Arhiva etichetelor: Ionuţ Popa

După o partidă agreabilă, UTA – Ripensia 2-3 (1-2)

Cu trei etape înaintea finalului de campionat al ligii a doua, cele trei echipe din zona noastră, ASU Politehnica, UTA și Ripensia, sunt deja complet scutite de emoțiile legate de retrogradare. Nu știu dacă acest obiectiv a fost unul îndrăzneț, mai ales că o nou promovată, AFC Hermannstadt, a reușit accederea în liga întâi, însă în tot cazul roșu-galbenii din Ciarda Roșie au încheiat ieșirile din Timișoara în acest sezon prin a triumfa la Șiria și a trece astfel în clasament cu un punct peste arădeni, în zona mediană.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Impresii

Am susținut mereu ca echipele departamentale care au aparținut Miliției și Armatei să fie desființate. Sunt consecvent acestei idei, chiar dacă apar ecouri pozitive în această direcție. M-am săturat de războiul dintre FCSB și CS Steaua pentru întâietate, legalitate și palmares. Această dispută este o preocupare majoră care distrage atenția tuturor de la problemele reale ale fotbalului românesc.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Carențele unei competiții organizate defectuos: UTA – Foresta Suceava 8-1 (4-0)

Cinci etape au mai rămas de disputat în liga a doua și lucrurile par să se lămurească în privința echipelor promovate și a celor retrogradate. Acest sistem al campionatului cu o serie unică obligă echipele la drumuri istovitoare și la cheltuieli inutile. Așa s-a întâmplat azi și cu echipa Foresta Suceava, care a parcurs peste 1.500 km până la Arad pentru un simplu act de prezență. Echipele din zona noastră par a fi scutite de emoțiile retrogradării, ceea ce nu înseamnă să nu-și joace șansele până în ultima etapă.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Melanj

Ca de fiecare dată, atunci când se apropie ultimele etape de campionat, apar meciurile trucate. FRF ar trebui să se autosesizeze și să ia deciziile care se impun. Aceasta ar trebui să fie preocuparea majoră a președintelui ales Răzvan Burleanu, nu să cutreiere țara ca să-și arate recunoștința celor care l-au susținut. Altfel nu se explică prezența sa la Reșița la alegerile de la AJF Caraș-Severin.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Tocmai Șeroni îl salvează de la al treilea eșec în 3 jocuri pe Bega, Grozavu n-are nici o scuză pentru al 6-lea meci fără succes. Bilanț grozăvie

Paradoxal, deși ajunsă la 13 runde la rând fără victorie, cea mai neagră serie a sa în cele 4 sezoane petrecute din 2013 încoace în Liga 1, ACS Poli se află la un unic punct și un singur loc distanță …

Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Aprecieri

Cele două partide amicale ale naționalei României cu Israel și Suedia nu și-au atins scopul. Israelul a prezentat o echipă încropită în grabă, iar Suedia nu s-a străduit să vină cu jucătorii care au obținut calificarea la Campionatul Mondial în dauna Italiei, ci s-a prezentat cu multe rezerve de care nu prea a auzit nimeni. Aceste două victorii ale românilor lasă totuși speranța că evoluțiile viitoare vor avea mai multă consistență.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cu Darius Buia și Roberto Bodea în prim-plan: UTA – CS Afumați 2-1 (1-1)

Au fost două momente cheie în partida de azi de la Șiria, și anume lovitura de la 11 metri parată de portarul Bodea, când rezultatul le era favorabil oaspeților, și golul egalizator al lui Buia, din ultimul minut al primei reprize.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Nimeni nu este profet în țara sa: UTA – AFC Hermannstadt 1-1 (1-1)

Aradul, sau cel puțin o parte dintre suporterii arădeni, își dezavuează antrenorul cu rezultate remarcabile la UTA. Pe tot parcursul partidei cu echipa sibiană, Ionuț Popa a fost înjurat copios într-un limbaj suburban. Acesta, împreună cu colegii săi Todea, Păcurar și Țapoș, au trecut peste aceste momente și s-au străduit să imprime echipei un joc avântat, care să îi aducă un rezultat pozitiv.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Atipic

Postul de președinte al Federației Române de Fotbal trezește ambiții nebănuite. În timp ce Răzvan Burleanu pare liniștit și sigur pe el, Ionuț Lupescu, principalul contracandidat, se confruntă cel puțin la prima vedere cu o problemă ce ține se statutul FRF, și anume ca fiecare candidat să aibă cel puțin doi de activitate din ultimii cinci în structurile Federației. Curios este faptul că această modificare în statut survenită în urmă cu doi ani a fost votată de plen, dar necunoscută de cei care-l susțin pe Lupescu. Cum acesta a activat în structurile UEFA, un for diriguitor al FRF, este suficient pentru a se depăși această problemă.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Forțarea notei, cu efect de bumerang la ACS Poli

Nu s-a scurs nici o jumătate de an de la desprinderea la 4-0 acasă până în minutul 60 de liderul care venea neînvins pe ”Dan Păltinișanu” după 6 victorii succesive la zero, dar acel triumf cu 4-3 cu CFR Cluj pare ca și cum ar fi fost obținut într-un alt campionat, dat fiind că în cele 17 etape care au urmat ACS Poli a mai câștigat o singură dată pe teren propriu.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Tertipuri

Îmi menţin afirmaţia că Ionuţ Lupescu face o mare greşeală renunţând la un post important din structura UEFA pentru a participa la alegerile pentru funcţia de preşedinte al FRF. Există riscul de a nu câştiga acest post şi atunci nu se va alege cu nimic. Probabil că au fost presiuni asupra sa din partea foştilor săi colegi de la echipa naţională. Unii cred că Lupescu va scoate castanele din foc cu mâna lui şi îi va aşeza în nişte posturi nemeritate. Decizia lui Ionuţ Lupescu vine destul de târziu, el neavând timpul fizic necesar de a parcurge un traseu destul de lung pe la asociaţiile judeţene de fotbal pentru a-şi câştiga votanţi.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cu mai puține puncte strânse decât în sezonul trecut în primele 24 de etape, ACS Poli n-a adunat în premieră de când e în Liga 1 nici unul în primele 180 de minute din noul an. Iași, singura, maxim

S-a încheiat și runda cu cele mai multe goluri marcate în campionatul în curs, 24 în etapa a 24-a din Liga 1, în medie 3,4 înscrise pe meci, așadar cu peste o reușită în plus în fiecare partidă comparativ cu situația din precedentele runde, 2.35, iar doar două etape au mai rămas de jucat înaintea defalcării pe grupe valorice, 1-6 și 7-14.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

De facto

Campania electorală pentru ocuparea postului de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal a intrat în perioada războiului rece. Îl văd acum ca pe Mesia, ca pe un posibil candidat, pe Ionuţ Lupescu, constatând doar declaraţiile sforăitoare ale unor candidaţi. Îl consider pe Lupescu jr. un om cu scaun la cap şi nu cred că va renunţa la postul său din cadrul UEFA pentru a veni în acest climat viciat din fotbalul românesc.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Pleacă Popa, e învestit Leo Grozavu: ”Deocamdată sunt în evaluare, ca toată lumea”. Prim examen, ACS Poli – Voluntari, vineri la ora 18

Ionuț Popa, singurul antrenor care a salvat-o pe ACS Poli de la retrogradarea din Liga 1 în cele 3 ediții completate de clubul timișorean în elită, într-un sezon anterior coincizând totodată cu unicul derulat de bănățeni în primul eșalon fără nici o modificare pe banca tehnică, s-a retras începând de ieri de pe scena arenei ”Dan Păltinișanu”, de astăzi intrând în cadru înlocuitorul său, Leo Grozavu, introdus oficial în conferința de presă de la ora 13:30. Iată și cum...
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ionuț Popa, plecat de la ACS Poli: ”N-am fost audiat ca lumea, am cerut 2 jucători, un atacant și unul de creație. N-am mai fost mulțumit…” ”A apărut o declarație după etapa 10, eu zic că nu trebuia făcută”

Ionuț Popa a renunțat la a mai continua ca antrenor principal al prim-divizionarei ACS Poli, pe fondul acumulării în timp a unor nemulțumiri, dintre care unele pomenite în declarații oferite la sfârșitul săptămânii trecute în urma înfrângerii cu 1-0 la Ploiești în fața nou-promovatei Sepsi Sfântu Gheorghe, tehnicianul ținând în această după-amiază să explice mai pe îndelete în fața presei locale ce l-a determinat să solicite în weekend conducerii clubului rezilierea de comun acord a contractului, decizie prin care a pus punct celei mai longevive șederi pe banca timișorenilor de la lansarea grupării în 2012 în Liga 2.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Național Sebiș – ACS Poli 0-4 (0-2)

Adept al pregătirilor prin numeroase jocuri de verificare, în multe cazuri în zile consecutive, antrenorul Ionuț Popa și-a testat elevii și duminică după-amiază într-un alt meci amical, de astă dată în condiții de deplasare, disputat la puțin peste 24 de ore de la încheierea partidei câștigate la limită sâmbătă pe iarba terenului 2 de la ”Dan Păltinișanu”.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Luni, ACS Poli – Dinamo. Popa: ”Cine se adaptează mai bine într-un anumit fel, poate avea un avantaj”. Crețu, la București

Infrastructura sportivă din România este cum este iar de duminică se anunță înrăutățirea stării vremii, însă ACS Poli și Dinamo n-au de ales, căderea de cortină peste sezonul de toamnă fiind programată pe arena ”Dan Păltinișanu” la finele etapei a XXII-a, cu nici o săptămână înaintea Ajunului de Crăciun, luni 18 decembrie, de la o oră nepotrivită pentru a doua decadă a ultimei luni din an, 20. Despre jocul din cea de-a noua rundă a returului dar nu numai, prin spusele antrenorului principal al gazdelor timișorene, Ionuț Popa, precum și ale portarului Cătălin Straton, și cu ocazia introducerii în scenă a unui nou sponsor al prim-divizionarei...
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ACS Poli, la liderul CFR Cluj. Ionuț Popa: ”Nu știu dacă în sărăcia din fotbalul românesc și-ar putea permite așa ceva”

ACS Poli Timișoara este înaintea ultimei deplasări din anul 2017, tocmai pe terenul liderului Ligii 1, CFR Cluj, care deține 5 puncte avans în frunte față de vicecampioana FCSB cu 6 runde până la sfârșitul sezonului regular, pe de altă parte bănățenii surprinzându-i pe alb-vișinii prin a nu pierde sau chiar câștiga în ultimele nu mai puțin de patru confruntări directe.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Ionuț Popa, înainte de ACS Poli – Gaz Metan: ”Cunosc situația jucătorilor dar una e situația, alta e manifestarea. Conducerea nu e de acord ca ei să nu intre în cantonament și le comunic acest lucru”

Ionuț Popa a condus în această dimineață o ședință de jumătate de oră cu jucătorii de la ACS Poli, după conferința de presă de la ora 10 și înaintea antrenamentului care în cele din urmă a demarat, totul pe fondul nemulțumirilor în creștere ale sportivilor prim-divizionarei, care sunt pe punctul de a nu efectua cantonamentul dinaintea partidei de luni de la ora 18 cu Gaz Metan Mediaș, cantonament prevăzut a demara duminică seară.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

La asemenea oră de difuzare nici măcar FCSB nu mai umple tribunele Timișoarei, aproape goale la Cupa României: 0-3 cu finalul la 23:27, deși fără prelungiri

În aceeași săptămână în care fotbalul românesc de club a înghițit în sec înțelegând că din vara viitoare va avea viață mai grea în cupele europene, și mai anevoioase fiind căile calificării țărilor în pierdere de teren conform ultimelor rute trasate de UEFA, caravana internă din Carpați și-a mai tras un sugestiv glonț în călcâi datorită unei absolut aberante ore de difuzare prin a reduce reprezentația principalei exponente a Ligii 1 pe plan continental în meciul desemnat vedetă a optimilor Cupei României la un eveniment sportiv eșuat în condițiile zecilor de mii de scoici goale pe ”Dan Păltinișanu”, altădată binișor ocupate de spectatori la descinderi ale aceleiași FCSB.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ionuț Popa anunță 2-3 nume noi în echipă: ”Dacă aș fi jucător, așa aș face!” ACS Poli – FCSB joi la 21,30 în optimile Cupei

ACS Poli - FCSB va încheia joi seară pe ”Dan Păltinișanu” faza optimilor de finală ale ediției 2017-2018 în Cupa României, miza fiind dată de calificarea în sferturile programate în anul 2018. Meciul eliminatoriu se strecoară între cele de campionat, vicecampioana de pe locul 2 la zi în Liga 1 urmând a juca duminică de la ora 20,45 acasă cu Juventus București iar timișorenii luni de la ora 18, tot pe teren propriu, cu Gaz Metan Mediaș, în etapa 20.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ionuț Popa (ACS Poli): ”Am stabilit cu echipa să nu mai vorbim despre acest lucru”. Sâmbătă la ora 18 la FC Viitorul, joi vine FCSB

Neînvinsă în ultimele 3 etape, după drasticul eșec de pe Arena Națională în fața vicecampioanei FCSB, ACS Poli este în fața deplasării pe terenul campioanei țării, FC Viitorul, joc din etapa a XIX-a în Liga 1 urmat joia viitoare de la ora 21,30 de cel eliminatoriu pe teren propriu cu roșu-albaștrii din capitală, în optimile Cupei României. Ionuț Popa, antrenorul principal al ocupantei locului 9, a prefațat ieșirea în Dobrogea înaintea antrenamentului de astăzi de la ora 15,30, efectuat și de vârful togolez Abraw, deși marcatorul în deplasarea remizată la Ploiești s-a prezentat la stadion cu bagajul făcut.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

ACS Poli conduce la pauză dar e iarăși egalată: 1-1 cu FC Botoșani. 17 goluri primite în repriza a II-a în 11 jocuri din care ultimele 6 la rând

În deschiderea rundei a 18-a din Liga 1, ACS Poli a primit de la ora 18 vizita lui FC Botoșani, una dintre echipele care traversează o perioadă foarte bună, fiind situată în preajma podiumului. Ca și în etapa precedentă, deși au deschis scorul, din nou timișorenii nu au fost capabili să țină de rezultat, înregistrând un nou rezultat de egalitate, 1-1.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Bîrnoi (ACS Poli): ”Cred că Botoșani și-ar asigura locul în play-off dacă ar învinge aici, dar nu cred că va reuși”

Cosmin Bîrnoi, întâiul marcator al lui ACS Poli în ediția în curs a Ligii 1, pe 15 iulie, în urmă cu exact 4 luni, la Chiajna, când înscria cu capul în minutul 50 unicul gol al jocului, a prefațat astăzi la rândul său prima dintre aparițiile timișorenilor din acest tronson final al sezonului de toamnă.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ACS Poli, în căutarea primului succes acasă după peste două luni. Astra, neînvinsă afară de la prima ieșire, de peste 3 luni

Obligată după dezastruosul 7-0 încasat duminică în capitală să tranșeze favorabil duelul eliminatoriu din Cupa României cu concitadina ASU Politehnica, prim-divizionara ACS Poli și-a făcut miercuri seară un mic favor pe ”Dan Păltinișanu”, prin unicul gol semnat de un vârf de care ducea mare lipsă după accidentarea lui Drăghici, găsit în persoana togolezului Abraw, gură de oxigen care a conferit însă doar un respiro pe fugă, intermezzo înaintea tronsonului celor 7 runde rămase în următoarele nici două luni din campania de toamnă.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu