben-albaștrii ”Begăi” au avut 3 exponente și în întrecerea fetelor.
Publicat în Canotaj, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Adrian Cionca, de la CSU Politehnica, locul 2 la Campionatul Național de ergometru, la seniori. Juniorii Timișoarei, alte medalii de argint și bronz pe țară

În pregătirea unui nou sezon pe ape, care va fi inaugurat pe canalul Bega în 6-9 aprilie, odată cu o nouă ediție găzduită de Timișoara a Campionatului Național de Fond pentru juniori și seniori respectiv tineret, competiții cu ocazia cărora va fi reunită la sediul CS Banatul, în seara de luni 6 aprilie, Adunarea Generală a Federației Române de Canotaj, în weekend a avut loc la Piatra Neamț ultima întrecere indoor a iernii, Campionatul Național la ergometru pentru seniori și juniori, vâslașii din capitala Banatului obținând mai multe locuri 2 la diverse categorii, în frunte cu consacratul Adrian Cionca.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Adrian Cionca (CSU Poli), locul 2 în ”Cupa României”, la seniori. Alexandru Cîrdu (CSM Timișoara), primul la juniori II

Canotajul timișorean a obținut mai multe clasări pe podium cu ocazia ”Cupei României” la ergometru individual și pe echipe pentru seniori și juniori, primă competiție din calendarul pe 2015 al FRC, inclusiv pe locul 1. Au fost reușite ale unor sportivi din mai multe categorii de vârstă, reprezentând diferite cluburi de pe malurile Begăi, dar și care evoluează actualmente pentru cluburi bucureștene, după ce au fost lansați pe ape în Timișoara...
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Bike-Maraton Timişoara 2012, o reuşită

Bike-Marathon 2012 a deschis sîmbătă cea de-a 13-a ediţie a Maratonului Timişoara şi s-a dovedit a fi o competiţie de real succes, reunind la start amatori de ciclism inclusiv din străinătate, de exemplu din Germania, Italia, Serbia sau Mexic. CS Tibiscus Timişoara, grupare specializată în domeniu, a organizat întrecerea pe două roţi, din preziua concursurilor de alergări puse la cale conform tradiţiei de Atletic Club Maraton, iar reuniunea ciclistă a prefaţat totodată şi "Săptămîna mobilităţii europene".
Publicat în Ciclism, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu