Arhiva etichetelor: Gloria Bistriţa

Între jocurile cu Odense din grupele Cupei EHF, CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud se impune pe Bega la un scor de matineu. Eșec al impotenței administrativ-manageriale a sportului timișorean

Să ai tu, ditamai Timișoara, o uriașă tradiție handbalistică, mustind de istorie, glorie sportivă și un prețios palmares, toate induse de cea mai de succes echipă din lumea arenelor de pe Bega, formația de fete a Universității, și să n-ajuți urmașa finalistei Cupei Campionilor Europeni să se ridice din genunchi, lăsând-o cu anii să se zbată în subsolurile ligii a doua, în absența unor abordări pe linie administrativ-managerială în folosul relansării unui simbol al capitalei Banatului, atunci îți meriți, ditamai Timișoara, palma de a te alege în dreptul reprezentantei tale divizionare pe semicercul fetelor cu un zdrobitor 25-46 acasă pe scena Cupei României. Din partea unei foste colege de eșalon secund până în 2016, CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, astăzi deconectată în sala UVT între două meciuri cu Odense Handbold în Cupa EHF, în Danemarca și în Ardeal. 
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Surprinsă pe contraatac, CSU UVT pierde urma liderului înaintea pauzei jocului de la Arad

Handbalistele Timișoarei au avut astăzi de la ora 12 o misiune imposibilă pe terenul fruntașei seriei vestice în liga secundă, CS Crișul Chișineu Criș rămânând alături de CSM Galați neînvinsă între cele 25 de formații din grupele Diviziei A. Eliminat miercuri la Arad din 16-imile Cupei României, 27-38 cu trupa de elită CS Minaur, liderul invincibil s-a reabilitat cu vârf și îndesat încă din prima repriză a partidei din etapa a XI-a, luând un avans pe care l-a mărit după pauză.  
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Ai retrogradat, ai murit

Răzvan Toma revine în ”Statisticianul fotbalului”, pe coloana dreaptă a paginii I, cu editorialul ”Ai retrogradat, ai murit”...
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ai retrogradat, ai murit

”Memorialul Dan Bagiu”, câștigat de ”Poli” Lugoj, cu golgheterul Diviziei D Timiș, Lucian Stoica

Douăsprezece echipe și aproape 12 ore de minifotbal, aceasta a fost rețeta celei de-a VI-a ediții a turneului dotat cu cupa ”Memorialul Dan Bagiu”, organizat și la acest sfârșit de an la Lugoj de prietenii și apropiații regretatului ex-fotbalist și apoi conducător de club Dan Bagiu, trecut în neființă la prematura vârstă de 41 de ani.
Publicat în Futsal/Minifotbal, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

TVR-lucruri trăznite: Rapid – Gloria Buzău în direct pe 1 sâmbăta seara de la 9

Într-o ridicolă forţare a lucrurilor, TVR1 a difuzat sâmbătă 14 septembrie, în transmisiune directă de la ora 21, un banal joc de Liga 2, Rapid – Gloria Buzău, scor 1-1, semn că mass-media nu poate renunţa nici în ruptul capului …

Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La 910 zile de la purjarea sa de către Iancu de la FC Timişoara, Contra ia Cupa României cu Petrolul Ploieşti

Era previzibil încă înaintea celor 11 jocuri fără eşec la cîrma Timişoarei, de la finele lui 2010, că fostul "tricolor" cu 73 de selecţii Cosmin Contra îşi va croi un bun drum în antrenorat, şi iată că, după nici 2 ani şi jumătate de la demiterea sa în urma unei remize în deplasare, timişoreanul a cucerit Cupa României, cu Petrolul Ploieşti. Spre bucuria mareei prahovene galben-albastre ce a invadat Naţional Arena. Pierderea Timişoarei, cîştigul "găzarilor".
Publicat în Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Velcea stinge Luceafărul, la a treia încercare

Pauza a fost un sfetnic bun iar Alin Şeroni a devenit vineri seară cel de-al doilea fundaş marcator al noii echipe a Timişoarei, ulterior Cristian Boldea adăugîndu-şi un al patrulea gol în alb-negru, pentru un 2-0 cu care ACS Poli insistă şi pe mai departe pe urmele Coronei şi Damilei. Bănăţenii, neînvinşi după 7 etape şi în sfîrşit fără gol primit acasă, iar Velcea cu revanşa luată în dauna ex-nou-promovatei Luceafărul. Nu multora le-a păsat însă să vadă pe viu acest al treilea succes stagional...
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Cu rezultate şi dorit de copii, Ţurcaş, „sărit” de clubul său

Se pare că a fi evoluat la ACS Recaş aduce a ghinion în 2012 cînd e vorba să continui la ACS Poli Timişoara. Este şi cazul lui Petre Ţurcaş, ex-goal-keeper alb-violet, care evolua pentru polişti din 1993 şi pînă la retrogradarea din ´97, dar care, de cînd cu preluarea clubului în nuanţe alb-negre, şi în ciuda propunerii conducătorului Centrului de copii şi juniori, Viorel Vişan, precum şi a dorinţei învăţăceilor pe care-i pregătea între buturi, ambele direcţionate în favoarea sa, a fost pare-se sărit din schemă. Profund revoltaţi de turnura lucrurilor şi nemaiştiind încotro s-o apuce pentru a repara neajunsul, părinţi ai copiilor polişti ne-au contactat pentru a-şi spune păsul.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | 14 comentarii

Poli mai are nevoie de un punct pentru a câştiga seria vestică

În ultima partidă a sezonului, Poli mai are nevoie de un punct în faţa celor de la CSM Râmnicu Vâlcea pentru a cîştiga seria. Şi oaspeţii au nevoie de puncte, fiind ameninţaţi cu retrogradarea.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Velcea: „Tot ce aţi văzut în acest an n-a fost uşor de realizat”

Valentin Velcea s-a declarat mulţumit din mai multe puncte de vedere după atingerea obiectivului promovării matematice, cu două etape înainte de finish. Iar reuşita lui Boştină, titularizarea altui tînăr, Szalkai, precum şi inspiratele introduceri, ca şi cu devenii şi cu acelaşi efect de impact, ale lui Rocha şi Popovici, i-au înfrumuseţat sîmbăta în care violeţii au redevenit lideri, pentru prima oară după etapa a 17-a încoace şi aproape două luni, şi tot la egalitate de puncte, recuperînd un deficit de 7 puncte faţă de cealaltă nelicenţiată retrogradată, Gloria.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Florin Sandu securizează poziţia secundă pentru Poli

Cu trei etape înaintea finalului campionatului, Poli şi-a asigurat matematic poziţia a doua în serie, învingînd pe FC Argeş cu 1-0. Golul a fost marcat de Florin Sandu, aflat la a doua reuşită stagională.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Poli, cu un unic eşec extern, o ultimă deplasare, fără licenţă

În ultima deplasare din acest campionat, Poli joacă miercuri de la ora 18 la Piteşti, acolo unde nu a mai pierdut de mai bine de nouă ani şi unde, acum, şi-ar putea asigura şi matematic locul secund. Păcat însă de dandanalele din afara gazonului. Chiar, nu plăteşte nimeni!?
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Poli, pe 5 într-o ierarhie a returului, cu Chindia la al doilea eşec

Cu această a patra victorie în deplasare în retur, dintre care două la zero, Poli şi-a depăşit numărul succeselor obţinute pe alte terenuri în toamnă, cînd excela la capitolul remize. Ca o mare raritate, runda de sîmbătă s-a disputat in corpore de la ora 11, aşa încît avem ocazia unei uniforme priviri de ansamblu. Iată aşadar ierarhia părţii a doua a sezonului 2011-´12, după consumarea a 10 etape din 2012, adică a două treimi din retur, în care alb-violeţii vor mai descinde doar în Trivale, în intermediara de peste o săptămînă şi jumătate. În rest, jocul de la Turda va fi adjudecat la masa verde...
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , | 2 comentarii

Poli, sub Turnul Chindiei cu un lot subţiat şi cu un succes din 6

Încă aflată pe o poziţie care i-ar permite promovarea în Liga 1, Poli evoluează sâmbătă la Târgovişte, acolo unde nu a mai jucat din 1996, când pierdea la limită, cu 2-1, şi pe-atunci regăsindu-se tot într-o postură neplăcută. În criză de efectiv, Vali Velcea are şanse minime să repete performanţa de la anterioara deplasare, la Baia Mare, unde "alb-violeţii" au realizat scorul campionatului, 5-0 coincizînd cu unicul succes în ultimele 6 etape...
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Subţiată, Poli caută revanşa cu neînvinsa afară Luceafărul

Sîmbătă (ora 11), în runda a 24-a, Poli primeşte vizita singurei echipe în faţa căreia a pierdut în turul campionatului, Luceafărul Oradea. Chiar dacă are probleme de efectiv, Velcea ţinteşte primele 3 puncte după 3 jocuri fără succes acasă, în faţa unor bihoreni fără eşec în 4 ieşiri în 2012. Iar orădeanul Chiş (foto) are poate un motiv în plus să o împungă pe marea rivală a lui FC Bihor, nou-promovata săltată binişor în ierarhie.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Săptămîna Mare, una şi mai neagră pentru violeţi

Poli a ajuns în seara Vinerii Mari, pe un potop iscat ca din senin la Dunăre, să încheie pentru prima oară în acest sezon de B2 un al treilea joc la rînd fără victorie, dezastrul administrativ-financiar de la club ajungînd în cele din urmă şi la osul celor rămaşi în teren, care, fără Lepmets, Gorobsov şi Goga, frustraţi de neachitarea drepturilor băneşti şi neparticipînd la planurile pentru anihilarea Gazului Metan, abia au marcat doar un al doilea gol în 270 de minute de fotbal, nereuşită ce lasă alb-violetul la 4 puncte în urma Gloriei, învingătoare din penalty în cel de-al cincilea minut de prelungire, la Alba Iulia.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Să fie Severin ultima deplasare a Politehnicii din acest sezon?

Sub ameninţarea retragerii din campionat din lipsa banilor, Poli ar putea juca ultima oară în deplasare în acest sezon, la Severin, cu ocupanta locului al treilea, care loc, în atari condiţii, devine promovabil.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Velcea îl alătură pe Iordache lui Belu, Ilie, Fuchs, Dobriceanu…

Doar o singură dată s-a mai întîmplat în acest campionat, şi tot în "dubla" cu ardelenele Gloria Bistriţa şi Unirea Alba Iulia, ca alb-violeţii să nu învingă pentru două jocuri la rînd în B2, 2-2 şi 1-1 în deplasările din tur, însă acea serie avea să fie curmată de un 2-1 fie şi fragil pe teren propriu cu severinenii, dorinţa staff-ului polist fiind ca după alte două remize, de această dată pe "Dan Păltinişanu", să se repete scenariul din tur, în speranţa unui al patrulea succes extern la rînd, după cele de la Râmnicu Vâlcea (1-0), Oradea (2-0) şi Piatra Olt (2-1).
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

GALERIE FOTO: Poli – Unirea Alba Iulia gri-cenuşiu

Public puţin, frig, antrenor suspendat, jucători înfrînaţi psihic de situaţia ingrată a clubului şi în consecinţă un joc cenuşiu, aidoma vremii de afară. Rezultatul? Al doilea semieşec în răstimp de 5 zile pe "Dan Păltinişanu". La omul sărac nici boii nu trag: Poli, prima poate doar pînă luni după-amiază, la Gloria - FC Argeş (ora 15)...
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Velcea suspendat, Stoicov pe banca lui Poli cu Unirea

"Nu voi sta", a confirmat Vali Velcea faptul că aşteaptă să-şi ispăşească pedeapsa pentru eliminarea din meciul de miercuri, cu Gloria, contra Unirii, duminică de la ora 15, cînd Adrian Stoicov, antrenor al echipei a doua a clubului, va lua loc pe banca tehnică a alb-violeţilor. "Da, comunicarea directă a ceea ce va transmite jucătorilor o voi transmite prin telefon. Însă sunt convins că jucătorii se vor descurca la fel de bine şi fără mine lîngă ei, vor respecta indicaţiile". Într-un cu totul alt context, plecînd de la faptul că Poli n-are jucători suspendaţi la ora partidei din week-end, din runda a XX-a, Velcea avea să adauge cîndva mai apoi, în cursul conferinţei, "dar poate cred că mai suspend eu vreunul".
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Jean Pădureanu: „Cine ştie, s-ar putea să primească şi Timişoara licenţa”

Jean Pădureanu a surprins prin a se înfăţişa miercuri seară în faţa presei timişorene, după remiza Poli – Gloria Bistriţa 1-1, destăinuindu-se în problema licenţierii. Aşadar…

– V-aţi bucura ca Poli şi Bistriţa să promoveze în Divizia A?

– Nu

Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Manea: „Dacă e aşa cum se aude în privinţa lui Poli, e mare păcat…”

Nae Manea şi-a felicitat elevii pentru drawul obţinut la Timişoara, unde Gloria s-a văzut egalată pe final: „Mă aşteptam la o partidă grea, Poli are un lot mult mai echilibrat şi mai valoros decît Gloria, dar noi am reuşit un

Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Velcea nu renunţă: „Rămîn pînă la sfîrşit…”

Vali Velcea a remarcat după primele puncte risipite pe teren propriu, tocmai în faţa liderului seriei, că "important este că nu am pierdut... Am avut un început destul de greoi, moale, dar odată cu scurgerea timpului am reuşit să ne impunem calităţile şi să încheiem peste Gloria..."
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO – Poli Timişoara – Gloria Bistriţa 1-1

Imagini de la partida din etapa a XXI-a a Ligii 2 la fotbal, miercuri, 4 aprilie 2012, stadion Dan Păltinişanu

Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

În aşteptarea unui salvator, Poli dă piept cu liderul

Poliştii n-au pierdut în acest campionat niciun punct pe propriul teren, în timp ce liderul ardelean n-a cîştigat pe stadionul Dan Păltinişanu în "era" BkP, derby-ul nelicenţiatelor ce domină clar în B2 fiind aşadar o ofertă totuşi atractivă pentru fani, indiferent de impasul extrafotbalistic din afara gazonului...
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu