Arhiva etichetelor: Loredana Sas

Sub privirile lui Florentin Pera, Dominicii Timişoara câştigă la limită finala cu Frontiera Curtici a Campionatului Judeţean feminin de handbal, Millenium Giarmata finala mică în faţa Unirii. Arădenele au cel mai bun portar, Iuonoi, şi golgeterul Raluca Sas, Dominicii cea mai tehnică sportivă, Loredana Sas

ACS Dominicii Timişoara a câştigat ediţia 2022/3 a Campionatului Judeţean de handbal feminin sub egida AJH Timiş, după întâlnirile semifinale şi cele pentru medalii din cadrul turneului Final4 organizat în sala de sport a Moşniţei Noi, unde, bazându-se şi pe Loredana Sas - desemnată cea mai tehnică jucătoare a întrecerii, s-a impus la limită în ultimul act cu CS Frontiera 2004 Curtici, grupare care a oferit golgeterul dar şi cel mai bun portar al patrulaterului.
Publicat în Handbal, Sport de masă | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

CSC Moșnița ia locul 3 și ”bronzul” în Timișoara la turneul final al Campionatului Național FRH de juniori 4, pe 6 la fete. Unul dintre cele 3 cluburi din țară cu echipe la ambele categorii, alături de CSM București și ACS Szejke

La capătul a 7 meciuri jucate de joi până duminică în Timișoara și în propria sală în cadrul turneului final pe țară de juniori 4, dintre care 5 câștigate, CSC Moșnița Nouă a urcat pe podiumul Campionatului Național al Federației Române de Handbal, adjudecându-și în sala ”Constantin Jude” finala mică pentru locul 3 și implicit medaliile de bronz. O reușită notabilă a băieților îndrumați de Alina Cioriciu și Loredana Sas, în condițiile în care învinși ai bănățenilor au fost cei de la CSȘ2 Baia Mare, CSM București, Academia de Handbal Dinamo dar și Szejke Odorheiu Secuiesc, chiar de două ori, inclusiv la medalii. Reușită completată de clasarea fetelor Moșniței pe locul 6 tot din 16 cluburi în faza finală găzduită tot de Timișoara și în împrejurimi, cu câștigătoarea tot din capitală.  
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Handbalistele de la SCM Timișoara, la startul pregătirilor

Noua echipă de handbal feminin SCM Timişoara s-a reunit astăzi pentru pregătirea sezonului competiţional de Divizia A, eșalon secund, primul antrenament derulându-se la terenul ”Ştiinţa” de la ora 17.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CFR Timișoara, la 15 minute de locul 2 în Superligă și Cupa Balcanică: 2-1 Navobi, la Iași. Și totuși, locul 3, o excelentă revenire în elită

CFR Timișoara a trecut oarecum agonizant de aproape de adjudecarea primei posturi de vicecampioană din istoria fotbalului feminin la ”Gara Mare”, la doar 15 minute, un mizilic în palmaresul negativ al întârzierilor garniturilor de tren pe căile ferate carpatine, comparativ cu ale căror contraperformanțe sportivele în alb-vișiniu au avut parcă velocitatea unui TGV, însă și egalarea celei mai bune clasări finale anterioare pe locul 3 este cu atât mai apreciabilă cu cât a fost conturată la capătul sezonului revenirii în Superliga, după disproporționata pedeapsă de natură extrasportivă dinspre FRF, din urmă cu două primăveri, conducând la retrogradare.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FOTO. Sas deschide scorul contra campioanei dar CFR Timișoara cade de la 1-1 în minutul 80: 1-6 cu Olimpia Cluj, lider cu punctaj 100%

Secund clasata nou-promovată în Superliga de fotbal feminin a deschis scorul în această seară la reprezentația finală pe teren propriu din returul elitei, și tocmai împotriva liderului campion cu punctaj maxim înaintea rundei finale, însă alb-vișiniile au capotat în cele din urmă în ultimele zece minute ale duelului din etapa a 17-a: CFR 1933 Timişoara - Olimpia Cluj 1-6 (1-1).
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CFR, eliminată tot în sferturi pentru al doilea an la rând, și tot acasă: 1-2 cu Navobi Iași ”la Gara Mare”. FOTO

CFR Timișoara a părăsit în această după-amiază ediția în curs a Cupei României la fotbal feminin, de o manieră dramatică, pierzând pe teren propriu în antepenultimul minut al jocului eliminatoriu cu CS Navobi Iași, 1-2 (0-0) în ultimul sfert de finală, după ce alb-vișiniile din Banat deschideau scorul după mijlocul reprizei a doua. Totul s-a decis așadar pe final, cu lovitura finală aplicată de Teodora Plăcintă în minutul 88, autoare a unei ”duble”.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CFR, eliminată tot în sferturi pentru al doilea an la rând, și tot acasă: 1-2 cu Navobi Iași ”la Gara Mare”. FOTO

CFR Timișoara, de la 0-2 și 2-2 la pauză, la 11-2 cu Fair Play București. Sas-Sîrbovan, 4 fiecare

CFR 1933 Timișoara a câștigat la un scor și mai categoric primul meci acasă din noul campionat al Superligii de fotbal feminin, după ce învingea duminica trecută cu 7-1 la Prundu Bârgăului, învingând astăzi chiar cu 11-2 în partida din etapa a II-a cu Fair Play București.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CFR Timișoara, de la 0-2 și 2-2 la pauză, la 11-2 cu Fair Play București. Sas-Sîrbovan, 4 fiecare

Sas ratează din penalty în minutul 90 egalarea și intrarea în prelungirile sferturilor Cupei: CFR – Fair-Play 2-3

Secund divizionara CFR Timișoara a ratat calificarea în semifinalele Cupei României 2015/6 la fotbal feminin după ce a deschis scorul pe teren propriu dar a trecut în dezavantaj în ultimul sfert de oră al întâlnirii eliminatorii: CSF CFR 1933 Timişoara - AFC Fair-Play Bucureşti 2-3 (1-1).
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Sas ratează din penalty în minutul 90 egalarea și intrarea în prelungirile sferturilor Cupei: CFR – Fair-Play 2-3

Sas x 2: CFR Timișoara – Olimpic Star Cluj 2-1 (0-1). FOTO

Din nou victorie pentru liderul cu punctaj maxim CFR 1933 Timișoara, și în primul joc oficial din 2016, astăzi de la ora 11, când alb-vișiniile au fost conduse în preajma Gării de Nord de ocupantele locului 3, dar au răsturnat scorul, prin reușitele Loredanei Sas.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Sas x 2: CFR Timișoara – Olimpic Star Cluj 2-1 (0-1). FOTO

Egalare în minutul 85, calificare în prelungiri. CFR în sferturile Cupei României: 3-1 cu Baia Mare, din Superliga. FOTO

CFR Timișoara nu se mai numără în acest sezon printre cele 8 prim-divizionare din campionatul Superligii de fotbal feminin, după o declasare suferită în acest an la ”masa verde”, dar se regăsește începând de astăzi între cele opt grupări calificate în faza sferturilor de finală ale Cupei României, alături de 5 formații din primul eșalon.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Egalare în minutul 85, calificare în prelungiri. CFR în sferturile Cupei României: 3-1 cu Baia Mare, din Superliga. FOTO

CFR Timișoara, al treilea 11-0 în 4 săptămâni

Fotbalistele alb-vișinii își văd imperturbabil de parcursul cu victorii la scor în fruntea seriei vestice a Ligii 1, astăzi de la ora 11 impunându-se și pentru a cincea oară la zero din 6 apariții: CFR Timișoara - Ladies Târgu Mureș 11-0.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CFR Timișoara, al treilea 11-0 în 4 săptămâni

CFR Timișoara, 6-1 la Hunedoara și calificare în optimile Cupei României

CFR Timișoara, semifinalistă a Cupei României la fotbal feminin în urmă cu două și 3 sezoane, a câștigat în această după-amiază pentru a doua oară în ediția 2015/6 a competiției K.O., calificându-se astfel în faza optimilor de finală, în care vor intra în cursă și grupările Superligii.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CFR Timișoara, 6-1 la Hunedoara și calificare în optimile Cupei României

CFR Timișoara, din 11-0 în 11-0: Sas șase

CFR Timișoara a câștigat astăzi de la ora 11 pentru a doua oară cu același scor fluviu de 11-0, trecând de echipa a doua a prim-divizionarei Real Craiova cu același rezultat cu care dispunea și în întâia apariție acasă din noul campionat de CS FC Hunedoara.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CFR Timișoara, din 11-0 în 11-0: Sas șase

Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – CFR Timișoara 2-4, în Cupa României la fotbal feminin

A pornit la drum și caravana Cupei României în fotbalul feminin, unul dintre dueluri fiind exclusiv timișean, cu gruparea gazdă la lansarea în întrecerile oficiale: CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic - CFR 1933 Timişoara 2-4 (0-3).
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – CFR Timișoara 2-4, în Cupa României la fotbal feminin

GALERIE FOTO. Universitatea de Vest Timișoara, locul 3 la Campionatul Național Universitar feminin, iar Monica Rusu – cel mai bun portar

Imagini și amănunte de la Campionatul Național Universitar de handbal feminin desfășurat în weekend în Sala Polivalentă din Reșița, conform consemnărilor partenerului media www.arenabanateana.ro, cu mențiunea că studentele de pe malurile Begăi s-au clasat pe locul 3, cu o victorie din trei apariții, iar Monica Rusu a primit titlul de cel mai bun portar al patrulaterului...
Publicat în Handbal, Sport Universitar | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CFR Timişoara iernează pe podiumul Superligii: tot 12-0

Cu victorii la zero în ultimele 3 etape, culminând cu acest 12-0 înregistrat astăzi de la ora 11 pe teren propriu, o copie la indigo a rezultatului tur, CFR Timişoara a urcat câte o treaptă în fiecare din aceste trei runde din retur, sfârşind anul 2014 pe podium, unde va şi ierna.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , | 1 comentariu

CFR Timișoara, primă victorie la Craiova!

Un bastion necucerit, reduta Băniei, a fost adjudecat astăzi în premieră de alb-vișiniile lui CFR Timișoara, pe un teren băltit, la chiar ultima deplasare din 2014 în Superliga de fotbal feminin. N-a fost așadar război, stați liniștiți, ci sport, dar apa a mustit precum în tranșee.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișorenele, eșecuri la scor: în jur de 20 handicap

Al doilea cel mai drastic pasiv colectiv timișorean al duminicilor noului sezon de liga a II-a în handbalul feminin a fost conturat astăzi de eșecurile Universității Politehnica, 21-42 acasă cu neînvinsa Național Râmnicu Vâlcea, și CS Timișoara, 45-26 pe malurile Oltului. Doar în urmă cu două etape se întâmpla ca totalul să fie și mai abrupt.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

CFR: nu convinge, și totuși, cel mai clar succes acasă. Junioara Blidar, prim gol în Superligă, la 15 ani!

N-a convins deloc dar garnitura alb-vișinie a lui CFR Timișoara a obținut astăzi de la ora 10 cea mai clară victorie acasă în noul campionat, 2-0 cu FC Brazi, venită după mai dificile dueluri în spatele Gării de Nord, 3-2 cu Real Craiova respectiv 1-3 cu ASA Târgu Mureș.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

CFR Timișoara, TGV! Perechea SS dinamitează Bucureștiul: Sîrbovan și Sas, câte 4 goluri în 12-0 la ACS Fair Play

CFR Timișoara a zburdat astăzi de la 11 pe cea mai prăpădită suprafață de joc din Superliga de fotbal feminin, cea a Politehnicii București, din incinta instituției de învățământ superior, realizând scorul sezonului.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mari scântei în CFR Timișoara – REAL Craiova 3-2 (2-2), inclusiv după meci: injurii, reproșuri, geam spart…

Puțini și-ar putea imagina că și în fotbalul feminin se poate aluneca spre injurii și îmbrânceli în teren, respectiv vehemente proteste și chiar... pagube materiale la vestiare, dar bătrâna arenă de la Gara Mare a devenit martor mut și la așa ceva...
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , | 1 comentariu

FC Brazi – CFR Timișoara 0-3: a cincea victorie la rând în deplasările Superligii

CFR Timișoara a câștigat astăzi de la ora 11 pentru a cincea oară la rând în deplasările Superligii feminine 2013-2014, impunându-se la un scor de forfait pe o suprafață de joc ca și impracticabilă, în Prahova, la Brazi, în penultima etapă a returului sezonului regulat.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cu noua achiziţie Herczeg, autoare a 3 goluri, vişiniile încheie în trombă sub Copou, cu un „careu”: Navobi Iaşi – CFR Timişoara 1-7

Fotbalistele prim-divizionare de la CFR Timişoara au readus soarele în spatele Gării de Nord, câştigând la scor în prima lor deplasare din anul 2014, coincizând cu antepenultima etapă a returului Superligii feminine. Iar acest 1-7 consemnat în nordul Moldovei n-a fost unica veste bună din partea alb-vişiniilor, două jucătoare luând zilele acestea calea loturilor naţionale ale României, Claudia Bistrian cu destinaţia Mogoşoaia, la convocarea reprezentativei sub 19 ani a „tricolorelor”, care vor evolua la Sochi, iar Melisa Şodinca în selecţionata de senioare, care în 2 aprilie va disputa un meci amical cu Franţa, iar în 10 aprilie o dispută oficială cu Italia.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. CS Timişoara – HC Alba Sebeş 23-25. Absenţa Alinelor, factor important…

Imagini surprinse de Peter Bahuczki pentru www.timisoreni.ro la jocul CS Timişoara - HC Alba Sebeş, din runda a doua a returului Diviziei A - Seria B la handbal feminin, disputat sâmbătă la prânz şi încheiat cu 23-25, la pauză 9-14, acesta fiind primul eşec al elevelor lui Sorinel Voicu după o serie de 3 victorii în "Constantin Jude", unde ardelencele au condus dall capo al fine.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Loredana Sas, dubla divizionară: atacant în Superliga de fotbal feminin, cu CFR Timişoara, şi extremă în liga a doua de handbal, cu CS Timişoara: “Îmi doream de mică să joc fotbal dar nu era echipă, aşa că am ajuns să joc handbal”

O raritate în sport, timişeanca Loredana Sas se împarte între două populare jocuri de echipă, practicându-le la nivel competiţional divizionar, şi e neobosită, sâmbăta sărind de pe extremă în preajma semicercurilor Diviziei A iar duminica driblând pe gazon, cu mingea la picior. Şi nu oricum, fiind componentă de bază în lotul secund clasatei în Superliga de fotbal feminin CFR Timişoara dar şi la secund divizionarele din seria vestică CS Timişoara. Una-alta cu handbalista-fotbalistă, într-un dialog de vacanţă.
Publicat în Exclusiv, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Loredana Sas, dubla divizionară: atacant în Superliga de fotbal feminin, cu CFR Timişoara, şi extremă în liga a doua de handbal, cu CS Timişoara: “Îmi doream de mică să joc fotbal dar nu era echipă, aşa că am ajuns să joc handbal”