Arhiva etichetelor: litigiu

Luni, ACS Poli – Dinamo. Popa: ”Cine se adaptează mai bine într-un anumit fel, poate avea un avantaj”. Crețu, la București

Infrastructura sportivă din România este cum este iar de duminică se anunță înrăutățirea stării vremii, însă ACS Poli și Dinamo n-au de ales, căderea de cortină peste sezonul de toamnă fiind programată pe arena ”Dan Păltinișanu” la finele etapei a XXII-a, cu nici o săptămână înaintea Ajunului de Crăciun, luni 18 decembrie, de la o oră nepotrivită pentru a doua decadă a ultimei luni din an, 20. Despre jocul din cea de-a noua rundă a returului dar nu numai, prin spusele antrenorului principal al gazdelor timișorene, Ionuț Popa, precum și ale portarului Cătălin Straton, și cu ocazia introducerii în scenă a unui nou sponsor al prim-divizionarei...
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CS Nuova Mama Mia, sancționată cu depunctarea în C4 pe perioada 1-15 octombrie, câte două pentru neplata drepturilor financiare către antrenorii Stan și Hromei

Comisia de Disciplină și Etică a FRF a stabilit în ședința sa din după-amiaza de miercuri 18 octombrie sancțiuni împotriva ”lanternei roșii” din Seria a IV-a, CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, una dintre cele 3 formații fără absolut nici un punct după primele 8 etape din noul campionat al Ligii 3.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mama Mia deja amendată, din 23 august și depunctată dacă nu achită: Stan și Hromei câștigă și al doilea proces. Verdictul FRF = Sporttim a avut 100% dreptate

Pe teren, CS Nuova Mama Mia a avut deja o zi grea săptămâna trecută prin a fi fost eliminată la scor de divizionara D din Biled cu ocazia debutului oficial în noul sezon, în turul I național al Cupei României, dar ultima clasată în ediția precedentă a Seriei a IV-a în Liga 3 are zile mai grele și în afara dreptunghiului verde, urmări în timp ale modului aducând cu o calamitate în care și-a tratat anul trecut personalul sportiv, jucători și antrenori.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FOTO. ACS Poli II – Giarmata 1-2 (1-0). Gazdele, în doar 13 și fără Sorescu

Zi plină de meciuri amicale, unul dintre acestea opunând în Timișoara colege de eșalon în Seria a IV-a din Liga 3, ACS Poli II și CS Millenium Giarmata, în care gazdele n-au apelat la Deian Sorescu, rămas pe margine după reabordarea cazului său la CNSL, iar vizitatorii au răsturnat scorul după pauză, 1-2 (1-0). N-a fost însă unica partidă disputată în această după-amiază pe terenul sintetic al complexului sportiv ”Dan Păltinișanu”, în continuare derulându-se și jocul ACS Poli juniori A – Cocoșul Orțișoara, tranșat de oaspeți cu 0-3 (0-2) prin golurile lui Gabriel Gînju din minutele 22 și 35 și Victor Opriș în minutul 80.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru FOTO. ACS Poli II – Giarmata 1-2 (1-0). Gazdele, în doar 13 și fără Sorescu

Jucătorul Silaghi-Perju câștigă litigiul cu Mama Mia, la fel antrenorii Stan și Hromei. Trupa de C, bună de plată și pasibilă de depunctare începând de miercuri

După ce Dan Silaghi-Perju, unul dintre principalii jucători ai divizionarei C CS Nuova Mama Mia, și-a câștigat dreptatea în privința neîncasării drepturilor bănești cuvenite din partea clubului timișean, și antrenorii grupării din Becicherecu Mic, înlăturați abuziv de pe banca tehnică pe parcursul turului, au avut câștig de cauză în urma memoriilor depuse, Comisia Națională de Soluționare a Litigiilor soluționând favorabil cazurile lor în întrunirea de joi după-amiază.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Jucătorul Silaghi-Perju câștigă litigiul cu Mama Mia, la fel antrenorii Stan și Hromei. Trupa de C, bună de plată și pasibilă de depunctare începând de miercuri

A început Superliga! Fără un club timișorean, CFR, ocupant al podiumului în 2013. Primăria, vinovată de linia moartă

Olimpia Cluj - ASA 2013 Târgu Mureș 3-0. Vi se par familare numele? N-ar putea fi altfel, căci cu ele împărțea CFR Timișoara podiumul play-off-ului primei ligi feminine de fotbal în urmă cu doar 2 ani, mai exact în urma acelorași grupări ardelene care au încheiat primele și în ediția precedentă a Superligii.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru A început Superliga! Fără un club timișorean, CFR, ocupant al podiumului în 2013. Primăria, vinovată de linia moartă

Momentan pe linie moartă, CFR Timişoara aşteaptă decizia Tribunalului, din 14 mai

Faza play-off a Superligii feminine de fotbal şi-a derulat deja turul competiţiei patrulater, în care campioana en-titre CFF Olimpia-U.T. Cluj s-a impus pe linie, cu un golaveraj de 13-1 în 3 apariţii, însă în cele 6 etape pentru desemnarea ocupantelor podiumului în 2014/15 nu este implicată şi ocupanta locului 3 în 2013 respectiv 4 anul trecut, CFR Timişoara, care momentan se află trasă pe linie moartă de către FRF, în «cazul Stroia».
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Millenium Giarmata, sancționată în cazurile Călin, Naidin și Rosenblum. CFR, penalizată încă 4 puncte: penultima

Două cluburi divizionare timișene, CS Millenium Giarmata, din Seria a IV-a a ligii a treia, și CSF CFR Timișoara 1933, din Superliga de fotbal feminin, s-au aflat și la mijlocul acestei săptămâni în vizorul Comisiei de Disciplină și Etică analizând spețe survenite în întrecerile sub egida FRF, obiectul dosarelor în cauză ținând de executarea de drepturi financiare de către respectivele grupări.
Publicat în Feminin, Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

”Am obținut de la MAI un teren de 34.000 m2 în Calea Lipovei, pentru un bazin olimpic, iar în primăvara lui 2012 erau banii dar în toamna aceea se luau, redirecționați spre alt obiectiv”

După ce ieri am punctat despre mersul lucrurilor la Clubul Sportiv Școlar 1 Timișoara în ceea ce privește ”pepiniera” de șah și proiectul de relansare al gimnasticii românești și prin centrul de perspectivă cu 30 de fetițe din generațiile 2007/8 cantonate la gruparea din strada Amforei, astăzi revenim cu alte subiecte din bătătura entității cu aproape 600 de juniori legitimați în 8 secții și aparținând de Ministerul Educației și Cercetării Științifice. Despre Usoda dar nu numai...
Publicat în Exclusiv, Înot | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Florin Teodorescu, scrisoare deschisă către Președintele României: ”Astăzi, administrația locală, încălcând contracte și legi, dorește să mă evacueze, după o licitație a cărei ilegalitate e strigătoare la cer… Trebuie să avem grijă și de lucrurile bine făcute până în prezent!”

Florin Teodorescu, cunoscutul culturist, antrenor și organizator de competiții de profil, antreprenor în domeniu prin ”Clubul Sportiv Florin Teodorescu”, adresează o scrisoare deschisă ”în atenția Președintelui ales al României, Domnul Klaus Iohannis”...
Publicat în Culturism | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

EXCLUSIV. ”S-au făcut marii șmecherii, erau alte interese…” Procesul CS Banatul – Primăria Timișoara, luna viitoare. Zlatomir Balojin: ”Toți au semnat, mai puțin Cojocari… Cu banii risipiți, se făceau multe pentru sport, era o oază. Iar dacă nu ne dăm mâna, Primăria cu clubul, sportul timișorean va avea de suferit!”

Zlatomir Balojin, antrenor al sportivei numărul 2 a județului Timiș pe 2014, Ionela Petreanu, premiată astăzi în cadrul galei găzduită de CJT, și a cărei primă legitimare a fost la CS Banatul Timișoara, a readus în discuție litigiul acestui club de pe Bega cu Primăria Timișoara, al cărui termen bate la ușă luna viitoare. Așadar canotajul local are 4 sportivi între primii 7 performeri ai Timișului pe 2014 iar cel mai bine clasat era lansat pe ape tocmai de la ”Banatul” dar, așa cum relevă în exclusivitate pentru Sporttim ex-campionul național Zlatomir Balojin, actual antrenor, președinte al grupării CS Banatul și vicepreședinte al Asociației Județene de canotaj Timiș, verdictul termenului din ianuarie ar putea avea repercusiuni asupra activității a două secții de profil din oraș, și nu numai…
Publicat în Canotaj, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Bat la ușă înfățișările în cazul ”Primăria Timișoara – SC Body Building Fitness SRL”, la Curtea de Apel și Tribunal

Aparenta acalmie în litigiul dintre Primăria Timișoara și SC Body Building Fitness SRL, de fapt clubul de fitness-aerobic și culturism condus de Florin Teodorescu, chiriaș în incinta sălii ”Constantin Jude”, este pe punctul de a fi spulberată de apropierea înfățișărilor în controversatul caz iscat de Municipalitate.
Publicat în Culturism | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Lucian Stoica, hat-trick în deplasare, dar Vulturii cad în prelungiri

Vulturii Lugoj, care a egalat atît în prima repriză a deplasării pe îngustul teren de la Lupac, cît și după pauză, cu alte două goluri în 3 minute ale aceluiași Lucian Stoica (foto), a pierdut însă după ultimul minut de prelungiri al celei de-a doua ieșiri succesive în Caraș Severin, 4-3 pentru Muncitorul Reșița, în continuare neînvinsă pe teren propriu.
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Discuţia Primărie – CFR Timişoara limpezeşte apele. Balonul oval, acum în terenul Municipalităţii, pentru ca RCM să găzduiască jocuri internaţionale „la Gara Mare”

Constantin Nedela, conducător al clubului CFR Timişoara, despre discuţia la care a fost invitat la Primăria Timişoarei, dar şi pe alte teme ce ţin de apartenenţe, documente, fonduri, bugete sau proiecte.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CFR Timişoara, lăsată cu ochii în soare, trece pe sintetic

O plăcută amiază a primei duminici din noiembrie, cu un soare ceva mai dulce, ce a atras şi spectatorii pe stadionul din spatele Gării Mari, a fost întunecată însă de neprezentarea oaspetei Negrea Reşiţa, adică tocmai clubul care solicitase pentru această zi şi oră devansarea jocului din prima etapă a returului seriei vestice în Liga 1, ce ar fi trebuit în mod normal să aibă loc pe 18 noiembrie...
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , | 1 comentariu

Timişoara, nu-ţi azvîrli bruma în gaura neagră iscată de Iancu!

Deşi există în Timişoara voci care punctează că Marian Iancu a efectuat divizarea în cunoştinţă de cauză şi parcă dinadins, iar şi mai multe tunete impută iresponsabilitatea şi incompetenţa mai marilor polişti, ca principală cauză a poziţiei de hibernare în 2011-´12, cuvîntul de ordine în nişte săptămîni în care - deloc de mirare - banda rulantă spre Dinamo s-a pus în mişcare într-o perpetuă vasalitate a oraşului "căţel" îl constituie senila aşteptare cu un licăr de speranţă, întreţinută prin automatoanele unei prese fără discernămînt de interesaţii politico-economic ai aberantei emanaţii cu "51-49%"
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

Petcu: „Era o mare nedreptate ca Universitatea Craiova să nu poată juca”

Universitatea Craiova a fost la un pas de a nu evolua în turneul zonal al Grupei D, de la Timişoara, conform neprogramării în competiţie dictată de FRF împotriva albaştrilor Băniei în contul litigiului clubului oltean cu Victor Piţurcă. Dar cum …

Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu