Arhiva etichetelor: Liga Națiunilor

Eşecuri la zero ale naţionalei României în Liga B şi deja 329 de minute fără gol marcat în Nations League, dar neruşinata FRF recurge la culmea dezinformării

După o agresivă continuă campanie de promovare a fotbalului feminin prin prisma lansării reprezentativei României în Liga B a UEFA Nations League, propagandă dusă bineînţeles la recomandare unională dar în care FRF s-a întrecut cu zel pe sine prin a exagera ca măsură şi insistenţă a acestei promovări mai de pomină decât procedează în cazul "triolorilor", forul federal din strada Vasile Şerbănică pur şi simplu a camuflat total din prim-planul paginii de deschidere a frf.ro deznodământul pierzător al deplasării în Slovacia, şi aceasta mult prea mult prefaţată, şi care eşec le-a lăsat pe selecţionabilele lui Dulca în posesia unui unic punct din 4 apariţii, codaşe detaşate la 6 puncte în urma ocupantei locului 2, după ce n-au mai marcat de 329 de minute, contabilizând a 3-a înfrângere alipită unui 0-0 acasă, însă Federaţia Română de Fotbal a recurs în plus la culmea dezinformării, minţind cu neruşinare că naţionala sexului frumos ar fi câştigat în deplasare în Croaţia. Chiar absolut extraordinară insolenţa celor din federaţie în ale manipulării, şi să mai ai cumva încredere în asemenea răstălmăcitori ai faptelor.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Retrogradare firească

Unii au început deja să-i compătimească pe ”tricolori”, că ”vai!”, cum să aibă parte de soarta retrogradării din ”B” în ”C” în Liga Națiunilor, când au încheiat participarea cu un 4-1 victorios acasă - pretextul perfect pentru stârnirea regretelor și lamentărilor, dar se uită aspectul esențial și decisiv că România nu promova pe teren la încheierea campaniei anterioare din UEFA Nations League, în baza criteriului sportiv, dat fiind că nu câștiga o grupă din ”Liga C”, sfârșind în umbra Serbiei, ci beneficia de niște românisme molipsitoare cu certutudine și în Europa cea fără granițe, fiind ”luată pe sus” în virtutea altor artificii, săltată o divizie.
Publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

La răscruce

S-au tras la sorți grupele preliminare din Liga Națiunilor, cu România figurând în a treia grupă valorică și cu următorii adversari: Muntenegru, Finlanda și Bosnia Herțegovina. La prima vedere pare o grupă accesibilă pentru echipa națională, dar totuși echipele din fostul spațiu iugoslav sunt capabile oricând de rezultate neașteptate, iar Finlanda a participat la ultimul turneu final al Campionatului European, ceea ce noi nu am reușit cam de mult.
Publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Zborul gândurilor

Evenimentele total atipice se succed cu mare repeziciune în fotbal din cauza acestei reacții răspuns a decidenților care cu greu se va domoli. Echipa națională a României urma să susțină pe teren propriu o partidă din Liga Națiunilor cu echipa Norvegiei. Meciul a fost însă anulat, deoarece nordicii au fost stopați din a se deplasa la București din cauza unui jucător depistat ca fiind ”pozitiv”. Aceste situații greu de prevăzut au prins UEFA nepregătită, asociație care nu are la îndemână decizii adecvate pentru asemenea cazuri. Așa că rezultatul final al jocului rămâne incert.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Cazul ”pozitiv” România – Norvegia sau sportul posedat. Pur comunism: tirania ocultă în tot și-n toate, fără granițe ori limite ale controlului. Realitate refuzată publicului, virus a cărui existență nici n-a fost de fapt încă dovedită științific. Farsa cu denumire oficială ”Program Strategic Covid-19 de pregătire și răspuns”, SPRP, expiră în 31 martie 2025 cu tot cu modificarea genetică a omului

Adesea răsună în discursul public românesc vorbele ”vrem o țară ca afară”, adoptate cu neabătută convingere și cu fervoarea unei năzuințe, dar și cu riscul unei naivități cu-atât mai mari în admirația gură cască pentru anumite nații pe sprânceană, auzindu-se nu de puține ori remarci precum ”iată cum e la ei, așa au procedat, deci asta trebuie că e, e cea mai bună dovadă”, remarcă exersată mental în spațiul lesne impresionabil al discuțiilor din Carpați deja cât încă era proaspătă și fierbinte vestea ce a răzbătut dinspre Norvegia în legătură cu o drastică decizie de interes pentru lumea sportului luată de Ministerul Sănătății din Oslo, căpătând aproape instantaneu aura unui truism indubitabil în flecăreala mediatică din capitală. Tipică superficialitate românească fără personalitate, această preluare grăbită pe repede înainte, parcă pentru hrănirea unor convingeri adaptate ca fiind adevăruri incontestabile, a fost aplicată și în jurul hotărârii parvenind din spațiul scandinav, cu sfătosul clișeu pueril și fără replică ”păi uite ce exemplu dau ei, asta da!”, când de fapt semnele și indiciile legate de o hotărâre precum cea a guvernului din țara nordică relevă cu totul altceva pentru cei în cunoștință de cauză în privința mersului real al lucrurilor. Despre care, mai jos. Dar mai întâi, banalele nimicuri de fațadă și la vedere...
Publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Nu-i Daum, e Foda. România, învinsă și de oaspeți cu antrenor neamț și 11 jucători din Bundesliga germană: 0-1 cu Austria

Reprezentativa de seniori a României a pierdut marți seară pentru a treia oară într-o săptămână respectiv a doua oară la rând fără a înscrie, cedând de astă dată și pe teren propriu, 0-1 (0-0) cu Austria, care s-a revanșat astfel pentru eșecul acasă de luna trecută cu 2-3 din aceeași campanie a Ligii Națiunilor. 
Publicat în Fotbal, Internațional | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Altele sunt gravele probleme din fotbalul românesc decât obsesiva idee fixă ”Selecționerul! Selecționerul!”

Poate suna aberant pentru unii dar sună de fapt a repetenție a pasionalului moft român. Lumea fotbalului intern realmente nu mai prea înțelege cu adevărat sportul la care se raportează, la fel cum România nu mai știe exact cine e, căci a lui Caragiale e, sport sărăcit în primul rând spiritual și sufletește, sângerare tocmai de pe urma goanei postdecembriste după profituri cât mai rapide și parvenire, goană contraproductivă în timp taman în insistent trâmbițatul plan financiar. Însă, într-o imagine de ansamblu, la cât de profundă este maladia socială dintr-o trompetistă națiune a formelor fără fond semnificativ influențată psihologic pe căi nepotrivite de insidiosul divertisment mediatic, inducându-i un set integral de false valori și greșite reflexe, idei preconcepute și clișee, închipuiri, aere și un vast arsenal de salvare a aparențelor, fotbalul nici n-ar putea fi altfel decât aproximativ la fel de bolnav. Un sport colectiv suferind după oglindirea chipului și asemănării unei societăți divizate pe faliile unor interese mărunte, meschine, micime plafonând capacitatea de viziune, disonanță a orchestrației rezultante. Trauma cu eșecuri multiple a acestei discipline de echipă este eșantion fidel al amputării spiritului colectiv al unui popor mânat de individualismul găunos al lui ”ba eu”, înfrângerile reprezentativei de seniori nefiind musai ale actorilor stagiunilor în curs, Rădoi și Stanciu&Co, doar vârfuri ale icebergului, ci ale lungului șir de mașiniști ai cacofonicei scenete cu alde Dragomir, Sandu sau Iorgulescu în cadru, cu gen fiica Dăbuleniului, Becali ori Burleanu în peisaj. Poate fi oare altfel reprezentația internațională a ramurii cu asemenea personaje în bucătăria internă? Dar imaginea în vitrină, esențial de subliniat, nu se va apreta cât timp nu se va face curățenie, spălare a rufelor în familie. De unde că naționala ”mare” și selecționerul ei sunt de fapt problemele cele mai mici, de detaliu și sub forma unor consecințe, al unui fotbal cu grave probleme la mansardă. Și e de-ajuns să-i urmărești săgețile din toate unghiurile și de toate dimensiunile, haotic azvârlite de sumedenia experților, analiștilor, moderatorilor și băgătorilor de seamă. E loc în corabia nebunilor pentru toți, însă se ia apă...    
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Pro și Contra

În această perioadă, echipa României a susținut două partide, una de importanță majoră cu echipa Islandei pentru barajul de accedere la Campionatul European și una cu echipa Norvegiei în Liga Națiunilor. În ambele partide am fost învinși de niște echipe modeste, care și-au arătat totuși superioritatea față de echipa României. Deși s-a știut de un an adversarul, respectiv naționala Islandei, meciul nu a fost pregătit așa cum trebuie.
Publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Reculul și rătăcirea fotbalului intern, sugerate și de convocarea pentru România a unui naturalizat în 2020 la aproape 34 de ani

Oglindă a unei societăți postdecembriste tot mai vanitoasă spre vârful său în a se complace impasibilă inerției unei periculoase mulțumiri de sine, fotbalul românesc s-a culcat tot mai mult pe laurii participărilor în anii '90 la trei ediții consecutive ale turneului final al Campionatului Mondial, participări drept rod al creșterii cu grijă în timpi predecembriști a câtorva generații răsărite de jucători, continuitate care însă n-a mai fost menținută ca bună practică, consecințele resimțindu-se în noul mileniu, atât în competițiile interne cât și ca reprezentare internațională. ”Pepinierele” juvenile erau încet și sigur subfinanțate în goana după rezultate divizionare imediate, goană în care s-a pierdut busola și prin reflexul achizițiilor cât mai costisitoare și sonore de aiurea, aproape pe bandă rulantă, în vreme ce benzile de producție de la copii și juniori căpătau colbul neglijenței. Cauză și efect, o problemă acută transformându-se într-una cronică, buletin constatator ce indică faptul la zi că România ar trebui să fie într-un alt fel mulțumită, odă criteriilor lejere ale UEFA de acces spre turneul final continental, și anume că a prins totuși cumva semifinala play-off Euro, baraj în Islanda abordat pe convocator și cu un sportiv naturalizat în 2020 și care luna viitoare va împlini 34 de ani, imagine fidelă a disperării FRF, imagine fidelă a reculului și rătăcirii sportului rege autohton.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Succint

Victoria echipei naționale în fața Austriei nu poate fi contestată de nimeni, dar de aici până la a i se da dimensiuni mult prea mari…e cam mult. Să nu uităm că echipa Austriei a fost lipsită de patru titulari, iar …

Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Trenduri

Nu s-au stins încă ecourile legate de ratarea calificării echipei naționale la turneul final al Campionatului European, că a apărut o nouă șansă de calificare, un fel de ”last minute” pentru echipele care s-au clasat pe locurile secunde din grupele competiției Cupa Națiunilor. Drumul nu e chiar atât de ușor, deoarece trebuie susținute două meciuri de baraj. Primul joc se va desfășura cu echipa Islandei pe terenul acesteia, iar în cazul fericit al unei victorii, vom întâlni formația Ungariei sau a Bulgariei.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

UEFA, artistă! Liga Națiunilor, sau cum poate și Germania retrograda în B, în două luni, înainte de termen și fără joc

UEFA Nations League a oferit deja încă înaintea încheierii fazei grupelor ediției inaugurale măsura limitată a conceptului sistemului competițional cu care s-a pricopsit, pueril și superficial, inducând anomalii precum cea a retrogradării Germaniei din ”A” în ”B”, dar nu oricum, ci prin jocul rezultatelor, fără ca nemții să fi jucat în seara respectivă în seria lor triunghiular, ba chiar mai mult, încă înaintea disputării luni a ultimei lor partide, toate acestea la puțin peste două luni de la debutul pe 6 septembrie în competiție printr-un 0-0 acasă cu Franța.
Publicat în Fotbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rafinament

Competiția Ligii Națiunilor, introdusă cu forța în calendarul echipelor naționale europene, și-a dovedit limitele cu prisosință în ultima etapă disputată. Refuz să cred că, în cazul în care această întrecere era una serioasă, Germania își permitea să piardă la un scor de forfait în fața Olandei.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

România – Serbia 0-0 la startul returului în Liga Națiunilor. Tamaș eliminat, Tadić risipitor de la 11 metri

Dacă reprezentativa de tineret a României s-a abonat în ultimele două luni la victorioase 2-0 acasă, cu Bosnia și Herțegovina respectiv Țara Galilor, prin care și-a croit drum spre turneul final UEFA Euro U21, în schimb cea de seniori s-a abonat în același timp la remize albe în primele tot atâtea reprezentații pe teren propriu din noua competiție a Ligii Națiunilor, astăzi încheind la egalitate 0-0 pe Arena Națională și cu liderul grupei patrulater, Serbia, după ce în septembrie se încheia fără goluri și la Ploiești, cu Muntenegru.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

România, primă victorie în Liga Națiunilor: 1-2 (0-1) în Lituania

România a învins joi seară la Vilnius, la finele primei jumătăți a parcursului în Grupa 4 din Seria C valorică a Ligii Națiunilor, 1-2 (0-1) în etapa a III-a în Lituania, obținând astfel primul succes în noua competiție oficială lansată de UEFA și rămânând în cărți pentru câștigarea locului 1 în patrulater, ceea ce ar echivala cu promovarea în Grupa B valorică dar și cu continuarea cursei de calificare pe această rută paralelă la turneul final al Campionatului European din 2020.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Compromisuri

Când Cosmin Contra a fost numit antrenor la echipa națională, am încercat un sentiment de satisfacție. El venea într-un moment delicat, deoarece tocmai se ratase calificarea la turneul final al Campionatului European. Era momentul unei reconstrucții, schimbul de generații impunându-se inevitabil.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Contextul peisajului gri

Răzvan Toma prefațează debutul reprezentativei României într-o nouă competiție continentală inter-țări, plasându-l adecvat într-un mai larg context de care nu poate fi disociat.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , | Lasă un comentariu

Mijlocul turului bifat, Liga 1 în pauză pentru ”dubla” României cu Muntenegru și în Serbia

Sub apăsarea eliminării joi din cupele europene de către oponenți cel puțin abordabili a campioanei și vicecampioanei Ligii 1, totodată clasate la zi pe primele două locuri în campionat, dar incapabile de a trece de hopul premergător fazei grupelor în UEFA Europa League, caravana primei divizii interne a mai bifat de vineri până luni seară etapa de la mijlocul turului în sezonul regular, trăgând însă momentan pe dreapta până spre finele săptămânii vitoare, când, la Chiajna, vineri 14 septembrie la ora 18, Concordia și Sepsi vor demara runda a opta. Între timp, reprezentativa de seniori a României va debuta în noua întrecere a Ligii Națiunilor, vineri de la ora 21:45 pe arena ”Ilie Oană” din Ploiești, cu Muntenegru, după care luni va juca pe Partizan din Beograd cu Serbia.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Bonificații

În calendarul şi aşa încărcat al echipelor naţionale şi al echipelor de club europene a intervenit încă o competiţie oarecum discriminatorie, Liga Naţiunilor, care stabileşte din start o ierarhizare discutabilă, fiind constituite patru grupe valorice.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu