Arhiva etichetelor: Herbert Muller

Herbert Müller, născut în Timișoara și 4 ani junior la Poli, la aniversarea unui deceniu plin la cârma lui Thüringer HC, în 1.Bundesliga. Vineri, 34-26 în Cehia cu CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud

Handbalul caută să-și recapete cadența după scurtcircuitarea sa în martie, mijlocul lunii august aducând o tendință de creștere a numărului de jocuri amicale, parte a pregătirii noului sezon competițional, 2020-2021. Care va fi cel de-al unsprezecelea consecutiv pentru Herbert Müller, născut în 3 septembrie 1962 în Timișoara, pe banca tehnică a prim-divizionarei germane de handbal feminin Thüringer HC, campioană națională între 2011 și 2016 în 1. Bundesliga cu antrenorul principal din Banat. Un model de continuitate atât de necesar în sport, fostul junior al alb-violeților Politehnicii aniversând în iulie 10 ani de activitate la cârma celor din Erfurt. Cu care aseară a câștigat la scor în Cehia o partidă de verificare în fața unei merituoase exponente a Ligii Florilor în campania 2019-2020 în Cupa EHF, CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu