Arhiva etichetelor: Liga 4 Timiş

În etapa a III-a din returul Diviziei D Timiş s-a mers la victorie, de la 5-0 la… 1-8. Rezultate, marcatori, formaţii, declaraţii + GOLGHETERII şi programul optimilor Cupei României de marţi-miercuri

O singură remiză s-a strecurat între cele 5 succese ale gazdelor şi 4 ale oaspeţilor din runda a XXII-a a ligii a patra judeţene Timiş, în care s-a mers aşadar la victorie, câştigându-se şi cu 1-0 sau 1-2 şi 0-2, dar şi cu 4-0 ori 5-0 şi chiar 1-8, fără a lipsi însă şi întâlnirile cu goluri multe de ambele părţi, precum 4-3, 5-3 sau 2-4. Mai jos, rezultatele, formaţii, marcatorii, declaraţii, clasamentul golgheterilor dar şi programul optimilor de marţi-miercuri ale fazei judeţene în Cupa României. 
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Stoică, Divizia D Timiş rezistă vremii rele dar Pobeda nu se prezintă la Giarmata. Etapa 17, a oaspeţilor: rezultate, marcatori, echipe, golgeteri

Vizitatorii au câştigat majoritatea meciurilor jucate în condiţii vitrege pentru fotbal în antepenultima etapă a turului din sezonul de toamnă al ligii a IV-a judeţene, înregistrând 5 succese şi o remiză în cele 9 întâlniri, în condiţiile în care "bulgarii" nu s-au prezentat la Giarmata. Turul de orizont, mai jos. Iar toate rezultatele şi programul viitor, pe coloana clasamentelor la zi a secţiunii Fotbal în Sporttim. 
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Cu ce echipe s-a luat startul în Divizia D Timiş? Unsprezecele, marcatori: I. În jocurile de la Şag (7-0), Comloşu Mare (0-1), Topolovăţu Mare (3-10), Giarmata (1-1), Sânnicolau Mare (0-0) şi Jimbolia (0-0)

S-a consemnat deja, la această legătură, în ce formulă s-a impus cu 7-0 acasă una dintre candidatele la câştigarea noii ediţii, 2023-2024 a Diviziei D Timiş, CS Timişul Şag, care încheia pe locul 5 campionatul trecut, cu 65 de puncte, dar şi o ocupantă a podiumului în campania anterioară, CS Sînandrei-Carani, a 3-a cu 80 de puncte, sâmbătă triumfătoare la Comloşu Mare cu 1-0 prin golul căpitanului Silaghi din minutul 18. Cu ce unsprezece a început însă sezonul şi vicecampioana CSM Lugoj, precum şi celelalte formaţii, de la a patra clasată în stagiunea trecută, CSC Millenium, în jos? Iată în continuare.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Divizia D Timiș tot cu 20 de cluburi, Fortuna și Juventus înlocuite de Sânandrei-Carani și Steaua Roșie Variaș. Dar tot fără 3 mingi de joc și 5 de antrenament. Programul primelor etape

Început de august, organizare a noii ediții de campionat în liga a IV-a județeană, motiv al ședinței găzduite astăzi de AJF Timiș cu reprezentanții celor 20 de cluburi din alcătuirea Diviziei D Timiș. Succinte detalii, precum și programul primelor două runde.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Divizia D Timiș, etapa 32: rezultate, marcatori, echipe, declarații + FOTO: Phoenix Buziaș – Unirea Sânnicolau Mare 4-0

Mijlocul lunii mai a adus la finele acestei săptămâni cea de-a XXII-a rundă în liga a patra județeană de fotbal, intrându-se de-acum pe ultima șesime a returului de campionat. Etapă cu 5 victorii pentru gazde, 3 succese ale vizitatorilor și un rezultat de egalitate obținut de Progresul Ciacova la Șag, întâlnire care și în tur se încheia la egalitate. 
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Cu Matefi înlocuitor al lui Căprărescu, Unirea spulberă Deta până la pauză la Tomnatic: 5-0 (4-0) în uvertura etapei de Paști în Divizia D Timiș. Declarații Matefi, Iacob, Căprărescu

În Săptămâna Mare a Sfintelor Sărbători de Paști, cu gândul curat să ia lumină, fotbalul județean se închină și își iuțește nițel pașii, runda a 27-a a Diviziei D Timiș fiind programată deja joi cu uvertura miercuri seară pe terenul unei ex-secund-divizionare, care, cu un antrenor nou, s-a detașat clar până la pauză de vizitatorii de pe locul 16, întărindu-și poziția pe treapta a șaptea: CS Unirea Tomnatic – CSO Deta 5-0 (4-0).
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Divizia D Timiș, etapa 22: rezultate, marcatori, echipe, declarații. Peciu Nou pierde acasă și cedează șefia Buziașului, Flacăra Parța urcă pe 2

Permutări pe podiumul Diviziei D Timiș după cea de-a treia rundă din 2022, campioana de toamnă din Peciu Nou pierzând acasă și coborând pe locul 3, în vreme ce urmăritoarele sale au urcat câte o treaptă. Liderului nu i-a priit așadar pauza de săptămâna trecută, înclinându-se pe teren propriu sânmiclăușenilor, într-o sâmbătă în care nu doar Unirea, Phoenix și Flacăra s-au impus în deplasare, ci și lugojenii respectiv Progresul Ciacova. Așadar o etapă a vizitatorilor, 9 4 0 5, rundă fără remize: rezultatele, marcatorii, echipe și declarații. Iar la mijlocul săptămânii viitoare, Cupa României.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Divizia D Timiș, etapa 21: rezultate, marcatori, echipe, declarații. ”Să joace Grigorescu cu trupa lor de șmecheri!” + FOTO Phoenix Buziaș – Deta 5-0

Liga a patra județeană a programat astăzi cea de-a doua rundă din retur, etapa 21, în care liderul CSC Peciu Nou a stat întrucât AS Unirea Grabaţ s-a retras din campionat, fruntașa urmând a câștiga cu 3-0 la ”masa verde”.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Liderul Diviziei D Timiș, Peciu Nou, face scor acasă, Brian Filimon înscrie în prelungiri de 3 puncte pentru Buziaș, CSM Lugoj are un eliminat și un penalty ratat la Tomnatic, Parța tranșează duelul locurilor 4-5 cu loviturile de cap ale lui Semeniuc, Grabaț e retrasă: rezultate

După 3 luni și jumătate de hibernare a Diviziei D Timiș, sâmbătă la matineu a început returul ligii a patra județene cu grosul întâlnirilor etapei 20, una dominată de formațiile oaspete, majoritar câștigătoare. În schimb campioana de toamnă CSC Peciu Nou, care aborda sezonul de primăvară cu un punct avans față de cei din Buziaș și Lugoj, respectiv două înaintea celor din Parța și Comloșu Mare, n-a ratat prilejul de a face scor pe teren propriu, deloc la îndemână urmăritoarelor de pe podium, Phoenix impunându-se abia în prelungiri la Gătaia, unde a răsturnat scorul, iar CSM Lugoj egalând în partea secundă la Tomnatic, unde a suferit o eliminare și a ratat un penalty. Flacăra a fost pe de altă parte vie în deplasare, 0-2 semnat în duelul locurilor 4-5. Scurtă trecere în revistă.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Phoenix Buziaș câștigă la scor duelul fruntaș în Divizia D Timiș, Denis Secoșan (CSM Lugoj) semnalează: ”Când primești 5 mii de lei, este normal să ai ochelari 3D.” Etapă a gazdelor: rezultate, marcatori, echipe, golgheterii

Runda din acest weekend a ligii a patra județene a programat întâlnirea fruntașelor, duel la vârf cu fumigene pe terenul din localitatea Sacoşu Turcesc și cu un deznodământ favorabil la scor celor de la Phoenix Buzias, învinsa CSM Lugoj alegându-se cu 2 jucători eliminați la scorul de 2-0, avantaj ulterior dublat de lider. Vizitatorii au șfichiuit ulterior maniera de arbitraj, doi componenți ai celor de pe Timiș referindu-se la acest aspect. În general, o etapă a gazdelor, cu 5 victorii ”acasă”. Detalii...
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , | 3 comentarii

Partea a doua a turului în Divizia D Timiș începe cu două scoruri de 6-5 dar și două remize albe. Flacăra Parța, 0-0 la liderul din Buziaș

Etapa a zecea în eşalonul 4 din Timiş, desfășurată sâmbătă de la ore diferite - 11 şi 17, a pus liderul Phoenix Buziaş în situația de a fi la un pas de cedarea tuturor celor trei puncte în fata celor de la Parţa, mulţumindu-se şi cu o remiză. Altfel, Voinţa Maşloc a înregistrat un scor alb acasă cu Unirea Tomnatic, Giarmata a pierdut fără drept de apel pe teren propriu în faţa lugojenilor într-un duel altădată de Liga 3. iar Peciu Nou a triumfat la scor în deplasare la Gătaia. S-au consemnat două scoruri de 6-5 dar și două 0-0. În plan individual, performer al rundei a fost jucătorul străin Ousmane Gueye, care a reuşit să ”perforeze” poarta celor de la Grabat de 4 ori.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Intermediara din Divizia D Timiș, tot cu 43 de goluri, precum etapa trecută

O etapă intermediară propriu-zisă nu s-a mai jucat în liga a patra județeană din toamna lui 2019, în turul de campionat al ediției întrerupte în martie 2020 din urmă cu două sezoane, dar iată că penultima seară de miercuri din august a programat o asemenea rundă, cea mai favorabilă gazdelor în noua campanie din Divizia D Timiș, cu 7 victorii și o remiză pe teren propriu, identic fiind în schimb numărul golurilor marcate, 43, cu cel din etapa trecută, din weekend.  
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Amicale… Amicale: rezultate, marcatori + Programul etapei I în Divizia D Timiș

Ultima săptămână din iulie a adus un număr și mai mare de meciuri de pregătire, ale căror rezultate şi marcatori sunt enumerate mai jos, laolaltă cu alte succinte detalii în pragul sezonului competițional în Divizia D Timiș.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Amicale… Amicale: rezultate, marcatori

Echipe timișene se pregătesc pentru sezonul 2021-2022 și prin jocuri de verificare. Rezultatele și marcatorii unora dintre meciurile amicale...
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Judeţ | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Pobeda câștigă la Dudeștii Vechi cu sute pe ”Hristo Stoichkov” și ia locul I în ”Daciada Covrig-1984 pe Repede Înainte”, pentru Timiș la barajul de promovare în Liga 3

La 3 săptămâni și o zi după demararea ”Daciadei Covrig-1984 pe Repede Înainte”, cu câte 8 jocuri pentru fiecare echipă - în medie unul la nici 3 zile, improvizația emanată de AJF Timiș a luat sfârșit astăzi la matineu iar Pobeda Stár Bišnov a trecut prima linia de sosire, câștigând acasă în testarea finală, la Dudeștii Vechi, și păstrându-și locul I, de pe care va reprezenta județul Timiș la barajul de promovare în Liga 3. Ceea ce au încropit fugitiv decidenții Asociației Județene de Fotbal în compensație pentru impotența organizării unei ediții 2020-2021 firești a Diviziei D Timiș a echivalat cu un afront și o insultă la adresa participantelor în numeroasele sezoane anterioare de campionat în toată regula ale ligii a IV-a, în general cu 34 de etape și derulate într-un interval de peste 9 luni, și în special la adresa campioanelor, în condițiile în care a decernat și-acum medalii și ”tricouri galbene” pentru 7 victorii în 23 de zile. Gest prin care AJFT a căutat să confere greutate și credibilitate surogatului lansat peste noapte pe reperele unor traiectorii sfidând gravitația ideii de sport, spirit de competiție și fotbal în particular.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. CSU UVT Timișoara – Timișul Șag 1-1 în a 4-a testare din ”Daciada Covrig-1984 pe Repede Înainte”

Fotografii realizate de Iosif Canea la meciul de fotbal dintre galben-albaștrii de la CS CSU Universitatea de Vest și albaștrii de la CS Timișul Șag, jucat duminică de la ora 11 pe terenul Ciarda Roșie din Timișoara în a patra testare a ”Daciadei Covrig-1984 pe Repede Înainte” și remizat 1-1 (0-1), gazdele egalând în prelungiri. Detalii adiționale, într-o altă consemnare.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Într-o lume cândva normală, în care oamenii încă mai gândeau nițel cu capul lor, ar fi fost cam etapa a 25-a în Divizia D Timiș. Așa a fost a 4-a testare în ”Daciada Covrig-1984 pe Repede Înainte”: rezultate, marcatori

Pseudoîntrecerea ”la normă” după calendarul vineri - luni - joi - duminică a programat la sfârșitul acestei săptămâni cea de-a patra testare în ”Daciada Covrig-1984 pe Repede Înainte”, concurs aplicat ”echer” peste noapte de AJF Timiș la semnalul verde dinspre farul de la răsărit, FRF, iar ”fotbalul mic” din cel mai vestic județ al țării a văzut ceea ce rareori putea vedea în trecut, 3 runde de luni până duminică. Și toată această mare înghesuială doar pentru cea mai mare manipulare din istoria recentă a omenirii, sperietoarea ”virusată” pentru naivii dezinformați, a se citi o fuziune nano-sintetică bio-robotică diferit mixată de la o regiune la alta, pentru amuzamentul cu scop de triere și printre altele de împungere cu ac din partea psihopaților de la butoanele din umbră. Restul e doar gargară de umplutură pentru neavizați, cărei gargare masele totuși i se conformează, condiționate fiind deja. În loc să-și vadă normal, natural, firesc și omenește de cele de toate zilele, în cazul fotbalului mic precum până în 7 martie 2020, situație în care în acest weekend ar fi bifat aproximativ cea de-a 25-a etapă din Divizia D Timiș și runde în Campionatul Județean Timiș, Promoție și ”Municipal”. Dar așa e cu testări din 3 în 3 zile a câte 4 întâlniri: noaptea minții. Orânduire după voia stăpânirii perspicace, clarvăzătoare și atotcunoscătoare în ale nimicului. 
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

”Daciada Covrig-1984 pe Repede Înainte” a început și s-a și ajuns la Urgențe, AJF Timiș putea învăța ceva de exemplu de la AJF Bihor

Treisprezece luni și-o săptămână a suferit fără joc ”fotbalul mic” din Timiș, țintuit la colț de plângea sportul rege județean, și degeaba irosit pe veci s-a scurs acest tempo pur și simplu furat de ”măsurile” falselor pretexte ale unor habarniști în ale lumii și existenței care nu știu mai nimic despre nimic, iar trei săptămâni înghesuind cât o jumătate de tur e supus de-acum ”fotbalul mic” din Timiș a suferi la relansare prin jocuri pe bandă rulantă, ”testare” de plânge și în continuare sportul rege județean, sub ”noi protocoale” ale acelorași false pretexte de nimic. ”Daciada Covrig-1984 pe Repede Înainte” a bifat etapa I.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

”Daciada Covrig-1984 pe Repede Înainte” pornește la drum. Delegările? Cele anticipate. ”Cu lupa pe ei…”: L

Rubrica noastră a ajuns la ediția jubiliară 50. Aceasta coincide cu reluarea fotbalului în județul Timiș, momentan doar la nivelul ligii a 4-a, și acela „ciuntit” serios ca participare și nevoit să se joace într-un ritm infernal, imposibil de dus la bun sfârșit de echipele de amatori, care, colac peste pupăză, în majoritatea lor, n-au mai pus probabil piciorul pe minge de mai bine de un an de zile.      
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FOTO. AS Seceani – Timișul Șag 1-0 în Divizia D Timiș

Fotografii realizate de Cosmin Poenar la meciul AS Seceani - CS Timișul Șag, jucat sâmbătă în cadrul etapei a XVII-a din Divizia D Timiș și câștigat de gazde cu 1-0 prin golul lui Lucian Stoica, suficient pentru ca ultima clasată să predea ”lanterna roșie” peste pauza de iarnă, care va fi petrecută în fotoliul de lider de fruntașa învinsă.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , | Lasă un comentariu

CSU Universitatea de Vest din Timişoara – ACS Pobeda Star Bîşnov 2-0 (1-0): FOTO

După plecarea antrenorului principal Vlad Bura la Ghiroda şi înlocuirea sa cu Emanuel Pătraşcu, studenţii în galben-albastru au trecut cu bine peste această schimbare şi au reuşit a doua victorie la zero, înregistrată în meciul acasă de sâmbătă de la 11 pe stadionul CFR, în cadrul penultimei etape a turului din Divizia D Timiș. De această dată au trecut de vizitatorii din Dudeştii Vechi, Pobeda Star Bîşnov nereușind în sezonul de toamnă să mai adune puncte din deplasare precum obişnuia în campionatul trecut: CSU Universitatea de Vest din Timişoara - ACS Pobeda Star Bîşnov 2-0 (1-0).
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Șase succese ale gazdelor măcar la două goluri diferență, doar fostul lider din Carani învinge afară

Două treimi din partidele penultimei etape a sezonului de toamnă în Divizia D Timiș s-au încheiat cu victorii ale formațiilor cluburilor organizatoare, două dintre acestea la 4 goluri diferență iar alte patru cu două goluri avans, în vreme ce remizele, cu cel puțin 4 goluri pe meci, s-au înregistrat la Mașloc și Sânnicolau Mare, semnate în deplasare de cei din Tomnatic și Dudeștii Noi, unicul triumf al vizitatorilor fiind izbutit de fostul lider ACS Carani, la ex-divizionara C din Giarmata. S-au înscris 38 de goluri, dintre care 26 de către amfitrioni...
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Divizia D Timiș: penultima etapă din tur. Program, arbitri + golgheteri

Urmează runda a 16-a a sezonului de toamnă în liga a patra timișeană, primele şapte meciuri fiind programate sâmbătă de la ora 11, iar ultimele două după-amiaza de la ora 14. Programul și arbitrii, plus lista marcatorilor…
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Fruntașele, acasă. Liderul Avântul, cu antepenultima clasată. Timișul cu ocupanta locului 5, CSC Dudeștii Noi. Etapa a XIV-a în Divizia D Timiș: program, arbitri + golgheteri

Turul Diviziei D Timiș intră în ultimul sfert al său, cea de-a XIV-a rundă începând în luna octombrie și continuând în cea de-a doua zi din noiembrie, cu alte 8 partide, enumerate mai jos, cu brigăzile de arbitri și observatorii. 
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Veteranul Stoica răstoarnă scorul cu un hat-trick și scapă codașa de ”lanterna roșie”: Cocoşul Orţişoara – AS Seceani 2-4 (2-2)

Etapa a XIV-a din Divizia D Timiș a început ceva mai repede în această săptămână, încă de joi după-amiază, când veteranul Lucian Stoica a egalat înaintea pauzei în deplasare pentru ultima clasată, tot el înscriind și singurele goluri ale reprizei a II-a, un hat-trick prin care a semnat a doua victorie din tur în contul codașei, care a pasat astfel ”lanterna roșie”: Cocoşul Orţişoara - AS Seceani 2-4 (2-2).
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , | Lasă un comentariu