Arhiva etichetelor: Gabriela Szabo

Bran mai mult cu tineretul dar deloc cu sportul

Sportul n-are cum să fie altfel decât ultima spiță la cea de-a cincea roată la căruță într-o țară dependentă printr-o preocupare aproape în gol de adâncirea unor mai arzătoare imense probleme, așa încât și o nouă alegere ca nuca-n perete în fruntea MTS a unui ministru cel mult de umplutură în ultima versiune guvernamentală vine doar ca o consecință firească, pe măsura interesului general limitat la adresa acestui domeniu, trăgându-și zilele pe o linie ca și moartă, la peronul ”Și altele”.
Publicat în Sport | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Evenimente în cadrul Săptămânii europene a sportului în România

Federația Română Sportul pentru Toți (FRSpT) organizează, în perioada 23-30 septembrie, o serie de evenimente care marchează Săptămâna europeană a sportului în România. Astfel, în Capitală și în peste 30 de județe ale țării vor avea loc circa 300 de evenimente sportive, la care vor participa nu mai puțin de 40.000 de persoane de toate vârstele.
Publicat în Dans sportiv | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Trei miniștri ai sportului în puțin peste un an, buget al MTS cu 9,2% mai mic în 2017 față de 2016. Încotro?

Lipsa de continuitate la nivel ministerial precum și scăderea cu aproape o zecime de la un an la altul a bugetului unui Minister al Tineretului și Sportului și așa subfinanțat se adaugă acut la ora actuală factorilor de impact ce șubrezesc pe zi ce trece poziția sportului în societatea românească, totul pe fondul unei legislații păguboase în domeniu. Dar e vorba de-acum doar de simple detalii de decor într-o generală decădere societală ca parte a unei mari scheme a lucrurilor înadins înrâurită spre un deznodământ implacabil.
Publicat în Sport | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Trei miniștri ai sportului în puțin peste un an, buget al MTS cu 9,2% mai mic în 2017 față de 2016. Încotro?

FOTO. CSM Timișoara, medalii cu vârf și îndesat de toate culorile în București, la Campionatul Național U19 și U13

O salbă de medalii inclusiv de aur pentru badmintonul juvenil timișorean la dubla întrecere derulată în paralel în week-end a Campionatului Național sub 13 ani și a Campionatului Național U19, orchestrate de Federația Română de profil și gazda CSȘ6 București, și cu apariția surpriză a Gabrielei Szabo, care a onorat cu prezența la finale, a acordat distincțiile la una dintre premieri și a vorbit auditoriului din lumea la fileu.
Publicat în Badminton, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru FOTO. CSM Timișoara, medalii cu vârf și îndesat de toate culorile în București, la Campionatul Național U19 și U13

Crosul Olimpic, în alergare cu Gabi Szabo: Parcul Rozelor, 28 mai

Academia Olimpică Română - Filiala Timiș a dat startul înscrierilor la Crosul Olimpic, ce va fi organizat sâmbătă 28 mai în Parcul Rozelor, evenimentul din acest an fiind onoarat cu prezența de Gabriela Szabo, campioana olimpică, anunțându-și prezența la start. Înscrierea este gratuită și se poate face online pe site-ul http://cros.olimpienii.ro.
Publicat în Atletism, Sport de masă | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Crosul Olimpic, în alergare cu Gabi Szabo: Parcul Rozelor, 28 mai

Gabi Szabo, Elisabeta Lipă, miniştri. Veşnic tragica Românie îşi devorează stelele

Şefia Ministerului Tineretului şi Sportului, această mereu a cincea roată la căruţa guvernelor care de care mai labile, a fost peste ani o biată uşă rotativă iar discontinuitatea şi instabilitatea au mai generat o pripită cedare din mers a ştafetei. Între două femei care merită statuie în locurile unde au păşit în sport dar nu merită să fie tocate sub tăvălugul insalubru al politicii autohtone.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Gabi Szabo, Elisabeta Lipă, miniştri. Veşnic tragica Românie îşi devorează stelele

Săptămâna Europeană a Sportului #BEACTIVE: 7-13 septembrie 2015

Un eveniment care depăşeşte graniţele UE - Săptămâna Europeană a Sportului. Programată între 7 şi 13 septembrie, pentru prima oară anul acesta, Săptămâna Europeană a Sportului se va desfăşura nu numai la nivelul celor 28 de ţări membre ale Uniunii Europene, ci şi în alte ţări ale Vechiului Continent - Macedonia, Islanda, Norvegia, Liechteinstein şi Turcia, într-o veritabilă sărbătoare a sportului.
Publicat în Orientare turistică, Sport de masă | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru Săptămâna Europeană a Sportului #BEACTIVE: 7-13 septembrie 2015

Ediția I a ”Săptămânii Europene a sportului”, în 7-13 septembrie

Spre finele verii demarează ”Săptămâna Europeană a Sportului”, prima ediţie fiind programată în 7-13 septembrie 2015, prefațată de Federația Română SPORTUL PENTRU TOȚI prin comunicatul de mai jos.
Publicat în Atletism, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ediția I a ”Săptămânii Europene a sportului”, în 7-13 septembrie

UVVG Arad, cu Iași și Târgu Jiu, iar București, cu Cluj și Sibiu în grupele finalelor Campionatului Național Universitar

Universitatea de Vest Vasile Goldiș Arad, câștigătoare a Seriei I preliminară, vestică, din Campionatul Național Universitar al României la fotbal, și-a aflat astăzi la amiază adversarele din grupa triunghiular a turneului final al competiției, pe care o va și inaugura tot astăzi, când e programat primul din cele 8 meciuri în decurs de puțin peste 48 de ore, în compania omologilor studenți din Iași, pe ”Știința”, joi de la ora 18. Dar iată toate amănuntele, cu componența grupelor, țintarul întrecerii și nu numai...
Publicat în Fotbal, Sport Universitar | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Răspunsul MTS pe adresa CJT, semnat de Tocală, ”acoperă” CSM Timișoara, dar Maestrul Emerit și Antrenorul Emerit Lucian Dan nu se lasă: ”E ca Horthy, și la propriu, și la figurat. Un amiral fără flotă, căci să văd cine merge de la club la Adunarea Generală federală. Și se comportă ca atare”

Iată răspunsul dat în noul an de Ministerul Tineretului și Sportului la înștiințarea Consiliului Județean Timiș privitoare la sesizările lansate de unicul Maestru Emerit al Sportului și Antrenor Emerit din navomodelismul românesc, Lucian Dan, împotriva clubului al cărui sportiv este, CSM Timișoara, pomenind de ”nereguli foarte grave”. Deși nota ministerială îndeamnă la rezolvarea animozităților ”pe plan intern”, fără de care activitatea în sine a secției pe 2015 ar suferi serioase repercusiuni, profesorul de navomodelism, care a pus problema pe tapet și luna trecută chiar în biroul ministrului Gabriela Szabo, se întreabă cum ar fi posibil așa ceva dar mai ales lansează și alte interogații.
Publicat în Navomodelism | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

EXCLUSIV. ”Vă informez că au fost aduse și la cunoștința Doamnei Ministru Gabriela Szabo…” Protest cu pancartă, eventual și greva foamei! ”Îl acuz de abuz în serviciu și că mi-a furat munca, pe anul trecut și 2014”. Lucian Dan, unic Maestru Emerit al Sportului și Antrenor Emerit din navomodelismul românesc, fumegă la adresa lui Lucian Reclaru, director CSM Timișoara

Navomodelist de renume internațional și profesor în domeniu, multiplu campion mondial și de peste un deceniu Cetățean de Onoare al Timișoarei, Lucian Dan, care a ajuns să-și țină trofeele și-n saci dat fiind numărul lor, a spus azi-dimineață în exclusivitate pentru Sporttim că ”nu mă las și merg până la capăt!”, un alt pas al protestului său împotriva lui Lucian Reclaru, mai marele de la CSM Timișoara, urmând să fie înfăptuit într-un cadru public vineri de la ora 14, cu ocazia galei anuale a ”Premiilor Pro Sport”, găzduită de Consiliul Județean Timiș. ”CSM Timișoara - Director!?! Demisia” e pancarta pe care o va purta la gât Lucian Dan cu ocazia premierilor: ”Mai sunt mulți medaliați la nivel mondial din Timiș pe 2014!? Și să fiu astfel tratat!?! Să se termine odată cu numirile și menținerile în post pe filieră politică!”
Publicat în Exclusiv, Navomodelism | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Badmintonul, scos din programul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Gabi Szabo se opune

Deși în plin avânt la nivel juvenil, câștigând teren și popularitate în rândul copiilor și adolescenților prin buna implementare în ultimii peste 2 ani a proiectului la nivel mondial ”Shuttle Time”, dedicat răspândirii sportului la fileu în unitățile de învățământ școlar și gimnazial, badmintonul a căzut pradă în actualul an de studii tocmai în raport cu programul de concursuri sportive destinate învățăceilor, Olimpiada Națională a Sportului Școlar, din care a fost scos de pe lista calendarului competițional pe baza unor reglementări cifrice.
Publicat în Badminton, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

EXCLUSIV, MEGAINTERVIU cu Ioan Damaschin, despre atletism, în Timișoara și România: ”Am vorbit în toamnă cu Gabi Szabo, totul e pe masa Ministrului de Finanțe, trebuia o Hotărâre de Guvern, dar banii se scurg în altă parte, se cheltuie în campania asta electorală cât premierea pe 5 ani a tuturor sportivilor”

Antrenorul emerit timișorean Ioan Damaschin explică pentru Sporttim spre finele unui sezon atletic de ce nu mai vin copii din urmă pe pistele locale, din Timișoara, sau de ce România iar n-a mai smuls măcar o medalie la Campionatul Mondial de juniori I, motivele variind de la ”schimbarea întregului context în care se face sport” la minusurile clasice, de exemplu în privința infrastructurii și a stimulării pecuniare, nădăjduind ”să dea Dumnezeu să nu fie așa cum zic”. Concluzii cu bune și mai puțin bune, cu semne de mai bine dar în general despre semnificative scurgeri de potențial...
Publicat în Atletism, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu