Arhiva etichetelor: Găman

Fățișe

Numai cine nu vrea să accepte, nu observă că fotbalul românesc se află într-un vizibil regres. Pe lângă multitudinea de factori care contribuie la această stare de fapt, FRF ar trebui să asigure un cadru normal de desfășurare a competiției. Contractul dintre LPF și televiziuni a fost prost făcut, deoarece programează partide la ore neacceptabile, alungând astfel spectatorii de pe stadioane, la meciuri asistând 100-200 de oameni. Mai mult, FRF se încăpățânează să prelungească sezonul până în preajma Crăciunului, chiar dacă starea terenurilor este execrabilă. Ca să nu mai vorbim că situația se prezintă și mai rău în liga a doua, terenurile din Ghermănești, Uricani și Motru stând mărturie.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Avant la lettre

Mai sunt două etape din campionatul propriu-zis al ligii întâi şi nimeni nu ştie exact cum arată clasamentul la zi. Acest lucru se datorează tergiversării Tribunalului de Arbitraj de la Lausanne în privinţa memoriului înaintat de ACS Poli Timişoara. Decizia se amână sine die, chiar dacă situaţia este foarte clară. Probabil a pătruns un fir de nisip în angrenaj, altfel nu găsim o altă explicaţie. De exemplu, echipa Gaz Metan Mediaş şi-a rezolvat într-o săptămâna problema înaintată aceluiaşi for.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Avant la lettre