Arhiva etichetelor: lupte feminin

Brândușan (CSȘ1 & CSM Timișoara): ”Încă mai vin copiii la lupte libere, dar mai degrabă în comune”

Luptele libere timișorene au mai cucerit și luna trecută medalii la nivel național, dar anul 2019 a fost marcat de premiera absenței de la startul Superligii pe echipe de seniori la lupte feminin a fostei campioane naționale CSM Timișoara, din rațiuni financiare. Altfel, la nivel juvenil, CSȘ1 a magnetizat noi învățăcei spre saltea, inclusiv la echipele ”satelit” din Orțișoara și Sînandrei. Cât despre anul care se apropie, ”căutăm să fie cel puțin la nivelul lui 2019, întotdeauna ne propunem să realizăm mai mult”, după cum a spus antrenorul Petre Brândușan, conducător al secțiilor de profil la CSM Timișoara și Clubul Sportiv Școlar 1.
Publicat în Lupte | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Narcisa Florea-Pop, campioană la lupte a Franței la 14 ani. FOTO

În tricoul laureatei cu înscrisul Championne de France, cu medalia de aur la purtător și înfățișând diploma câștigătoarei în competiția sub egida Fédération Française de Lutte, o adolescentă născută în Timișoara și lansată de gruparea locală Clubul Sportiv Școlar numărul 1, Narcisa Mariana Florea-Pop a făcut un pas înainte față de ediția din 2017 a întrecerii din Hexagon, devenind la nici 15 ani ”regină” a Franței la lupte libere.
Publicat în Lupte, Sport juvenil | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Din Tormac la Paris. Narcisa Florea-Pop, ex-CSȘ1 Timișoara, locuri I pe început de 2018 în Franța. ”M-am integrat în echipa regională Île-de-France iar obiectivul meu anul acesta e să devin campioana Franței”

Plecată cu părinții de 4 ani în Hexagon, unde în aprilie 2017 devenea vicecampioană la prima participare în lupta pentru medalii la nivel național în Franța, Narcisa Florea-Pop s-a lansat sub cele mai bune auspicii în 2018, prin cucerirea de noi medalii pe salteaua luptelor, conturând încet, încet o tot mai frumoasă poveste, deși la vârsta de numai 15 ani. Iar dat fiind că eleva profesorului Valentin Mihăilă la CSȘ 1 Timișoara a luat drumul Hexagonului din mediul rural timișean, ascensiunea este cu atât mai inedită, de la Tormac la Paris.
Publicat în Lupte, Sport juvenil | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Pricob și Tudor, locul 1 pentru CSM în Naționalul U23 de la Timișoara. Acasă, CSM pe I la feminin. Argint, Tabita Dobre (Voința Jimbolia) iar la greco-romane Sergiu Delinschi (CS Heracle)

Timișoara a găzduit sâmbătă și duminică în Sala ”Constantin Jude” ediția pe 2017 a Campionatului Național de Tineret al categoriei U23 la lupte libere, feminin și lupte greco-romane, iar sportivii localnici și timișeni au izbutit câteva clasări pe podium, inclusiv pe cea mai înaltă treaptă. Competiția a constituit un succes ca prestații valorice și din punct de vedere organizatoric, într-o bună conlucrare a grupărilor locale de profil.
Publicat în Lupte, Lupte greco-romane | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Pricob și Tudor, locul 1 pentru CSM în Naționalul U23 de la Timișoara. Acasă, CSM pe I la feminin. Argint, Tabita Dobre (Voința Jimbolia) iar la greco-romane Sergiu Delinschi (CS Heracle)

Cluburi din Jimbolia, Lugoj și Timișoara, la finala Naționalului individual de seniori de la Reșița, în lupte libere, greco-romane și feminin

Deja prima decadă a lunii februarie aduce conform calendarului competițional pe 2017 al Federației Române de Lupte o primă întrecere majoră la nivel național, programată vremelnic tocmai în ideea de a constitui un criteriu de selecție pentru reprezentarea tricolorului la reuniunile internaționale de vârf ale noului an, Campionatul European de lupte libere din prima decadă a lunii mai, la Novi Sad, respectiv Campionatul Mondial din luna septembrie, la Paris. Astfel, în perioada 3-5 februarie va avea loc la Reșița finala Campionatului Național individual rezervat seniorilor, cu participarea a peste 60 de cluburi din țară, nelipsite fiind cele timișene, aspirante la medalii.
Publicat în Lupte, Lupte greco-romane | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Cluburi din Jimbolia, Lugoj și Timișoara, la finala Naționalului individual de seniori de la Reșița, în lupte libere, greco-romane și feminin

CSM Timișoara, locul 1 cu băieții și 2 cu fetele în turneul Superligii, la Lugoj

Marea bătălie în luptele libere masculine românești pe axa Timișoara - Lugoj și-a consumat ieri un nou episod, cu ocazia ultimului turneu al Superligii înaintea play-off-ului. Iar campioana en-titre CSM Timișoara s-a impus în fața ex-campioanei naționale CSM Lugoj, în sala ”Ioan Kunst Ghermănescu” de pe malurile Timișului, însă lupta la vîrf doar se ascute...
Publicat în Lupte, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timişoara, gazdă sîmbătă a unei etape mixte de Superligă

Moment bun pentru sportul timişorean pe saltea, care nu doar s-a lansat începînd din acest sezon şi pe orbita Superligii feminine, chiar la lansarea acesteia, dar şi organizează sîmbătă între orele 9 şi 14 cea de-a doua etapă a actualei ediţii a elitei la lupte libere pentru echipe de seniori, în sala "Constantin Jude", la care îşi va alinia ambele garnituri, de băieţi şi fete. Iar în funcţie de disponibilitatea sălii, n-ar fi exclus ca şi cîntarul oficial, vineri seară la ora 18, să aibă loc tot în incinta de concurs. Aşadar o invitaţie pentru amatorii de lupte libere...
Publicat în Lupte, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu